În ultima vreme, toate scalele de încredere, de apreciere, de predictibilitate tind să nu fie de partea potențialului invocat. Undeva, se rupe lanțul dintre proiecție și acțiune, dintre strategic și operațional, ce să mai, dintre ce vreau și ce pot. Întotdeauna ne căutăm indiciile inocenței și ale speranței când ne afișăm, pe scena vieții, cum spunea celebrul sociolog Goffman. Iar astfel de situații nu mai caracterizează doar cele două momente amintite, ci aproape fiecare eveniment sau fenomen cu care ne intersectăm: detestăm politicul, dar abia dacă depășim 30% participare la vot; sancționăm, plasând în post-adevăr orice știre ce se îngrijește prea mult de tehnica comunicării și prea puțin de esența mesajelor, dar ne aprindem intens dacă informațiile nu sunt prezentate pe șabloane obișuite, și nu dăm click, dacă titlul nu ne sugerează asta; solicităm feedback doar în căutarea aprecierilor și nu mai prididim să elaborăm explicații complexe atunci când nu suntem apreciațim, ba chiar găs