A trecut Centenarul, însă cei mai mulţi dintre copiii din România nu vor putea zâmbi în pozele frumoase cu care vrem să ne lăudăm. Trei din patru copii au carii la dinţii de lapte şi 3% dintre minorii din România nu s-a spălat pe dinţi niciodată. Pentru că nu au chef? Nu. Pur şi simplu pentru că stomatologia românească este un sistem 100% privat, în care fie plăteşti acum cu bani, fie plăteşti mai târziu, cu propriii dinţi.
Constituţia României: „Capitolul 2, Articolul 34. Aliniatul 1. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”. România, 2018, Studiu World Vision: 3% dintre copiii României nu se spală şi nu s-au spălat niciodată pe dinţi. Peste 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani au carii la dinţii de lapte, iar incidenţa cariilor la aceste grupe de vârstă este foarte aproape de 100%. Optimişti am fi dacă am spune „câţi copii, atâtea carii”, însă situaţia este chiar mai gravă, în condiţiile în care, în mod logic, unii copii au mai mult de o carie.
În tot acest context, mult mai complex decât două rânduri de cifre dintr-un studiu, statul român se raportează la serviciile stomatologice ca la un moft. Serviciile de medicină dentară sunt 99% private, astfel că cine nu are bani nu primeşte. „Dar serviciile se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate”, veţi spune. Adevărat, dar numai parţial. CAS decontează o sumă fixă, iar acea sumă este acordată de casă per „cap de medic”. Dacă medicul în cauză are 1, 10 sau 100 de pacienţi, suma este aceeaşi.
Ceva pentru a salva dinţii copiilor ar face privaţii. Dar nici asta nu este foarte simplu. Medicii tineri fac voluntariat şi merg prin sate pentru a consulta copii care, în unele cazuri, nu au văzut în viaţa lor o periuţă de dinţi. Clinicile private ar face, dar ne aflăm totuşi într-o economie de piaţă. Statul? În 2017, parlamentarul Tudor Ciuhodaru a depus un proiect de lege care, printre altele, garanta minorilor acces gratuit la toate serviciile stomatologice. „A picat cu brio la votul din plen”, ne-a spus el. Un an mai târziu, la doar câteva săptămâni de sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, senatul avea pe masă un nou proiect care cerea aceleaşi lucruri, însă votul se lasă aşteptat.
Ne rupem dinţii în cifre
Dacă i se pare cuiva că problema igienei dentare la români nu este una reală, există şi cifre care să susţină ceva ce putem constata zilnic, chiar şi doar privindu-ne aleşii ce apar la TV. Astfel, un studiu World Vision arată că, în mediul rural, avem doar 2.100 de cabinete stomatologice. Adică 14% din totalul naţional. În doar 60% dintre aceste gospodării, copiii se spală zilnic pe dinţi, iar 3% nu au făcut asta niciodată.
Motivele ţin în primul rând de faptul că stomatologia românească a devenit încet, dar sigur, un sistem 100% privat. Statul decontează anumite proceduri, iar pentru copii există un pachet de bază, însă nu este deloc suficient.
La pachetul de servicii de bază au acces pacienţii asiguraţi, în condiţiile legii, iar la pachetul minimal, accesul este general şi se referă la acordarea tratamentelor de urgenţă. În categoria tratamentelor de urgenţă sunt incluse intervenţiile menite să rezolve simptomatic, nu etiologic, în primul rând, durerile acute şi hemoragiile. Aceste servicii pot fi solicitate de pacienţi exclusiv de la medicii stomatologi care se află în relaţii contractuale cu o casă de asigurări de sănătate. Aceşti medici sunt mai puţin de un sfert din totalul medicilor stomatologi care activează pe piaţa de servicii medicale stomatologice din România.
Pentru copii şi tineri există alternativa accesării cabinetelor şcolare, dar acestea sunt prea puţine şi sunt concentrate în marile centre urbane. Prin acest deficit de accesibilitate sunt mult limitate procedurile preventive şi chiar imposibil de aplicat, la scară largă, programe de sănătate orală dedicate grupelor de vârstă vulnerabile.
Concret, pentru serviciile de medicină dentară, statul decontează în baza unui plafon, aşa cum explică medicul Ionuţ Leahu, fondator al reţelei Clinicile „Dr. Leahu”. El a terminat facultatea în anul 2009 şi a pus bazele acestei reţele, care numără în prezent cinci unităţi ce funcţionează în mai multe oraşe mari din România. Clinicile pe care le coordonează dr. Leahu au contract cu CNAS. Precizarea este importantă pentru că, dintr-un total de aproximativ 15.000 de cabinete stomatologice câte avem la această oră în România, doar puţin peste 3.000 au contracte cu Casa. De ce nu ar vrea unii medici acces la banii statului?
Pe nesimţite parcă, ne-am obişnuit ca serviciile de medicină dentară să fie ceva pentru care plătim integral. Statul a ieşit din schemă pe furiş, în timp ce oamenii scot din buzunar mii de lei pentru a-şi salva dinţii bolnavi
„Am făcut contract tocmai pentru a le putea oferi copiilor tratamente stomatologice decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Bugetul se termină în primele două zile pentru că bugetul este gândit per medic. Dacă noi, clinică fiind, avem o capacitate de 600 de copii pe lună, bugetul e tot 1.800 de lei. Pentru statul român nu contează diferenţa. Sunt părinţi care îşi permit costurile tratamentelor pentru copii, dar sunt mult mai mulţi cei care nu îşi permit şi aşa ajung colegii mei să aleagă: «pe copilul ăsta îl tratăm acum, de celălalt ne ocupăm luna viitoare» şi aşa facem un triaj care într-o ţară civilizată nu îşi are locul. În Constituţia României scrie că statul va garanta accesul la servicii de sănătate şi mai scrie că, pentru minori, accesul la servicii este gratuit, aşa cum este şi accesul la educaţie. Este important totuşi acest contract cu CNAS-ul, pentru a fi acolo şi a pune presiune pe stat, nu doar pentru a critica din afară”, spune medicul.
Discrepanţa între ce există şi ce ar trebui să existe pentru a putea avea grijă de toţi copiii cu probleme este imensă: suma ar trebuie să fie de 10 ori mai mare, spune Ionuţ Leahu. Şi dacă subfinanţarea nu era o problemă suficient de mare, industria stoma are parte şi de un soi de discriminare, atunci când este pusă faţă în faţă cu medicina generală.
„Pacienţii care nu au niciun dinte în gură au nevoie de implanturi dentare pentru a avea dinţi din nou. Acel implant dentar este o piesă din titan. Dacă aceeaşi piesă de titan este folosită în ortopedie, ea are TVA redus de 5%. Dacă este folosită în stomatologie, TVA-ul este de 19%. Vorbim despre aceeaşi aplicabilitate, nu e ca şi cum poţi să o scoţi după un tip să o refoloseşti, dar totuşi avem această diferenţă. Dacă această situaţie s-ar reglementa, ar mai apărea nişte fonduri, s-ar mai reduce tarifele şi s-ar reduce inclusiv evaziunea fiscală din domeniu”, mai spune medicul.
Cum am ajuns aici?
Pe nesimţite parcă, ne-am obişnuit ca serviciile de medicină dentară să fie ceva pentru care plătim integral. Statul a ieşit din schemă pe furiş, în timp ce oamenii scot din buzunar mii de lei pentru a-şi salva dinţii bolnavi. Acesta ar fi chiar cazul fericit, întrucât Ionuţ Leahu spune că, în multe cazuri, oameni renunţă cu totul la ideea de a avea dinţi sănătoşi, ca şi cum asta ar fi un moft.
„Stomatologia ajunge să fie atât de scumpă la noi, pentru că problemele nu se tratează din timp. Copilul nu a primit îngrijirea de care avea nevoie atunci când avea doar o simplă carie, nu a fost educat în ideea de a se ocupa de aceste probleme, a ajuns adult, problemele s-au agravat şi la maturitate are «datorii» pentru care vine scadenţa: nu mai are dinţii din faţă, nu mai poate mânca, face infecţii şi chiar poate ajunge în spital cu septicemie. Sunt situaţii grave, în care fie îţi faci dinţii, fie mănânci cu perfuzii”.
Contrar oricărei noţiuni ce ţine de logică, sistemul de sănătate din România a concluzionat la un moment dat că probleme atât de comune, cum sunt cariile, nu merită o bugetare pe măsură. Aşa s-a ajuns la momentul în care, în 2018, bugetul alocat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor de medicină dentară este de 4% din bugetul total, în condiţiile în care orice persoană este susceptibilă la carii şi, în cele din urmă, cu toţii ajungem la un moment dat pe mâna unui dentist.
„Realitatea este că nu există interes nici din partea stomatologilor, pentru că sumele decontate de Casă abia acoperă costurile unor manopere de calitate. Practic, medicul face un semivoluntariat ca să poată presta servicii în relaţia cu CAS-ul, iar acest lucru nu prea este posibil dacă eşti un medic cu un singur cabinet, pentru că nu îţi permiţi. Cu banii de la CNAS nu plăteşti nici lumina”, mai spune Ionuţ Leahu.
Satele ştirbe ale României
Dacă în mediul urban mai ai o şansă de a-ţi rezolva problemele din buzunarul propriu, în satele din România nu există nici măcar medici stomatologi. Dacă medicii de la oraş ar vrea să meargă la ţară pentru a consulta pacienţi, ar constata că nu au spaţii în care să facă acest lucru. Primarii nu fac cabinete şi motivează acest lucru spunând că investiţia ar fi prea mare şi nu poate fi suportată din bugetul local. Au dreptatea lor, având în vedere că doar echipamentele necesare unui cabinet stomatologic ajung să coste chiar şi 500.000 de euro. Pare că, în tot aceste context românilor de la ţară nu le rămâne decât să îşi numere zilele şi dinţii. Există totuşi ONG-uri. Sau, mai precis, un ONG.
Proiectul „Zâna Merciluţă” a luat naştere în urmă cu patru ani şi şi-a propus iniţial să vină în sprijinul copiilor de la Institutul Oncologic din Bucureşti, pentru care orice carie, oricât de mică, ar putea fi fatală având în vedere că sistemul lor imunitar este puternic afectat de şedinţele de chimioterapie şi radioterapie. În timp, proiectul s-a dezvoltat şi şi-a îndreptat atenţia către zonele rurale din România, pentru care a fost achiziţionată din donaţii o ambulanţă care să funcţioneze ca un cabinet stomatologic mobil. Cabinetul este operat de către medici stomatologi voluntari care, câteva zile pe lună, merg acolo unde, de cele mai multe ori, nu a călcat niciun picior de medic în ultimii ani.
„Sunt probleme care ar trebui rezolvate de către comunitatea locală, pentru că un primar poate amenaja un cabinet stomatologic. Sau, aşa cum este cazul proiectului Zâna Merciluţă, se poate crea o reţea de cabinete mobile. Poţi avea cinci-şase comune care finanţează o ambulanţă de acest fel. Sau se face un dispensar şi ia o maşină care să ducă oamenii din sat la medic. Lipsesc însă finanţarea şi voinţa. Voinţa trebuie să fie prima, pentru că mulţi doar stau şi aşteaptă finanţare”, spune Ionuţ Leahu.
Aici am putea să vorbim şi despre educaţie, o altă componentă de care statul român a uitat. În primul rând, spun medicii, igiena orală nu există fără grija zilnică pe care ar trebui să o acordăm dinţilor noştri. Apoi vin controalele periodice care, mai ales la copii, sunt cruciale. Sari două-trei controale şi următoarea vizită la stomatolog este pentru că cel mic are dureri, carii care s-au complicat şi tot soiul de alte probleme. O astfel de situaţie are impact şi la nivel psihologic pentru că, dacă există durere, intervenţia medicului stomatolog este şi ea, automat, una dureroasă, astfel că pacientul va considera vizita la medic un episod prin definiţie neplăcut.
„Este crucială colaborarea între cabinetele şcolare şi o reţea de clinici sau o clinică stomatologică unde să se facă o radiografie dentară, o consultaţie la un medic ortodont, pacientul să poată fi tratat astfel încât experienţa să fie una pozitivă, iar în viitor, atunci când va fi adult, să nu aibă niciun fel de anxietate faţă de ideea de stomatolog. La ţară, se merge mult pe natural. Organismul nostru are nişte sisteme de apărare, iar la dantură se manifestă prin îndepărtarea naturală a dintelui. Se tot retrage osul din zona dintelui cu probleme până când acesta, în mod natural, cade. Rămâne gingia şi pentru unii acest mod de a trata problema a fost şi este un stil de viaţă normal. Pe de altă parte, o infecţie la o măsea poate fi o problemă de viaţă şi de moarte”, atrage atenţia Ionuţ Leahu.
România nu are o strategie naţională în privinţa accesului copiilor la servicii de medicină dentară
Vot pe dinţii copiilor
Am fost curioşi dacă statul român prin Ministerul Sănătăţii are o strategie naţională care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă copiii din România în privinţa accesului la servicii de medicină dentare. Nu. Nu are.
Situaţia este aşa cum este, banii sunt cei care sunt şi cam aici se opreşte orice dezbatere pe această temă. În 2017 a existat totuşi un proiect de lege propus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru. În esenţă, proiectul cerea gratuitate totală pentru copii la accesarea de servicii stomatologice, fără niciun plafon.
„A picat cu brio”, spune deputatul, care a revenit cu proiectul pe masa Senatului. Acum, proiectul stă la sertar şi aşteaptă un vot, în condiţiile în care Senatul este camera decizională. De ce nu a trecut un astfel de proiect la prima încercare?
„Motivaţia a fost că aceste măsuri pe care le ceream în proiect vor fi aplicate de către Guvern prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate şi că nu avem nevoie de o lege pentru aşa ceva. Chiar nu e nevoie, pentru că s-ar putea da bani. Dar nu se dau. Faptul că am permis ca stat ca stomatologia să devină un sistem aproape 100% privat este o mare eroare de abordare a conceptului de sănătate publică. Am însă încredere că vom reuşi să reparăm această problemă”, a declarat Tudor Ciuhodaru.
„Când vine vorba despre copii, trebuie să existe o dorinţă politică fantastică pentru a rezolva aceste probleme. Buget ar exista, dar trebuie voinţa de a identifica afecţiunile cele mai frecvente la copii, iar ulterior, aceste probleme să fie rezolvate fără a exista plafoane de decontare. Acum există card de sănătate şi poate exista control. Poţi să te uiţi la copiii de până la 14 ani şi să spui «uite, statul îţi face dinţii până la buletin ca să ai dinţi măcar pentru poză». Se poate calcula un buget foarte exact, se poate face o selecţie clară a clinicilor care pot oferi servicii complete şi se poate pune la punct un sistem funcţional. Trebuie tratate cariile, trebuie învăţat să se spele pe dinţi corect şi trebuie interceptate problemele de formare a oaselor feţei, lucru care se face cu ajutorul medicului ortodont”, mai spune medicul Ionuţ Leahu.
Se poate. Cu siguranţă se poate. Zâmbetul din poze nu va fi unul perfect. Dar nu e ca şi cum acest drept la sănătate ar fi primul care le e încălcat. Au mai fost şi, cel mai probabil, vor mai fi şi altele.
