În urmă cu câteva zile s-a încheiat expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși, eveniment de marcă în cadrul anului Timișoarei în calitatea sa de capitală culturală europeană, iar ecourile sale se mai fac încă auzite. Interesul pentru această expoziție a depășit probabil chiar și așteptările organizatorilor. Peste 130.000 de vizitatori în doar patru luni. Printre aceștia s-a numărat și autorul acestor rânduri. Când am ajuns în Timișoara, cândva prin noiembrie, într-o zi senină, cu un soare cu dinți, dar strălucitor, pe cerul albastru-azuriu plin de optimism și cât se poate de potrivit pentru întâlnirea cu Brâncuși, am dat nas în nas cu un prieten din urbea de pe Bega, care, luminându-se la față, a exclamat direct: „Aaa… Ai venit pentru Brâncuși! Tot Ardealu’ s-a perindat deja pe aici!” Într-adevăr, am întâlnit lume de tot felul, din Cluj, din Iași, din Ploiești…, grupuri de copii aduși „cu școala”, pensionari și adolescenți, pasionați de artă sau doar curioși, nuntași și cheflii cu