Articol scris de dr. Aurel Rustoiu
Cutremurele din Turcia și Asia Mică au lăsat în urmă distrugeri și multă tristețe. Ca ființe umane nu avem cum să nu ne gândim cu compasiune la cei care suferă de pe urma cataclismelor și să nu acționăm concret pentru a-i ajuta. Cu toate acestea, conspiraționiștii cu minți înfierbântate au emis în eter tot felul de teorii aberante. Ei ar trebui însă să știe că regiunea respectivă este scuturată de seisme de milenii. Iată câteva exemple pe care istoria le-a reținut.
În antichitate, ca şi astăzi, Anatolia era zguduită frecvent de puternice cutremure de pământ. Autorii antici menţionează distrugerile pe care acestea le-au provocat în diverse oraşe şi care erau percepute de mulţi dintre cei din vechime ca semne divine. Strabon (XII, 16-18) observă că „Laodiceea…este cumplit bântuită de cutremure, la fel şi Carura din vecinătate” (astăzi situată nu departe de orașul Denizli din Turcia). În aceasta din urmă „se povesteşte că odată, un om de lume, pe când se desfăta în hanurile lui cu un număr mare de femei, a pierit cu femei într-un cutremur de pământ iscat peste noapte. De altfel – continuă geograful din Amaseea – aproape întreaga regiune din valea Meandrului (astăzi Büyük Menderes) e puternic încercată de cutremure”. Strabon oferă numeroase alte exemple: oraşul „Philadelphia…nici măcar ziduri sigure nu are, ci zilnic ele sunt zgâlţâite şi zdruncinate (de cutremure). Dar locuitorii oraşului sunt mereu preocupaţi de aceste fenomene ale solului lor, şi, când construiesc, ţin seamă de ele”.
Solidaritatea umană se manifesta şi în antichitate în astfel de situaţii, iar mărinimia şi generozitatea constituiau trăsături specifice monarhilor elenistici. Mithridates al VI-lea Eupator, găsind Apameea în ruine datorită unui şir de seisme, a ajutat comunitatea cu 100 de talanţi în vederea reconstrucţiei oraşului. La fel a făcut mai târziu împăratul Tiberius atunci când, în aceeaşi regiune, la Magnesia şi Sardes, unele cartiere ale oraşelor respective s-au dărâmat. În sfârşit, este celebru exemplul rodienilor, locuitori ai prosperei insule aflată în apropierea coastei Asiei Mici, care au suferit mari distrugeri în urma unui cutremur produs în anul 225 a. Chr. Atunci s-a prăbuşit şi celebrul Colos, statuia uriaşă de bronz reprezentându-l pe Helios. Polybios (V, 88-90) relatează cum rodienii „comportându-se prin solii lor cu demnitate şi cu seriozitate în convorbirile publice şi în relaţiile particulare, mişcară într-atât oraşele şi mai ales pe regi, încât nu numai că primiră daruri imense, ci chiar donatorii le fură recunoscători că au apelat la ei”. Într-adevăr, Hieron al II-lea al Siracuzei, Ptolemeu al III-lea al Egiptului, Antigonos Doson, Seleucos III, Prusias I al Bithiniei şi Mithridates III al Pontului s-au întrecut în a trimite ajutoare în bani, alimente, corăbii, materiale de construcţie ş.a. pentru a contribui la refacerea Rodosului.
În luna decembrie a anului 115 p. Chr. un puternic cutremur de pământ a lovit Siria. Multe orașe au avut de suferit. Au fost înregistrate distrugeri masive și un număr însemnat de pierderi de vieți omenești.
Antiohia de pe Orontes (astăzi Antakya, Turcia) a avut aceași soartă nefericită și însuși împăratul Traian, care era staționat în oraș în contextul războaielor cu parții, a fost nevoit să-și găsească adăpost în circ timp de câteva nopți. De altfel, în oraș, în afară de locuitorii săi, se aflau atunci armata și multă lume venită din Imperiu, astfel că numărul victimelor a fost și mai mare.
Iată descrierea cutremurului la Cassius Dio (LXVIII, 24-25), care a preluat la rândul său informațiile dintr-o sursă contemporană puternicei mișcări telurice: „… nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea calamitate. Mai întâi, s-a auzit dintr-o dată un fel de muget îngrozitor urmat de o puternică zguduitură. Pământul sărea parcă în sus de ridica până și casele; unele smulse din temelii, cădeau la loc, prăbușindu-se în ruine, altele, clătinându-se într-o parte și în alta, ca o corabie pe marea agitată, umpleau o mare parte din spațiu prin această mișcare. Trosnetul lemnului care se frângea însoțit de cel al olanelor care cădeau și a pietrelor sfărâmate era îngrozitor. Printre norii de praf care se ridicau nu puteai nici să zărești ceva, nici să vorbești, nici să auzi. Mulți oameni dintre cei aflați afară din case au fost răniți; azvârliți în sus cu violență, s-au trezit izbiți de pământ, ca și când ar fi căzut într-o prăpastie. Până și arborii au fost smulși din rădăcini. Cât despre victimele surprinse de cutremur în case, numărul lor nu se mai poate ști…Cu toate acestea, din atâta puzderie de omenire, unii au mai izbutit să scape, însă un mare număr dintre aceștia au fost vătămați, răniți la picioare, la umeri sau la cap. Alții vărsau sânge…Pe scurt, n-a existat nici unul din aspectele suferinței crunte de care acei oameni să fi fost scutiți…”
Impresionantă descriere. Parcă vedem cutremurul recent în imaginile transmise de canalele de știri.
După cutremur, împăratul Traian și apoi urmașii săi au contribuit la refacerea orașului, vechea Antiohie a regilor seleucizi înflorind până astăzi.
Iată, prin urmare, cum de-a lungul timpului pământul Anatoliei a fost cutremurat de multe ori, iar pagubele au fost uneori imense. Din toate aceste catastrofe este însă de reținut că solidaritatea umană s-a manifestat ori de câte ori a fost nevoie. În esență, compasiunea și solidaritatea ne fac să fim umani.
Despre autor
Aurel Rustoiu este istoric, deține titlul științific de doctor habilitat și activează ca Cercetător științific I la Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca. Este arheolog expert și expert în patrimoniu cultural mobil. Zona sa de interes este reprezentantă de epoca fierului european, a doua epocă a fierului, sciți, celți, daci, Regatul dac, epoca romană imperială, provincia romană Dacia, așezări (rurale și fortificate), rituri și ritualuri funerare, mine antice, tehnologii și ateliere, descoperiri mărunte, conectivități interculturale, mobilitate antică, identități culturale și sociale.
