Dacă îl întâlnești într-o mică adunare, într-o duminică după amiază într-un sat din Munții Apuseni, purtând o cămașă ușoară de in și zâmbind tot timpul, Ami Barak o să-ți răspundă simplu: „Eu sunt curator, de origine română, stabilit în Franța. Am plecat din țară de multă vreme, din 1974. Și am avut o carieră importantă, ca să spun așa. Am fost director de muzeu. Am fost responsabilul departamentului de artă a orașului Paris. Am fost curator al unor evenimente importante, bienale, expoziții internaționale. Și așa mai departe. Și am fost, de altfel, curatorul celei de-a doua ediții a bienalei Art Encounters, la Timișoara, în 2017, cu Diana Marincu. Vin în România cu drag și îmi place să mă implic în ce se întâmplă aici cu arta, cu artiștii, cu tot…”
Nu pare verosimil, dar să știți că, plecând din Timișoara Culturală, plină toată de artă, căci tocmai s-a deschis Bienala Art Encounters, unde sute de artiști și curatori în zeci de spații expun într-o efervescență și o sărbătoare a minții și creației cum rar se văd în România, ajung într-un sat din miezul Munților Apuseni, la Băița și am parte de vernisajul unei expoziții a artistului Mircea Cantor. Micuța adunare este în fața Muzeului Textilelor, deschis de Florica Zaharia care s-a întors în satul natal după ce a lucrat la Muzeul Metropolitan din New York.
Mai stau la umbra teilor o profesoară de franceză, un domn „tezaur uman viu”, profesor la o școală populară, câțiva studenți de la universitatea din Cluj cu profesoara lor, copii, doamne îmbrăcate elegant, ca de duminică și, printre ei, Mircea Cantor, soția lui, Gabriela Vanga și copiii lor, dar și un celebru curator internațional, o figură pe care te aștepți să o întâlnești în Cartierul Latin sau în față la MoMA: Ami Barak.
Este susținătorul a sute de proiecte și expoziții în Franța și în străinătate și autorul a numeroase lucrări și texte pentru cataloage și publicații dedicate artei contemporane.
– Domnule Ami Barak, suntem la Băița, în Munții Apuseni. Venim de la Timișoara unde zilele acestea s-a deschis Bienala de Artă Contemporană, „Art Encounters”. În măsura în care pot eu să urmăresc, mi se pare că artiștii noștri sunt tot mai buni, și tot mai vizibili, că s-a creat o conexiune între vest și est, în privința asta. Cum vi se pare că este percepută Timișoara acum și Bienala? Cum vi se pare că evoluează fenomenul artei ?
– Epoca contemporană este foarte favorabilă în fond deschiderii globale. Nu mai există această aroganță a culturii occidentale față de tot ce e periferie sau ce e înafara, ca să spun așa, epicentrului occidental. Deci, fără doar și poate! Important este, cum ați putut remarca, ceea ce se întâmplă în orașe, și cum a fost cazul de Cluj, în anii 2000, și cum e cazul actual la Timișoara, mulțumită de altfel unei inițiative private, a lui Ovidiu Șandor, dar de excepție, bineînțeles.
Și faptul că, într-adevăr, acest eveniment care e Bienala Art Encounters, la a cincea ediție, și de fiecare dată, evenimentul este de o calitate excepțională. Și cu personalități interesante și felul în care e pus la cale, atât de profesional și cu competență. Deci asta contează foarte mult, pentru că artiștii care participă vor duce, ca să spun așa, reputația Timișoarei încolo și vor fi niște ambasadori și astfel, orașul, bineînțeles, există pe harta culturală globală.
– Iar acest lucru, putem spune, încurajează artiștii din România să persevereze, pentru că, altfel, în zona asta de sărăcie a Estului, abia scăpat din comunism, exista și există ideea că „te faci artist și o să mori de foame”. Tinerii artiști, Școala de la Cluj au reabilitat ideea de artist, i-a dat o speranță?
– E adevărat că sunt câteva exemple de succes comercial major, Adi Ghenie e unul din figurile – da, bineînțeles! – care confirmă ideea că astăzi artiștii nu mor de foame, ci dimpotrivă. Dar, dacă ne uităm la istoria culturală a Europei, cel puțin, dar nu numai, artiști români și de origine română au avut o contribuție de-a lungul deceniilor la istoria modernității, o contribuție majoră. De la Brâncuși, de la Brauner, de la Tzara de la Jacques Hérold, Andrei Cădere, Paul Neagu și așa mai departe, artiști români și de origine română au avut o contribuție de-a lungul deceniilor la istoria modernității, o contribuție majoră. Deci toate sunt figuri care au ajuns, au plecat, dar au fost considerați și au făcut o carieră importantă și în același timp, ceea ce e de subliniat este că au avut un rol în această istorie a modernității.
– Motivul pentru care ne aflăm aici este vernisajul unei expoziții, „Mâini adjudecând munca”, a artistului Mircea Cantor. Este celebru, are lucrări la MoMA, la Centrul Pompidou, expune peste tot în lume. Dar iată că astăzi este aici, la Băița și ne explică modul în care a gândit și realizat cergile maramureșene, povestea oamenilor și a creșterii și descreșterii unui popor. Ce ne puteți spune despre el și creațiile lui?
– Mircea e un exemplu extrem de reușit al acestei diaspore, ca să spun așa. E un artist cu opere în cele mai mari muzee ale lumii, care a participat și continuă să participe la evenimente internaționale majore. A avut premiul „Marcel Duchamp”, a avut expoziții în toate locurile. Și cu toate astea, nu are aroganța unor mari scene. Îl întâlnim și aici, la Băița, în Munții Apuseni. Asta este una din marile calități ale lui Mircea Cantor. Este un artist de excepție, dar în același timp, este un om de excepție. Nu e îngâmfat, nu e arogant, e – ca să spun așa – la locul lui, extrem de inteligent, extrem de vizionar, extrem de talentat.
– Ce ați vrea să le spuneți tinerilor artiști care-și caută drumul?
– Că nu există formulă miraculoasă. Este nevoie de muncă, muncă, muncă, perseverență și talent. Dacă ai talent și dacă muncești, ajungi. Nu există nicio altă, ca să spun așa, formulă magică. Formula este talent și muncă, în același timp.
– Vorbind despre actul de creație, ce îl alimentează?
– Un artist vizual trebuie să stea în atelier, să creeze, să picteze, să sculpteze, să filmeze, să… gândească. Trebuie să aibă ceva – un lucru – de spus. Asta e! Că nu e numai să… ca să spun, să dai o formă. Da, și să pitrocești ceva. Trebuie să ai ceva de spus. Vedeți, Mircea, în cazul acestei expoziții, el are ce spune. În fond, creația lui a fost, vedeți, în vitrină. A făcut o schiță, un desen foarte frumos, de altfel. Și, în același timp, ca în cinema, a colaborat cu meșteșugarii. Și opera, într-adevăr, e o operă care nu numai reproduce un motiv sau nu e numai o prelucrare. El a introdus un element care ne face să ne gândim la ceva legat de timp, de spațiu, de măsura timpului. Și atât de important.
– Și de viață, în fond.
– Și de viață, ca să spun așa, și politic, și social. Faptul că s-a interesat la momente diferite care-i populația și de ce crește și de ce scade, asta ne duce mai departe să ne gândim de ce pleacă România, de ce pleacă românii în străinătate. De ce se întâmplă asta… Și mai ales ideea că îi pasă. Vezi că îi pasă.
– Artistul, cel căruia îi pasă de ce se întâmplă…
– Exact. Pentru artist ăsta e, ca să spun așa, destinul lui. Trebuie să fie atent la tot ce se întâmplă în jurul lui și să se exprime frumos.
Ami Barak – carte de vizită
Ami Barak este un curator și critic de artă independent, de origine română, stabilit la Paris. A fost președinte al Asociației Internațională a Curatorilor de Artă Contemporană (IKT) și director al FRAC Languedoc-Roussillon și comisar general asociat al „Trésoraires publics, 20 ans de création dans les Fonds regional d’art contemporain”. A condus departamentul de arte vizuale al consiliului orașului Paris și este inițiatorul evenimentului „Nuit Blanche” la Paris în 2003 și 2004. A fost curator al pavilionului României la Bienala de la Veneția în 2011, al „Momenta – Bienala imaginii” la Montreal în 2017, al Bienalei internaționale de fotografie, Daegu, Coreea de Sud în 2018, și al expoziției „Ex-East, istorii trecute și recente ale avangardelor române”, Espace Niemeyer, Paris în 2019. Din 2008, este curator independent și, din 2016, curator artistic al Salon de Montrouge.
A curatoriat a doua ediție a Bienalei Art Encounters, în 2017. Aceasta este un proiect foarte ambițios, care şi-a propus să facă din arta contemporană românească un prilej de întâlnire pentru scena artistică locală, regională și internațională. Aflat la intersecţia dintre o bienală de artă şi un festival, Art Encounters a reușit să atragă la Timişoara un număr impresionant de personalități din lumea artei, venite de la MoMA New York, Tate Londra sau Centre Pompidou Paris, dar și să mobilizeze publicul din Timișoara şi împrejurimi. La ediția curatoriată de Ami Barak, au fost peste 25 de mii de vizitatori din care 4.600 de copii, care au participat la Art Encounters împreună cu clasa.
