Foto: Cristina Beligăr Nu știam foarte multe despre Sulina înainte de a ajunge în acest an acolo. Asociam Sulina cu celebrii covrigi calzi de la brutăria de pe faleză, cu restaurantul „Marea Neagră”, cu o barcă lucioasă de lemn cu numele „Jolie” și cu plaja de pe care îmi adunasem câteva scoici pentru acasă în 2017, anul în care ajunsesem prima dată acolo. Mai știam, desigur, că orașul este situat la punctul de vărsare al brațului Sulina în Marea Neagră. Inițial, nu mă încântase deloc ideea când, în urmă cu patru ani, făcusem o oprire de câteva ore în acest oraș. Îmi doream doar plimbări cu barca prin Deltă și apusuri spectaculoase de soare văzute de pe pontonul aflat în apropierea locului de cazare de atunci, în localitatea Crișan. Nu îmi imaginam că cineva poate vizita „de plăcere” orașul sau că, tot din plăcere, se poate locui aici. „Doar nimeni nu se expune gratuit să fie supt de țânțari”. În acest an am revenit în Deltă și am rămas timp de o săptămână în orașul covrigilor calzi. U