La 25 de ani din Decembrie 1989, la 10 ani de la aderarea la NATO, la 7 ani de la aderarea la UE şi după 5 ani de criză, ţara noastră are nevoie să-și pună toate resursele la treabă pentru un Nou Proiect Naţional, un proiect care să unească toate forţele statului, instituţionale și din mediul privat. Acesta privește transformarea României într-o ţară dezvoltată, obiectiv ce nu este unul exclusiv legat de criterii tehnice și ţinte măsurabile, ci și o stare, un mod de auto-reprezentare și percepţie. O Românie dezvoltată este obiectivul firesc pentru politica internă și externă, iar apropierea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire este ocazia care impune o reflecţie asupra condiţiilor realizării sale.
Pentru ca România să devină un stat dezvoltat trebuie să folosim toate resursele naţionale și internaţionale pe care le avem la îndemână. O resursă evidentă este geografia noastră, ce poate fi un atu important pentru conectarea României la ceea ce americanii, europenii, rușii și chinezii numesc „Noul Drum al Mătăsii”, coridorul comercial care leagă Asia de Europa și, apoi, de Statele Unite și Canada.
Noul Drum al Mătăsii este un concept strategic, politic și economic lansat de Robert Hormats, fostul subsecretar de stat american pentru creștere economică, energie și mediu în 2011. De atunci, ideea politică și economică a unui Nou Drum al Mătăsii a fost susţinută și întărită de numeroși oficiali americani. În schimb, Uniunea Europeană, prinsă în propriile probleme interne, nu are încă puterea instituţională și politică de a veni cu un răspuns credibil pentru această regiune. Deși miza pentru Europa este evidentă, nu există un acord legat de oportunitatea și de instrumentele pe care UE le poate pune la bătaie pentru a se asigura că Noul Drum al Mătăsii se realizează ca platformă de investiţii, infrastructură și comerţ.
În schimb, statele asiatice, cum ar fi China, India, Japonia și Coreea de Sud, investesc deja în diverse componente ale acestui coridor comercial, văzând proiectul drept unul de natură strategică. Volumul potenţial de comerţ și transport de energie dă naștere unei competiţii puternice între aceste state, astfel încât asistăm la o adevărată rivalitate între ele pentru controlul rutelor comerciale.
China și Rusia investesc agresiv în construcţia de căi ferate în regiune, iar ţările din Asia Centrală, Caucaz și Turcia rescriu logica comerţului de energie în interiorul acestei regiuni. China a trecut recent peste adânca prăpastie strategică care o desparte de India – competitorul său natural în regiune – și i-a propus acesteia participarea comună la Noul Drum al Mătăsii Maritim.
Și Rusia, ca putere regională și globală, este extrem de interesată în a-și spori influenţa în acest Nou Drum al Mătăsii, în special în ţările vecine celor trei mări aflate în regiune: Marea Caspică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Astfel că, în ultimii cinci ani, am asistat la o schimbare a politicii externe rusești în zonă, de la „interesele prioritare” menţionate de Medvedev în 2008, la „prioritatea regională” enunţată de Putin în 2013 – stabilind astfel intenţia clară de a-și spori influenţa în ţările din regiune. Acest lucru se poate vedea clar din intervenţia Rusiei în probleme interne ale unor state precum Siria, Moldova, Ucraina sau statele din Caucaz. Mijloacele folosite sunt un amestec de influenţă politică, finanţare și investiţii.
După retragrea trupelor aliate din Afganistan, NATO, SUA și aliaţii europeni au datoria de a menţine stabilitatea în zonă, chiar și în lipsa prezenţei militare. Astfel, prin acţiuni de „soft power”, Vestul tradiţional trebuie să găsescă soluţii pentru a menţine pacea și stabilitatea în regiune, iar România, prin relaţiile tradiţionale bune cu statele din Orientul Mijlociu și prin influenţa pe care o are în cadrul NATO, trebuie să joace un rol activ.
Având în vedere toate aceste elemente de context, ce poate face România? În opinia mea, România trebuie să definească cu prioritate un consens politic intern, care să depașească un ciclu politic. Locul său pe acest super circuit de comerţ și de investiţii Est-Vest nu este garantat fără o acţiune fermă și viziune precisă. În al doilea rând, România trebuie să-și întărească capacitatea de guvernanţă și eficacitatea implementării politicilor publice. În al treilea rând, trebuie să demareze o vastă campanie de influenţă, imagine și atractivitate a României în centrele pe decizie politică, economic-finaciare și de formare de tendinţe globale. Deci, fără coerenţă și disciplină în intern și fără o reinventare în extern, România nu va putea face marele salt din periferia europeană în prima linie a statelor dezvoltate.
Contextul regional actual este a treia mare conjunctură internaţională care potenţează rolul României în plan strategic, după războiul din fosta Iugoslavie și 11 septembrie 2001. Fructificate inteligent, ultimele două au contribuit la aderarea noastră la NATO și UE. Situaţia din Ucraina și Turcia, dar și revenirea în forţă a Rusiei în zonă constituie un alt treilea astfel de moment. Astfel, România poate și trebuie să devină o „Punte între Est și Vest”, pentru că a venit momentul ca ţara noastră să culeagă şi dividendele geo-economice, nu doar pe cele strategice ale geografiei noastre. Acest Proiect de Ţară, dacă va fi bine şi rapid executat, are potenţialul să devină cel mai important proiect naţional din ultimul deceniu, de natură să modifice profund modelul nostru economic şi de dezvoltare şi locul României în lanţul de valoare al economiei europene şi mondiale. „România Punte între Est şi Vest” înseamnă şi depăşirea actualului model de dezvoltare şi model economic, ca şi refacerea potenţialului de creştere economică, singura de natură să asigure convergenţa reală cu media europeană şi să facă saltul din lumea a treia în prima. Mai mult, „România Punte între Est şi Vest” înseamnă crearea de multe locuri de muncă, blue, green şi white collars. De la locuri de muncă în asamblare şi manufacturare, la locuri de muncă în energie convenţională, neconvenţională şi verde la servicii de logistică, fabricare, cercetare-dezvoltare şi inginerie.
Fără să exagerăm, miza nu este cosmetică sau discursivă, ci fundamentală. Ca să putem transforma relevanţa strategică a României și alinierea sa de valori cu Vestul în dividende economice, financiare și de dezvoltare, apartenenţa la NATO și UE nu mai sunt suficiente în sine. Este rolul viitorului președinte și al guvernelor care se vor succeda să asigure influenţa României. Diplomaţii și oamenii de afaceri români vor trebui să preia ștafeta de la militari și să devină coloana vertebrală a integrării noastre depline în Occident. Cu alte cuvinte, să ne punem geografia la treabă!
Mircea Dan Geoană, preşedinte al Partidului Social Democrat din aprilie 2005 până în februarie 2010, preşedinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011, fost ambasador al României în SUA şi ministru de Externe. În prezent, senator şi preşedinte al Institutului Aspen România
