„Omul modern este foarte interesat de mediu, de hrană sănătoasă, acesta este principalul motiv pentru care tinerii aleg să trăiască la sat, aproape de natură. Să–și producă singuri hrana, să respire aer curat și să–și crească sănătos copiii” – este explicația lui Quim Rueda Pilar, el însuși un neo-rural, un neoromân, un om al lumii noi.

Quim a venit din Spania în România acum zece ani. S-a stabilit în satul Colești din Munții Apuseni. Are o firmă (IncrEdible) și un ONG cu șase angajați și doi colaboratori, organizează cursuri și tabere pentru copii și adulți pentru cunoașterea și re-cunoașterea naturii și a hranei din natură. Proiectul lui de foraging gratuit a fost adoptat de aproape 50 de școli și astfel peste 5.000 de copii îl parcurg în timpul Școlii Altfel. Oferă seminarii și drumeții tematice pentru toate vârstele.

În dimineața în care am ajuns la poalele muntelui, Quim era înconjurat de 35 de oameni veniți din toate colțurile țării: din București, Baia Mare, Sibiu, Cluj, de peste tot, și se pregătea să urce cu ei pe munte să le explice care plante sunt otrăvitoare și care nu. Cursanții sunt însoțiți de copii sau nu, majoritatea tineri, dornici să învețe cum își pot procura hrana din natură. Unii desculți, cu câte un coș de nuiele în mână sau un rucsac, îi urmează pe Quim și pe colega lui Iulia, prin umbra răcoroasă a pădurii. Se opresc din loc în loc, Quim întoarce pe toate fețele o tufă, ei iau notițe, copiii prind o broască, o pipăie, Quim le explică rolul și apucăturile ei, cum se preface moartă ca să-și scape viața și cât de utilă este pe lângă grădini, de aceea bunicii noștri aveau iazuri. Pe Maria, însă, tot o va face să plângă ceva mai încolo o broscuță care se preface moartă. Dar Maria are trei ani. A venit cu mama ei, Anca, și cu fratele ei, Horea. Sunt din Baia Mare și s-au înscris la cursurile IncrEdible ale lui Quim „pentru că trebuie să știe pe ce lume trăiesc, să cunoască natura și, dacă vreodată va fi nevoie, să știe ce să bage în gură și ce nu”. Ba mai mult, Anca vrea să le dea copiilor ei posibilitatea de a-și descoperi pasiunile ca să poată alege în viață. Quim le explică și cât de periculoasă este o plantă care imită sunătoarea, cât de toxică și ademenitoare este mătrăguna, are fructe foarte gustoase, dar cum vreo șapte bobițe îți pot fi fatale. Cimbrișorul de câmp, foarte bun antiseptic, folosit în exces poate fi toxic. „La plante”, spune el, „e periculos că trebuie să știm dozajul corect. Dacă la medicamente este stabilit științific, în cazul plantelor, avem o lejeritate în a le consuma crezând că nu contează. Dar contează! Niște prieteni ai mei i-au dat mai mult ceai de cimbrișor copilului lor de patru luni și a murit! Plantele sunt bune, dar nu e de joacă cu ele, trebuie să le cunoști. Din păcate, în România nu s-au mai făcut analize pe plante de zeci de ani. În Germania se fac. Analizele pe flora sălbatică sunt costisitoare, sunt taxe mari și nu se mai fac. S-a încercat pe sunătoare, cineva în privat a analizat patru locații, dar cam atât.”

În același timp, Quim apreciază că aici, spre deosebire de alte țări din Europa, există avantajul moștenirii de la bunici a unui bagaj de cunoștințe care se păstrează încă.

„Dacă oamenii trebuie să facă exodul de la oraș la țară, atunci trebuie să înțeleagă natura, cum să culeagă ciuperci și plante. Ori acum este momentul perfect, în România, pentru că moștenirea de la bunici, experiența generațiilor trecute, obținută prin încercare și eroare, se poate conexa cu rezultatele a 30 de ani de studii de laborator pe ADN-ul plantelor și ciupercilor, care s-au făcut în Occident. Este momentul perfect când mai poți prelua de la bunici ce știu ei și rezultatele de laborator. România încă mai are acest avantaj, faptul că găsești oameni la sate care știu aceste lucruri și mai știu meșteșuguri, au unelte tradiționale, au practici tradiționale și asta este o zestre extrem de importantă pentru neorurali și pentru viitorul satelor. În Spania, de exemplu, am mers zece kilometri să vedem cum arată o coasă și am găsit un cuțit mai mare. Aici găsești coase în fiecare gospodărie, iar târgurile sunt pline de ele. Nici nu știți cât de important este că încă mai sunt țărani la sate și cât de urgent este să salvăm experiența lor.”

Irina este din București, acolo s-a născut. Dar vrea să se mute la țară. Nu-i mai place acolo. Își amintește de bunicul ei, care o ducea prin păduri după ciuperci, pe câmpuri după plante și se gândește serios, caută un loc unde să se mute la țară și să-și facă o pensiune. Oricum lucrează în domeniul ospitalității și are experiență. A venit la cursurile lui Quim de la 500 de kilometri ca să învețe ce poate mânca și ce nu din natură.

Marilena a venit de la Viena și s-a stabilit de curând într-un sat din Munții Apuseni. Este inginer chimist, a lucrat în București și, apoi, 11 ani în Austria. „Nu mă mai simțeam bine, viața aceea robotică mă înstrăina de mine. Am decis să revin în țară, dar nu într-un oraș, ci în mediul rural. Am căutat multă vreme locul potrivit până când l-am găsit. M-am mutat în perioada pandemiei. Acum îl amenajez și-n paralel am zis să învăț câte ceva despre plante și ciuperci, că am nevoie. Asta e, viața de acum îmi umple golurile spirituale pe care le aveam înainte.”

Despre cursurile lui Quim, Marilena vorbește cu recunoștință.

„I-am urmărit cu atenție pe cei de la IncrEdible și sunt foarte dezvoltați informațional, o enciclopedie. Sunt la curent cu ultimele cercetări în domeniu, dar au și cules înțelepciunea populară. Cred că asta îi deosebește de alții. Quim depune un efort extraordinar, vă dați seama că sunt zeci, sute de cursanți. Seminariile se țin și pe internet și în săli, seara sau dimineața, apoi ieșiri în natură cu demonstrații pe viu, weekend de weekend. Ce face el este foarte util, trebuie să-i fim recunoscători. Nu e simplu să vii de la oraș și să dai piept cu natura, trebuie să te pregătești, iar Quim asta face cu noi și cu copiii. Un fel de școală paralelă, umple golurile școlii, pentru că acolo ar fi trebuit să avem mai multe cursuri utile, necesare în viața de zi cu zi. Am făcut studii în școala de stat, ca toată lumea, dar urmărindu-i pe oamenii aceștia, care sunt autodidacți, îmi dau seama cât de multe îi lipsesc școlii noastre! Învățarea clasică a pierdut legătura cu realitatea!”

Quim și Iulia vorbesc despre cum sunt unele plante comunitare, sociale și altele individuale. Feriga crește doar în pâlcuri, la fel și leurda. Spre deosebire de orhidee, care este singuratică. Acesta este și un criteriu de identificare,… iar vocile lor se ridică pe deasupra unui câmp de ferigă care tresare într-o boare de sfârșit de august. Miroase frumos. A cimbrișor de câmp, a brad și a pământ reavăn. Quim ne atrage atenția că murele nu sunt coapte nici acum, deși, anul trecut pe vremea asta, culegeau găleți întregi. Și, tot anul trecut, în 6 decembrie, au găsit ciuperci de vară. „Semne ale schimbării climatice, dar și confirmarea faptului că flora spontană are o putere extraordinară de adaptare, pe când plantele agricole n-o au. Dacă ne va veni salvarea de undeva, atunci din natură va veni”, crede Quim.

Cei trei câini ai muntelui care ni s-au alăturat își fac loc la umbră, ni se împleticesc printre picioare spre bucuria copiilor. Iancu vrea și el un cățel. Mai are unul, dar nu e bine să-l lase singur, pentru că nu are cu cine se juca. Un cuplu tânăr din București se pregătește să se mute la țară. Își lasă firma pe mâini bune, „să mai lucreze și alții pentru noi” și se așază undeva la munte, în zona Prahovei. Știu deja multe lucruri despre plante, au citit, s-au interesat. Dar vor să știe și mai mult. Vor copii, casă, grădină, livadă, câine, vor să trăiască așa cum le place. „Acum știm și putem să alegem cum vrem să trăim, ce e bine pentru noi și copiii pe care-i vom avea. Am muncit destul, am reușit să realizăm ceva, de acum vrem să ne bucurăm de viață”, spun ei, amândoi pe la treizeci de ani.

„Doar peștii morți merg în josul apei”

„M-am născut la oraș, în Spania. La 16 ani am părăsit școala ca să pot învăța”, începe Quim povestea lui când ne așezăm sub nuci, în tabăra de corturi, soluție la pandemie. „Am intrat în biblioteci și am început să citesc 10-12 ore pe zi. Doar ce mă interesa, ce mă pasiona. Citeam chimie, biologie, geografie, gastronomie. Apoi am plecat la țară, într-o comunitate de neorurali și am lucrat acolo la un proiect social.”

La 19 ani a creat o rețea în Pirinei, o comunitate din 52 de gospodării, a încercat să afle ce-i unește, a creat o bancă de semințe, o piață de desfacere, băieții au învățat fierărie, au reluat creșterea caprelor. Opt ani a lucrat la acel experiment în Spania.

„Acum zece ani am venit la o nuntă aici, în Apuseni, invitat de o prietenă. Mi-au plăcut foarte mult locurile. Am întâlnit și o fată de aici, cu care m-am căsătorit ulterior. Am locuit o scurtă vreme în Spania, apoi ne-am întors aici, unde am decis să ne stabilim. Eu am început un proiect de economie socială pentru satul unde locuiesc, la Colești. Am gândit un centru de colectare fructe și legume, un atelier de făcut conserve, un restaurant unde să preparăm produse locale, cu banii câștigați să redeschidem grădinița… să facem un muzeu al căpițelor de fân. În fine, din păcate, când proiectul a fost deturnat dintr-unul social în unul pur comercial, eu m-am retras. Dacă partenerii mei nu au înțeles scopul social al proiectului, atunci să meargă fără mine mai departe. Eu am decis să fac ce știu mai bine ca să ajut comunitatea, în special pe neorurali. Sunt oameni care înțeleg altfel lucrurile, sunt dispuși să învețe, să construiască o comunitate.” Quim spune despre el că, la bază, este șef bucătar. Prepară mâncăruri din produse naturale, știe rețete de conservare a fructelor și legumelor, se pricepe la permacultură. Dar prin cursurile pe care le oferă, Quim dă mai departe cunoștințe care depășesc cu mult ce poate oferi un bucătar. El vrea să-i ajute pe oameni să cunoască natura, să afle ce este comestibil din ea. „Dacă ar ști câtă mâncare este în iarba pe care o călcăm acum, ar călca mai cu grijă”, spune el.

„La anul vrem să începem cursuri de construit case naturale, de împletit, de tâmplărie și olărit, pentru neorurali. În prezent, noi le oferim și consultanță. Dacă vor să se mute la țară și au nevoie de consiliere, noi oferim acest serviciu. Săptămâna trecută am fost ca o echipă de specialiști: permacultori si arhitecți. Am analizat un teren unde voiau să–și construiască locuințe și să se stabilească opt familii. Le-am spus să caute altundeva, pentru că acolo locul nu corespunde nevoilor lor. De asemenea, am oferit consultanță unei familii cu doi copii în privința nevoilor de hrană, cât trebuie să cultive, cum pot să conserve, ce producție acoperă nevoile lor pe un an întreg și cum să obțină acest lucru.”

De ce Quim a fost primit cu răceală în Munții Apuseni? „Aici am fost refuzat pentru că oamenii au văzut cum copilul lor nu mai poate trăi aici, nu are cu ce, nu are șanse și pleacă în Spania să muncească. Și iată, vine spaniolul și ne arată că putem avea din ce trăi! Oglinda asta în care s-au văzut nu le-a plăcut, i-a supărat! Apoi, din cauza lipsurilor, n-au înțeles pe termen lung, ei vor câștig imediat și din proiectul nostru n-au văzut partea socială, ci doar partea comercială. Cred că acum ei fac ceva care va duce la un eșec economic. Un proiect se ratează atunci când oamenii vor să scoată profit rapid.”

 Neoruralii și restul lumii

„Dintotdeauna, oamenii au fost curioși să afle ce este dincolo de linia de orizont”, crede Quim. „Cei din Mesopotamia se întrebau: oare ce e dincolo de deal? Și au pornit să afle. Mișcarea acesta de populație dintr-o parte în alta, de la sat la oraș și invers a fost și va fi întotdeauna.” În Spania a început prin anii 80. În SUA e cea mai puternică, acolo a început în anii 60, cu mișcarea hippy. În România este în plină desfășurare. A început cam acum 5-7 ani și încă nu a atins vârful. „Estimez că e vorba de vreo 30 de mii de neorurali pe an”, spune Quim. „De obicei, valurile acestea cresc, cresc, apoi scad brusc și, după o vreme, se stabilizează. Unii nu vor rezista în rural, se vor întoarce la oraș. Dar cei mai mulți vor rămâne. Ei sunt singura șansă a satului românesc. O șansă mai mare, pentru că aici avem norocul să avem mai multe generații care locuiesc împreună. Poți învăța de la bătrâni, au uneltele și încă nu s-au pierdut meșteșugurile. Mi se pare incredibil, e o șansă extraordinară. În Spania a fost greu, aproape imposibil pentru că de la depopulare trecuseră 30-40 de ani și nu mai aveai nimic la sat, trebuia s-o iei de la zero.”

Cei care se mută la țară sunt de obicei tineri care au fost în străinătate au văzut comunitățile de acolo și „s-au încurajat”. Mișcarea pornită de grupul lui Andy Hertz pe internet (Mutat la țară. Viața fără ceas.) și pandemia au accelerat fenomenul. „Prin neorurali există șansa să se transmită urbanului cum să comunice cu ruralul. Ei pot fi ceea ce reface legătura sat-oraș. Pentru că satul românesc dispare pentru că nu mai știe să comunice cu orașul și invers. Nu mai au schimburi de idei, de produse, de servicii.”

Băiatul lui Quim, Felix, are șase ani și s-a născut în România. „Vreau să-i ofer posibilitatea de a alege, așa cum nici eu nu am stat la fabrică, cum dorea tata care era inginer, așa nici eu nu o să-l țin pe Felix din drumul lui, orice ar alege”.

Ce șanse ar trebui să fructifice România rurală? „Sectorul primar este topit”, spune Quim, „cel secundar -industria-, la fel, în servicii ecoturismul este singura șansă! Nu e o opțiune ci singura opțiune: să folosești ce ai pentru că aici este raiul pe pământ!” Ce ar trebui să facă statul? „Să nu împiedice fenomenul, să ofere consultanță pentru neorurali și să încurajeze educația copiilor pentru natură.”

Quim și echipa lui au și un proiect nou: vor ca la anul să înființeze singurul Institut din Europa pentru Cercetarea Rezilienței, la ei, în Munții Apuseni.

IncrEdible – pun în valoare lucruri aparent fără nicio valoare

„IncrEdible” este firma creată de Quim și echipa lui acum doi ani. Ei amestecă „învățăturile ancestrale cu cele mai moderne tehnici de gătit” pentru a ne arăta că totul este relativ și pun în valoare „acele lucruri care aparent nu au nicio valoare.” Iulia Demeter este cofondatoare a școlii, ea s-a specializat în studiul ciupercilor, dar explorează și învață tot mai mlte și despre plante. S-a mutat la țară în satul bunicilor și are grijă de bunica ei care este bolnavă. Este inginer de meserie, specialistă în design industrial. S-a născut în Baia Mare și a locuit în mai multe orașe. Dar peste tot purta cu ea imaginea munților și nostalgia copilăriei petrecute la bunici. Spune că a fost greu la început, când au demarat activitățile, dar apoi au avut un atât de mare succes, încât cursurile se desfășoară și iarna. Când nu sunt restricții de pandemie, taberele se organizează în cabane, doar anul acesta s-au folosit corturile în aer liber. Cursurile sunt diverse: de culegători, de plante medicinale, de vopsit cu plante tinctoriale (un meșteșug foarte dezvoltat cândva în România), curs de ciuperci sălbatice, de permacultură (grădinărit). Iulia abia acum simte că se dezvoltă profesional și că se deschide ca om. „Comunicarea cu natura și cu oamenii, cu copiii cursanților, m-a făcut să devin și eu alt om. Mă împlinește. Nu-mi lipsește orașul, pentru că în fiecare săptămână orașul vine la noi.”