Enescu, Chirilă și Mărginean sunt așezați la o masă și discută planul pentru următoarele ore.

Ar putea să pară începutul unui banc sec foarte ciudat, însă este de fapt vorba despre trei dintre membrii unei echipe de informaticieni care participă la un hackathon organizată la etajul 11 al unei clădiri de birouri situată în zona de nord a Bucureștiului. Alexandru Enescu, Cătălin Chirilă, Mihai Mărginean și alți doi colegi lucrează la o aplicație care să vină în sprijinul pacienților cu boli rare, în timp ce alte șase echipe mixte formate din IT-iști specializați pe diverse stadii ale dezvoltării unui produs lucrează la provocările lansate de instituții și ONG-uri din domeniul sănătății și al protecției mediului.

Hackathonul „Challenge Accepted” organizat în cadrul Școlii informale de IT este doar unul dintre zecile de astfel de evenimente care se desfășoară aproape săptămânal în România. În lume, companii din toate domeniile apelează tot mai des la creativitatea informaticienilor și la dorința lor de a fi constant provocați pentru a-și rezolva pe cale digitală problemele cu care se confruntă.

„Noi am înțeles faptul că orice cursant al școlii, atunci când merge la un interviu de angajare, va avea un plus dacă poate prezenta niște lucrări practice. Am vrut să facem un cadru în care aceste lucruri să se întâmple și am reușit atunci când am putut forma echipe în care sunt oameni specializați pe suficient de multe domenii ale IT-ului, astfel încât să facă un proiect de la 0 la execuție”, spune Mihai Talpoș, managing partner în cadrul Școlii informale de IT și organizator al hackatonului.

Dacă ar fi să decodăm termenul „hackathon”, ajungem în căminele faimosului Institutut de Tehnologie din Massachusetts sau, mai simplu, MIT. Aici, „hack” era un termen folosit pentru a descrie farsele făcute de către studenți. „Hackerii” au apărut tot în cadrul MIT, fiind numele purtat de cei care făceau parte din MIT Tech Model Railroad Club. Era vorba despre un grup de studenți care încercau să decripteze diverse procese tehnologice pentru a le înțelege mai bine. Formatul care stă la baza hackathoanelor de astăzi s-a născut în 1999 în Alberta, Calgary, unde 10 programatori din toată lumea s-au întâlnit pentru un weekend la finalul căruia a luat naștere un sistem de operare numit OpenBSD. În linii mari, de-a lungul timpului, modelul a rămas același: timp de 24 sau 48 de ore, informaticienii organizați în echipă creează prototipurile unor aplicații care să reprezinte rezolvarea unei provocării venite din partea uneia sau mai multor companii. Ulterior, informaticienii își prezintă proiectul iar companiile decid care este ideea care se potrivește cel mai bine cu ceea ce ele au nevoie. Unele companii organizează astfel de evenimente folosindu-și proprii angajați, dar cele mai multe povești de succes vin din zona companiilor care nu activează în zona de IT și care apelează la informaticieni pentru a le oferi soluții. Butonul „Like” fără de care Facebook ar fi pentru mulți dintre noi un loc mult mai puțin atrăgător s-a născut în cadrul unui hackathon intern organizat de către companie, în timp ce, în anul 2014, chitaristul trupei Guns N`Roses, Slash, a invitat mai mulți hackeri la un maraton de 24 de ore în care aceștia să dezvolte proiecte pentru promovarea viitorului său album.

Dar hackathonul Școlii informale de IT vizează o altă zonă de provocări. Aflat la a cincea ediție, „Challange Accepted” a început ca un eveniment în care organizația și-a provocat elevii să vină cu soluții tehnologice pentru probleme pe care ei le consideră important pentru societate. „A fost o adevărată nebunie aici. La final aveam prototipuri de aplicații pentru probleme din Spațiu și de pe Pământ”, explică Mihai Talpoș, care a înțeles rapid că structura hackathonului trebuie să se schimbe, astfel încât cele 48 de ore de codare să fie cât mai bine folosite. În timp, „Challenge Accepted” s-a îndreptat către cauze care vizează responsabilitatea socială, iar la a cincea ediție, IT-iștii au creat prototipuri de aplicații care să deservească domeniul medical.

La masa la care lucrează trio-ul aparent muzical format din Enescu, Chirilă și Mărginean, prezentarea prototipului este pe ultima sută, ceea ce înseamnă că și hackathonul a ajuns la final. Timp de opt ani, Alexandru Enescu a fost ofițer de marină, după care a revenit pe pământ și s-a întors la prima lui dragoste: informatica. Cu excepția lui Dănuț Chindriș, mentorul echipei, niciun membru nu a absolvit cursurile unei facultăți de profil, însă cu toții au studiat în cadrul Școlii Informale de IT. Proiectul lor este o platformă care să îi ajute pe pacienții cu boli rare din România să găsească mai repede ajutorul de care au nevoie într-un timp cât mai scurt.

Echipele sunt formate din specialiști care cunosc în detaliu fiecare etapă pe care un proiect trebuie să îl parcurgă de la idee până la prototip

„Aplicația facilitează comunicarea între pacienții cu boli rare, cei care se ocupă de cazul lor și centrele de expertiză care pot ajuta în diferite probleme. Medicii pot folosi platforma pentru a ajuta bolnavii”, spune Dănuț, care lucrează alături de colegii lui de mai bine de un an, proiectul fiind început la ediția anterioară a hackathonului și continuat pe parcurs. Ideea lor prinde formă și este finalizată în proporție de 70%. În câteva luni ar trebuie să fie totul gata, astfel încât Centrul NoRo din Zalău să poată folosi platforma.

Totuși, cazul „artiștilor informaticieni” este unul special. Ei sunt o echipă închegată care lucrează de mai mult timp la un proiect și au folosit cele 48 de ore ale hackathon-ului pentru a se întâlni și a accelera evoluția proiectului lor. Însă membrii celorlalte echipe nici nu se cunoșteau prea bine înainte să înceapă să scrie linii de cod.

Voluntari pentru voluntari

Echipa „Fantasticii” a fost marea câștigătoare a celei de-a cincea ediții a hackathonului Challenge Accepted. Aplicația lor, OncoMed, vine în sprijinului Asociației „Dăruiește viață”, cunoscută în România după ce a demarat construirea de la zero a unui spital de oncologie și radioterapie pediatrică. Ana Maria Tocici, una dintre Fantastice, a primit diploma cu lacrimi în ochi și promite că va continua să lucreze la proiect deoarece vrea ca ceea ce a învățat în IT să vină în ajutorul celor pe care norocul i-a ocolit. Nici ea nu a studiat informatica, dar a terminat cursul de UX Designer organizat de către Școala informală de IT și își dorește să se specializeze în acest domeniu.

„Aplicația este menită să ajute bolnavii de cancer să își rezolve nevoia de a avea medicamente care nu există pe piața din România. Am pus foarte mult suflet în acest proiect. Scopul era să iasă un lucru bun și utilizabil. Oamenii sunt foarte emoționați când se gândesc la aceste cazuri. Voiam să ajut acei oameni care au probleme atât de mari. Îmi doresc foarte mult să continui să lucrez la acest proiect”.

Ana Maria Tocici este unul dintre informaticienii „Fantastici” care în doar 48 de ore au pus bazele unei aplicații

Asociația „Dăruiește viață” este obișnuită să lucreze cu voluntari, astfel că oportunitatea de a lansa o provocare unor informaticieni li s-a părut celor din organizație că este ocazia perfectă pentru a rezolva una dintre problemele cu care pacienții lor se confruntă: accesul la medicamente care nu există pe piața din România.

„Problema a fost sesizată de către pacienți. Voiam să facem acest proiect, știam că îl putem face singuri prin metode tradiționale, dar ne-am dat seama că dacă am avea ajutor, totul ar merge mai bine. În perioada în care ne gândeam la proiect, am fost invitați să lansăm această provocare. Noi lucrăm mult cu voluntari și avem mult sprijin din exterior. Problema chiar este una de viață și de moarte, așa că ne-a ajutat faptul că puteam să o rezolvăm într-un timp foarte scurt. Din fericire pentru noi, am știut clar ce vrem. Din nou, din fericire, Fantasticii au înțeles perfect fiecare pas și cum funcționează întregul proces. Munca mea a fost ușoară, doar am spus ce vreau ca la un croitor foarte bun”, explică Dionisia Sandu, reprezentant al asociației.

Ce începe, continuă

Oricât de mult ar părea că formatul evenimentelor de tip hackathon încurajează informaticienii să răspundă rapid la o provocare și, în 48 de ore, să pună bazele unui proiect care să poată reprezenta o soluție pentru cineva dispus să investească în viitor, multe dintre prototipuri chiar ajung să vadă lumina zilei implementării lor. La ediția din 2018, competiția a fost câștigată de către echipa „Brain Gate”, cu un proiect propus de Institutul RoNeuro, Centru de Cercetare și Diagnostic al Bolilor Neurologice, care presupune localizarea privirii și a mișcării fiecărui glob ocular în raport cu capul, precum și dilatația pupilei pacienților, în vederea descoperirii din timp a afecțiunilor neurologice grave cum sunt demența sau Alzheimer-ul. Andrei Szilagy a făcut parte din echipa câștigătoare și a continuat să lucreze la proiectul care, între timp, a fost implementat în cadrul unei clinici private din România.

„Aplicația și toată această combinație de alte baze de date din alte locații ar putea ajuta astăzi peste 50 de milioane de oameni și undeva în 2050, peste 100 de milioane dacă cineva cu suficient de multă putere financiară investește pentru a o duce la nivel mondial. Ea este acum folosită în cadrul clinicii și se află în dezvoltare”.

Nu este doar un sprint tehnologic menit să demonstreze celor nespecializați în scrierea de cod că informatica ar putea, dacă ar vrea. Este un maraton de hacking în care informatica încearcă să rezolve pe cale digitală problemele reale ale comunităților.

„Asta face managementul de IT: înțelege nevoile din toate zonele. Cu ajutorul informaticii poți rezolva probleme din toate zonele lumii. Vedem la astfel de evenimente cât de multe domenii pot fi ajutate. Trebuie să fie vorba despre o nevoie clară. Cred cu tărie că lucrurile evoluează cu ajutorul IT-ului atâta timp cât oamenii știu exact ce vor”, mai spune Andrei.

„Ia microfonul!”

Astfel de evenimente îi ajută și pe informaticieni să își dezvolte aptitudini care în lumea corporațiilor se numesc soft skills. Mulți IT-iști ar scrie linii de cod cât e ziua de lungă și ar continua și în timpul nopții dacă situația o cere. Într-un hackathon de 24 de ore, de cele mai multe ori, situația chiar o cere. Când însă vine vorba despre prezentarea prototipului, nu se formează cozi la microfon. Aflându-se zi de zi printre IT-iști, managerul Școlii informale de IT, Mihai Talpoș, a observat că vorbitul în public reprezintă o adevărată aventură pentru tinerii lui colegi. Tocmai de aceea a și insistat pe importanța prezentărilor, care sunt punctate în cadrul oricărui hackathon.

Mihai Talpoș, co-fondatorul Școlii informale de IT, a insistat de-a lungul timpul pe importanța dezvoltării de „soft skills

„Foarte mare procent din industria IT-ului românesc se bazează pe activități de outsourcing. Dacă noi cultivăm această zonă de construire de produse care să aibă succes pe plan internațional, cred că lucrurile pot merge înainte. Românii sunt foarte creativi și inovatori, doar că ne lipsesc abilitățile manageriale și cele de comunicare. Oamenii din industrie sunt oarecum introvertiți, dar îi expunem. Le punem microfonul în mână, îi luăm de la tastatură și îi punem să prezinte, oricât de mare ar fi șocul. O persoană care dobândește capacitatea de a comunica se va descurca altfel la un interviu sau atunci când își va prezenta produsul unor investitori”, spune el.

În esență, un hackathon îi determină pe informaticieni să creeze de la zero un prototip care să atragă atenția unui investitor. Contează nu doar liniile de cod, cât și utilitatea în societate a proiectului, design-ul, potențialul de business și, evident, modul în care ideea este vândută de către creatorii ei. Zeci de idei care ar putea schimba comunitatea în care trăim prind rădăcini în doar 48 de ore, iar provocarea funcționează ca un soi de combustibil pentru informaticienii mileniului trei.

„Avem de-a face cu o generație care se raportează altfel la ideea de motivație. Primează scopul și ceea ce transmite liderul, pe care îl urmezi dacă crezi în el. cei care intră acum în domeniu nu au frica zilei de mâine, nu stau pe viață într-un domeniu și, dacă nu sunt inspirați de proiectul în care se implică, pleacă după trei zile”, mai spune Mihai Talpoș.