Privesc clipe în șir prin fereastră lăsându-mi gândurile să aleagă temele ce îmi aduc liniște și speranță. Departe de calculator și lipsit de orice tentație de a fi conectat la lumea virtuală, timpul pare că s-a oprit în loc. În lumea privită de la fereastră încerc un sentiment ciudat de entropie zero, singura mișcare este cea dată de vântul neîncetat al Vienei. Singura mișcare umană o zăresc în hipodromul pe care-l văd de la fereastră. Angajații își văd zilnic de treabă în grajdurile și padocurile unde sunt cazați o parte a cailor prezenți la competiții. În fiecare zi răsfoiesc o parte din presa ce prezintă credibilitate, căutând interviuri sau articole scrise de oameni de știință pentru a afla dacă avem șanse ca, în timp rezonabil, să putem relua viața așa cum am cunoscut-o până la apariția virusului Covid 19. Testez posibile scenarii împreună cu prietenii prin toate rețelele de comunicare disponibile. Nimic promițător, o liniște și pe scena internațională, doar jurnalele TV reușesc să ne scuture la realitate, să ne demonstreze că suntem conectați cu toții pe aceeași undă a ciocnirii cu acest virus, că totul depinde de timp și de sistemul imunitar al fiecăruia.

Nu avem vești promițătoare despre apariția unui vaccin mai repede de sfârșitul anului, rămâne să speram că vom amâna întâlnirea cu virusul având de partea noastră căldura soarelui. Cât de cald să fie pentru a duce la dispariția virusului încă nu ne este clar. Pentru SARS temperatura ar fi fost de 38 de grade, sperăm să nu fie la fel și pentru Covid 19. Privesc cu emoție la ecranul plat ce-mi perindă prin fața ochilor imagini din Spania și Franța. Unda de șoc a ajuns din Italia în țările vecine. O speranță se lasă greu, dar există, pe burtieră scrie că se lucrează independent la 20 de vaccinuri, că sunt implicate în jur de 35 de companii și instituții academice și că testarea se face direct pe oameni. În fața acestei amenințări găsim voluntari pentru scurtarea perioadei de validare și omologare a unui vaccin salvator. Nu este prima dată când mă gândesc că în gena umană există scris ca omul să-și iubească aproapele.

Veste de peste ocean, președintele Trump declară că în America este mai importantă economia decât lupta cu pandemia. Nu sunt surprins, doar America este cel mai mare experiment social la scara istoriei. Să sperăm că președintele a făcut o alegere în acord cel puțin cu alegătorii săi, a pune capitalul pe primul loc reprezintă o alegere curajoasă. Poate că America mai reprezintă cu adevărat un pământ al făgăduinței, țara tuturor posibilităților, nu știu, o să vedem în curând. Ce este important? Nu a surprins pe nimeni, cel puțin așa cred.

America dorește să-și păstreze toate șansele să rămână o superputere economică și militară. Nu poate pierde în ultimul ceas acest statut. China deja a umplut spațiul liber lăsat de America pe scena internațională, umblă fără concurență pe culoarele aeriene și maritime, promițând ajutor țărilor care sunt dispuse să-l primească. Este adevărat, China are mult de recuperat ca imagine în ceea privește principalul vinovat în răspândirea virusului.

Noriel Roubini declara pe 11 noiembrie la București, la Gala anuală Profit.ro, că „Starea economiei ar putea să se schimbe ca urmare a ascensiunii Chinei ca putere economică mondială și a răspunsului dat de Statele Unite ale Americii la această evoluție, care au promovat politici protecționiste după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă”. Creșterea protecționismului în America riscă să genereze un proces de deglobalizare, de scădere a comerțului și investițiilor internaționale și chiar un război rece între cele mai mari două economii mondiale.

Oare a început războiul rece? De ce? Ce nu mai funcționează în modelul ales de economia capitalistă?

Se pare că în secolul XXI cine nu muncește precum un chinez va ajunge să muncească pentru chinezi.

Dar cum oare muncește un chinez?

Pentru cei ce încă nu știu pot viziona filmul documentar Fabrica Americană, totuși, fiind un film documentar trebuie menționat că filmările au avut loc în cele mai bune locuri de muncă. În general se muncește minimum zece ore pe zi, de luni până sâmbătă, uneori și duminica, există doar o săptămână de concediu anual în general, salariul este în zona liberă economică de 2,76 dolari pe oră. Să nu uităm că marea majoritate a populației are un salariu brut de 1.31 dolari pe oră. Totul se întâmplă cu tehnologiile și managementul puse la dispoziție de corporațiile occidentale. Nu mai putem spune că ar fi diferențe de productivitate, eficiență sau rentabilitate. Dacă la toate acestea mai adăugam că muncitorii chinezi au cele mai scăzute standarde în ceea ce privește protecția muncii și la fel în ceea ce privește protecția mediului înconjurător, însumate, aduc o economie însemnată în prețul de cost al fiecărui produs final sau intermediar.

Oare putem face față unui asemenea motor economic?

Răspunsul începe să se vadă, se îndreaptă către un hotărât NU. Dacă înainte țările dezvoltate puteau compensa prețul scăzut al forței de muncă prin productivitate, în prezent nu mai este posibil. China are acces la aceeași tehnologie, implementează cu aceeași viteză inteligența artificială în toate procesele și sistemele îndreptându-se către o industrie de tip 4.0.

Întreaga economie și filosofie capitalistă a Occidentului sunt încercuite și captive ca într-un joc Go de către Marele Zid.

China devorează încet toate economiile statelor dezvoltate. Nu există măcar o țară din UE sau din America de Nord care să poată concura cu China, nici măcar întreaga UE. Singura diferență, care nici aceasta nu mai este notabilă, ar fi nivelul cercetării științifice din SUA, mai ridicat decât cel din China.

Nu văd să existe o tară capabilă să renunțe la salariul actual, la numărul de ore lucrate pe săptămână, la numărul de zile de concediu, la standardele privind calitatea vieții și, cel mai important, la drepturile și libertățile cucerite și manifestate printr-o democrație autentică.

O economie controlată și dirijată de stat, resurse nelimitate, îndreptate către atingerea obiectivelor economice strategice. O mână de lucru foarte ieftină, dar înalt calificată.

Educatie. China produce un număr de oameni de știință și de ingineri de cel puțin zece ori mai mare decât SUA. În China există 705 facultăți unde studiază aproximativ șapte milioane de studenți, există universități unde numărul de candidați pe un loc uneori depășește câteva sute, fiind și țara cu cel mai ridicat procent al sinuciderilor ca urmare a ratării unui loc la o universitate.

Finanțe. Primele patru bănci din lume au ajuns să fie din China; 1. Industrial & Commerical Bank Of China, 2. China Construction Bank Corporation, 3. Agricultural Bank of China, 4. Bank of China. Nu este de mirare să vezi „Big Four” care ocupă primele locuri ca de obicei, întrucât economiile lor continuă să crească an de an, din cauza extinderii piețelor comerciale și a exporturilor în creștere! Cea mai mare bancă din lume este Industrial & Commerical Bank of China, care este, de asemenea, cea mai mare bancă din China și cea mai mare din China „Big Four”. După numărul total de active, clienți, angajați, împrumuturi și depozite; ICBC, așa cum se menționează adesea, domină complet restul celor mai mari bănci din lume. Banca de stat a fost fondată în 1984 ca societate limitată și a devenit cea mai mare companie publică din lume prin numărul său mare de active. Are sediul central la Beijing și are peste 460.000 de angajați în filiale din Asia, Europa, America și Oceania. Compania este 70% deținută de guvern și este pe primul loc în clasamentul „Top Bankers 1000 Bănci Mondiale” și pe primul loc în Forbes Global 2000 dintre cele mai mari companii publice din lume. La ora actuală, China poate acorda cele mai mari împrumuturi la dobânzile cele mai mici. Să nu uitam că acest capital împrumutat va purta cu el și o parte a „filosofiei proprietarului”. Practic, nu există continent unde să nu fie întâlnit „brandul chinez de secol XXI” ce începe întotdeauna cu acest târg: împrumuturi generoase, cu dobânzi mici pentru construirea infrastructurii țării, în schimbul materiilor prime și al accesului la piața locală. La ora actuală a pus stăpânire pe piața elementelor rare, folosite în industria high-tech, controlând mai mult de 90% din producția mondială. Conform celor mai recente date, activele totale ale ICBC sunt de aproximativ 4,2 trilioane de dolari în regiune.

Economie. China a devenit cel mai mare producător de bunuri din lume, a detronat poziția SUA. Mai mult, cea mai mare parte a datoriei publice a SUA este finanțată de China.

Cum a fost posibil?

Deschiderea Chinei la economia globală în 1978, urmată de formarea unor zone economice libere, prin promovarea conceptului „O țară două sisteme”. Astfel, în 1986, China pune la dispoziția Occidentului 200 de milioane de oameni ca forță de muncă în aceste regiuni libere. Antreprenorii occidentali în dorința de a produce bunuri la costuri minime în ceea ce privește forța de muncă, unii chiar orbiți de mirajul unei piețe de desfacere ce pare de neimaginat, au început să-și mute unitățile de producție în China. Se pare că, la început, muncitorii chinezi erau plătiți cu 50 de cenți pe zi. Conducătorii Chinei au împrumutat puțin din modelul folosit de Coreea de Sud când a devenit noul tigrișor al economiei din emisfera Sudică, asa cum povestește profesorul Ha-Joon Chang (sud-corean) în cărțile sale Samaritenii cei Răi, Mitul liberului schimb și Istoria secretă a capitalismului sau 23 de lucruri care nu ți se spun despre capitalism.

„O țară două sisteme”, un concept absolut nou, fără să fie cunoscut sau studiat, un model ce s-a adaptat din mers, acest Capitalism de Stat a ajuns să fie mai mult decât o amenințare pentru liberalismul de tip occidental.

Pe măsura ce occidentalii își mutau producția în China, mici antreprenori chinezi, sprijiniți de stat, își dezvoltau afaceri asemănătoare prin copiere. Au copiat tot ce se putea copia, au avut și suficient timp să exerseze până au început să devină creativi. Multe din tehnologiile ajunse în China prin relocarea fabricilor de producție din Occident au fost copiate de chinezi și implementate de antreprenorii locali chinezi. Oricum, spionajul economic internațional din partea Chinei este unul demn de luat în seamă.

Căderea comunismului în Europa de Est în 1989 a dus la un proces de globalizare, de creștere a comerțului cu bunuri, a investițiilor de capital, de migrație a forței de muncă și a schimbului de tehnologie și informație.

Din 2001, China a intrat în Organizația Mondială a Comerțului și a promis eliminarea oricărei forme de protecționism, dar și de subvenții ilegale.

Orice economie națională este stimulată de doar patru factori: consumul, investițiile în afaceri, cheltuielile guvernamentale și exporturile nete.

China a fost sistematic acuzată de practici economice incorecte cu impact puternic în zona comerțului internațional, cele mai des întâlnite fiind: subvenții ilegale pentru export; moneda națională manipulată inteligent și subevaluată masiv; falsificarea flagrantă, piratarea și furtul direct al dreptului de proprietate intelectuală; tarifele incorecte și alte restricții la export pentru materii prime cheie de la antimoniu la zinc, ca truc strategic pentru a câștiga controlul asupra metalurgiei și industriei grele mondiale; prețurile și practicile de dumping ruinătoare, cu scopul de a-și înlătura rivalii de pe piața resurselor cheie, pentru ca apoi să practice prețuri de monopol; măsuri protecționiste cu scopul de a-i impiedica pe străini să facă vânzări pe teritoriul chinez.

În același timp, pentru a primi „intrarea liberă” pe piața internă, orice companie care dorea să escaladeze „Marele Zid al protecționismului” și să vândă pe piața locală nu trebuie doar să-și predea propria tehnologie în mâinile partenerilor chinezi; companiile sunt obligate să-și mute și facilitățile de cercetare și dezvoltare în China.

Locurile de muncă din producția industrială sunt în medie mai bine plătite și acesta este motivul pentru care, atunci când se închid sau se mută fabricile, împreună cu ele mor și centrele de vânzare cu amănuntul, cabinetele doctorilor, HoReCa. Veniturile colectate din taxe și impozite scad, slujbele și serviciile guvernamentale scad și ele.

O bază de producție puternică este determinantă pentru stimularea inovației tehnologice. În SUA, uzinele susțin două treimi din întreaga dezvoltare și cercetare. Când fabricile pleacă în China, își iau cu ele cheltuielile pentru cercetare. Păstrarea fabricilor din industria grea (Boeing, Caterpillar, GM, A.C. Delco) este importantă, deoarece un număr semnificativ de alte firme mari și mici depind de afacerea lor. În ultimele decenii, în goana după maximarea profitului, unele dintre cele mai mari corporații din America și Germania și-au mutat producția în China, unele au fost nevoite chiar și cercetarea. Aș aminti Caterpillar, Cisco, General Motors, Microsoft, Apple, Ford, 3M, Volswagen, etc.

Reluarea activităților economice anterioare va avea loc cu alte strategii. Cred că războiul rece dintre America și China va continua pe o lungă perioadă de timp. Nu știm dacă UE, cel mai frumos vis împlinit al europenilor, va rezista acestui șoc. Instituțiile sale au fost paralizate, nu a funcționat niciun plan de urgență la nivel de Uniune, nu a existat nicio comunicare, fiecare țară a avut strategia proprie. Italia a solicitat ajutor de la țările vecine și nu a primit nimic, singura țară care și-a arătat disponibilitatea să ofere sprijin a fost China. Probabil Italia va dori să analizeze posibilitatea unui Exit, oricum rigorile impuse de UE nu au fost niciodată pe placul ei.

Modelul economic are nevoie de o schimbare de paradigmă, nu știu dacă o să mai vorbim despre o Piață Liberă (Mâna Invizibilă) despre Comerț Liber. Cred că fiecare țară își va analiza în primul rând posibilitatea de a avea capacitatea să-și asigure siguranța cetățenilor pe toate planurile prin resurse proprii, revenind la măsuri protecționiste.

Cred că avem nevoie de o resetare a instituțiilor internaționale care să supravegheze într-un mod mai activ și operațional viitorul omenirii. Nu știm dacă modelul acesta economic mai corespunde unei dezvoltări durabile în echilibru cu natura. Schimbările climatice tot mai intense și surpriza acestui virus extins la scală globală, cu mii de victime, ne obligă să regândim ce fel de relații, de tranzacții economice să adoptăm pentru a restabili echilibrul cu natura.

Cu siguranță vom avea nevoie de o autoritate care să supravegheze după modelul activității nucleare și pe cea a activității de cercetare în domeniul virusologiei. Erorile în domeniul activității nucleare până în momentul de față au fost simțite la o zonă geografică limitată, dar în prezent ne aflăm în fața unui fapt deja împlinit, pandemia se extinde la scară planetară. Avem nevoie de o regândire a tututor strategiilor de apărare în fața acestor amenințări la nivel global, de cooperare internațională atât din punct de vedere științific, cât și la nivel economico-financiar.

Apariția acestui virus (eliminând orice fel de teorie conspirativă) ne obligă să regândim relația noastră cu mediul, sigur vom avea o altă atitudine față de calitatea lui și mai ales vom promova acele activități economice, mai puțin poluante. Alocarea de resurse cercetării în zona reciclării deșeurilor de orice fel, taxa pe produs ce trebuie reciclat și, cel mai important lucru, interzicerea exportului de orice fel de deșeu. Fiecare țară să fie responsabilă cu reciclarea propriului deșeu!

Faptul că China a ținut ascunsă această epidemie de la Wuhan, fără să fie în stare să izoleze primele surse, a condus la această pandemie.

Cum a fost posibil? Până și ebola din Africa a fost depistată la timpul potrivit pentru a nu deveni o pandemie. Raspunsul este simplu, în China nu există democrație, nu există posibilitatea exprimării libere, la apariția primelor semne au fost expulzați toți ziariștii occidentali acreditați.

Mai mult, China a devenit atât de mare și de puternică, încât aproape nicio țară nu mai are curajul să riposteze față de comportamentul ei.

America este amenințată cu „Opțiunea Nucleară”, acțiune ce ar consta în lichidarea rezervelor masive de bonuri de trezorerie, acțiune ce ar declanșa prăbușirea dolarului, o cădere a randamentelor obligațiunilor SUA, lovind piața imobiliară și împingerea economiei în recesiune.

Prin faptul că a devenit „Fabrica Lumii”, aproape nicio țară dezvoltată cu democrație autentică nu mai are curajul să aibă atitudine în fața abuzurilor atât față de cetățenii chinezi, dar și față de celelalte abuzuri în plan internațional. Contractele economice cu China pentru toți cei din G7 reprezintă procente importante din PNB sau PIB al țărilor.

În fața acestor costuri economice în prima fază toți au o atitudine de autism.

Indiferent de ceea ce ar dori să facă China în viitor, ea va rămâne principalul vinovat pentru prima pandemie ce a oprit în timp activitatea pentru mai mult de două treimi din populația globului și încă ne este greu să aproximăm numărul victimelor.

China are tot dreptul la dezvoltare, dar felul în care obține în prezent această dezvoltare ucide, atât la interior, cât și la exterior. Ucide la interior prin exploatarea fără milă a muncitorilor, prin lipsa protecției la locurile de muncă, prin lipsa normelor de protecție a mediului la standardele internaționale. În China, cea mai mare amenințare o reprezintă poluarea. Trebuie să încetăm să gândim că doar China poate salva modelul acesta economic de dezvoltare bazat pe consum. Sunt enorm de multe țări care pot oferi o alternativă mult mai sigură. Țările din Africa, America Latină, India sunt țări care reprezintă o supapă pentru modelul economic actual.

Sistemul „Capitalism de Stat” conduce la astfel de mutații.

Totul trebuie aliniat cu China, astfel încât să reducem influențele ei negative. Dacă nu vom găsi soluții, atunci singura soluție va rămâne să adoptam modelul Chinei.

Din păcate constatăm în momente de maximă importanță pentru viața noastră că Europa duce o lipsă fără precedent de lideri. Avem nevoie de o resetare totală, sigur lumea de după acest virus va arăta altfel.

Oricum, va fi o schimbare socială și economică și orice încercare de ignorare va contracara realitatea economică. Vor fi modificări de comportament, de atitudine, și cred că vom resimți și o altă prioritizare a valorilor. Singura soluție va fi un vaccin cât mai repede!

Oricum va trebui să punem umărul la oprirea oricărei crize finaciare iminente, criză care se va transforma apoi în criza economică. Nu știm dacă sistemul financiar va accepta să reia fără urmări activitatea din același punct. Greu de spus fără să fie o intâlnire cel puțin la nivel G7 sau G20, fără un plan de tipul Viena 1 sau Viena 2, cel ce a funcționat în criza din 2008. Avem nevoie de o solidaritate cum nu a existat până acum la nivel internațional.

Oricum ar fi, economia probabil va atinge nivelul de unde a luat shut down în următorii zece ani.

Ce vom alege să punem pe primul loc, omul sau capitalul? Ce putem face să revenim la aceeași față a lumii? Să tipărim banii necesari sau să sacrificăm întreaga umanitate? Dacă scoatem omul din funcționarea motorului economic, ce mai rămâne și cui va folosi? Ce fel de viață economică putem să ne imaginăm acum la Cernobîl? Economia nu este o știință, reprezintă o filosofie menită să asigure o dezvoltare a umanitatii pe niște principii sănătoase în acord cu tranzacțiile între noi ca indivizi, dar și ca un acord cu mediul ce oferă întregul suport.

Sper să avem înțelepciunea demnă de secol XXI ca aceste situații noi să fie rezolvate cu soluții noi fără să apelăm la soluțiile trecutului.

Avem un examen la nivel planetar, sper să învingem partea reptiliană a creierului, sper să facem o alegere între a avea și a fi cu șansa a unui a fi într-o lume cu șanse egale pentru noi toți. Testul pentru societatea noastră constă în modul în care avem grijă de cei care pierd atunci când societatea se reordonează. Dacă sentimentul responsabilității împărtășite pentru cei mai vulnerabili va continua odată cu reducerea amenințărilor și dacă vom sacrifica propriile noastre oportunități pentru a-i proteja pe cei ale căror oportunități le sunt luate.

Rămâne să vedem cât de pro uman va fi omul!

Aceasta este fereastra de la care privesc!