Cinci sute de de jurnalişti şi producători alcătuiesc marea redacţie a Euronews, cea mai importantă televiziune europeană de ştiri. Unui privitor din afară, agitaţia pestriţă dintr-o zi de lucru în redacţia localizată într-o clădire science fiction înconjurată de apă din centrul oraşului francez Lyon îi apare desigur deconcertantă. Peste 30 de limbi sunt vorbite în această cea mai cosmopolită şi fierbinte redacţie de televiziune de pe continentul european. Pentru Lucian Sârb, un ardelean tânăr cu ochi zâmbitori şi o alură relaxată, o redacţie care dă în clocot prefigurează o altă zi bună pentru audienţele Euronews.

Aflat în cea mai înaltă poziţie de management deţinută de un est-european într-o companie globală de media, Lucian Sârb conduce editorial Euronews din anul 2009, mandat care coincide cu o rapidă dinamizare a postului. „În şase ani, directorul editorial al Euronews a fost în măsură să stimuleze în mod continuu dezvoltarea programelor reţelei de televiziune”, scria anul trecut Le Monde. Dar în televiziunile de ştiri nu sunt momente de repaus nici pentru cei mai buni. Sârb este presat de noua componenţă a acţionariatului Euronews să continue aventura întrecerii cu cele mai mari reţele la nivel global CNN şi BBC.

Lucian Sârb ilustrează competitivitatea românească în spaţiul european

„Puterea noastră constă în a propune, întotdeauna, propria noastră perspectivă. În această casă a noastră, unde diversitatea ne împiedică să avem o obsesie editorială unică, întreaga lume ne interesează. Bogăţia noastră editorială trebuie să fie redată on air, pentru că avem probabil redacţia cu cea mai mare deschidere intelectuală din lume”, declara Sârb în Le Monde.

Până să ajungă să conducă cel mai mare canal TV european, Lucian Sârb a parcurs accelerat o carieră în presa românească. Născut în 1967, la Cluj, el a absolvit studiile politehnice în anul căderii regimului comunist. N-a apucat să profeseze ca inginer. În 1990, el a părăsit oraşul natal şi a plecat la Bucureşti, unde a urmat studii de comunicare, jurnalism şi studii internaţionale. La 27 de ani se angajează la televiziunea publică unde ajunge repede corespondent de politică externă. „Am fost întotdeauna între două avioane, întreaga lume a fost ţara mea. Am avut posibilitatea şi am profitat de oportunitatea de a face stagii în Statele Unite ale Americii, Italia, în cadrul structurilor specializate în relațiile internaționale”, urma el să spună.

La 33 de ani devine cel mai tânăr director al ştirilor TVR, iar în perioada 2004-2005 este, ca reprezentant al televiziunii publice din România, membru în boardul director al Euronews. În 2005 părăseşte televiziunea cu sediul în Dorobanți pentru a înfiinţa canalul de bussines The Money Channel, unde ocupă şi funcţia de director editorial. Într-o perioadă de creştere puternică a economiilor din regiune, The Money Channel, la acel moment singura televiziune de business din Europa de Est, se dovedeşte un succes. Sârb este pregătit să facă pasul următor. Când este abordat de un head hunter din Paris, nu are ezitări. Anul 2009 îl găseşte la conducerea editorială a Euronews. Prima sa decizie este de a numi editor general pe un alt român, Peter Barabas. „În redacţia Euronews se vorbesc peste 30 de limbi şi se ciocnesc nenumărate identităţi culturale. Dar decizia este românească”, glumeşte Sârb.

Lucian Sârb este românul care a parcurs, după aderarea la Uniunea Europeană, traseul pe care România întârzie să îl parcurgă. El s-a integrat fără complexe într-o model occidental de civilizaţie, cel al competitivităţii corecte şi reglementate, urmărindu-şi aspiraţiile. „Cariera mea a urmat genul de rută deschisă europeanului din Est, unde există sânge proaspăt, tineri foarte bine instruiţi și educaţi, curioşi, dornici să descopere lumea, care aspiră la un mod mai deschis de viață”, afirmă Sârb.

Paradoxal, dar în spiritul utopic al Europei unite, cel chemat să organizeze europeanul turn Babel din Lyon este un român. În schimb, românii rămaşi acasă meşteresc la haosul propriului turn. Incapabili să facă ordine, ei caută străinul care să o facă.

Domnule Lucian Sârb, Euronews este un canal de ştiri care difuzează agenda europeană şi prezintă evenimentele europene relevante unei audienţe globale. Putem asemui Euronews unei televiziuni să-i spunem publice a Uniunii Europene? Este Euronews, în domeniul său, în avangarda integrării europene, reuşind să coordoneze eficient atâtea naţii europene ?

Despre Euronews este greu  să spunem că este post public, atâta timp cât funcționează cu multe contracte comerciale, iar începând cu ultimii doi ani este deținut în majoritate de un miliardar egiptean. Este adevărat că postul a început ca un canal pan-european finanțat de televiziuni publice din Europa, după care a intrat într-o competiție destul de dură cu CNN International și BBC World. O perioadă de câțiva ani a fost deținut de compania engleză ITN și a trecut prin mai multe schimbări în privința acționariatului, care a fost fie majoritar privat, fie public. Întotdeauna însă, ca linie editorială, Euronews  a respectat interesul general.

Pe de altă parte, Euronews este un canal internațional care este în competiţie cu marile canale internaționale anglo-saxone. În Europa, care este zona noastră de proximitate, avem supremație în materie de audiență. E adevărat, Euronews are mult conţinut european, mai mult decât ceilalți, cu o atitudine diferită față de Europa decât o au competitorii noştri. Dar trebuie spus că tematica europeană  nu înseamnă doar bula de la Bruxelles. Înseamnă ce se întâmplă în Europa, orice ştire competitivă din spaţiul european apare pe Euronews, însă competiția de zi cu zi a subiectelor nu înseamnă că întâi punem Europa și pe urmă restul lumii. Ține de relevanța generală a știrilor la nivel mondial. Ca să înţelegeţi, vorbim despre Euronews ca lider în Europa, dar în Argentina, de exemplu, cel mai vizionat canal internațional de știri este Euronews în limba spaniolă. În Coreea de Sud avem cam aceeași audiență ca BBC și CNN Internaţional. Există un interes internațional pentru Euronews, tocmai pentru  că lumea este interesată de ceea ce se întâmplă în Europa şi nu prea găseşte alte surse credibile de informare în privinţa chestiunilor europene. Vorbim de informaţii politice, sociale, economice, nu vorbim doar de subiectele de tip hard news CNN de pildă aproape că ignoră subiectele europene, mai puţin când au loc atacuri teroriste. Marile decizii luate de marile țări din Europa sau deciziile luate la Bruxelles sunt importante pentru audiența noastră internațională, inclusiv cea americană.

Euronews a deschis recent filiale în Ungaria şi Grecia. E parte din competiţia pentru audienţă de care vorbeaţi?

Euronews, în acest moment, este difuzat în 13 limbi. Practic sunt 13 canale audio diferite, nu înseamnă ca oferim traduceri dintr-un master în limba engleză. Nu. Pe fiecare linie lingvistică sunt produse media realizate de ziariști care lucrează la canalul respectiv. Este adevărat că avem şi conținut comun în toate limbile, de la engleză la rusă. În Grecia și Ungaria am decis în premieră, acum cinci ani, să deschidem redacții nu în Franța, unde este comasată redacţia mamă, tot acest Babilon cu care seamănă sediul nostru din Lyon, ci la Budapesta, respectiv Atena. Sunt proiecte ambițioase, având în vedere că linia noastră editorială ar putea cumva părea pentru un canal localizat într-o piață locală puțin cam departe de interesul imediat al audienței. În general, audiența noastră este formată din persoane interesate de ce se întâmplă în lume, nu doar de actualitatea locală. Ungaria și Grecia sunt mai mult decât un experiment pentru că am văzut că există potențial și că, dacă dezvoltăm mai mult conținut local și regional, reușim să atragem mai multă audiență. În următorii 2-3 ani, o să ne dezvoltăm chiar mai mult în cele două ţări. Jurnaliştii noştri de acolo sunt în permanentă conexiune cu Lyonul, adică tot ce producem noi văd şi ei şi produc în zona lor, dar în viitor, chiar din acest an, vom începe să producem conținut local de interes pentru audienţele de acolo.

Aveţi în intenţie să vă extindeţi şi în România?

Pentru România, în momentul acesta, nu aș putea spune că există perspectivă să ne instalăm şi acolo. Au existat discuții, a existat interes, dar în piața aceasta europeană destul de dificilă în care trăim, avem nevoie de finanțare. Nu am găsit în România o finanțare care să ne ofere un business plan pe un termen rezonabil până când canalul ar putea sta pe picioarele lui. Delocările sunt proiecte ambițioase. Chiar dacă vii cu un procent mare de știri din zonă adăugat unui conţinut important de ştiri internaţionale nu e foarte sigur că faci audienţă. Proiectele regionale, da, par mai viabile.

S-au împlinit zece ani de când România a devenit oficial membru al Uniunii Europene. Vă aduceţi aminte evenimente din România care au ținut capul de afiș la Euronews în acest interval?

Cred că percepția ziariștilor din Occident nu se schimbă față de o țară, atât de repede, în funcție de ideea că o țară este sau nu membră UE. Până la urmă, evenimentele care au loc pe scena internațională sunt privite ca atare, indiferent dacă au loc în ţări UE sau nu. Au fost ştiri despre România, dar în difuzarea lor decizia nu a fost corelată cu aderarea europeană a României. Ca sa vă dau un exemplu, unul trist. Îmi amintesc că tragedia din clubul Colectiv a fost difuzată de noi câteva zile și a fost cea mai citită știre pe site-urile Euronews în franceză, spaniolă și engleză. Din păcate. A fost o tragedie şi a fost relatată ca atare, atât de multă suferinţă care a generat emoţie umană. Nu a contat apartenenţa României la UE. La fel s-a întâmplat cu prilejul ultimelor alegeri prezidențiale din ţară. Ele au atras atenţia prin elementul, să-i spun, de inedit. Ştirea despre un președinte de etnie germană care a câștigat alegerile în România a ținut capul de afiș. În acea perioadă, primele trei știri ca număr de vizionări pe serviciul englez, francez, spaniol, italian, portughez au fost despre România. Timp de vreo 2-3 zile, pe site-ul englezesc, cea mai vizionată a fost știrea referitoare la primul drum spre școală, după alegeri, a noii prime doamne. Englezii au fost foarte interesaţi de firescul acelei situaţii. Există întotdeauna multă apetență pentru știrile care vorbesc despre oameni. Despre politica din România, cu excepția interviurilor, a momentelor de schimbare de la alegeri, vorbim destul de puţin, ceea ce nici nu e rău, aş spune că e un semn bun pe radar că nu sunt probleme. Doar când lucrurile ies din tipar, ele atrag atenţia, cum s-a întâmplat atunci când a avut loc prima propunere de premier după ultimele alegeri parlamentare. Imediat după anunț, am văzut în ședința de redacție că a suscitat super interes faptul că o țară ortodoxă, cu un președinte de origine germană, ar putea avea un premier musulman.

Probabil că vă întrebaţi dacă funcţia mea generează mai multă atenţie sau impune o anume abordare ştirilor din România. Nu e aşa. Încerc să nu mă implic în privinţa știrilor despre România pentru că, la fel, nu îi las pe alții să se implice în știri care ţin de zona lor. Aici, șefii de canale lingvistice nu au decizie editorială pentru că, într-un asemenea Babilon, dacă aș deschide fereastra în felul acesta, fiecare ar încerca să impună știri din zona lor. În interiorul companiei ești apatrid. Întotdeauna când am angajat oameni le-am spus că, indiferent de religie, de apartenenţă, de convingeri politice, atât timp cât lucrează la noi în companie trebuie să judece obiectiv. Sunt condiţii uneori destul de dure pentru că, de pildă, atunci când ai un canal iranian în limba persană, sunt ziarişti supuşi presiunilor pe care trebuie să-i supraveghezi, astfel încât canalul să nu devină unul al regimului sau al diasporei care se opune regimului. De aceea, cine nu este în stare să își lase la o parte religia, apartenența, convingerile politice şi in același timp să respecte religiile şi convingerile politice ale altora nu îşi găseşte loc la noi. Jurnaliştii trebuie să lucreze fără sentimente, tocmai pentru că sunt ziariști. Dacă intră în capcană şi renunţă la imparţialitate, dacă în fiecare ţară avem o altă abordare, acesta este sfârșitul poveștii.

Sunteţi la curent desigur cu dezbaterile privind lipsa de credibilitate a presei din România, îndeosebi a canalelor informative. Cum procedaţi la Euronews pentru a proteja imparţialitatea actului jurnalistic? Aveţi reglementări interne, un statut foarte precis elaborat al jurnalistului?

În primul rând există statut și există şi documente interne ale companiei. Există un board editorial format din reprezentanți ai marilor acționari și care de fiecare dată când au cea mai mică bănuială că abordarea Euronews într-o problemă sau alta nu a fost imparţială au dreptul să mă cheme și să mă interogheze pe marginea lucrurilor care apar. Iar eu trebuie să demonstrez că am avut conținut echilibrat şi că obiecţiile sunt nefondate. Nu e uşor totuşi. Bineînțeles că acționarii au de multe ori interesele lor și unul sau altul încearcă să demonstreze că abordarea nu a fost echilibrată, dar în general, având în vedere că acționariatul este atât de internațional și de împărțit, de fiecare dată când se încearcă demonstrarea unor lucruri nu tocmai adevărate, ceilalți contra-balansează. Într-un fel, o protecţie mai mare nu poţi avea ca director editorial. Această diversitate de interese din board asigură protecție unei linii editoriale corecte. La fel e în redacţie. La Euronews în redacţie e imposibil să impui subiecte sau o linie editorială părtinitoare, deoarece atunci când propui un subiect sensibil din, să spunem, Turcia, Siria sau Tunisia, dacă încerci o abordare cu tendinţă, se găseşte cineva în echipă care să spună că lucrurile nu stau așa. Acea persoană este de acolo, din zonă, are surse și știe despre ce e vorba şi uneori atrage atenţia asupra faptului că şi ceea ce scriu agenţiile internaţionale nu e tocmai corect. Așadar, redacția aceasta multilingvistică şi multiculturală este un filtru de protecţie. Avem tot timpul dezbateri și asta este uneori enervant, pentru că frânează rapiditatea cu care ajunge un subiect pe post. Pe de altă parte, prefer să fiu atenționat în timpul procesului de elaborare a ştirii, decât să lansez un subiect dereglat pe post. Când e vorba de știrile sensibile, tocmai din modul nostru de lucru, pe Euronews știrea intră poate puțin mai târziu decât la ceilalți, dar când intră suntem siguri de ea. Este o redacție deschisă, cu 35 de nații diferite. În lumea de azi este greu să impui lucruri sensibil incorecte și într-o redacție monolingvistică. Este cu atât mai greu să faci asta la noi. În momentul când Naguib Sawiris a cumpărat acţiunile majoritare la Euronews întrebările care mi s-au pus, din interior, din afară, de peste tot au fost: şi linia editorială? Iar eu am răspuns că, dacă cineva îşi închipuie că poate controla linia editorială la Euronews numai cumpărând acţiuni, fie şi pe cele majoritare, este un naiv. Nu se poate așa ceva, pentru că atunci când se dezbat subiectele zilei nu poți impune ce să alegi de la unii și ce să alegi de la alții. Nici pomeneală. Pe de altă parte, este protecția aceasta, despre care vorbesc foarte deschis, a acționarilor. Având în vedere că sunt și acționari occidentali, dar și acționari turci, sau din Rusia sau din Orientul Mijlociu, am trăit destule momente dure în care am primit reproşuri din partea unor acţionari, însă ceilalți s-au aliat cu mine și au girat abordarea noastră apreciind-o corect balansată. Discuţiile acestea din boardul Euronews sunt printre cele mai interesante discuții la care am participat în viaţă. Aici îţi dai seama la modul real cum se desfăşoară ciocnirile de interese. Pot spune că Euronews îi mulţumeşte pe acționari atât timp cât nu intervin în privinţa ştirilor din țara lor sau atâta timp cât nu au crize în țările lor. În momentul în care apare o criză în ţara lor şi Euronews o acoperă obiectiv, conform formatului nostru care stă pe fapte, fără prezentatori, fără multe opinii, prevalând relatări despre ce s-a întâmplat, de multe ori apar supărări. Dar, ce să zic, le trece. Îşi dau seama după aceea că e mai bine să fie în clubul acesta decât să persiste în îmbufnare.

Teoretic, acest model de funcţionare, cu un consiliu de administraţie şi norme de etică stipulate este reprodus și la postul public din România. Totuşi, ce nu merge acolo? Aţi lucrat în TVR.

Vorbeam despre protecţia pe care o oferă diversitatea de interese în rândul acţionarilor. Cred că modelul intereselor politice multipolare ar fi foarte bun pentru TVR. Acolo însă, de obicei, prevalează un singur pol de influenţă. Dacă ar fi mai mulți poli de interes, ca la BBC, unde un rol important au și opoziția și puterea, probabil ar fi altfel. Nu știu dacă se poate obține asta.  Oricum nu se poate vorbi ideal despre televiziuni sau canale de știri 100% imparțiale. Televiziunile publice au cu totul alt statut, depind de perioada politică traversată, perioadă care își pune amprenta. Iar în România o ținem dintr-o criză în alta. Nu ştiu dacă există modele de import care să fie câştigătoare. Am văzut că românii visează să aibă o televiziune ca BBC, dar nu cred că e destul doar să vrei. O televiziune se aşază pe elemente care țin de țară, de cultura politică și nu poți avea ceva ce iese din context: să ai o televiziune ca BBC, dar restul să nu fie ca în UK. Când încercăm să extrapolăm, este destul de infantil. Nu poți face din TVR un France Television, dar România să fie tot România. Nu se poate. Este împotriva naturii. România are specificul ei şi trebuie respectat, iar asta ar trebui să dezvolte un model credibil, original.

Spuneţi că România nu e Franţa, nu e Marea Britanie, ne-am putea întreba ce ar fi de făcut să fim ca ei. Au trecut 10 ani de când avem teoretic acelaşi statut cu orice naţiune europeană. Bănuiesc că dumneavoastră sunteţi în continuare familiarizat cu realităţile româneşti. Ce a ieşit bine pentru România după integrare? Ce nu a reuşit?

Chiar dacă vin destul de rar, poate de două ori pe an, sau poate tocmai de aceea, eu văd schimbări majore. Schimbările le vezi pe stradă. Ultima dată când am fost în Bucureşti am fost mândru. Drumul de la aeroport până în centrul oraşului arată mai bine decât cel din Budapesta, ceea ce e un element de efect pentru cei care ne uitam în trecut cu invidie la vecinii noştri. Probabil că intrarea în UE înseamnă altceva decât latura oficială, birocratică. Aceasta se dezvoltă mai rapid, înseamnă semnarea unor documente. Există însă o latură care se definește şi se dezvoltă mult mai greu și care ține de dezvoltarea oportunităților și a mentalităţilor. Asta ţine de oameni. Și în bine, dar și în rău, cea mai mare influenţă a UE pe care o văd și o simt este legată de oameni. Până la urmă, acesta este obiectivul final al tuturor transformărilor politice și a integrărilor de orice fel. O faci până la urmă pentru oameni. Pe de-o parte, aceste transformări sunt foarte vizibile în ceea ce privește accesul românilor în România, dar și în Occident, la proiecte, la dezvoltări profesionale, dezvoltări umane, oportunități de viață care sunt până la urmă cele mai importante lucruri. În general, şi văd asta, este ușor să uităm că în urmă cu 10 ani era greu inclusiv să călătorești şi să nu remarcăm ce deschidere avem azi. Iar când vorbesc despre deschidere, nu mă refer doar la vize sau la accesul la o piață de muncă, ci la maturizarea unor oameni, dacă zece ani poate însemna o maturizare, să spunem un început de maturizare, a unor oameni care își conștientizează mai clar și mai corect capacitățile, drepturile pe care le au și încep să lase deoparte complexele în privința competiției cu alții. Acesta e lucru remarcabil. Citeam de curând un articol în presa britanică în care se spunea că sunt mai mulți doctori români în Franța decât în România. Acum, poate că e puțin exagerată povestea, dar spune multe despre oportunitățile profesionale, de viață și de împlinire a unor ambiții. Trebuie să vă spun că aici, în bula aceasta de la Euronews, sunt oameni care simt nevoia să-mi spună lucruri bune despre medicii români pe care i-au întâlnit în Franţa. E acesta un lucru extraordinar pentru mulţi români. Nu numai că ai acces sau că s-au deschis graniţele. Acum, românii au acces la o piaţă unde sunt competitivi. Pe de altă parte, pentru România nu știu dacă este atât de bine ca atâţia medici să-şi afle împlinirea profesională în străinătate. Nu sunt sociolog, dar mă gândesc că un asemenea exod de profesioniști creează o ruptură de generații. O generaţie întreagă de doctori maturi care ar fi trebuit azi să profeseze în România nu o mai face. Avem în România o generaţie a doctorilor vârstnici şi una a tinerilor mai puțin experimentați. Lipseşte generaţia intermediară. Cred că aceasta este o temă sensibilă, mai ales că priveşte un domeniu vital, cel al medicinii. Dar în multe alte domenii, aderarea a creat oportunități pentru multă lume. Acum integrarea României nu mai ține de Comisia Europeană, de Parlamentul European sau de Guvernul României. Ce pot face instituțiile este să faciliteze prin acte normative sau decizii integrarea deplină, pentru că asta nu se termină ușor, mai ales acum, când UE nu este într-o perioadă atât de bună. Vorbim deja de integrarea la nivel individual. Să nu uităm că există și integrarea inversă, prin străinii care se delochează din Occident în România. Ştiu oameni care au afaceri în România, şi-au cumpărat case, unii au ales să locuiască în România.  Sunt francezi, italieni, nemții sau englezi. Acesta e un semn că integrarea nu se face într-un singur sens. Știu francezi care îmi spun că au văzut reportaje la televiziunile din Franţa despre studenții francezi din România și pentru ei lucrul acesta este surprinzător. Ca fenomen, integrarea se produce în două sensuri, niciodată într-unul singur. Cu bune și rele. Ar fi naiv să credem că tot ce vine din Occident e numai de bine. Dar ce acum avea libertatea de a discerne şi să alegem între pericole şi oportunităţi şi cred că aceasta ar trebui să fie considerat cel mai mare beneficiu al integrării. Avem acum posibilitatea, dacă luăm decizii corecte, să stăm pe propriile picioare ca cetăţeni europeni.