1
2
3
4

Bogdan Farcaș/Neidentificat/Foto: Dan Bodea

După ce în 2019 a fost prezent la TIFF în programul 10 pentru FILM, ca „figură nouă” în peisajul cinematografic autohton, actorul Bogdan Farcaș a venit anul acesta la TIFF ca parte din echipa filmului „Neidentificat”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan George Apetri. Un film în care vedem suspansul unui thriller, misterul caracteristic filmelor polițiste și atmosfera autentică de film noir și unde actorul Bogdan Farcaș joacă rolul de anti-erou al cărui dezechilibru sufletesc profund duce la o explozie externă cu consecințe devastatoare.

Filmul a intrat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), o competiție care se concentrează în jurul temei „Despre dragoste și alți demoni”.

„Neidentificat” a avut premiera mondială în cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului de Film de la Varșovia unde, actorii principali, Bogdan Farcaș și Dragoș Dumitru, au primit Premiul Special al Juriului. Pentru Bogdan Farcaș, actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, a fost primul rol principal într-un film românesc de lungmetraj, deși are peste 20 de apariții în filme internaționale, colaborând cu regizori precum Fredrik Bond (The Necessary Death Of Charlie Countryman, unde a jucat alături de Shia LaBeouf), Keoni Waxman, Scott Z. Burns, William Kaufman, Po-Chih-Leong.

Filmul intră în cinematografele din România din 6 august și este o co-producţie România-Cehia-Letonia.

În timp ce traversează o perioadă dificilă în viața personală, polițistul Florin Iespas (Bogdan Farcaș) devine obsedat de un posibil caz de incendiere, rămas nerezolvat, în urma căruia au rezultat două victime. Convins că Bănel (Dragoș Dumitru), un tânăr de etnie rromă, este implicat în tragedie, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se deloc discret cu limita dintre etica profesională și abuzul de putere. Lucrurile iau însă o turnură neașteptată, atunci când mai multe detalii din viața lui Florin ies la iveală.

Bogdan Farcaș a venit la Cluj după reușita unei nominalizări la Premiile UNITER, cele mai importante premii acordate producțiilor teatrale. Declară că joacă infinit mai mult teatru decât film și i-ar plăcea, în paralel, să joace în infinit mai multe filme. Iubește „gașca” actorilor de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, la fel de mult cum își iubește gașca de motocicliști din care face parte: Heavy Riders. „Am crescut în gașcă, într-un cartier din Iași, probabil voi muri în gașcă”, mărturisește Bogdan Farcaș. A vorbit în interviul acordat Revistei Sinteza despre cel mai complex rol al lui din cinematografie, despre experiența de a se trezi lângă tot IMDB-ul și despre schimbarea pe care o simte în noile filme românești.

Bogdan Farcaș și Dragoș Dumitru în “Neidentificat”

Cum ai ajuns să joci în „Neidentificat” și cât de greu a fost să intri în pielea unui anti-erou?

Cred că pentru acest rol m-au văzut alții înainte să mă văd eu. M-a sunat prima dată directorul de casting, Cătălin Dordea și mi-a spus că are un rol pentru mine. Văzuse anterior că sufăr de un fel de nebunie și s-a gândit că rolul lui Florin mi s-ar potrivi mie. Așa că am primit textul, l-am pregătit cu soacra mea, imaginați-vă asta, după care m-am dus la casting. Am făcut scena interogatoriului în care am fost foarte dur cu Cătălin până acolo încât l-am plesnit la modul real. Nebunia mea a văzut-o și Bogdan Apetri, regizorul filmului și așa a început colaborarea. A fost, însă, drum lung până am văzut unde își dorea el să ajungem cu personajul.

Cum ți-ai pregătit rolul? Cât de complex a fost față de celelalte roluri de film pe care le-ai mai jucat?

A fost un proces de câteva luni să pregătesc personajul și dacă azi țineam câteva minute de personaj, peste câteva luni puteam să țin câteva ore. Asta a însemnat foarte multă pregătire, discuții cu Bogdan, casting-uri de pregătire cu celelalte personaje să vedem cum relaționăm între noi. La început înțelegeam doar la nivel teoretic povestea, dar nu o vizualizam. Aici a intervenit Bogdan, care a lucrat cu mine rolul. Din punctul meu de vedere, cheia în film este să devii personajul, nu să îl joci. Deși, a juca nu e neapărat ceva negativ. Există un adevăr filmic și un adevăr teatral. E vorba de a-ți calcula o măsură.

A fost de departe cel mai complex rol pe film și unul dintre cele mai complexe din viața mea.

De complexitatea rolului mi-am dat seama în timp ce lucram alături de Bogdan, după ce mi-a explicat pas cu pas complexitatea personajului. Joc infinit mai mult teatru și mi-ar plăcea infinit mai mult film. Culmea este că eu, în teatru, în proporție de 90% aproape, joc roluri de comedie. Și în filme joc de obicei, ori mafioți ruși în filmele americane, ori psihopați. Iar în teatru, comedie cât încape.

Cum a fost experiența la filmul Charlie Countryman, un rol mic cu o distribuție mare?

Am făcut un casting atunci, cu Domnica Cârciumaru, am fost anunțat că l-am luat și când am coborât pe platou m-am trezit lângă tot IMDB-ul acolo, inclusiv actori de Oscar. Erau Shia LaBeouf, Mads Mikkelsen, Til Schweiger, Melissa Leo, Evan Rachel Wood. Am intrat în panică. Știu că Shia LeBeouf m-a plăcut foarte mult și, ca urmare, mi s-au mai adăugat scene. Și mi s-au mai tăiat totodată, pentru că erau multe scene în film în care eu mă pupam cu mult prea multe fete, și probabil regizorul nu a vrut să ducă personajul în acea direcție. Până și în finalul filmului mă văd eu pe un scuter cum mă pup cu o fată. A mai fost acolo și Rupert Grint, actorul din Harry Potter. Eu văzusem Harry Potter cu un an înainte și un an mai târziu dădeam text cu el. A fost ireal.

Se filmează mult în România pentru că e ieftin. Eu, de exemplu, plec din Cluj pentru că vineri am filmări la serialul Django. Permanent se filmează în România. La fel ca mulți alți actori români am mai avut și eu filmări cu Steven Seagal, două cu Van Damme, cu Dolf Lander. Chiar ziceam că dacă ar fi să câștig un premiu le-aș mulțumi în discurs lui Steven Seagal și lui Van Damme pentru cele două mașini ale mele, pentru casa mea și motocicletele mele (râde).

Bogdan Farcaș, alături de Bogdan George Apetri (regizor) și Mihai Chirilov (directorul artistic al TIFF)/Foto: Marius Mariș

Mai ai timp pentru teatru? Cum te împarți?

Iubesc teatrul și trupa din Ploiești. Deși am mai spus-o, Ploiești e cel mai urât oraș pe care l-am văzut vreodată, cu cea mai faină trupă de teatru pe care am văzut-o vreodată. După cinci ani și jumătate am plecat de la Teatrul Național din Târgu Mureș pentru această trupă. Văzusem un spectacol la Ploiești care m-a fascinat, semnat de Radu Afrim, „Plastilina”. Trei luni mai târziu, s-a eliberat un post la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești și am luat concursul acolo. În rest, colaborez foarte mult cu teatrele din București, Buzău, Târgoviște, Vâlcea. Dar ca bază, rămâne Ploiești.

Cum îți alegi proiectele de film?Ai un agent?

Suntem în România. Cum să am agent? Poate agent de colorare (râde). De exemplu, în fiecare an lucrez cu studenți, și singurul lucru care mă interesează pe mine când vorbim de scenarii, este să fie umane. Eu nu știu să joc vampiri, sau supereroi. Eu încă nu știu să joc oameni. Așa că tot ce mă interesează este ca aceste scenarii, chiar dacă vin din partea studenților, să fie umane. Anul acesta am lucrat cu Teodor Ioniță, care are 21 de ani și a venit cu o poveste incredibilă. O poveste de violență domestică ascunsă.

Se spun povești bune pe ecranele din România? Cum ți se par producțiile actuale?

Mie mi se pare că se spun din ce în ce mai bune povești în România. De exemplu, eu fac parte dintr-un club de motocicliști, Heavy Riders se numește și umblu cu tot felul de „golani”. Și nu o dată i-am auzit vorbind între ei de filmele românești. I-am surprins vorbind într-o zi despre „Un pas în urma serafimilor”, filmul lui Daniel Sandu. Acum, tot clubul așteaptă să apară „Neidentificat”.

Citisem zilele trecute o cronică la „Neidentificat” și la comentarii scria lumea că sigur iar e film tipic românesc în care se mănâncă o supă în zece minute. Dar nu. Filmele românești devin din ce în ce mai bune, sunt într-o continuă schimbare, nedevenind americane. Ele rămân povești balcanice, frumoase. După mulți ani, poate și odată cu schimbarea sunetului, filmele românești devin interesante pentru tot mai multă lume. Sunt povești cu care te identifici, prin care obligatoriu treci. „Neidentificat” prezintă o situație universală. Oriunde în lume cineva poate visa să-și execute nevasta. Eu o văd ca pe o poveste de dragoste pentru că vorbește despre doi oameni care au fost împreună, ea l-a părăsit și lui i s-au blocat rotițele. Omul acesta nu mai gândește cum trebuie. Fiecare criminal are o motivație și crede că are dreptate.

Bogdan Farcaș în “Neidentificat”

Care a fost pentru tine scena cea mai complicată scenă de la filmări?

A fost de departe scena din mașină pentru că am avut la dispoziție fix șase ore să o filmăm, pe înserat. Am avut strict atâtea duble pentru că atât ne-a permis timpul. Vorba lui Bogdan, regizorul, dacă era Stanley Kubrick filma și 15 zile. Scena aceea am repetat-o cel mai mult pentru că e un moment cheie. Personajul nu mai dă înapoi, acolo e blocajul maxim.

Pe tot parcursul filmului loviturile pe care și le aplică personajul sunt foarte credibile. Uneori te fac să îți întorci privirea de la ecran. Cum ai reușit să fii atât de credibil?

Mi le-am dat pe bune. Am avut la un moment dat pauză de 48 de zile pentru că filmam în paralel și la “Miracol”, un alt film din trilogia lui Bogdan Apetri. Pentru „Neidentificat” era scena în care îmi dădeam cu pistolul în față. Eu nu știu să joc dureri de felul ăsta. Atunci mi-am dat o lovitură cu pistolul în obraz și așa am aflat cum e să te doară pometele și să ți se blocheze fața, să îți paralizeze. Nu am făcut neapărat un sacrificiu de dragul artei, a fost mai mult vorba de nuanță. La fel a fost și în cazul scenei în care mi-am dat cu piatra în cap.

Ce așteptări ai de la „Neidentificat”?

Mi-ar plăcea ca după acest film, publicul să înceapă să vadă cu alți ochi filmul românesc. Asta mi-ar plăcea. Este o speranță, nu o așteptare. Să își dea seama că filmul românesc este într-o creștere continuă. Nu mai e filmul searbăd de acum niște ani când avea aspect de ieftin pentru că nu aveai bani să filmezi.

Ai fost prezent la TIFF și în 2019 când ai făcut parte din programul 10 pentru FILM. S-a schimbat ceva după prezența ta aici?

Când am ajuns la TIFF, în 2019, semnasem deja cu Bogdan Apetri pentru „Neidentificat”, deci colaborarea nu a venit după 10 pentru FILM. Mi-a zis însă regizoarea Alma Buhagiar, cu care am lucrat ulterior, că ea la TIFF m-a cunoscut, în 2019. TIFF-ul e o nebunie. Cu câtă plăcere iese lumea pe străzi, cu câtă plăcere se uită la filme. Vezi oameni la 11 noaptea stând la filme. TIFF e ceea ce ar trebui să însemne un festival de film.

Bogdan Farcaș/Foto: Dan Bodea

Cum ai trecut peste pandemie? Cât ai mai făcut pauză, cât ai mai jucat?

În pandemie, teatrul din Ploiești a fost închis doar vreo trei săptămâni. A fost însă foarte neplăcut să joci cu 30% public în sală. A dispărut spiritul frumos de turmă pe care îl avem noi, românii, când dacă râde unul, râd toți. Deodată, stând la distanță unii de alții, oamenii parcă nu mai reacționează. În schimb, mi s-au anulat colaborările cu alte teatre. Bulandra a picat, Metropolis a picat, Târgoviște a picat. Din fericire, la Ploiești, am și scos spectacole noi. Cel pentru care am fost nominalizat la UNITER a ieșit anul trecut.

Ai venit la TIFF după o nominalizare la UNITER, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal”.

Am fost nominalizat pentru rolul Titta Nane din spectacolul „Gâlcevile din Chioggia”, regia Vlad Trifaș. Acest regizor a terminat Actoria și foarte multă lume nu îi acorda credit. Eu am descoperit în el un povestitor minunat și ajungi să îți spui că omul ăsta chiar are talent. Pentru Ploiești a fost o nominalizare binemeritată și mi-am pus și eu amprenta.

După 5 ani petrecuţi la Teatrul Naţional din Târgu Mureș, Bogdan Farcaș este, în prezent, actor al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Mai colaborează cu teatrele din capitală – Bulandra, Metropolis și Teatrul de Comedie, precum și cu Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște. A jucat în spectacole regizate de Cristi Juncu (Furtuna, The Night Alive, Billy Schiopul, Helter Sckelter), Alexandru Dabija (Piatra din Casa, Preţul Iubirii), Radu Afrim (Punctul orb), Dumitru Acris (Salonul nr. 6 – spectacol prezent la festivaluri din Seoul – Coreea de Sud, Trabzon – Turcia).

A avut apariţii în mai multe producţii străine filmate în România: The Necesarry Death of Charlie Countryman, regizat de Fredrik Bond, PU 239: The Half Life of Timofey Berezin, regizat de Scott Z. Burns, Backdraft, regizat de Gonzalo López-Gallego, The Keeping Room, regizat de Daniel Barber și The Hard Way, regizor Keoni Waxman.

Distribuie articolul
DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR