Probabil că 2020 nu este cel mai catastrofal an din istorie, cum îl intitulează revista Time în numărul din decembrie, însă este cu siguranţă un an teribil, care va fi menţionat ca atare în povestea omului. Inevitabil, imaginea lui în memoria lumii va fi deformată de evenimentele din anii următori, multe dintre ele modelate chiar de forţele neobişnuite pe care 2020 le-a pus în mişcare. Dar până când ideologiile viitoare îi vor stabili locul în memoria colectivă, 2020 are realitatea lui brută; ne-a afectat pe aproape fiecare dintre noi într-o măsură mai mare decât multe alte lucruri cunoscute până acum.

Istoriile particulare pe care le-am adunat în această secţiune a revistei Sinteza scriu povestea nealterată a acestui an teribil, o poveste pe care cu siguranţă nu dorim să o retrăim, dar pe care nici nu vrem să o uităm.

Konrad Gündisch

Cu câte speranţe l-am asteptat acum un an! Ne-am dorit pentru noul an şi deceniu pace, înţelegere între oameni, întâlniri de neuitat cu cei dragi, fericire şi sănătate, prosperitate, succese în ceea ce facem, numai bine!

Dar ce-am primit? Aproape nimic din cele dorite, dar mult prea multe neplăceri şi nenorociri: un an care ne-a adus o pandemie înspăimântătoare care – colac peste pupăză – poartă numele Sfintei care patronează minunatul oraş Braşov, în latină Corona, în germană Kronstadt, în maghiară Brassó.

Un an fără pace în multe părţi ale globului; un an cu prea puţine întâlniri cu cei dragi, cu prea puţine îmbrăţişări cu copiii, cu nepoţii, cu rudele şi cu prietenii apropiaţi.

Un an fără revederea patriei, pe care am vizitat-o după 1989 anual, deseori în mai multe rânduri; un an în care s-au renăscut graniţele, învinse după 1989, graniţe care peste noapte au devenit „cortine de fier“ între state, între regiuni, între oameni.

Un an în care am pierdut libertatea de mişcare; un an, în care am renunţat de bună voie la dreptul nostru fundamental ai libertăţii, pentru a feri aproapele de infecţie şi pentru a ne feri pe noi înşine de ea.

Un an al măştilor, care ascund feţele deschise, ale oamenilor şi ale noastre; un an al „distanţării sociale“ – ce combinaţie de cuvinte groaznică pentru noi, oameni sociabili şi dornici de a fi împreună cu semenii noştri.

Un an al celor răi, care au luat în glumă pandemia, au semănat discordie, au propovăduit răul şi n-au primit vreo pedeapsă care ar fi fost bine meritată.

Un an care n-a dus omenirea înainte, ci înapoi; un an nemaipomenit, dar, de fapt, nevrednic să rămână în memoria colectivă, însă, din păcate, va rămâne, precum „ciuma neagră” din secolul al XIV-lea.

Un an care va fi o cotitură în istoria noastră, în viaţa noastră personală, în viaţa societăţii, în viaţa lumii. O cotitură spre bine, sperăm! Speranţa moare ultima…