Articole principale
Pe mine mă interesează sentimentele
Emoţii? Cel mai bine s-ar descurca pe tema asta un psiholog. Nu eu, care nu sînt. Eu ştiu vorbi despre alte lucruri şi fapte. De pildă, vă pot spune cum se scrie un poem. Un poem se scrie… singur. Şi-apoi, după ce s-a scris, undeva în adîncurile la fel de-adînci ca fundul oceanelor ale psihismului uman, iese zumzăind (foarte precis: cîntînd ritmat) la suprafaţa minţii şi, pe mine – vorbesc despre ce ştiu eu – nu mă mai lasă să respir. Mă obligă să iau act de existenţa lui. Iese primul vers, eventual şi următoarele. Atunci e de preferat să iau hîrtie şi creion şi să îl scriu. Corect ar fi să spun: să îl stenografiez, aşa cum îmi este dictat din adîncuri, cuvînt de cuvînt, vers de vers, pînă la capăt. Dacă nu-l scriu, îl pierd. Punct. Pe urmă, ca unui nou născut ce este, trebuie să îi fac toaleta, să tai cuvintele de prisos etc. Partea asta e meserie. Prima, naşterea poemului ca atare, e inspiraţie, şi se zice că ţine de talent. Iar talentul, îl ai la fiecare poem în parte sau nu îl ai.
Citește mai mult >>
Cât de rău este răul?
Trăim într-o societate în care, pe de o parte, „savurăm” orice informaţie negativă, lăsându-ne contaminaţi psihologic, iar pe de altă parte, ne patologizăm viaţa normală, contribuind la crearea unei culturi care preţuiește asiduu pozitivitatea. Pacienţilor cu cancer li se spune să fie pozitivi, pur si simplu, femeilor să nu mai fie nemulţumite, iar copiilor să nu mai plângă. Deși trăim într-o lume a schimbărilor tehnologice, politice și economice, vedem cum tendinţa oamenilor este să se blocheze tot mai mult în reacţii rigide faţă de emoţiile lor. Percepţia emoţiilor în termeni de pozitiv sau negativ este una rigidă. Rigiditatea cognitivă și emoţională în faţa complexităţii este toxică. Dacă depășim limitele simţului comun, aceste aspecte au o explicaţie validă. Pe de o parte de unde nevoia de „rău”, iar pe de altă parte o diferenţă fină, dar extrem de utilă între un „negativ sănătos” și unul „nesănătos”. În cele ce urmează, bazându-mă mai mult pe ceea ce ne arată evidenţele știinţific
Citește mai mult >>
Inteligenţa emoţională: cât mit şi cât adevăr
Apariţia conceptului: naşterea unui mit: Conceptul de inteligenţă emoţională a fascinat în ultimele două decenii – şi continuă să fascineze – publicul larg şi cercetătorii domeniului deopotrivă. Deşi fusese propus cu mult înainte şi studiat serios atât în contextul studiilor legate de inteligenţă şi diversele sale forme, cât şi în contextul studiilor legate de emoţionalitatea umană, popularitatea conceptului este legată, fără doar şi poate, de numele lui Daniel Goleman. Acesta este în mod cert un scriitor excelent şi a reuşit să transmită cu forţă un mesaj foarte consonant cu spiritul acelor ani ’90 în care el şi-a lansat cartea: inteligenţa cognitivă, atât de lăudată până la acel moment, nu este tot ce contează: emoţiile sunt la fel de definitorii pentru umanitate precum raţionalitatea, iar felul în care ne gestionăm emoţiile contribuie la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, la succes în societatea modernă. Ca orice lucru nou, această idee a fascinat, a prins cu uşurinţă şi a entuzia
Citește mai mult >>
Tomografia digitalilor – la ce ne putem aştepta de la „un fulg de nea”
Un articol convenţional despre „generaţia fulgilor de nea” (meta pentru „eşti unic şi special precum un fulg de zăpadă”) s-ar concentra pe un scurt istoric al termenului, câteva repere demografice, o clarificare empirică – dacă există, sau nu – o separaţie clară între stratul de vârstă (i.e. între xeniali, mileniali şi – respectiv – post-mileniali). Ce păcat, poate, că acesta nu este un articol convenţional. Ce-am să creionez, în schimb, e o tomografie a digitalilor, cei pentru care peniţa, stiloul şi creionul sunt mai puţin lesne de folosit decât o tastatură ori un ecran tactil. Cred, fără de tăgadă, parafrazându-l pe Terrence McKenna, că în aceeaşi măsură oamenii au făcut unelte (vezi domesticit diverse plante ori animale), dar şi uneltele au făcut oameni. Procesul nu a început acum. Nu vom şti niciodată dacă a fost o mutaţie punctiformă, la echilibru punctuat (aşa cum vede Stephen Jay Gould evoluţia), sau dacă – păstrând repere ale darwinismului clasic – umanitatea a trecut prin nen
Citește mai mult >>
Cum să nu ucizi o bibliotecă
Motto: „În viaţa mea niciunde nu am fost mai fericit decât într-o bibliotecă” (Neagu Djuvara) Joi, 27 decembrie, la sfârşitul lui 2018, se semnează decretul prezidenţial prin care se instituie anul 2019 drept „Anul cărţii”. În Anul Cărţii se lansează programul naţional „România citeşte”. Dar, în 2019 doar ape politice sunt deversate peste ţară, nimeni nu-şi mai aminteşte de „Anul Cărţii”. Bibliotecile publice se închid într-un ritm alarmant. Sute în fiecare an. Din 2007 până în 2017 s-au închis 662 de biblioteci. Salariile mici, subordonarea faţă de primării şi politica de achiziţii închid bibliotecile într-un ritm îngrijorător. Pentru că stăm mai prost decât toate ţările Uniunii Europene la consumul de carte, politicienii şi-au zis „să facem ceva”. Şi au făcut decrete. Statisticile recente spun că: România a închis, după Revoluţie, 7.000 de biblioteci, peste 200 pe an. Din datele INS, reiese că trendul este de scădere accelerată a numărului bibliotecilor de la 2.943 în 2007, la 2.266
Citește mai mult >>
„Noi suntem ori nimic, ori primii! Cred că asta este problema noastră majoră”
Psihologia clujeană totdeauna a fost ancorată în lumea internațională, ea a fost fondată de Ștefănescu Goangă, iar el a terminat la Viena și a făcut specializări în Germania. La noi avem păstrate în laboratoare și în muzeu obiecte cu sigla Leipzig, a adus cu el dotările de acolo. Așadar, noi întotdeauna am fost ancorați internațional. Din păcate am trăit și noi pauza aceea când a fost desființată psihologia, între ’77 și ’89. Reînființată după ’89, noi am păstrat prin oamenii mai în vârstă care au prins și perioada anterioară care au ținut legătura cu ceea ce a însemnat spiritul școlii de psihologie clujene, astfel încât cei care am început după ’89 mereu ne uitam înafara nu ne uitam după nu știu ce anturaj din România, nu ne uitam spre București. Nu că nu ne uitam din orgoliu, doar colaborăm cu colegii noștri, însă pentru noi miza era colaborarea cu cei dinafară, să fim în proiecte comune cu ei, să învățăm de la ei și așa mai departe. S-a recuperat. Psihologia clujeană este prima care
Citește mai mult >>
Digitalizarea emoţiilor. Comunicare. Și comunicare politică
Atunci când am terminat de scris acest material, am constatat cu resemnare că 80% din timpul alocat l-am petrecut încercând să mă decid care să fie direcţia dinspre care să mă apropii de un subiect la fel de mare precum internetul, 20% cu documentarea și actualizarea informaţiilor, 10% cu găsirea unui titlu care să fie momeala pentru click, 10% oscilând între stilul vesel dar superficial de București și cel serios, dar profund de Cluj și doar 1% cu conţinutul propriu-zis. Nici până la ultimul cuvânt nu m-am putut decide cu adevărat ce, despre ce, și mai ales cum să îl scriu. Am rezistat cu greu tentaţiei de a porni de la Aristotel, primul filosof, sociolog, psiholog, naturalist (și multe altele) care a scris despre emoţii, în încercarea eșuată de a stăvili eficienţa discursurilor electorale ale colegilor sofiști. Ocazie cu care a inventat logica, activitate practică tot mai puţin prezentă în viaţa lui Homo Sapiens Interneticus, ramură de hominizi desprinsă foarte recent din trunchiul H
Citește mai mult >>
Imigranții români au fost parțial cauza Brexitului
Relaxat și grizonat, cu un trabuc parfumat în mână și un pahar de vin rosé lângă, îmbrăcat într-un pulover lejer, profesorul Christopher Coker vorbește despre relațiile China-Rusia, UE-SUA, Balcanii de Vest sau securitatea la Marea Neagră în contextul global, cu ușurința cu care ar vorbi și despre cockerul spaniel negru care se joacă nu departe de el. Universitarul britanic este o somitate în relațiile internaționale, director al think-tankului Ideas, de politică externă, de la London School of Economics and Political Science, una dintre cele mai bine cotate universități europene. A publicat mai multe volume, cu focus pe strategiile de apărare și conflicte militare. Cel mai recent volum este „Ascensiunea statului civilizațional”, tipărit anul acesta, iar anul viitor este așteptată să apară următoarea carte, intitulată „De ce război?”. Profesorul Coker a fost recent prezent în România, la Centrul Rațiu pentru Democrație din Turda, unde a participat la un training pentru jurnaliști. În a
Citește mai mult >>

Politica resentimentelor
Politica e construită pe emoţie. Decizia politică, adesea materializată sub forma politicilor publice, este profund influenţată de opinia publică – la rândul ei dictată de emoţie. În cele din urmă, e firesc să fie astfel. Chiar şi în dictaturi, unde puterea este exercitată discreţionar, liderul atotputernic nu poate face abstracţie totală de opinia publică, oricât de restrâns ar fi înţelesul acesteia. Cu atât mai puţin în democraţii, unde politicienii înţeleg că fotoliul lor depinde (cel mai adesea direct) de vocea urnelor. În atare context, se naşte întrebarea privind limitele emoţiilor în conturarea destinului unei comunităţi mai mici sau mai mari. Până unde sunt ele utile şi – mai important – care este punctul în care emoţiile devin periculoase? Manipulate, acestea pot transfigura o societate dincolo de recunoaştere. Nu puţini sunt liderii statelor democratice care întâmpinau dificultăţi în a funcţiona politic în lipsa informaţiilor privind direcţia spre care naviga opinia publică.
Citește mai mult >>
Fetele din Caracal, pepenii din Brăila şi emoţiile românilor
Desigur, cazul pepenilor din Brăila priveşte o comunitate destul de mică şi pare să aibă un impact emoţional mai puţin important decât cel al fetelor din Caracal. Mă voi referi însă mai întâi la el.  În studiul Psihologia poporului român, coordonat de psihologul Daniel David, se spune că trăsătura esenţială a românilor este neîncrederea în oameni. Preocuparea pentru binele altora, se susţine mai departe, nu depăşeşte zona familiei. Familia este contextul principal al siguranţei individului. Deci, înseamnă că suspiciunea, exprimată prin neîncrederea în oameni, caracteristică a culturii colectiviste, se referă la străini şi cunoştinţe, iar această neîncredere este amplificată de un nivel scăzut de autodeterminare şi spirit civic. Gestul unui cultivator de pepeni, surprins în piaţă de un trecător, care l-a şi filmat – sursa directă a răspândirii acestui fapt -, injectând un lichid necunoscut în pepeni, s-a propagat ca informaţie, provocând o emoţie publică puternică. Oamenii nu mai cumpăr
Citește mai mult >>
Mitul votului raţional
O ipoteză regăsită în lecturile pe tema comportamentului politic este cea conform căreia, în urma creşterii nivelului de educaţie a indivizilor, a diversificării mijloacelor de informare şi a dezvoltării unora noi, precum internetul, dar şi pe fondul apariţiei unor valori postmaterialiste, a avut loc o individualizare pronunţată a cetăţenilor, cu impact asupra implicării politice şi a comportamentului de vot. Aceştia, fiind mai bine instruiţi şi informaţi, ar avea exigenţe crescute de la guvernanţi, fiind tentaţi să abandoneze partidele şi organizaţiile politice tradiţionale pentru forme alternative de participare politică (Boy şi Mayer:12 13). Transformarea valorilor ar duce la o schimbare a comportamentului de vot şi a atitudinii faţă de politică, iar votul fondat pe clivaje de tip religios sau social (cleavage vote) ar fi înlocuit, în mod gradual, de votul orientat pe anumite probleme (issue vote). Noul alegător „afirmă o autonomie crescândă în luarea unei decizii electorale şi îşi
Citește mai mult >>
Emoţiile şi viaţa noastră socială
Se spune că emoţiile sunt liantul vieţii sociale. Aşa pare să fie, dacă ne gândim că valurile de reacţii pe care le-au provocat, atât în stradă, cât şi în mediul online, schimbările politice din ultima vreme şi evenimente tragice, cum a fost incendiul din clubul Colectiv, au crescut, parcă, sentimentul de coeziune naţională şi au stimulat o serie de iniţiative civice. Care sunt mecanismele prin care emoţiile influenţează comportamentul nostru social? Şi cum se transmit emoţiile de la unul la altul? Aceste întrebări au generat foarte multe cercetări în psihologie. În ultimele decenii, studiul emoţiilor s-a extins şi în alte domenii, cum ar fi neuroştiinţele, economia şi ştiinţele politice, iar acumularea rapidă de cunoştinţe a dus la apariţia unui nou domeniu interdisciplinar numit ştiinţe afective. Multe studii din acest domeniu induc şi măsoară emoţiile în laborator, dar s-au dezvoltat de curând şi metode cu care emoţiile pot fi măsurate uşor în viaţa de zi cu zi. Mai mult decât atât,
Citește mai mult >>
Harta şi teritoriul emoţiilor noastre
În cele ce urmează, cartografiem aproape 30 de ani de emoţie la români. Am inclus în această hartă a emoţiilor noastre fapte, evenimente, drame, tragedii, realizări şi eşecuri, vorbe memorabile, în general, elementele declanşatoare ale unui impuls emoţional care a cuprins societatea în ansamblul ei. Am lăsat în afara acestei înşiruiri emoţiile de origine religioasă, nu pentru că ele nu se transmit puternic mulţimilor, dimpotrivă, ci pentru că nu le-am putut indica momentul de declic. Emoţiile religioase nu au spontaneitate, poate de aceea sunt mai profunde şi mai durabile. Cel mai puternic mit al românilor este cel întreţinut în jurul părintelui Arsenie Boca şi are o însemnătate incomparabilă majorităţii celor aproape 60 de repere emoţionale pe care le-am fixat pe harta noastră. Dar acestea au avantajul de a avea definit un moment declanşator, chiar dacă, în funcţie de memoria fiecăruia, mai toate au avut şi un moment când au trecut în uitare. Câteva cuvinte despre alcătuirea hărţii. E
Citește mai mult >>
Regizorul Gábor Tompa: Despre emoţia artistică şi efectul purificator al teatrului
Secole la rând, actorii au încercat să dea credibilitate personajelor de pe scenă în aşa măsură încât să convingă spectatorii că ceea ce văd în faţa ochilor nu este o interpretare a unor roluri, ci o transpunere a lor în personaje. Cele mai multe dezbateri în domeniul teatral ţin chiar de modul în care actorii ar trebui să transmită în spectatori această stare, dincolo de convenţia teatrală, cea mai controversată întrebare în acest context fiind legată de relaţia dintre emoţiile personajului şi cele ale actorului. Ar trebui ca ele să coincidă sau nu? Cert este că portretizarea emoţiilor pe scenă este o componentă esenţială în actorie şi reprezintă una dintre cele mai complexe şi dificile sarcini pe care o are de executat un actor. La rândul lor, regizorii trebuie să ştie în ce măsură se folosesc de anumite subtilităţi pentru a provoca în public emoţia pe care şi-o doresc, fără a manipula sau a face abuz. Pe regizorul Gábor Tompa nu îl interesează însă cât de mult sau cât de intens trăi
Citește mai mult >>
Interviu cu Alexandru Tomescu, cercetătorul român care scrie în Finlanda viitorul bioinformaticii
La începutul lunii septembrie, Comisia Europeană anunța rezultatele concursului din acest an pentru obținerea de granturi oferite de Consiliul European pentru Cercetare (ERC) cercetătorilor aflați la începutul unei cariere independente, iar românul Alexandru Tomescu, cercetător în științe computaționale la Universitatea din Helsinki, Finlanda, se număra printre câștigătorii unui grant de 1.5 milioane de euro din partea ERC. Proiectul său, „Algoritmi siguri și compleți pentru bioinformatică (SAFEBIO)”, promite să aducă o serie de contribuții semnificative în analiza datelor din secvențierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical. Grantul obținut îl va ajuta pe Alexandru Tomescu să își continue proiectul început, pentru ca în decurs de cinci ani să găsească următoarea idee care să îi permită să își mențină un grup de cercetare alături de care să descopere lucruri cu impact în știință și în viața de zi cu zi. Acum lucrează în zona bioinformaticii algoritmice și d
Citește mai mult >>
Teoria economică aplicată în ultimii ani în România e o formă mascată de populism
Cosmin Iluț este profesor asociat (grad echivalent cu conferențiarul) la Universitatea Duke din SUA. Domeniile sale de interes sunt macroeconomia, finanțele internaționale, prețul activelor și economia informației. Economistul a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai”, apoi a urmat un master la Central European University, din Budapesta, după care a făcut doctoratul la Northwestern University, din SUA. Din 2009 predă la Duke University, instituție de învățământ al cărei departament de Economie se numără în top 20 global, conform clasamentului Shanghai. El a participat, la Cluj-Napoca, la Conferința Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate. Cu această ocazie, el a acordat un interviu revistei Sinteza. Cosmin Iluț a absolvit „Babeș-Bolyai”, înainte de a face un master la Central European University și un doctorat la Northwestern | Foto: Vakarcs Loránd Din punctul meu de vedere, și cred că majoritatea experților ar fi de acord, nu cred că administrația Trump a schim
Citește mai mult >>