Ultimii ani, din 2014 încoace, au fost surâzători pentru echipa de Cupa Fed a României. După o perioadă îndelungată, 15 sezoane de la cea mai recentă prezenţă în Grupa Mondială II şi 23 de la cea în Grupa Mondială, petrecută în aerul sufocant, apăsător al grupelor zonale 1 şi 2, lucrurile se aşezau. Se aşezau în conformitate cu aspectul actual al tenisului feminin de la noi, unul care l-a lăsat mult în urmă pe cel masculin. Trecuseră deja ani buni în care România avea în mod constant între trei şi şase jucătoare în Top 100 mondial, iar acest nivel de excelenţă nu se regăsea în rezultatele echipei de Fed Cup. Mereu era ceva care intervenea, vreo accidentare, o prioritizare a programului personal, chiar o rivalitate, şi nu se adunau de fiecare dată cele mai în formă jucătoare ale momentului.
Când s-a reuşit reunirea lor, în februarie 2014, saltul s-a produs imediat, ca de pe o trambulină. În acel moment, Simona Halep era deja în Top 10, de doar câteva săptămâni, iar Sorana Cîrstea între primele 30 de jucătoare ale lumii, iar Irina Begu şi Monica Niculescu puteau oricând face faţă oricărei adversare, la simplu sau împreună, la dublu. Patru victorii la Budapesta, în Grupa 1 a Zonei Europa/Africa, şi România ajungea în play-off-ul Grupei Mondiale II.
Şi de acolo a început traseul în elită. Unul care a mers în sus câteva etape, a mai dat înapoi, iar a crescut, dar în niciun moment nu a mai existat pericolul căderii în seriile inferioare, din care au costat atât timp şi atâta energie să se iasă. Revenită în Grupa Mondială la finalul lunii aprilie, cu un 3-1 concludent în faţa Elveţiei, după un an şi jumătate de coborâre în eşalonul II, România visează înalt. Chiar dacă fetele, prudente, recomandă să luăm totul pas cu pas, şi ele simt, ştiu şi îşi doresc să facă mai mult în singura competiţie pe echipe din tenisul feminin.
Înaintea tragerii la sorţi a tabloului de anul viitor, care se va face în a doua săptămână a Roland Garrosului, e clar că tricolorele nu vor fi cap de serie, iar adversara se va alege dintre Cehia, SUA, Franţa şi Belarus. Doar în cazul primeia se ştie că am juca în deplasare, precedenta înfruntare cu Kvitova&co având loc la Cluj-Napoca, în februarie 2016. Alternanţa prevăzută de regulament ar trimite echipa României pe teritoriul oponentelor.
Cu oricare dintre celelalte trei posibile adversare, România e la mâna sorţilor. „Tricolorele” au întâlnit-o pe fiecare dintre ele măcar o dată, însă s-a întâmplat pe teren neutru. Ori pentru că înfruntarea era într-o altă epocă şi sub un alt format de desfăşurare a Fed Cup, ori fiindcă, situaţia Belarusului, disputele au avut loc într-o grupă inferioară a competiţiei.
De patru ori la Cluj
În ultimii ani, România a fost norocoasă. De când a revenit în elită, în 2014 a avut o singură întâlnire în deplasare, cea de la Montréal 2015, contra Canadei. În rest, au fost şapte pe teren propriu. Bineînţeles, toate şi-ar dori ca norocul să se prelungească. „Ar fi culmea să jucăm acasă, cred că ar fi a cincea oară consecutiv”, a spus, zâmbind, Simona Halep. „Dar ar fi deosebit. Mi-e greu să aleg între un turneu de Mare Şlem şi Cupa Fed, le-aş vrea pe amândouă, dar pentru la anul aleg Cupa Fed”, a adăugat ea, fixând pentru sine şi pentru colege o ţintă ambiţioasă, dar nu imposibilă.
Dintre întâlnirile de acasă, patru au avut loc la Cluj-Napoca, în Sala Polivalentă, care este cea mai mare din ţară, dar şi cea mai competitivă pentru găzduirea competiţiilor internaţionale de anvergură. Pe lângă disputele de Cupa Fed şi Cupa Davis, aici s-au desfăşurat doar anul trecut Campionatele Europene de gimnastică şi o grupă a Campionatului European de baschet masculin.
Atât jucătoarele, care au evoluat în ultimii ani în echipa României, cât şi stafful tehnic au spus în repetate rânduri că îşi doresc să revină la Cluj-Napoca. Nu a existat meci, câştigat sau pierdut, la finalul căruia să nu se exprime mulţumirile pentru public, pentru atmosferă, pentru găzduire. E o relaţie de afecţiune reciprocă pornită timid, în februarie 2016, atunci când echipa tricoloră disputa primul tur al Grupei Mondiale, contra Cehiei. Înainte, în Grupa Mondială II, jucase la Bucureşti, pe Arenele BNR încă neinterzise, contra Serbiei, şi la Galaţi, cu Spania.
Pentru grupa cea mai importantă era însă nevoie de un alt standard al facilităţilor. Iar sala din Cluj-Napoca era singura care îl putea oferi. Disputa cu Cehia s-a încheiat cu o înfrângere strânsă şi dureroasă, 2-3, în faţa echipei care în ultimii ani a avut cel mai mare succes în această competiţie. Au fost lacrimi la final, atunci când jucătoarele şi căpitanul nejucător din acel moment, Alina Tecşor-Cercel, s-au adunat pentru a-i saluta pe spectatorii care rămăseseră să vadă deznodământul. Aceiaşi spectatori care le sprijiniseră zgomotos, frenetic, pe românce, Halep şi Niculescu, învingătoare asupra Petrei Kvitova, dar şi în partidele în care rezultatul nu le fusese favorabil.
De aceea, când a urmat barajul de rămânere în Grupa Mondială, împotriva Germaniei, Clujul a fost uşor de ales. În interval de numai două luni, echipa revenea sub Feleac. O făcea, de data aceasta, în premieră cu zgură aşternută în Sala Polivalentă. Atât pentru a exploata un plus al tricolorelor pe această suprafaţă, cât şi pentru că sezonul prafului roşu stătea să înceapă. A fost din nou înfrângere, 1-4, dar nici aceasta nu a întrerupt decât temporar legătura creată între jucătoare şi atmosfera clujeană, cu tot ce presupune ea.
Pentru 2017, când înfruntările au fost în Grupa Mondială II, bătrâna Sală Polivalentă din Bucureşti, în februarie, apoi Baza IDU din Mamaia, în aprilie, au îndeplinit condiţiile cerute. Şi au asigurat, în plus, ceva mai multă proximitate. Triumful cu Marea Britanie, tulburat, intens emoţional, marcat de incidentul produs de Ilie Năstase, le-a ţinut pe românce în Grupa Mondială II. Iar ele au dorit să revină la Cluj-Napoca. În februarie 2018, au învins acolo Canada, 3-1, pe hard, iar în aprilie au depăşit Elveţia, tot cu 3-1, pe zgură.
„Ceva deosebit, abia respiram”
Această cea mai recentă întâlnire a fost precedată de un moment special, realizat la ideea Primăriei Cluj-Napoca şi cu sprijinul spectatorilor. Aceştia au sosit în prima zi de meciuri, sâmbătă, mai devreme la sală, apoi au ridicat, disciplinaţi, cartonaşul colorat pe care l-au găsit pe scaun, exact în momentul când li se indicase, după intonarea imnului Elveţiei. Pentru jucătoare şi căpitan, emoţiile au atins tavanul. Ştiau că se pregăteşte ceva, văzuseră câte o poză-teaser, dar în momentul concretizării, a ieşit ceva cu adevărat special. De păstrat şi de repetat.
„A fost ceva deosebit, ceremonia. Pur şi simplu, abia respiram când a început meciul”, a explicat apoi Simona Halep. Atmosfera de la Cluj le-a plăcut şi adversarelor, care au apreciat o sală plină şi zgmotoasă. „Mi-a plăcut la nebunie. Ceea ce am înţeles, mai ales fiind un pic mai în vârstă decât celelalte jucătoare, că, atunci când joci în Fed Cup sau când joci la Roland Garros cu o adversară din Franţa, publicul nu e împotriva ta, ci pentru ţara sau pentru jucătoarea lui. Aşa că e grozav să ai o asemenea atmosferă, îmi place, am câştigat meciuri în asemenea atmosferă, nu m-a deranjat deloc”, a detaliat, la rândul ei, numărul unu din echipa Elveţiei, Timea Bacsinszky.
Urmează o eventuală confruntare acasă, de data aceasta în eşalonul de elită al Fed Cup. Şi conform cerinţelor stabilite de ITF pentru desfăşurarea confruntărilor din Grupa Mondială, dacă România este gazdă, se pare că, în continuare, Clujul rămâne opţiunea cea mai potrivită.
Facilităţi acoperite în întregime
În regulamentul Fed Cup, apendicele F detaliază standardele impuse. Astfel, oraşul trebuie să fie unul important sau aflat într-o zonă intens populată a ţării gazdă. Dacă va fi vorba de o semifinală de Fed Cup, oraşul trebuie să fie unul dintre cele mai mari. Să aibă aeroport internaţional sau o conexiune facilă cu unul apropiat. Să aibă hoteluri suficiente din categoria cea mai ridicată pentru a caza echipele, pe oficiali şi jurnalişti. Arena de disputare a partidelor să fie la o distanţă rezonabilă de hotel: maximum 30 de minute cu maşina. Hotelul Platinia, ales pentru ultimele două întâlniri, cele cu Canada şi Elveţia, e la 10 minute de mers pe jos de arenă, distanţă pe care Bacsinszky şi colegele ei o parcurgeau la pas după meciuri sau antrenamente.
De asemenea, capacitatea sălii să fie de minimum 4.000 de locuri, cerinţă îndeplinită cu asupra de măsură, Polivalenta clujeană având 9.000 de locuri pentru tenis. În plus, facilităţile oferite de arenă trebuie să fie complete şi de calitate: vestiare, players lounge, spaţii pentru testarea antidoping, pentru birouri ITF, săli de conferinţe şi centru de presă. Viktorija Golubic, spre exemplu, spune că a fost plăcut surprinsă de ceea ce a găsit la Cluj-Napoca în ceea ce priveşte condiţiile asigurate, atât la sală, cât şi la hotelul unde a stat echipa Elveţiei.
Cât despre echipa României, aceasta şi-ar dori sprijinul ardent al publicului. Unul care ajută, iar uneori este chiar determinant în obţinerea unui rezultat favorabil. Nu a existat meci disputat la Cluj de oricare dintre jucătoare după care aceasta să nu mulţumească spectatorilor pentru susţinere, iar oaspetele, din orice ţară, au remarcat atmosfera, gălăgioasă, colorată, specifică unei dispute de Cupa Fed, dar nederanjantă pentru ele.
De acum, rămâne doar să ţină şi să ţinem pumnii strânşi la tragerea la sorţi. Ca România să joace din nou acasă!