Primăvara perpetuă există şi e la doar câteva ore de zbor de Bătrânul Continent, virusat sub o iarnă ursuză. Tenerife, căci despre ea este vorba în acest articol, este cea mai mare din Insulele Canare, şi este un pom lăudat la care să te duci cu sacul. Şi ar fi bine să ai unul pântecos la tine.

În plină iarnă, am decolat de la Bucureşti, cu un zbor neinspirat (opțiune personală), via Stuttgart, care m-a lăsat pe aeroportul Tenerife Sud. După aproape 12 ore de călătorie, prin spațiile sterile din avion şi de pe aeroporturi, ieşirea la lumina caldă din Tenerife a fost o izbăvire.

În următoarele trei zile am descoperit pe repede înainte câteva dintre atracțiile majore ale insulei, într-un press trip organizat de Federația Internațională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET) Spania.

Asfințit pe Playa del Duque, Costa Adeje, Tenerife | Foto: Bogdan Stanciu

Tenerife, mândră între Canare

Arhipelagul Canarelor face parte din Spania și este guvernat ca o comunitate autonomă. Se află la 100 de kilometri de coastele Marocului (cel mai apropiat punct) și, geografic, face parte din Africa. Numele nu vine de la canari ci de la „cane”, termenul latin pentru câine. Se presupune că primii europeni care au ajuns aici, romanii, au găsit un număr consistent de câini, și, de aici, numele. Înainte de colonizarea spaniolă, insulele erau ocupate de populația Guanche, înrudită cu berberii din Africa, acum dispărută.

Canare numără opt insule principale, cu un climat subtropical. Cei mai mulți turiști vizitează Tenerife și Gran Canaria, insule pe care se află și cele două capitale ale arhipelagului, Santa Cruz de Tenerife, respectiv Las Palmas.

Tenerife este cea mai mare și mai populată insulă, cu o suprafață de 2.000 de kilometri pătrați, adică jumătate cât județul Dâmbovița, și o populație de 2,1 milioane de locuitori. În 2019, Tenerife a fost vizitată de 6,1 de milioane de turiști, dintre care două treimi pe coasta sudică. Cei mai mulți turiști provin, în ordine, din Marea Britanie, Spania, Germania, Franța și Olanda. România este inclusă în categoria „Europa de Est”, cu un total de doar 164.000 de turiști. Rusia, singură, a furnizat 98.000 de turiști. Turismul înseamnă mai mult de o treime din Produsul Intern Brut al insulei.

Panorama de la capătul telefericului spre vârful Teide | Foto: Bogdan Stanciu

Costa Adeje

Primul lucru văzut la ieşirea din aeroport au fost două Dacia Lodgy, taximetre. Sunt fabricate în învecinatul Maroc. Apoi: palmieri, soare cald, o briză plăcută, oameni zâmbitori şi amabili, în şort şi tricouri polo. Aş putea să jur că se aud în fundal şi valurile mării. Cu astfel de şocuri climatice se tratează şi cele mai urâte nevroze.

Aeroportul Tenerife Sud a fost inaugurat în 1978, ca al doilea aeroport al insulei, fiind țintit să deservească coasta de Sud a insulei, permanent însorită. Celălalt aeroport al insulei, din Nord, este mai apropiat de capitala Santa Cruz de Tenerife, dar are condiții meteorologice mai proaste, ca toată acea zonă. Adică, vreo două-trei luni pe an mai și plouă. De aceea, în sezonul hibernal, turismul se concentrează în zona de Sud a insulei unde iarna e ca vara, vorba veteranului din industria turistică Dan Anghelescu, mucalitul expediției.

Coasta sudică, care e de fapt sud-vestică, se întinde de-a lungul a circa 30 de kilometri, între Los Cristianos (în Sud) şi Acantilados de Los Gigantes (în Nord) fiind una dintre destinațiile favorite de vacanță ale clasei de mijloc din vestul și nordul Europei. Mai multe stațiuni se întrepătrund şi se continuă unele pe altele, de-a lungul unui şirag de plaje atlantice, dintre care, unele, păstrează nisipul autentic, de culoare închisă, provenit din măcinarea rocilor vulcanice ale insulei, în vreme ce altele au fost îmbunătățite cu nisip auriu, de import.

Epicentrul luxului se află în zona Costa Adeje, situată central pe această rivieră, unde se găsesc 25 de hoteluri de patru sau cinci stele. Aici sunt unele din originalele hotelurilor și serviciilor pe care le copiază – cu succes, de altfel – turcii în Antalya, pentru clasa mijlocie din Centrul și Estul Europei.

E reconfortant să te trezești în Costa Adeje, într-o dimineață de decembrie, când soarele deja e sus şi încălzeşte cu vigoare. În față ai Atlanticul, cu sclipiri metalice în apele albastre, în spate sunt vârfuri de munți, înconjurate de nori. La 9.00 dimineața sunt deja 19 grade, dar condițiile locale fac să simți cam 22 de grade. La orele amiezii, sunt 22-23 de grade, care se simt ca 24-25, afirmă serviciul meteorologic Accuweather. Adică, o temperatură perfectă pentru orice activitate, suficient de caldă pentru o scaldă, dar fără să te toropească. Nici în august, temperaturile nu trec decât rar de 27 de grade.

Costa Adeje, văzută de sus. În zonă funcționează 25 de hoteluri de patru și cinci stele | Foto: Bogdan Stanciu

„Aici nu e vară sau iarnă. Sezonul durează 12 luni, se poate face baie oricând, e tot timpul primăvară”, spune Miguel Ángel González Suárez, preşedintele FIJET Spania.

Reacția de pizmă meteorologică o camuflăm cu zâmbete condescendente și câteva exclamații admirative.

Cu astfel de vreme, dilemele turiştilor se reduc la a alege între o zi de dulce trândăvie, la plajă, sau una care să-ți pună sângele în mişcare, într-o drumeție, fiindcă eşti în imediata apropiere a spectaculosului Parc Național Teide, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Siam Park

Alternativ, dacă Atlanticul e prea rece, în decembrie sau ianuarie, te poți „refugia” oricând în interiorul Siam Park, un parc acvatic inspirat de junglele din sud-estul Asiei. Siam Park este votat de şase încoace cel mai bun parc acvatic din lume. Nu vorbim de un aquapark evoluat, gen Therme, ci de un Disneyland sau Legoland, dar care pune accentul pe scaldă, în loc de personaje de basm sau construcții de plastic. Este un regat al apelor, tăiat în stâncă, pentru a lua forma unei Thailande (numele actual pentru vechiul Siam) idealizate şi idilice, redusă la scară şi servită în nuanțe paradisiace.

Arhitectura siameză, în piatră şi lemn, însoțeşte fiecare cascadă, râuleț, piscină sau încâlceală de tobogane. Apa este încălzită la 25 de grade, ceea ce îl face o atracție şi în miezul „iernii” canareze. Parcul acvatic s-a deschis în 2008, după o investiție de peste 50 de milioane de euro. Se întinde pe o suprafață de 18,5 hectare, dar se află în plină extindere, cu un nou spațiu generos, dedicat în mod special copiilor.

Una dintre atracțiile majore ale Siam Park este piscina cu valuri, cea mai mare de felul său din lume, potrivit reprezentanților parcului. Pentru cei dornici de adrenalină există un tobogan cu apă gigantic, precum şi echivalentul nautic al unui roller coaster. Tot nisipul auriu din acest impresionant parc tematic este adus din Portugalia.

Cel mai înalt tobogan din Siam Park | Foto: Bogdan Stanciu

Teide, vulcanul iernatic

Nimic mai contrastant față de paradisul acvatic siamez decât peisajul selenar, înghețat, al Parcului Național Teide, centrat în jurul vârfului cu acelaşi nume, cel mai înalt din Spania (3.718 m altitudine) şi cel mai înalt vulcan din Atlantic.

Parcul se întinde pe 190 de kilometri pătrați. Un singur hotel a fost aprobat să funcționeze pe teritoriul parcului, pentru a-l proteja de turismul excesiv. În schimb, sunt numeroase excursii de o zi organizate de agențiile din stațiunile din Tenerife şi se poate vizita foarte uşor şi individual.

Dinspre Costa Adeje, se ajunge cam într-o jumătate de oră pe teritoriul parcului. La început, trecem printr-un tărâm neobişnuit, la baza versanților sudici ai lui Chinyero, ultimul vulcan de pe insulă care a erupt, în 1909, ceea ce, la scară geologică, înseamnă o fracțiune de secundă. A trecut aşa de puțin timp, încât vegetația nu şi-a reluat încă posesia asupra teritoriului pe care s-a scurs lava, astfel că şoseaua trece printr-un peisaj arid şi pietros.

Un prim punct de oprire obligatoriu, pe acest traseu, se află mai în adâncul parcului, la punctul de belvedere (mirador) de la Narices del Teide, de unde se deschide o panoramă formidabilă asupra întregului peisaj vulcanic din jur. Mai departe, drumul străbate o fostă calderă vulcanică, Las Cañadas, lăsând pe stânga spectaculoasele Roques de Garcia, formațiuni neregulate care se ridică abrupt din calderă.

Los Roques de Garcia | Foto: Bogdan Stanicu

Autocarul rulează mai departe spre baza telefericului Teide. Suntem la cota 2.300, după o oră şi jumătate de la plecare. Am lăsat primăvara perpetuă pentru un peisaj alpin, cu temperaturi de 1-2 grade. Pe drum, ca nişte babe Dochii pe contrasens, am pus, fiecare, peste tricouri, mai o bluză, mai un polar sau pulover, mai o geacă sau jachetă, astfel că la urcarea în teleferic suntem înfofoliți de iarnă și scoatem aburi pe gură și nas. Ascensiunea cu telefericul durează cam zece minute şi ajungem la cota 3.555. E o înălțime la care ageamiii muntelui, printre care şi subsemnatul, resimt lipsa de oxigen din aer, care îți dă o seamă de amețeli. Poate de la asta, poate de la panorama superbă care înconjoară punctul de belvedere, turiştii par, in corpore, euforizați, râzând din nimic și pozând în neștire pentru selfie-uri surâzătoare, în ciuda gradelor de afară, care să măsoară cu minus în față.

De aici încolo, spre vârful Teide nu se mai poate urca decât cu un permis special. Noi ne „mulțumim” cu extraordinara priveliște care cuprinde caldera de la picioarele noastre, înconjurată de un inel de nori, dincolo de care se ghicesc sclipirile metalice ale marelui Atlantic.

Revenim cu picioarele pe pământ la centrul de vizitare al parcului, unde sunt explicate şi puse în context, cu ajutorul unei expoziții şi al unui film, toate fenomenele geologice care au dus la formarea parcului național.

Frumusețile Pământului

De partea cealaltă a parcului, suntem deja în zona de Nord a insulei, unde vremea e ceva mai morocănoasă decât în partea de Sud. Iarna, aici nu se poate face baie, dar zona merită o escapadă pentru câteva atracții culturale, mai ales în oraşele La Orotava şi Icod de los Vinos, înconjurate de plantații încântătoate de viță-de-vie, portocale și banane.

La Orotava, cel mai mare oraş montan din Tenerife, păstrează câteva exemple de arhitectură colonială autentică. Trebuie spus că nu există un stil arhitectonic propriu insulei, clădirile istorice fiind un mix de influențe andaluze, portugheze şi genoveze. La Casa de Los Balcones este una dintre cele mai interesante exemple. Un edificiu impunător, din secolul al XVII-lea, pe trei niveluri, cu balcoane gneroase, de lemn, la fiecare din cele două etaje superioare şi multă vegetație tropicală exuberantă, în curtea încăpătoarea. Interioarele care pot fi admirate de-a lungul vizitei reconstituie viața de zi cu zi a unei familii din protipendada insulei, în secolele trecute.

„Casa datează din 1632 şi este parte din cultura acestei zone. Avem mulți oameni care fac curat şi îngrijesc lemnul din care e construită. Aici vezi arhitectura specifică insulelor Canare, cu balcoane foarte mari în exteriorul casei şi în interiorul reşedinței, plantele cu care este decorată casa şi obiectele de decor care sunt neschimbate. N-am schimbat nimic şi n-am mutat nimic”, spune Fernando Schönfeldt Lecuona, proprietarul de azi al reşedinței.

Valea Orotava, de la punctul de belvedere Humboldt | Foto: webtenerife.com

În apropiere de La Orotava se află și Mirador Humboldt, un punct de belvedere asupra văilor din această parte a insulei, cu o statuie a marelui geograf și naturalist german Alexander von Humboldt, privind spre Teide.  El a urcat acest vârf în 1799, a studiat insula și a rămas îndrăgostit de ea. În lucrarea sa „Cosmos”, spune că una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-a văzut în călătoriile sale a fost valea Orotava, privită dinspre Teide.

„Dacă ar fi să mă abandonez în amintirile propriilor mele călătorii îndepărtate, aș menționa, printre cele mai frapante scene ale naturii (…) vârful Tenerife, când un strat orizontal de nori, orbitor de alb, separă conul vulcanic de câmpia de dedesubt și, dintr-o dată, un curent ascendent străpunge valul tulbure, astfel încât ochiul călătorului poate să se întindă de la marginea craterului, de-a lungul versanților împodobiți ai Orotavei, până la grădinile cu portocali și podișurile cu banane, care încadrează malul”, scria von Humboldt.

Una din speciile locale care i-a stârnit curiozitatea și pe care a studiat-o von Humboldt a fost Dragonierul (Dracaena draco), un arbore întrucâtva asemănător palmierului, veritabil simbol al insulelor Canare. La jumătate de oră de condus de La Orotava, tot pe partea de nord a insulei, se află cel mai impunător exemplar al acestei specii, un uriaș care te duce cu gândul la enții din poveștile lui Tolkien. Este vorba de Drago Milenario, un copac în vârstă de cel puțin 1.000 de ani. Acesta se află într-un parc creat special pentru a-l pune în valoare, în orașul Icod de Los Vinos. Arborele este un simbol al insulei şi a fost declarat monument natural în 1917. Dacă ajungeți să-l vedeți, nu ratați şi o tură pe la frumoasa biserică San Marcos, din piața din apropiere, cu un altar somptuos şi o valoroasă colecție de obiecte bisericeşti.

Trebuie spus că, oricât de temerar și celebru a fost von Humboldt, el nu a fost singurul și nici măcar cel mai cunoscut naturalist vrăjit de frumusețea insulei. Însuși Charles Darwin, aflat la bordul navei Beagle, în 1836, la începutul călătoriei care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care privim lumea, nota:

„În ziua de 6 ianuarie atinserăm Tenerife, dar furăm opriți să debarcăm, de teamă ca nu cumva să fi adus cu noi holera; a doua zi dimineață văzurăm cum răsărea soarele de dincolo de marginea prăpăstioasă a insulei Gran Canaria, aprinzând deodată piscul Tenerife, în timp ce părțile mai joase erau îmbrobodite de nori lânoși. Aceasta fu cea dintâi zi din multe altele minunate și de neuitat, pe care aveam să le trăiesc”.

Drago milenario, un arbore de o mie de ani, în Icod de los Vinos | Foto: Bogdan Stanciu

Columb şi Giganții

Înapoi pe coasta de Sud, sub soarele blând de decembrie, Raquel Garcia Reyes, o consultantă în marketing şi vânzări din Tenerife, ne dezvăluie cu un zâmbet definiția poetică a insulelor Canare: „Suntem cu un picior în Africa, cu mintea în Europa şi inima în America de Sud”.

Arhipelagul se află în largul Marocului, de unde, adesea, vânturile Saharei spulberă nisipul până pe coastele Canarelor. Este, pe de altă parte, un teritoriu cât se poate de european şi euroconform, cu infrastructură ca în Germania şi curățenie ca în Elveția, dar care păstrează o nostalgie pentru epoca marilor descoperiri geografice, când Canarele erau avanpostul de unde marii exploratori spanioli plecau să descopere Lumea Nouă.

În 1492, la bordul corabiei Santa Maria, Cristofor Columb, alături de 50 de navigatori şi aventurieri, a ridicat ancora din insula canareză La Gomera, pentru a o arunca apoi în America. În 2020, noi suntem vreo 50 de turişti pestriți, de prin toate colțurile lumii, care ridicăm ancora într-o corabie turistică, pe tema muzicală din „Pirații din Caraibe”. Plecăm din portul de agrement dominat de măreții „Giganți” (Los Gigantes), de unde se vede bine La Gomera. Nu avem planuri să descoperim pământuri noi, dar organizatorii expediției promit că o să vedem măcar nişte delfini, şi, dacă suntem cu adevărat norocoşi, poate nişte balene, de la distanță. În plus, suntem feriți de scorbut și primim o paella inclusă în preț, plus vin şi bere cât putem duce.

Los Gigantes, o zonă de croaziere scurte și de observat delfini | Foto: webtenerife.com

Legănați de corabie, privind spre maiestuoşii Giganți – un promontoriu abrupt de stânci înalte – , turiştii se trezesc din reverie la apariția delfinilor promişi. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Pe fețele tuturor s-au întipărit zâmbete de copii. Delfinii sunt parşivi. Se joacă de-a v-ați ascunselea cu turiştii, apar şi dispar dintre valuri, câte doi, apoi, trei, patru, jumătate de duzină. Doi dintre ei țâşnesc, deodată, vertical din apă, în piruete sincronizate, de balerini. De emoție şi entuziasm, spectatorii de pe corabie sunt pe punctul unui leşin colectiv. În 10 minute, spectacolul se termină, iar delfinii pleacă în treaba lor. De balene, nici poveste.

La întoarcere, chiar sub Giganți, corabia opreşte şi curajoşii sunt invitați să facă o baie în Atlantic. Croaziera se încheie, apoi, în aceleaşi acorduri care te duc cu gândul la Jack Sparrow. Peste Giganți începe să asfințească soarele, vopsindu-i în culorile focului. Se încheie o nouă zi perfectă pe insula perfectă.

Recomandări

De băut: Vinurile Brumas de Ayosa, produse de o cooperativă a viticultorilor din zona Valle de Güímar. Vinurile albe sunt piesa de rezistență a acestei podgorii, de la seci la dulci (nu ratați o sticlă de Malvasia). Crama unde se vinifică strugurii se numeşte Bodega Comarcal Valle de Güímar şi se poate vizita în localitatea Arafo.

De mâncat: O cină gourmet la restaurantul Aqua de la Royal Sun Resort, în Los Gigantes. Un meniu sună aşa: rață marinată cu sos de fructul pasiunii, sos de avocado şi kimchi (aperitiv mic); ciuperci boletus, ou fiert la temperatură joasă şi spumă de cartofi cu trufe (aperitiv), găluşte umplute cu creveți şi scoici, cu cremă de conopidă, nucă de cocos şi fructul pasiunii (aperitiv), obrăjori de porc, cu ragout de țelină, cartofi glazurați şi sos de carne (fel principal), texturi de ciocolată (desert)

Intrarea în GF Victoria este „încoronată” de o piscină infinită | Foto: Bogdan Stanciu

De stat: GF Victoria, hotel de cinci stele inaugurat în 2018 se află în centrul stațiunii Costa Adeje. Toate camerele sunt suite, cu două băi. Pe acoperiş există un bar cu piscină infinită, dar şi o grădină japoneză. Este construit astfel încât să fie eficient energetic, iar 90 la sută din energia pe care o consumă provine de resurse regenerabile. Dispune de mai multe piscine, cu apă încălzită iarna, precum şi de un loc de joacă pentru copii. Spa-ul hotelului a fost declarat cel mai bun din lume anul trecut la World Luxury Spa Awards.

De încercat: O partidă pe terenul Golf Costa Adeje, cu privelişti spectaculoase spre Atlantic, poate fi o amintire pentru tot restul vieții.

De cumpărat: Orice produs cosmetic din Aloe Vera. Planta este cultivată intensiv în Canare, iar produsele sunt autentice şi de cea mai bună calitate.