Zurbagii bejeniți, bașbuzuci și manafi puși pe jaf, tâlhari, lotri și haiduci fără căpătâi, pazvangii din Vidin și cârjalii din Ada Kaleh, turci, turciți și ghiauri. Laolaltă, buni de ocnă, de ștreang și de glonț. Au lăsat în urmă fum de flintă slobozită, scrum de casă arsă și jale necuprinsă prin satele Olteniei.
Din para focului s-au ridicat culele cele albe – turnuri de zid gros, clădite de boiernașii locului, ca să stea stavilă în calea cetelor. Erau vremurile tulburi ale sfârșitului de veac XVIII și începutul celui următor.
Țara s-a mai așezat de atunci, pe măsură ce pazvangiii și cârjaliii au intrat din lexicul primejdiei imediate în dicționarul de arhaisme, ca termeni nemaiauziți pentru soldați rătăcitori, în slujba pașalelor de la sud de Dunăre.
Și culele s-au schimbat. Din funcția inițială, de turn locuibil de pază și strajă, au ajuns mai întâi conace, apoi reședințe de loisir pentru demnitari și, mai apoi, muzee pentru ridicarea nivelului cultural al proletariatului. După 1990, unele au fost retrocedate, altele sunt în continuare în proprietatea statului, funcționând ca muzee sau așteptând alte vremuri, mai bune.
Cula Cuţui din Broşteni a fost construită de teama cârjaliilor din Ada Kaleh
Potrivit proiectului KULE, derulat de Institutul Național al Patrimoniului și câteva muzee din Oltenia, 20 de cule mai sunt în picioare în județele din dreapta Oltului, și alte șapte în două județe din stânga – șase în Argeș și una în Teleorman.
Revista SINTEZA a vizitat câteva dintre cele mai importante cule, de-a lungul unui traseu care a început la Bujoreni, unde Oltul iese din munte, și s-a încheiat pe malul Dunării, la Cerneți.
Bujoreni, cula primordială
La Bujoreni, pe dreapta cum vii din Ardeal, se găsește Muzeul Satului Vâlcean, bine semnalizat, cu parcare amenajată în față. Nucleul muzeului este chiar cula, singura clădire aflată de la început aici. În jurul ei au fost aduse alte clădiri reprezentative pentru lumea rurală vâlceană. De asemenea, a fost reconstruită cu fidelitate, după planurile originale, o școală din cele puse să fie construite de Spiru Haret.
Cula de la Bujoreni este una dintre cele mai importante, deoarece ea reprezintă faza inițială, cea mai „primitivă” a culei, explică muzeograful Alexandru Zamfir. Astfel, cula de la Bujoreni nu a fost extinsă pentru a deveni locuință permanentă. „Cula a fost ridicată împotriva bandelor de cârjalii care se formau la sud de Dunăre și ajungeau până aici în expediții de pradă”. Se pare – spune muzeograful – că boierii Bujoreni au ridicat cula la intrarea pe domeniul casei lor, acareturile gospodărești și locuințele afându-se în spatele culei. „Când se dădea alarma, femeile, bătrânii și copiii fugeau în pădure, în locuri cunoscute și pregătite dinainte. Cei mai în putere, se retrăgeau în culă”, explică ghidul.
Din înaltul turnului, ei aruncau asupra cârjaliilor cu ce aveau la îndemână și îi luau în cătere prin găurile de tragere care străpungeau zidurile de cetate.
Cula Bujoreanu din Bujoreni – aşa arătau la început toate culele
Cula a fost ridicată de boierul Preda Bujoreanu în anii 1802-1803. Fiecare nivel este format dintr-o singură încăpere, cu pereți groși de 60-70 de centimetri. Beciul de la parter nu poate fi vizitat. La etaj sunt expuse câteva arme, lăzi de arme și alte obiecte de mobilier din perioada în care a fost ridicată cula. Construcția mai avea un nivel, dar acesta ars. De asemenea, cula avea scară interioară, dar la restaurarea din anii 1970 a fost instalată una exterioară, de lemn. Nu în ultimul rând, cula de la Bujoreni este singura care nu are tencuială albă.
Culele de la Măldărești
De la Bujoreni, mergând spre Vest de-a lungul versantului sudic al Carpaților, se ajunge la Măldărești. Aici, culele Duca și Greceanu, dar și biserica „Sfinții Voievozi”, în stil brâncovenesc, alcătuiesc un ansamblu remarcabil. Politicianul liberal I.G. Duca a îmbogățit complexul arhitectural cu o casă de vacanță, care a devenit la rândul ei obiectiv turistic. Toate acestea, la doar trei kilometri de cea mai importantă comoară arhitectonică de la sud de Carpați – Mănăstirea Horezu, patrimoniu UNESCO.
Cula Greceanu este cea mai veche din România. Nucleul inițial l-a constituit un turn ridicat la 1516 de Nan Paharnicul, spune referentul-ghid Mihaela Frumușelu, care și-a făcut lucrarea de dizertație chiar din culele din România. Fiecare cameră este „povestită” pe îndelete de referent, cu un accent pe moștenirea spirituală și materială a Olgăi Greceanu, ultima moștenitoare directă, care a locuit aici până în 1957 și a realizat pe pereții culei o impresionantă frescă cu strămoșii săi. La ultimul nivel se ajunge pe o scară mobilă, de lemn. Aici, străjerul culei stătea de pază și aprinde focul imediat ce vedea primejdie.
Legenda culei Greceanu spune că Tudor Maldăr, un căpitan în oastea lui Mihai Viteazu, a căzut în 1611 în mâna tătarilor, care l-au dus într-o tabără din Bugeac. Acolo, el a fost salvat de fiica hanului, îndrăgostită lulea de el. Cei doi au reușit să evadeze din tabăra tătarilor şi s-au întors la Măldăreşti, unde au clădit cula pe locul vechiului turn al Paharnicului Nan. Tudor Maldăr și tătăroaica sa se spune că s-au iubit pătimaș toată viața și au avut șapte copii, dintre care cel mai aprig, Ioniță, a fost poreclit Turbatul.
Edificiul a fost reclădit în forma actuală de boierul Gheorghiță Măldărescu, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cula a ajuns în proprietatea familiei Greceanu prin căsătorie. După moartea Olgăi Greceanu, ea a fost transformată în muzeu. Retrocedată în 2008, cula este închiriată statului român. În 2013, ea a fost scoasă la vânzare, situație în care se află și astăzi, fără ca statul să își manifeste dreptul de preempțiune. Prețul estimat al culei este între 300.000 și 400.000 de euro.
Cula Greceanu a fost folosită ca decor pentru numeroase filme istorice, printre care „Drumul oaselor” sau, mai nou, „Aferim!”
La doi pași de Cula Greceanu se află Cula Duca, tot o construcție ridicată de boierii din familia Măldărescu, în 1811-1812, și cumpărată după o sută de ani de I.G. Duca, cel care avea să ajungă premier în perioada interbelică. Cula Duca a fost vizitată de mai multe ori și de Regina Maria, care avea o cameră favorită, la ultimul nivel al clădirii. La același nivel se deschide un cerdac superb, cu vedere spre curtea interioară.
O curiozitate este sistemul de încălzire al culelor de la Măldărești, realizat cu ajutorul unor elegante sobe din olane, ale căror arce simple formează un tot sofisticat, ce te duce imediat cu gândul la Brâncuși, născut la doar 100 de kilometri distanță. Una dintre cele mai frumoase astfel de sobe se află tot la ultimul nivel al Culei Duca.
Casa Cartianu
Continuând drumul spre Vest, în județul învecinat, Gorj, se află nu mai puțin de opt cule. Cea mai mare, denumită în literatura de specialitate casă-culă, este Cula Cartianu, din Cartiu, la zece minute de Târgu-Jiu, actualmente muzeu al portului popular gorjean.
Maria Cartianu
Prin dimensiunile sale, casa boierilor Cartianu se apropie de dimensiunile unei cetățui, cu scări exterioare și pridvoare de lemn, soluție arhitecturală care o scoate din tiparul culelor obișnuite și îi dă un farmec deosebit. Dacă edificiul din Bujoreni se află la începutul metamorfozei culei din turn în reședință boierească, atunci casa Cartiu se află la celălalt capăt, în care din fortificație a rămas doar amintirea și zidurile groase, iar clădirea a devenit o locuință spațioasă și confortabilă. Casa are trei camere la fiecare din cele două niveluri de locuire, dintre care câte o cameră pe etaj de dimensiunile unui salon. Cula a fost ridicată prima dată de ceaușul domnesc din Cartiu, pe la 1760, iar la 1821, ea a fost extinsă și i s-au adăugat pridvoarele.
Un privilegiu pentru vizitatorii la Casa Cartianu este acela că ghidajul este făcut chiar de doamna Maria Cartianu, nora ultimului proprietar, Tudor Cartianu, cel care a fost silit să vândă în 1974 casa pentru 90.000 de lei.
Doamna Cartianu împletește vizita cu povești despre rivalitatea dintre vestitul Enache Cartianu, boier de vază în părțile locului, și Dincă Schileru, dușmanul său de moarte. Liberalul Cartianu a fost asasinat în 1875 chiar în fața casei, se pare că la porunca lui Dincă, oponentul său politic din zonă.
Despre Enache, bătrânii satului încă mai povesteau pe la mijlocul secolului trecut că era așa de bogat că, după seceriș, ducea 200 de care de grâne la moară. Mai era vestit boier Enache și pentru petrecerile de pomină pe care le dădea la culă, de se zgâlțâia tot plaiul Vâlcanului de la ele.
Culele de la Curtișoara
Povestea rivalității dintre Enache Cartianu și Dincă Schileru continuă la Curtișoara, tot cam la zece minute cu mașina de Târgu-Jiu, dar în direcția Petroșani, unde se poate vizita, în cadrul unui muzeu al satului gorjean, Cula Tătărescu. Aceasta a fost mutată la Curtișoara, bucată cu bucată, din Poiana, comună situată lângă Rovinari.
Cula a fost înalţată în jurul anului 1790 de către negustorul Dobre Sârbu. După 1820 intră în posesia pitarului Dincă Poenaru, apoi a lui Dincă Schileru. Astfel, acesta din urmă, un „self-made man”, spre deosebire de boierul de neam Enache Cartianu, ajunge să posede o locuință aproape de aceleași dimensiuni cu ale rivalului său politic.
În 1919, clădirea a fost cumpărată de către Aretia şi Gheorghe Tătărescu. Aceștia o transformă într-o frumoasă reședință de țară, cu interioare elegante, pe măsura unei familii din elita politică a României Mari. La începutul anilor ’90, casa a fost mutată pe locul actual, cu acordul moștenitoarei familiei Tătărescu.
Tot la Curtișoara, se află o altă culă emblematică, Cula Cornoiu, una dintre cele mai reprezentative și mai cunoscute. Aceasta a fost retrocedată și acum nu mai face parte din ansamblul muzeal deschis publicului. Cine vrea să o viziteze, o poate face pe propria răspundere. Domeniul privat este delimitat de o bandă colorată, iar apropierea străinilor alarmează mai mulți câini. Dincolo de arborii uscați de gerul iernii, cula se ridică din zăpadă, albă și masivă.
Ridicată înainte de 1785, frumoasa locuință-cetate a fost lăsată în acel an moștenire de un anume Radu Pistescu logofătului Cornea din Târgu-Jiu. Cula a rămas în familia Cornoiu până în 1925, când o urmașă a logofătului o vinde lui Constantin Neamțu, directorul Băncii Naționale Române, filiala Craiova. Un moștenitor al acestuia a cerut-o spre retrocedare, iar în 2007 a intrat în posesia ei.
Cula de la Broșteni
Oana Socol
Mergând spre sud de la Târgu-Jiu, în județul Mehedinți, un indicator maro arată lapidar spre cula din Broșteni. Cula Cuțui din localitate a fost retrocedată către Oana Socol, născută Cuțui, medic veterinar din Drobeta Turnu-Severin, urmașa boierilor care au ridicat cula. La prima vedere, casa-cetățuie pare o clonă a culei Cornoiu de la Curtișoara. Masivă și albă, cu plan dreptunghiular, se ridică la fel, ca o prelungire organică, din câmpia albă care o înconjoară.
Înăuntru, familia Socol a construit cu mult efort și dragoste un muzeu al familiilor boierești Cuțui și Cernăianu, cu care primii au ajuns să se înrudească îndeaproape. Deși masivă pe exterior, în interior, cula Cuțui nu este mai mare decât o casă obișnuită, cu trei camere la etaj, și o pivniță largă, la parter. Un cerdac cu coloane, la etaj, și o cameră „secretă”, în spatele beciului, întregesc ansamblul.
Poveștile de familie ale Cuțuieștilor ar merita un roman. Le spune cu afecțiune Oana Socol, într-un colț al magazinului sătesc din Broșteni, pe un ger de crapă pietrele, risipit cu greu de teracota din încăpere:
Se zice că Ghiță Cuțui, căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu, a ridicat cula în 1815, după ce cârjaliii din Ada Kaleh i-au răpit frumoasa soție. A vândut o parte din moșii pentru ca să o poată răscumpăra, apoi a ridicat cula
sau
Iordache Cuțui, tatăl bunicului meu, a vizitat Parisul și s-a îndrăgostit de o balerină, Emily, cu care a venit acasă, deși era căsătorit și avea deja trei fete. Cu Emily l-a avut pe bunicul meu, care a moștenit și cula
sau
Bunicul Constantin a fost ridicat în 1949 și dus în domiciuliul forțat în Craiova, pentru că era «moșier», avea peste 50 de hectare de teren. Toată viața lui nu s-a mai putut apropia să vadă locurile unde s-a născut
Ca să vizitați cula Cuțui și să ascultați extraordinarele povești ale doamnei Socol, trebuie să o sunați înainte (tel. 0745.165.366) și să vă programați vizita.
Culele de la Cerneți
În capătul de Sud al Olteniei, pe pantele dealurilor care se înclină în fața Dunării, lângă Drobeta Turnu-Severin, se întinde Cernețiul, astăzi doar un sat aparținător de comuna Șimian. Vreme de două secole, Cernețiul a fost capitala județului Mehedinți, rang pe care l-a avut până în 1841. Așa se face că aici și-a construit o culă și Tudor Vladimirescu, la scurt timp după ce, în 1800, turcii arseseră localitatea.
Cula lui Tudor este locul unde slugerul din Vladimiri și camarazii săi au pus la cale revolta armată. Casa are două niveluri, cu un beci mare și și o cameră la parter și trei camere și un cerdac cu coloane, la etaj – același plan ca la Broșteni. În plus față de Broșteni, la etaj se află un coridor îngust, la capătul căruia se afla „umblătoarea”, adică WC-ul. Pentru cei care nu știu asta, closetul pare, pe din afară,un turnuleț de apărare.
Cula lui Vladimirescu nu este deschisă vizitării, dar posesorii de smartphone-uri se pot consola cu scanarea un cod QR, afișat deasupra ușii de la intrare, care deschide o pagină cu detalii despre istoricul culei.
În cula și casele sale din Cerneți, Vladimirescu depozitase încă din perioada 1819-1820 arme și muniție pentru revoluție. După 1821, cula a fost preluată de creditori ai slugerului. Apoi, în primul război mondial, a avut funcțiuni militare. În perioada comunistă, aici a funcționat un muzeu memorial al lui Tudor Vladimirescu. În 2013, cula a fost trecută în administrarea Primăriei Șimian.
Pentru reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a culei și curții înconjurătoare, sub forma unui centru cultural, administrația locală a depus o cerere de finanțare pe fonduri europene transfrontaliere, în valoare de 1,6 milioane de euro. Proiectul a fost depus la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași. Dacă totul merge bine, spun reprezentanții Primăriei Șimian, în doi ani cula ar putea fi deschisă publicului.
Nu la fel de bine stau lucrurile cu o culă învecinată cu cea a lui Vladimirescu, cula Nistor. Aceasta este în litigiu, fiind solicitată spre retrocedare. Așezată într-un amplasament deosebit de pitoresc, cu panoramă către Dunăre, cula este nevizitabilă, dar beneficiază și ea de un panou cu cod QR, pentru detalii. Despre cel care i-a dat numele, căpitanul de panduri Nistor, știm că a fost unul dintre cei care nu s-au răzvrătit împotriva lui Tudor, la sfârșitul revoluției. După 1821, a reconstruit cula de la Cerneți, ridicată în 1810 de polcovnicul Istrate Sălișteanu și arsă de turci la 1815.
Cetățui de boiernași
După cum se vede, culele nu au fost ctitorite de marii boieri ai Olteniei, care pentru refugiu își aveau curțile boierești împrejmuite cu ziduri puternice sau ridicau mănăstiri întărite. Potrivit lucrării „Culele din România” a cercetătorilor Iancu Atanasescu și Valeriu Grama, culele au fost ridicate de mica boierime și chiar de negustori înstăriți. Țăranii nu aveau resurse nici măcar pentru atât, dar pentru ei, culele erau importante deoarece, prin sistemele de semnalizare cu foc și fum din vârfurile culelor, aflau din timp de năvăliri și apucau să-și scape măcar viața, dacă nu și avutul.
Multe dintre cule vibrează încă de povești pline de viață, cu miros de sânge, romanță și praf de pușcă, care s-au petrecut acum doar câteva generații. Construite într-o epocă mai aproape de noi decât cetățile și castele din Moldova și Ardeal sau de bisericile fortificate săsești, culele trăiesc încă prin poveștile lor, pe care acum le spun stră-strănepoții celor care le-au trăit.
