Ultimii ani, din 2014 încoace, au fost surâzători pentru echipa de Cupa Fed a României. După o perioadă îndelungată, 15 sezoane de la cea mai recentă prezenţă în Grupa Mondială II şi 23 de la cea în Grupa Mondială, petrecută în aerul sufocant, apăsător al grupelor zonale 1 şi 2, lucrurile se aşezau. Se aşezau în conformitate cu aspectul actual al tenisului feminin de la noi, unul care l-a lăsat mult în urmă pe cel masculin. Trecuseră deja ani buni în care România avea în mod constant între trei şi şase jucătoare în Top 100 mondial, iar acest nivel de excelenţă nu se regăsea în rezultatele echipei de Fed Cup. Mereu era ceva care intervenea, vreo accidentare, o prioritizare a programului personal, chiar o rivalitate, şi nu se adunau de fiecare dată cele mai în formă jucătoare ale momentului. Când s-a reuşit reunirea lor, în februarie 2014, saltul s-a produs imediat, ca de pe o trambulină. În acel moment, Simona Halep era deja în Top 10, de doar câteva săptămâni, iar Sorana Cîrstea între