Sclipirile mondene ale stațiunilor de pe Valea Prahovei nu străbat prin aerul tare din Vatra Dornei. Pneurile mașinilor bârâie la viteză mică pe piatra cubică din centrul stațiunii, printre clădiri Art Nouveau, cu coifuri metalice ascuțite, care amintesc gloria veștezită a Imperiului Habsburgic. Vechiul cazino, ruinat, așteaptă renovarea, învelit cu o pânză pe care e zugrăvit așa cum era odată. Lumea forfotește de o parte și de cealaltă a râului Dorna, trecând peste o punte pietonală lată, străjuită de doi polițiști bonomi, care se salută amical cu șoferii din trafic.

În stațiune, viața în sezonul de iarnă se orientează după trei poli: pârtia Dealu Negru, cu telescaun, pârtia Parc, cu două teleschiuri, baby-schi, nocturnă și instalație de zăpadă artificială, și pârtia Veverița, deschisă în 2011, cu teleschi, instalație de zăpadă artificială și nocturnă. Între ultimele două pârtii se întinde parcul orașului, cu chioșcuri elegante și patinoar zgomotos.

Avem echipă!

În cvasi-anonimat, pe acest fundal s-a desfășurat, la sfârșitul lui ianuarie, o etapă de Cupă Mondială la sanie pe pârtie naturală. La fel și în 2014. La fel și în 2013, când a fost inaugurată pista. La fel va fi și în 2016, iar peste încă un an, în 2017, Vatra Dornei va găzdui Campionatul Mondial la această disciplină.
Asta înseamnă cinci ani consecutivi în care stațiunea bucovineană figurează în calendarul oficial al unei competiții de iarnă globale. „Aici cred că e cheia, să ne facem publicitate, să ne promvăm cum trebuie și la anul, și, mai ales, în 2017”, spune Octavian Pungovschi, președintele Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei. Pungovschi este artizanul, la propriu – cu hidrantul în spate, stropind pârtia -, și la figurat – ca organizator -, al competițiilor de sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei.

Gheața solidă de pe pârtia de sanie licărește de sub un strat subțire de zăpadă, ca un șarpe alb care coboară în paralel cu Pârtia Veverița. Pârtia de sanie se numește „Bucovina” și este singura din specia sa din țările Europei Centrale și de Est. „Mai este una în Rusia, în rest suntem singurii din toate fostele țări socialiste care avem pistă de sanie naturală”, subliniază președintele cu alură de Sean Connery al Clubului Sporturilor de Iarnă.

Pârtia „Bucovina” are punctul de plecare la altitudinea de 984 de metri și sosirea la altitudinea de 860. Pe diferența de nivel, se străbat 11 viraje, iar panta medie este de 12,7%. În mod frecvent, viteza saniei trece de 100 de kilometri pe oră. Pe scurt, pârtia este o bijuterie a acestui sport, confirmă Stelian Cupcea, un entuziast al sporturilor de iarnă, membru al lotului național de orientare-schi. Stelian a fost unul dintre oamenii de nădejde care au pus umărul, adesea la propriu, la amenajarea impecabilă a pârtiei. „Noaptea, la 2.00, dădeam cu hidrantul, să fie gheață bună dimineața”, povestește sportivul.

Pentru CM din 2017 sunt câteva chestiuni minore de rezolvat, cum ar fi lărgirea spațiului pentru echipele TV, un spațiu anti-dopping etc. „Trebuie să ne dezvoltăm în jurul acestui Campionat Mondial din 2017, când se va face multă publicitate în jurul evenimentului. Sunt sigur că, datorită amplorii acestui eveniment și a locului III ocupat anul acesta pe echipe de România în etapa de la Vatra Dornei, aici va lua naștere o școală de sanie, cu mai mulți antrenori bine pregătiți și cu mulți copii dornici să practice acest sport”, profețește Octavian Pungovschi.

Culoare locală

Până atunci, la câțiva metri de super-pista de sanie, șase câini vagabonzi buimaci privesc spre schiorii matinali de pe pista Veverița, care îi ocolesc de la distanță. După câteva minute de contemplare reciprocă, câinii cedează și se retrag spre o pădurice de brazi.

„Numai șase erau?”, pufnește Petru Ariciuc, șeful Serviciului de Turism din Primăria Vatra Dornei. „Îi aduc din altă parte, cu mașinile, și îi lasă aici. Îți poți da seama că nu sunt din partea locului după aerul derutat. În ultima perioadă am ridicat vreo 300, dar tot vin”, spune oficialul, apoi arată un afiș în care se promite o recompensă de 400 de lei pentru fiecare persoană care ajută la identificarea mașinilor ce descarcă maidanezi în Vatra Dornei.
Petru Ariciuc scoate din sertar DVD după DVD și pliant după pliant de promovare a stațiunii. S-au accesat fonduri europene pentru promovare, pentru amenajarea pârtiei Veverița etc. Urmează alt proiect, de amenajare a unui centru național de informare turistică, și așa mai departe.

Pe hârtie, lucrurile stau bine, dar turiștii se plâng că e scump să schiezi la Vatra Dornei și nu există posibilitatea de abonamente la pârtii, ca să nu mai vorbim de un skipass unic, valabil pentru toate cele trei pârtii. „Sunt cu doi copii în stațiune, fiul meu și un nepot. Fiecare a făcut ieri câte 12 ture de pârtie, la Veverița, și încă 12 pe pârtia din parc, că-s tineri și se dau toată ziua. Asta înseamnă 120 de lei de fiecare, deci 240 de lei, împreună. Noi nu ne mai dăm, ca să avem bani pentru ei”, spune Lăcrămioara Rus, o mămică din Bistrița, venită în stațiune cu copiii, pe timpul vacanței. Mama sa, Elisabeta Pintea, e mai directă: „Mai mult respect și mai multă atenție. De astea este nevoie în toată stațiunea. Vin aici de ani de zile și ce pot să spun e că prețurile au crescut, dar respectul, nu”, este de părere femeia.

„Pârtia Veverița e făcută pe proiect și nu ne putem abate de la el, așa că nu putem introduce abonamente, iar celelalte instalații sunt private, nu le putem spune să introducă abonamente”, explică șeful Serviciului de Turism din Primăria Vatra Dornei. Cât despre un skipass, această idee este agreată de oficialitățile locale, și ar putea fi pusă în practică în sezoanele următoare, odată ce operatorii pârtiilor vor ajunge la un numitor comun. „Știți cum e… mai greu cu cooperarea la români. Proprietarii instalațiilor de transport pe cablu ar dori implementarea acestui sistem, dar până acum nu a existat o inițiativă din partea Primăriei. Avem însă promisiuni în acest sens”, explică Petru Ariciuc.

Blanche, pisica aristocrată

E vacanță și în Vatra Dornei e plin de elevi veniți în tabără. O clasă de a șasea din Bacău tocmai și-a terminat vizita la Muzeul de Etnografie din stațiune. Câțiva dintre copii se despart cu greu de o pisică albă, cu aere de înaltă societate. Este pisica muzeului și se numește Blanche de Rozenbot. „Copiii de la liceul de vizavi i-au dat particula nobiliară, după ce au remarcat că are un comportament foarte aristocratic”, povestește muzeografa Minorica Dranca. Acum vreo trei ani, pe când era un puiuț, Blanche a intrat, nu se știe cum, în clădirea muzeului.
Înainte să poate fi prinsă, a zbughit-o prin cotloane și s-a ascuns două luni în hornul unei sobe tradiționale bucovinene, unde angajații muzeului nu s-au gândit să o caute. Muzeografii îi lăsau peste noapte lapte și mâncare de la pet shop, care dispărea până a doua zi dimineața. Apoi, a început să se facă văzută la geamurile muzeului, dar numai după ora închiderii. Abia după șase luni de la instalare a consimțit să socializeze cu angajații muzeului, cu care acum este prietenă la toartă. Când vin grupuri de copii, Blanche îi privește cuminte, în timp ce muzeograful le prezintă istoria orașului și principalele atracții ale muzeului, apoi se lasă mângâiată și răsfățată.

Pe lângă Blanche, Muzeul de Etnografie din Vatra Dornei se laudă cu o zestre de profil impresionantă, cu un plus pentru colecția de ouă încondeiate. Bonus, vizitatorii pot primi de la muzeografa Minorica Dranca o competentă introducere în istoria zonei, cu un accent pe personalitatea lui Vasile Deac, un primar legendar, care a ctitorit stațiunea și s-a dus în audiență la împăratul Franz Joseph, îmbrăcat în bundiță bucovineană.

În al doilea muzeu din stațiune, cel de Științe Naturale, domnește un aer stătut, dar asta nu scade cu nimic din valoarea exponatelor, printre care se numără un vultur pleșuv negru, specie azi dispărută din România, sau o dioramă unică în România, care reprezintă trei lupi în timp ce atacă un cerb. În secțiunea de vânătoare, impresionează blana unul urs medaliată cu aur, și colecția de trofee de cerb.

Orașul, văzut de sus

Muzeul de Științe Naturale poate fi deslușit doar de localnici, dacă privești orașul din vârful Pârtiei Veverița. Aici, schiorii își pot face curaj înainte de coborâre, pe terasa minusculă a unui schi-stop, unde, întinse pe o sârmă, ca rufele la uscat, atârnă opt sticle verzi de Jägermeister. Lângă, mai mulți schiori se relaxează pe câteva șezlonguri, privind spre stațiunea care le crește din vârful picioarelor. Priveliștea face toți banii. Vatra Dornei se vede ca în palmă, înconjurată din toate părțile de creste. În stânga, Munții Rodnei afișează cele mai înalte piscuri, acoperite cu zăpadă grea. Giumalăul, Călimanii și Suhardul închid restul coroanei muntoase.

O panoramă și mai pitorească se deschide din vârful pârtiei Dealu Negru, după 25 de minute de urcat cu telescaunul, până la cota 1.300. Lumea zumzăie pe platoul din vârf, la restaurant se comandă chintale de gustări tradiționale, mici și cartofi prăjiți, dublate de tone de vin fiert. În jos de restaurant, o pârtie de tubing, verde cu bordură portocalie, glisează în „s”-uri parcă direct spre piscurile albe care închid orizontul. Pista de tubing are și bandă automată de urcare, ceea ce nu e puțin lucru.

În partea cealaltă a platoului, trece o sanie trasă de cai, încărcată cu șase copii chiuind. La câțiva pași, sub un brad gigantic, adastă alți trei cai, țesălați la patru ace, secondați de un ponei negru-tăciune. Roaiba, Sura, Doina și, respectiv, Țiganu’, mestecă absenți fânul pus în față de stăpânul lor, dorneanul Gheorghe Buzilă. O tură pe calul purtat de căpăstru, cu explicarea împrejurimilor, costă 10 lei. „Cu sania e cinci lei de persoană. Încap vreo șapte copii în ea. Mai fac și eu un ban în plus iarna, da’ nici vorbă să poți trăi din asta”, spune proprietarul bidiviilor. Cât timp stăm de vorbă, Țiganu’ își găsește un călăreț de școală generală și pleacă în tură, purtat de căpăstru de unul dintre fiii lui nea Gheorghe.

Dependenți de zăpadă

Turismul în Vatra Dornei „duduie” când zăpada e bună. Avantajul principal al stațiunii este că pistele de schi sunt chiar în localitate. Cele trei piste sunt înțesate de schiori, snowboarderi sau amatori de săniuș, chelneriii de la après-ski-uri abia prididesc să umple shoturile de reîmprospătare a forțelor, iar patinoarul geme de tineri care desenează volute, voluntare sau nu, pe gheață. „Zăpada e ca aurul pentru noi. În ultimii ani nu a prea fost. De prin 2000 încoace s-au decalat sezoanele. În decembrie nu prea e zăpadă, dar în schimb este în martie, însă lumea nu e obișnuită să schieze în martie, așa că nu vine în stațiune, deși zapada e bună”, spune Bogdan Apetri, proprietarului après-ski-ului de la baza pârtiei Veverița.

Majoritatera turiștilor care ajung la Vatra Dornei sunt din județele Moldovei, plus un aport sănătos de bistrițeni și, ceva mai puțini, clujeni. „Din București vin puțini turiști, fiindcă distanța e mare. Se opresc pe Valea Prahovei. Doar dacă au concediu mai lung ajung până aici”, mai spune Apetri.

„E frumos aici. Nu sunt aceleași dotări ca în stațiunile de pe Valea Prahovei, dar nici atâta aglomerație. Păcat că lumea nu știe suficient de pârtiile de aici. Trebuie mediatizate și promovate. Sunt bune, dar nu trebuie să ne mulțumim cu atât, trebuie făcute și mai bune”, concluzionează Mugu Bandol, un schior experimentat din Focșani, în vârstă de 50 de ani.

Vatra Dornei, pe scurt

Potrivit muzeografului Minorica Dranca, „dornă” este un cuvânt atât de vechi, încât etimologia sa este disputată, cel mai plauzibil înțeles fiind cel de vârtej de apă, bulboană. Majoritatea arborilor genealogici ai celor mai vechi familii de dorneni duc spre Maramureș, de unde au venit primii dorneni care, până la 1775 au trăit ca răzeși în Ocolul Câmpulung.

În 1775, Bucovina a intrat sub ocupație austriacă. Austriecii au colonizat populație din restul imperiului în Țara Dornelor, pentru a exploata minereurile din zonă, astfel că în 10 ani populația din ținut aproape că s-a dublat. Ctitorul stațiunii și omul care a dus Vatra Dornei în modernitate a fost primarul Vasile Deac, ales în 1872 primar și care a îndeplinit această funcție vreme de 27 de ani, mai spune muzeograful.

În 1907, Vatra Dornei este declarat oraș. În perioada interbelică, stațiunea este administrată de Fondul Bisericesc din Bucovina, dar în 1948 este naționalizată. Momentan capacitatea de cazare a stațiunii este de aproximativ 3.000 de locuri.