Ștefan scrutează plin de curiozitate pâlcul de copaci de dincolo de geam în timp ce surioara lui, Althea, stă la adăpost în brațele mamei ei, care-și strânge cu migală și grijă legăturile hamului în care fetița se află. Într-un târziu, toți trei, alături de Mihai, capul familiei, pornesc spre inima pădurii. Crescut parcă după statura stejarilor pe care îi iubește atât de mult, Mihai se avântă din nou, pentru a câta oară, în desișul Pădurii Făget, aflată la marginea Clujului. Fără a fi vreun prinț moștenitor, clujeanul în vârstă de 37 de ani este stăpân peste 1.677 de hectare de pădure, mlaștini și pășune, toate aflate într-una din zonele limitrofe ale orașului, în care interesele imobiliare apasă pe traiul naturii precum o vagonetă încărcată cu plumb.

În calitatea sa de custode a sitului Natura 2000 Pădurea Făget – Valea Morii (jud. Cluj), Mihai Constantinescu este o pasăre rară și mai ales solitară într-un demers despre care chiar și el spune cu înțelepciune că „ar putea să pară ciudat”: alături de o mână de oameni, dar în special de unul sigur, Mihai păzește integritatea unui sit Natura 2000, înlocuind de fapt prezența și acțiunea statului român, a cărui aderare la Uniunea Europeană a fost strâns legată de realizarea acestei rețele de arii protejate ce în prezent ocupă aproximativ 24% din teritoriul României. Un sfert de țară administrat, fără buget, de oameni precum Mihai.

Cu bani puţini, aşa trăiesc, la limita subzistenţei, ariile protejate şi siturile Natura 2000 din România

Statul român și ariile protejate, o aventură de o noapte

Pe vremea începutului luptelor de gherilă de prin birouri și comisii pentru aderarea României la Uniunea Europeană, aveam, ca țără, aproximativ 8% din teritoriu ocupat de arii protejate. Erau parcuri naționale, precum cel din Munții Retezat, pe care statul le-a considerat de interes național. Pentru a deveni însă membri ai comunității europene, lucrurile în domeniul protecției mediului erau ceva mai complicate: în cadrul UE funcționează din 1992 rețeaua siturilor Natura 2000, singurul ansamblu de acest fel din lume care reunește zone speciale de conservare și arii protejate de pe un spațiu atât de vast precum este cel al statelor membre UE.

„Înainte de aderare, existau deja arii protejate în România, reprezentate în special de parcurile și rezervațiile pe care statul le considerase la un moment dat de intere național. La aderare a apărut obligația de a realiza această rețea Natura 2000 și s-a făcut acest lucru, mai târziu cu un an, dar s-a făcut. Rețeaua Natura 2000 se suprapune destul de mult peste ceea ce aveam noi deja declarat ca arie protejată. Criteriile erau științifice și foarte clar definite și se știau speciile care trebuie protejate și care au nevoie de atenție specială pentru a nu dispărea. Fiecare stat membru a fost obligat să declare un anumit procent din teritoriu care să fie declarat arie protejată. Statul membru are obligația să facă o inventariere și să stabilească unde sunt zonele cele mai propice pentru a proteja specii și habitate”, explică Erika Stanciu directorul Fundației pentru Arii Protejate, Pro Park.

Aderarea a adus României câteva sute de situri Natura 2000 și a crescut procentul ariilor protejate de la 8% la peste 24%. Chiar dacă au avut o importanță crucială în demersurile pentru aderare și, cu toate că și în prezent statul român are responsabilitatea de a păstra intacte aceste zone, sfertul de țară ocupat de aceste arii protejate „beneficiază” de buget 0.

„Din păcate, statul nu și-a asumat în realitate nicio responsabilitate față de aceste situri Natura 2000, dar nici pentru parcurile naționale și rezervațiile pe care deja le aveam. Nu se aloca fonduri pentru managementul lor, în condițiile în care administrarea lor necesită mulți bani. În 15 ani nu a existat niciun plan de alocare de fonduri și, prin urmare, niciun ban. S-a încercat includerea de sume pentru aceste arii, dar propunerea niciodată nu a fost luată în serios. E o nepăsare totală din partea statului față de aceste arii. Cred că putem spune că e nepăsare și față de natură. Cred că nu se înțelege importanța acestor arii și se trece ușor peste aceste aspecte care țin de resursele naturale pe care avem de le întreținut”, este de părere Erika Stanciu.

Treaba statului cu bani de-acasă

În județul Cluj, de exemplu, există 23 de situri Natura 2000, iar situl Pădurea Făget – Valea Morii este unul dintre cele mai mari, dar și unul dintre cele mai apropiate de oraș. Localizat la Nord de municipiul Cluj-Napoca, pe o suprafață de 1.677 de hectare să află, la mai puțin 100 de metri de primele semne de civilizație, un ecosistem cu elemente unice pentru România, dar și pentru Europa. Responsabilitatea managerierii sitului i-a revenit, din proprie inițiativă, lui Mihai Constantin, un IT-ist de 37 de ani, pasionat de natură.

„Lucrez în IT, dar de mic copil mă pasionează natura. Am făcut o facultate de mediu, dar niciodată nu am lucrat pentru că nu existau locuri de muncă. Am făcut o școală de informatică ce se echivalează cu facultatea și de atunci lucrez în domeniu, part-time. De vreo cinci am descoperit preocuparea aceasta pentru potecția mediului, în condițiile în care eu tot timpul merg pe munte. E o responsabilitate mare să fii custode și presupune multă birocrație. E un job în care găsești greu satisfacție, pentru că aici e bine să nu se schimbe nimic. Asta e bucuria mea, să văd totul la fel cum era acum zeci sau sute de ani. Dacă ajungi să cunoști natura și ești interesat, observi tot felul de locuri care au scăpat de intervenția omului. Asta e un lucru foarte frumos. De fiecare dată când revin în pădure, vin cu strângere de inimă și cu emoții că nu voi găsit totul așa cum era ultima dată când am venit”, explică Mihai.

Mihai Constantin, IT-ist

Cum statul nu putea administra aceste situri, ele au fost „redistribuite”. Până să se schimbe legea, literalmente oricine putea administra un sit Natura 2000. Regia Națională a Pădurilor (ROMSILVA) este, oarecum paradoxal, pe lista entităților care administrează astfel de obiective, chiar dacă, în esență, activitatea ROMSILVA presupune și exploatarea pădurilor. Agenția Națională pentru Protecția Mediului (APNM) prin APM-urile de la nivel județean are și ea atribuții în ceea ce privește managerierea siturilor, la fel cum și numeroase ONG-uri au. Iar la capătul lanțului trofic se află custozii precum Mihai, care, de capul lor, și-au asumat responsabilitatea conservării și, de preferat, dezvoltării acestor obiective. „De preferat” pentru că pare de la sine înțeles ce dificultăți poate întâmpina un singur om, fie el pasionat de natură, atunci când trebuie să organizeze și să supervizeze activitățile de pe o surpafață de 1600 de hectare, cu buget 0.

„Sunt multe situri care nu au un administrator, dar care se află în responsabilitatea APM-ului și indirect a statului. Pentru toată rețeaua, statul este direct responsabil în fața UE. Dacă ceva se întâmplă în aceste situri, statul este responsabil până la nivelul la care statul poate să fie amendat. Avem destul de mult dosare în analiză pentru situații ca amplasarea de parcuri eoliene sau microhdrocentrale în locuri nepotrivite. În perioada anterioară de finanțare europeană au fost peste 200 de milioane de euro alocați și atrași doar de către ONG-uri. Noi am cerut inițial cel puțin 15 milioane de euro de la statul român, fără să primim altceva decât un 0 tăiat în patru. Totuși, banii au venit la custozii care au avut curajul și știința de a accesa proiecte. Au mai venit bani de la ROMSILVA care, deși e mult hulită, susține financiar niște echipe de mangament pentru aceste parcuri și e ceva mai mult decât nimic. Sunt fonduri și granturi care vin din Elveția sau Norvegia care funcționează ca donori, mai sunt bani de la ambasade, sunt foarte, foarte puțini de la fondul de mediu, ceea ce este foarte supărător și paradoxal și așa, picătură cu picătură, de ici de colo, se adună și fac ceva pentru aceste arii”, explică directorul Pro Park, Erika Stanciu.

Costurile pentru un custode solitar sunt mari, în condițiile în care acesta vrea să contribuie la dezvoltarea zonei pe care o administrează. De exemplu, Pracul Național Retezat are nevoie anual de peste 300.000 de euro pentru managerierea suprafeței sale de aproximativ 54.000 de hectare. Situl Natura 2000 Pădurea Făget-Valea Morii are „doar” puțin peste 1600 de hectare, ceea ce pare enorm atunci când toată responsabilitatea cade în mâna unui singur om. Chiar dacă zona este de importanță majoră din punct de vedere natural, banii întârzie să apară. Zona este un ecosistem aparte, de o diversitate rar întâlnită pe teritoriul României. Aici trăiesc specii importante, precum Ligularia sibirica, o plantă perenă, înaltă de 80-150 de centimetri, care preferă mlaştinile eutrofe, magnocaricetele, mlaştinile cu sălcii sau mesteacăn. Mlaștini pe care le-a găsit la marginea Clujului, acolo unde, pe suprafețe restrânse, mai poate fi observată în timpul verii.

„În toată țara există doar câteva mlaștini de acest fel, unde găsim ligularia sibilica, o plantă de munte care crește în zonele cu ghețari, dar care a găsit aici un refugiu. Aici o zonă relativ mică pentru cât de multe lucruri găsești”, spune Mihai, custodele sitului.

Plăcerea de a vedea că nimic nu se schimbă într-un interval de timp”. Acesta este, în opinia
lui Mihai Constantinescu, principalul avantaj al activităţii de custode de arie protejată

Banii nu aduc arii protejate performante

Într-un exercițiu de imaginație aproape imposibil de pus în practică, să trecem peste lipsa banilor necesari administrării ariilor protejate de pe teritoriul României. Dacă facem acest lucru, spune directorul Pro Park, descoperim că banii sunt doar una dintre problemele acestui domeniu, în condițiile în care ne confruntăm cu o acută lipsa a oamenilor capabili cu adevărat să managerieze astfel de obiective.

„Marea problemă este lipsa de fonduri. Dacă cumva trecem peste ea, ajungem la faptul că nu există nicio viziune și strategie cu privire la aceste arii protejate. Nimeni nu vorbește despre rolul acestor arii, rostul lor și uneori existeța lor pentru ca, ulterior, să se poată realiza un parteneriat care să asigure o funcționare eficientă a siturilor Natura 2000 și a celorlalte arii protejate. Pentru că situația este cam așa: să presupunem că am avea suficienți custozi și suficienți bani. Nici măcar așa nu am reuși să facem un mangament eficient, pentru că nu știm care e direcția și ce vrem să facem. Sectoarele nu colaborează deloc și oamenii nu au capacitate managerială, fie că sunt oameni de la stat, fie ca sunt custozi care fac asta voluntar. Ar trebui să învețe concret ce au de făcut, nu doar prin practică. Custozii învață singuri, ceea ce e bine. Dar ar fi mai bine dacă ar învăța într-un cadru organizat și ar învăța exact ce au de făcut, fără a fi nevoiți să se lovească de tot felul de situații. Trebuie să existe baze. Acum nu le avem și nu avem capacitate umană pentru a manageria ariile protejate”, explică Erika.

În Pădurea Făget, Mihai vine cu bani de acasă atunci când natura i-o cere. Singurele alternative sunt proiectele pe fonduri europene sau programele care permit acesarea de granturi norvegiene și elvețiene. În felul acesta, Mihai a reușit să realizeze pliante, borșuri pentru turiști, câteva trasee de plimbare și să monteze mai multe panouri de informare, în contextul în care astfel de situri, atunci când nu sunt hăituite de dezvoltatori imobiliari, sunt pur și simplu necunoscute publicului larg și suferă cronic la capitole precum „popularitate” sau „promovare”.

„Avem trasee turistice marcate, destul de frecventat și divers. Este mai divers decât în masivul Retezat, de exemplu. Ideal în astfel de arii e ca în zona de tampon a sitului să existe infrastructură pentru turiști, iar situl să fie intact. Să faci pensiuni și tot ce ține de turism, dar turistul și activitățile sale să nu afecteze natura. În calitatea mea de custode nu pot face prea multe. E adevărat, dacă ceva se întâmplă în această zonă, trebuie să fie aprobat și de mine, pe lângă celelalte autorități. Dar altceva nu prea pot face. Teoretic pot da amenzi, dar zona e greu de supravegheat. În primul rând vorbim cu oamenii și încercăm să le explicăm. Se mai distrug habitate, mai sunt incendii, dar în general nu sunt probleme mari. Marea probleme e că nu avem un regulament aprobat. Sunt câțiva oameni, vreo zece, care ne ocupăm de acest sit. Am făcut un plan de mangement și așteptăm să îl aprobe, la fel ca în cazul regulamentului”, spune Mihai.

Problema turismului în siturile Natura 2000 este una mai veche. Cum infrastructură nu există, autoritățile se feresc să le promoveze de teamă ca turiștii să nu dea năvală în aceste zone și să le distrugă. Așa ajung zone de o frumusețe rară să se zbată în mlaștinile anonimatului pentru simplul fapt că dacă le-am scoate la lumină s-ar dizolva precum vampirii.

„În siturile Natura 2000 ar trebui să poți face mai multe activități, ca turist. Ar trebui știință și bani, desigur. Pe partea aceasta a turismului, România încă are o carte de jucat. Începem timid cu ecoturismul, dar suntem la început și nu prea înțelegem cum se face. Ar trebui să fim o destinație de elită din acest punct de vedere. Străinii vor să vadă acest situri, aceste locuri frumoase, dar știți ce ne cer? Condiții. Am fost sunată de o firmă din Elveția care avea turiști interesați să facă tururi în situri Natura 2000 din România. Voiau însă ghizi care să vorbească măcar engleză și germană, care știu unde să meargă să facă birdwatching, de exemplu, voiau pensiuni și hoteluri, igienă, mâncare bună și, mai ales, arii protejate care să te atragă. Avem ingredientele, dar trebuie lucrat organizat, nu după ureche. Ar trebui să facem asta acum, cât încă nu am distrus nimic și nu e necesar să reconstruim. Pentru că să reconstruim cu buget 0 e mult mai greu decât să întreținem cu buget 0, așa cum suntem acum nevoiți să facem”, este de părere directorul Pro Park, Erika Stanciu.

Arborii sunt în permanenţă în pericol, pentru că pădurile din ariile protejate sunt prea puţin supravegheate. Din lipsă de resurse financiare, desigur

Cu un 0 în dreptul coloanei în care scrie „buget”, custozii precum Mihai nici măcar nu se pot consola că luptă cu morile de vânt, în condițiile în care pericolele care le pândesc activitatea sunt cât se poate de reale, iar cel mai mare dintre ele este reprezentat de extinderea cartierelor de locuințe.

„Pentru mine, ceea ce fac, este o investiție în viitor. Aș vrea pentru copiii mei să vină peste ani aici și să găsească măcar ceea ce avem acum. Oamenii nu sunt rău intenționați, dar puțini înțeleg ideea de a iubi natura. Dacă îți place natura asta nu înseamnă să construiești și să te muți cu casa în mijlocul ei. Pentru că în felul acesta distrugi natura”, spune Mihai.

O natură de care astăzi Ștefan și Althea se pot bucura și pe care încă o mai pot admira, cu toate că, la nici 100 de metri de inima verde a pădurii, un camion parchează zgomotos pe șantierul unei case ce în curând va mai împinge natura încă un pas mai în spate.

Specii importante din situl Pădurea Făget - Valea Morii

Ligularia sibirica este o specie rară de plantă în România și un relict glaciar, protejată în cadrul rețelei europene NATURA 2000. Până în urmă cu aproximativ 10.000 de ani era larg răspândită pe areale mari, dar odată cu încălzirea climei și instalarea pădurilor, această specie s-a refugiat în areale mlăștinoase, supraviețuind până în zilele noastre în populații izolate în special în Carpații Orientali și Meridionali, dar și în două locații din zona colinară a Transilvaniei. Studiile recente arată că această specie nu este amenințată de încălzirea globală, dar este vulnerabilă la distrugerea habitatelor prin drenaje, construcții sau suprapășunat.

Bombina variegate este o specie de amfibian de mici dimensiuni, trăiește în mod natural în apropierea pâraielor şi râurilor, utilizând în special micile ochiuri de apă temporare ce se formează în zona inundabilă a acestora. În prezent, din cauza numeroaselor îndiguiri și a altor modificări ale cursurilor de apă, specia s-a reorientat spre bălțile de mici dimensiuni formate de-a lungul drumurilor de pământ sau la marginea acestora, în cariere, balastiere sau alte diverse excavații, fiind din acest punct de vedere o specie pionier. Chiar dacă în România este o prezență obișnuită, la nivel european (mai cu seama în Europa Răsăriteană), din cauza modificării și pierderii habitatelor, această specie este tot mai rară.