Cadru, şa, pinioane, pedale, biţă. Poţi vinde un oraş amatorilor de ciclism?

Nu e foarte frig, dar pe platoul de la intrarea în Sălicea bate un vânt care-ţi mută inima din loc. În depărtare, dincolo de Autostrada Transilvania, se văd Apusenii, înveliţi într-o lumină albastră. Deşi e ianuarie, nu prea sunt vârfuri acoperite de zăpadă,aşa că nu te miri prea tare când mai vezi câte-un ciclist pedalând de zor, dinspre sau înspre Cluj. Pe aici trece şi traseul lui Kertes Levente. Face zilnic peste 30 de km în şa, iar uneori merge până în Cheile Turzii şi înapoi. Ceva firesc pentru omul care a pus Clujul pe bicicletă şi apoi l-a transformat într-un brand: Clujul Pedalează. Şi ca lucrurile să fie şi mai clare, pe final de 2013,Bunicul- cum îi spun prietenii – a renunţat la job-ul pe care-l avea într-o bancă, pentru că vrea să se ocupe doar de clubul sportiv. Şi mai are o dorinţă pentru anul de graţie 2014: să revină în competiţii. Faptul că are 46 de ani e un simplu amănunt, nesemnificativ.

Aşa tată, aşa fiu

În cazul lui, expresia “mă dau pe biţă de când mă ştiu” nu este o metaforă. Primele ture le-a făcut în scaunul confecţionat din lemn de tatăl său şi instalat la loc de cinste, pe cadrul bicicletei. “Tatăl meu mergea în fiecare zi la serviciu cu bicicleta şi făcea şi excursii mai lungi, la bunica mea la Vlaha sau chiar la Reghin, prin Târgu Mureş. Pe mine mă lua la plimbare prin oraş. Atunci nu era aşa de aglomerat, nu erau atât de multe maşini. După ce am crescut mi-a luat o bicicletă pentru copii, cu roţi ajutătoare, pe care le-a dat imediat jos, ca să învăţ să pedalez ca un om mare”, povesteşte Levi. Nici nu a fost greu să înveţe. Şi acum susţine că, dacă ai un pic de răbdare, nu-ţi trebuie mai mult de o jumătate de oră să înveţi un copil să se ţină în şa.

Cu prima lui bicicletă adevărată i-a fost ruşine, pentru că era roşie. Aşa că s-a străduit să facă repede rost de alta. “Tatăl meu mă răsplătea pentru diverse treburi pe care le făceam şi aşa am reuşit să-mi adun banii cu care mi-am cumpărat un Pegas făcută în colaborare cu cehii, un Standard verde”, povesteşte el. A fost bicicleta sa preferată, de-asta atunci când i-a fost furată, la 19 ani, nu a mai vrut să-şi ia alta. După ce s-a căsătorit, însă, mama sa şi soţia, Adela Claudia, i-au făcut o surpriză şi i-au adus o bicicletă de oraş din Elveţia. “Mergeam la şcoală cu bicicleta, iar apoi la serviciu cu bicicleta. Ca tata. Am fost printre primii biciclişti cu cravată din oraş”, povesteşte el râzând.

A avut “foarte mare noroc” cu faptul că se dădea cu bicicleta şi că alerga, pentru că în acest fel a descoperit foarte repede, în 2002, că suferă de o boală periculoasă.

Foto: Dan Bodea

Evadarea

În 2002, Levi a fost diagnosticat cu hepatita C, cea mai agresivă formă a virusului hepatic: “Am luat virusul după o intervenţie chirugicală la urologie”. În loc să se resemneze, a hotărât să se vindece şi nu doar cu ajutorul medicamentelor, ci şi prin exerciţii fizice – făcea dese plimbări prin pădure, pe jos sau cu bicicleta.

Poate au fost medicamentele, poate a fost efortul fizic, poate amândouă. Dar în mod sigur şi frumuseţea care i s-a revelat din şaua bicicletei, departe de stresul oraşului, l-a ajutat să învingă boala, după doar un an şi jumătate.

Odată vindecat, a împins tot mai departe excursiile pe bicicletă, care încet-încet s-au transformat în adevărate ture de cross-country cu prietenii. “Soţia nu îndrăznea atunci să vină cu mine la drum lung. Dar aveam la mine un aparat de fotografiat şi aducând acasă pozele o vedem cum de fiecare dată rămânea, aşa, pe gânduri când vedea peisajele pe care le surprindeam. Parcă o vedeam că-şi doreşte şi ea să vină”.

Aparatul de fotografiat s-a stricat când ceasul de pe ghidonul lui arăta peste 27.000 de km, dar nu înainte de a-şi îndeplini scopul: Adela a început să-l însoţească în excursii. “Cel mai frumos concediu pe care l-a petrecut vreodată a fost în 2010, când am pedalat amândoi 911 km nouă zile. Am străbătut toată Harghita în zig-zag Harghita, am ajuns în Bucovina, din Bucovina ne-am întors în Borşa Maramureş, unde ne-am oprit pentru o zi fiindcă acolo am avut luna de miere”, se scuză el, cu un zâmbet încurcat.

Există viaţă pe această planetă

Toamna lui 2010 i-a pregătit lui Levi poate cea mai mare surpriză a vieţii sale. Una care avea să-i schimbe destinul. “Din nefericire şi din fericire, în toamna lui 2010, după ce s-a terminat calendarul competiţional, am zis: hai mă, noi, între prieteni, să facem un concurs. Spun din nefericire pentru că de atunci n-am mai putut să mă antrenez pentru competiţii şi să fac turele pe care le făceam. Din fericire pentru că am descoperit de fapt cât de multă nevoie este de asemenea competiţii la Cluj”, explică el.

Nu va uita niciodată data de 6 noiembrie 2010, când, fără autorizaţie, fără ambulanţă, fără premii pentru câştigători, dar nu fără nume s-a desfăşurat “Concursul marţineilor”. “După ce ne-am hotărât să facem concursul, unul dintre prietenii mei, Elisei Miron – unul dintre cei mai titraţi ciclişti din România, mi-a spus: măi, eu public pe blogul meu anunţul, ştiu eu, poate mai vin câţiva. Şi astfel ne-am trezit 58 de oameni la concurs, majoritatea din Cluj, dar au venit unii şi din Târgu Mureş şi din Oradea”, povesteşte Levi.

Foto: Dan Bodea

S-au organizat pe loc: au adus staţie de amplificare, au pus muzică, au adunat câte o taxă de 10 lei de la fiecare participant, s-au dus să cumpere apă, mici, pâine şi bere. Au întârziat startul, evident, dar nu s-a supărat nimeni. “Au rămas un pic surprinşi: ne-aţi chemat aici pentru ce? dar a ieşit o chestie din asta foarte faină, ca în familie. Am stat până după masa târziu, când s-a făcut răcoare – era totuşi noiembrie – dar avusesem parte de o zi minunată. La un moment dat erau 23 de grade”. Marţienii şi-au transmis mesajul, iar Levi şi-a dat seama că această misiune trebuie să continue. Aşa s-a născut Clujul Pedalează, sub forma unui campionat local care în primul an, 2011, a avut şase etape plus un prolog.

Idei de cursă lungă

După doar câteva etape, fondatorilor asociaţiei sportive Clujul Pedalează li s-a “năzărit” ideea de a organiza ceva şi pentru copii. Iar acel ceva avea să se numească “Micul biciclist şi siguranţa lui”, competiţii adresate celor mici la care participă de fiecare dată şi poliţia, care-i ajută pe copii să înţeleagă de ce trebuie să respecte anumite reguli atunci când ies la pedalat în oraş.

Odată cu vara a apărut o altă idee: o etapă de noapte în centrul oraşului. Părea aproape imposibil, iar obţinerea autorizaţiilor a fost un adevărat calvar. Dar anul următor etapa de noapte a fost inclusă în programul unei maniestări emblematice pentru Cluj: Zilele oraşului. Un prim semn de bun venit pe care marţienii l-au primit de la cetate.
Tot în 2012 a fostorganizat şi Maratonului Făgetului, la care s-au înscris din prima 406 competitori, pentru ca numărul lor să sară de 500 la ediţia a doua, anul trecut. O dovadă în plus că poţi atrage şi în acest fel turişti la Cluj, pentru că la această competiţie au venit ciclişti din toată ţară, ba chiar şi de peste hotare (ediţia din 2012 a fost câştigată deBlazso Marton, multimplu campion naţional al Ungarieiîn 2012 şi Buruczki Szilard, campionul Ungariei la maraton în 2013). “Mă durea foarte tare când mergeam la alte competiţii şi vedeam că celelalte oraşe mai mari din zona muntoasă şi Transilvania aveau câte un maraton, Clujul nu. Aşa s-a născut ideea”, povesteşte Levi. Cea mai mare satisfacţie a sa legată de acest concurs pe care-l numeşte “bijuteria” asociaţiei Clujul Pedalează, este că toţi competitorii şi în special cei din străinătate s-au arătat încântaţi de frumuseţea traseului.

La categoria grea

În 2013, clubul clujean s-a implicat şi în organizarea altor competiţii, cum ar fi un concurs pe şosea în centrul oraşului, la care s-au adunat 178 de ciclişti şi Campionatul Naţional de Şosea, organizat în colaborare cu Federaţia Română de Ciclisim. Cu ocazia acestui ultim eveniment a fost prezentat pentru prima dată oficial lotul româniei la ciclism şi a fost închisă o porşiune importantă de şosea (pe centura Cluj-Vâlcele), astfel încât competiţia să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Şi Maratonul Gilăului a fost organizat anul trecut cu sprijinul Federaţiei, fiind primul Campionat Naţional de Mountain Bike organizat în România. Au participat 406 ciclişti, în condiţiile în care cu doar trei zile înainte a tot plouat.
Toate aceste reuşite l-au făcut pe Levi să analizeze serios posibilitatea de a renunţa la jobul pe care-l avea la bancă pentru a se putea dedica în totalitate Clujului Pedalează. Are planuri mari: vrea să înfiinţeze o şcoală de ciclism pentru micuţi şi să organizeze un tur care să pună în valoare frumuseţile întregului judeţ. “Cei care sunt în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean ar trebui să se uite nu mai departe de Sibiu, unde se organizează, cu susţinerea autorităţilor, nişte competiţii extraordinare – Turul Sibiului, Raliul Sibiului etc…. Eu zic că ar trebui să organizăm şi noi o asemenea competiţie. N-avem Transfăgărăşanul, dar avem alte locuri unde putem să-i ducem pe ciclişti pe şosea, eu deja m-am gândit la o competiţie de trei zile. Dar aşa ceva nu se poate organiza fără sprijinul autorităţilor”, explică el. Este convins că până la urmă se va întâmpla acest lucru, pentru că a mai primit sponsorizări punctuale, din partea Primăriei Cluj şi a Consiliului Judeţean.

Până atunci, se antrenează intens, de regulă la primele ore ale dimineţii. Şi-apăstrat obiceiul de a se trezi devreme de când era corportist şi folosea bicicleta să ajungă la serviciu. I se potriveşte şi acum, când bicicleta a devenit serviciul său.

Cel mai frumos concediu pe care l-a petrecut vreodată a fost în 2010, când am pedalat cu soţia 911 km nouă zile. Am străbătut toată Harghita în zig-zag Harghita, am ajuns în Bucovina, din Bucovina ne-am întors în Borşa Maramureş, unde ne-am oprit pentru o zi fiindcă acolo am avut luna de miere.

Kertes Levente