Nu vom ieși din paradigma „ne amintim de ei doar după moarte” dacă nu facem tot posibilul să-i prezentăm lumii cât timp ei ne sunt contemporani. Avem prea multe exemple de mari artiști care au murit de foame în timp ce contemporanii lor nici măcar nu-i luau în serios, ca să nu realizăm că este o datorie a criticilor și comunicatorilor din lumea artei să facă acest exercițiu necesar de recunoaștere contemporană.
Monografia dedicată de tânărul critic Alexandru Davidian lui Mircea Roman, omului și operei sale, este mai puțin obișnuită pentru lumea artistică din România. O asemenea lucrare poate că ar trebui să-i fie dedicată oricărui artist român. Geniali, mai puțin geniali, nonconformiști sau conservatori, prezentarea artiștilor în detaliu pentru publicul român, ar fi extrem de utilă, nu doar lor ci mai ales publicului. Dificilă oricum, comunicarea artiștilor cu publicul are nevoie de „mijlocitori” precum criticul Davidian, care să-și dedice ani din viață studiind biografia și opera unui artist român contemporan. E mult mai mult decât o poate face un articol de revistă. E un angajament serios, exhaustiv, un pariu dus până la capăt. Volumul publicat la Editura Vellant, are 350 de pagini și cuprinde date biografice, prezentarea operei și imagini ale lucrărilor acestui sculptor român.
Artistul Mircea Roman are un destin emblematic pentru evoluția artei românești. Viața sa de artist se întinde în cele două epoci, în comunism și postcomunism, în dictatură și în libertate. Ceea ce face ca experiența generației sale să fie interesantă și din punct de vedere al istoriei artei sociale. Nu întâmplător, în mijlocul unei străzi din Timișoara, orașul Revoluției, ne putem întâlni cu un „autoportret” al său. O figură golită, ca un mare receptacul, absoarbe zgomotul lumii pentru ca trupul să capete suflet.
„Dacă arta de astăzi este mai mult decât oricând o extensie a cotidianului, lucrările lui Mircea Roman reprezintă o metaforă a crizei societății contemporane, un simbol al umanității aspirând la propria reconstrucție printrun exercițiu de justiție poetică”, spune despre artist Simona Nastac, citată de autorul monografiei.
„Preocuparea pentru veșnica actualitate a suferinței, a nepăsării celorlalți, a dramei abuzurilor de orice fel exercitate de om împotriva ființelor înconjurătoare și, mai grav, chiar împotriva lui însuși, îi conferă lui Mircea Roman un loc privilegiat, de seismolog al pervertirii valorilor, al bolilor spiritului omenesc dintotdeauna, de ieri și de zi, trăite și resimțite pe propria-i piele sau prin intermediul lecturilor, metamorfozate în sculpturile sale”, conchide, la rândul său, Alexandru Davidian.
Iar pentru a cunoaște acest artist și opera sa, Davidian ne oferă o cale. Este meritul lui de a o fi găsit și de a o fi parcurs cu efort și pricepere. Critica românească a avut de câștigat cu acest volum, care poate fi și un model de educație artistică în România.
