Chiar dacă nu este partid politic, ci doar o organizaţie cu o platformă culturală, şi chiar dacă reprezintă doar 6,5% din populaţia ţării, UDMR este formaţiunea care a guvernat cel mai mult România. Practic, din 1996, UDMR a fost aproape tot timpul la putere, în toate guvernele, record care n-a mai fost atins de nici o altă structură politică.
UDMR a intrat prima dată la guvernare în 1996 (până în 2000), în Guvernul CDR, a rămas să sprijine Guvernul PSD+PUR, în perioada 2000-2004, apoi a intrat la guvernare alături de Alianţa D.A., pentru perioada 2004-2008. Un an a fost în opoziţie, în perioada 2008-2009, iar după alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 revine la guvernare alături de PDL, până în mai 2012. A urmat un an şi jumătate de pauză, iar acum, în martie 2014, UDMR revine la guvernare alături de PSD.
Prima intrare a UDMR la guvernare a fost în decembrie 1996, când se alătură CDR şi Uniunii Social Democrate. UDMR obţine două posturi de ministru în Guvernul Ciorbea: Turism, prin Akos Birtalan (decembrie 1996-aprilie 1998), şi ministrul delegat pentru minorităţi naţionale, prin Gyorgy Tokay (decembrie 1996-aprilie 1998). În următorul guvern al CDR, condus de Radu Vasile (aprilie 1998-13 decembrie 1999), UDMR deţine postul de ministru al Sănătăţii prin Francisc Baranyi (aprilie 1998-iunie 1998) şi Hajdu Gabor (iulie 1998-decembrie 1999). Ministru delegat pentru minorităţi rămâne Gyorgy Tokay (aprilie 1998-ianuarie 1999), pentru ca la 27 ianuarie 1999, în urma demisiei sale, funcţia să fie preluată de Peter Eckstein-Kovacs până pe 22 decembrie 1999. În Guvernul Mugur Isărescu (22 decembrie1999 – 28 decembrie 2000), UDMR păstrează, prin Hajdu Gabor, funcţia de ministru al Sănătăţii.
În următorul ciclu electoral (2000-2004), UDMR doar a sprijinit Guvernul PSD+PUR condus de premierul Adrian Năstase, fără să aibă vreun ministru în Executiv.
Apoi, în ciclul electoral 2004-2008, UDMR este prezentă din nou la guvernare, alături de Alianţa DA (PNL-PD). În Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu, UDMR primeşte cele mai multe portofolii de până atunci: Markó Béla (ministru de stat fără portofoliu însărcinat cu coordonarea activităţilor din domeniul culturii, învăţământului şi integrării europene); Laszlo Borbely (ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului); Zsolt Nagy (ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei); Iuliu Winkler (ministrul delegat pentru comerţ). În plus, Valentin Zoltan Puskas devine secretar al Senatului, iar Kelemen Hunor secretar al Camerei Deputaţilor.
Cine își mai amintește, azi, în zonele de diasporă internă, de aniversările fără imn, fără cocarde, temătoare și friguroase, de la 15 Martie?”, Marko Bela, februarie 2011.
PDL iese de la guvernare, iar în aprilie 2007, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat un nou guvern, format din PNL şi UDMR, ultima formaţiune cu următorii în formula de start: Bela Marko (ministru de stat pentru coordonarea activităţilor din domeniile culturii, învăţământului şi integrării europene); Laszlo Borbely (ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor), Attila Korodi (ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile), Zsolt Nagy (ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei).
După alegerile parlamentare din noiembrie 2008, UDMR era pregătită să intre din nou la guvernare şi a purtat discuţii în acest sens cu PDL. Deşi cele două părţi au căzut de acord, în urma negocierilor cu PSD, social-democraţii au anunţat că nu vor guverna alături de UDMR. PDL a rămas astfel cu PSD la guvernare, iar UDMR a trecut în opoziţie.
Au venit alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 şi, pe 21 decembrie, PDL şi UDMR au format un nou guvern. În acest guvern Boc IV au fost Marko Bela (vicepremier); Kelemen Hunor (Cultură); Laszlo Borbely (Mediu şi Ape); Attila Cseke (Sănătate). În februarie 2012, premierul Emil Boc a demisionat, dar în noul guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu au rămas miniştrii din partea UDMR: Marko Bela (vicepremier); Laszlo Borbely (Mediu şi Păduri); Hunor Kelemen (Cultură); Ladislau Ritli (Sănătate).
Prin schimbarea Guvernului Ungureanu cu Guvernul Victor Ponta, pe 7 mai 2012, UDMR iese de la guvernare, dar intră din nou în martie 2014. Noii miniştri ai UDMR sunt Kelemen Hunor (vicepremier, ministrul Culturii), Attila Korodi (ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice).
În special în anii în care a fost la guvernare, UDMR a obţinut lucruri foarte importante pentru comunitatea maghiară. Acestea, dar şi principalul obiectiv al UDMR rămas neatins au fost sintetizate de Marko Bela în februarie 2011, la Congresul al X-lea al Uniunii, când a predat ştafeta lui Kelemen Hunor: ”Autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă există premisele acestei autonomii. Or, în opinia mea, aceste premise le-am şi creat. După ce anii ’90 au trecut, la Târgu Mureş şi în multe alte locuri din Transilvania, noi am afişat inscripţiile în limba maghiară. Din 2001 legea asigură dreptul la utilizarea publică, verbal şi în scris, a limbii maghiare acolo unde procentajul minorităţii este de peste 20%. Această prevedere referitoare la administraţiile locale am introdus-o, în 2003, şi în Constituţie, extinzând dreptul de utilizare a limbii în instituţiile deconcentrate şi în justiţie. Limba maghiară are, azi, în Transilvania, în numeroase situaţii, statut oficial: principiul l-am făcut acceptat, practica există, asta trebuie să lărgim în viitor.
Consider aceasta o uriaşă schimbare în zece ani, din 2001 în 2011. Sau cine îşi mai aminteşte, azi, în zonele de diasporă internă, de aniversările fără imn, fără cocarde, temătoare şi friguroase, de 15 Martie? Noi ne amintim, stimaţi delegaţi, noi, cei care am obţinut ca sărbătoarea noastră naţională să fie salutată, în fiecare an, de şeful statului şi de primul-ministru român, iar folosirea simbolurilor noastre este garantată de o hotărâre guvernamentală. Lupta de două decenii pentru învăţământul maghiar integral a fost, în sfârşit, încununată de succes. În 1996 a învins Convenţia Democratică şi am intrat în guvern. Pasul era atunci, istoric vorbind, absolut fără precedent. În întreg spaţiul carpato-dunărean nu exista vreun exemplu cum că, în guvernul unei ţări considerate stat naţional şi care până atunci chiar se comporta ca atare, să fie prezenţi reprezentanţi ai unei comunităţi etnice. La urma-urmei, asta trebuie să urmărim: ca marile noastre ţeluri să pară, ulterior, bagatele, fiindcă se înfăptuiesc, să se integreze în viaţa noastră, să devină aproape de neobservat”.
