La Cluj, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie funcționează un Centru de Cercetări pentru Genomică Funcțională, care dezvoltă proiecte de milioane de euro și realizează cercetări cu aplicare în medicina de top din întreaga lume.

Directorul Genomics Center, profesorul Ioana Berindan-Neagoe spune că, deși în România pe zona de Life Science, e mai greu să faci cercetare fundamentală, adică să vii cu mari descoperiri în domeniu, putem în schimb dezvolta cercetarea translațională, deoarece, „noi avem acest mare avantaj pe care alte centre din alte țări nu îl au așa cum îl avem noi, relația directă între universitate și clinici – fie că sunt clinici universitare sau clinici din arealul nostru geografic, fie din alte regiuni ale țării”.

Faptul că cercetătorii din echipa Genomics Center, doctoranzi, postdoctoranzi, stafful academic, profesori au acces la probe biologice ale pacienților – în condiții stricte de etică națională și europeană –, a deschis posibilitatea de a investiga genomul în diferite patologii și de a veni mai aproape de ideea de medicină personalizată.

Centru de Cercetări Genomice de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, rezultat al unor proiecte cu finanțare internațională, a fost dotat în ultimii opt ani cu o infrastructură de ultimă generație care se apropie de 10 milioane de euro.

În interviul de mai jos, profesorul Ioana Berindan-Neagoe prezintă domeniul cercetărilor clujene, dar face și o analiză a situației cercetării românești. Printre soluții, domnia sa crede că dacă ar exista la nivel național inițiativa de a mobiliza companiile private mari care doresc să investească în zona de cercetare să își spună nevoile și să pună câți bani au, lucrurile ar sta mult mai bine. „Nu vorbim aici de sume imense de care sigur am avea nevoie, dar poți să vii cu un grant mic de 10000 de euro în care tu să oferi companiei respective o soluție. Iar Ministerul Cercetării ar putea încerca să organizeze o astfel de relație”.

– Doamna profesor Ioana Berindan-Neagoe, conduceți Centrul de Cercetări Genomice, un domeniu care începe să se dezvolte și la noi. Pentru început, vă rog să ne explicați pentru cititorii noștri, ce este genomica?

– Genomica este un domeniu nou de cercetare științifică, care a apărut în primul rând din nevoia de a cunoaște mai multe despre cum arată structura genomului nostru, sau, ca să fie mai simplu pentru dumneavoastră, structura ADN-ului nostru dar si al altor componente ale acestuia. La noi a venit ca o consecință firească a proiectului de cercetare a genomului uman care s-a desfășurat în Statele Unite de către National Institute Of Health proiect care are deja o vechime de peste 20 de ani. El a fost inițiat la sfârșitul anilor ‘90 și cu o sumă relativ ridicată de bani investiți în acest proiect, s-a reușit ca, într-un timp record de doar trei ani, întreg genomul uman – adică trei miliarde de perechi de bază – să fie secvențiate.

– Ce înseamnă aceasta secvențiere?

– Este o tehnică pe care încă o folosește multă lume, inclusiv în România, care are la rândul ei câteva decenii. Îi aparține lui Sanger care a inventat acest sistem de a citi genă de genă de genă, deci secvența de secvența una după alta, printr un sistem de investigare capilar și datorită acurateții acestei citiri, acest tip de secvențiere a rămas și astăzi standardul de aur pentru această tehnică, în ciuda faptului că s-au dezvoltat tehnicile de secvențiere „de nouă generație”. Evident, noile generații după secvențierea Sanger, deoarece operăm deja cu diferite generații de secvențiatoare.

Prin această secvențiere de nouă generație poți să știi dacă secvența genei respective e conform unui genom de referință, deci e corectă sau are mutații și unde le are. Și tot prin aceeași metodă pot să vezi dacă gena respectivă se exprimă într-o celulă foarte mult sau, dimpotrivă, nu se mai exprimă deloc. Multe cancere, de exemplu, au această așa numită genă p53, genă supresoare tumorală, uneori foarte puțin exprimată sau cu o secvență cu multe mutații, și atunci rolul ei de supresie, de limitare a creșterii tumorale, nu se mai realizează.

Deci cumva secvențierea de nouă generație ne-a adus într-o epoca din care noi putem să scoatem această informație despre genomul uman, într-un timp relativ scurt și cu costuri nu foarte mici, dar nici exorbitante. În România poate situația e un pic mai specială, pentru că prețurile sunt încă ridicate, nu sunt multe platforme care lucrează în mod curent cu secvențierea de nouă generație și este un decalaj de preț între Occident și noi. Dar e un lucru foarte bun că există aceste platforme care se pun la dispoziția pacienților cu o serie de de boli. Pentru că aceste metode de cercetare nu se limitată doar pe zona de oncologie, ci funcționează și în cazul bolilor cardiovasculare, diabet, infecții, imunitate, de exemplu. Există potențial ca fiecare pacient să poată să fie investigat și, chiar dacă nu în investigăm la nivelul întregului genom, îl putem investiga la nivelul genelor de interes pentru patologia pe care o are.

Aceste metode de cercetare nu se limitată doar pe zona de oncologie, ci funcționează și în cazul bolilor cardiovasculare, diabet, obezitate, de exemplu. Există potențial ca fiecare pacient să poată să fie investigat și, chiar dacă nu în investigăm la nivelul întregului genom, îl putem investiga la nivelul genelor de interes pentru patologia pe care o are.

– În mod concret, cum se realizează și cum poate ajuta în situațiile problematice, pentru terapie și pentru diagnosticare?

– Da, poate mai ales pentru terapie. Dar vreau să subliniez faptul că nu este folosită, de exemplu, în clinică în acest moment, nici pentru diagnostic nici pentru terapie, cu excepții legate de identificarea unor mutații la nivelul unor gene. E o tehnică de tip High-Throughput care vine în sprijinul unei decizii. Deci, fără îndoială, partea de anatomie patologică rămâne „gold standard” (standard de aur – nota red.) pentru un diagnostic. Dar acolo nu ai informații la nivelul genelor, cum îți poate oferi o astfel de platformă de genomică. Vreau să subliniez faptul că ne putem uita la informația legată de ADN, dar ne putem uita mai ales la informația legată de ARN, pentru că e foarte important atunci când pacientul se prezintă în clinică să știi în momentul respectiv la nivelul ARN-ului mesager dacă ai defecte majore. Pentru o investigație în timp real, aceasta este un mare avantaj. De ce? Pentru că dacă de exemplu pacientul respectiv urmează o terapie, poți să faci o astfel de evaluare în dinamică, să știi cum arată traseul pacientului înainte de a începe tratamentul, în timpul tratamentului și să evaluezi dacă va răspunde sau nu la terapie. Toate aceste tehnici High-Throughput, pe care le regăsim în centrul de genomică al Universității, sunt tehnici pe care noi le folosim în acest moment exclusiv pentru partea de cercetare. Dar partea de cercetare e foarte importantă. De ce? Pentru că vine pe zona de cercetare translațională, deci, o comunicare permanentă cu clinicile.

– Ce ne puteți spune despre cercetarea din România, considerată de mulți „cenușăreasa” bugetului? Face parte din strategia noastră de dezvoltare?

– În România pe zona aceasta de Life Science, mai ales pe zona de medicină, e mai greu să faci cercetare fundamentală, adică să vii cu mari descoperiri în domeniu, pentru că există limitări, pe de o parte de bani – o finanțare pentru cercetarea fundamentală este totdeauna extrem de scumpă și noi nu suntem în această situație –, dar avem acest mare avantaj pe care alte centre alte țări nu îl au așa cum le avem noi pe zona de relație directă cu clinicile – fie că sunt clinici universitare sau clinici din arealul nostru geografic, fie din alte regiuni ale țării. Faptul că ai acces la probele pacienților – evident, în condiții de etică națională și europeană, respectând anonimizarea datelor, ne-a deschis această posibilitate de a investiga genomul în diferite patologii și de a veni mai aproape de ideea pe care multă lume o tot discută și, în mod clar, toată lumea agreează acest concept, de medicină personalizată. Deci de a încerca efectiv să ajungi să ai suficiente date despre pacient, inclusiv despre genomul și transcriptomul lui, în așa fel încât să știi clar care opțiune terapeutică este cea mai bună, dacă va răspunde sau nu la un tratament, dacă va dezvolta rezistență sau nu la tratamentul respectiv.

Aceasta pentru că, deși se fac foarte multe studii clinice și apar foarte mulți compuși terapeutici noi, trebuie să știm că răspunsul pacienților la un anumit plan de tratament pentru anumite patologii nu e întotdeauna de sută la sută, uneori e chiar foarte departe de așa ceva. Chiar le spuneam studenților mei că această rată de răspuns dacă ne uităm la studiile consistente este undeva între 20 și 70 la sută și atunci apare clar rezistența la terapie, apare limitarea răspunsului, datorită sistemului imun. Apar efectele secundare de toxicitate și trebuie să știi ce să cauți, unde să cauți. Adică ce să faci când nu răspunde la schema de tratament, unde să te duci ce să cauți. E cumva mai dificil, dar fiind o analiză comprehensivă, e mult mai clară pentru pentru ceea ce noi urmărim.

În acest moment sunt puține clinici sau centre mari în lume care au introdus și aceste tehnici în practica curentă, sunt mai ales centrele mari de oncologie în Statele Unite ale Americii și câteva în Europa.

Oricum, din ce în ce mai mulți clinicieni din diferite domenii ni se adresează nouă și, chiar dacă nu au opțiunea de a decide o linie terapeutică diferită complet, dar își fac o idee despre ce opțiuni ar avea și acolo unde pot să și verifice, să moduleze calitatea terapiei pe care o oferă pentru pacient e foarte, foarte important, chiar dacă o fac într-un studiu de cercetare.

– Suntem limitați financiar, dar iată că se întâmplat în mod fericit să avem și noi un altfel de centru de cercetare. Cum a fost posibil?

– Vorbim despre știința și nu cred că trebuie să vă spun că am avut noroc, dar cred că și norocul e important pentru știință. Și am avut noroc să aplicăm pentru proiecte cu finanțare mai mare și să dotăm centrul în ultimii opt ani cu o infrastructură care se apropie undeva spre 10 milioane de euro. Am încercat să cumpărăm întotdeauna ceea ce reprezintă „state of the art” (de ultimă oră – nota red.). De multe ori am fost primii din România care am cumpărat anumite echipamente și am avut nenumărate discuții cu reprezentanții de firme care mă întrebau dacă știu la ce se folosește un astfel de echipament. E mare lucru cum am reușit să facem această platformă și să primim spațiul pe care îl avem, considerat la început când am deschis în 2014, extraordinar de generos. Și acum mă vaiet zilnic că nu ne mai ajunge!

– Câți oameni lucrează aici?

–La nivelul centrului avem treisprezece angajați care o parte sunt cercetători științifici, ceilalți sunt biologi, chimiști, dar care sunt integrați ca și cercetătorii și care lucrează in baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Dar pe lângă aceștia, noi încercăm să dezvoltăm pasiunea pentru cercetarea medicală și pentru studenții noștri, nu doar pentru cei din universitate și pentru cei din alte universități din Cluj, de exemplu Universitatea Babeș Bolyai, USAMV și alte universități din România.

Încercăm să dezvoltăm programe în care să îi invităm la noi, să vadă cum arată un centru de cercetare, să îi punem să lucreze efectiv, să pună mâna, să învețe cum se pipetează, să învețe că nu mai folosim tehnici din anii ‘80, că trăim în lumea nanotehnologiilor când totul e miniaturizat și că este un mare avantaj și pentru pacient că atunci când lucrezi cu probă de la pacienți foarte important să consumi cât mai puțin, să rămână și pentru alte studii.

Facem asta de foarte multe ori pe an, oferim și două poziții de internship pe vară și am avut tot timpul cereri din străinătate care au venit la noi și cred că asta e iarăși foarte important că se întâlnesc culturi diferite, oameni diferiți. Ei povestesc, ai noștri își mai exersează limba engleză, într-un cuvânt e o atmosferă așa cum trebuie să fie.

– În prezent cum lucrați cu studenții și ce programe aveți?

– Am mers și pe varianta de voluntariat, adică să aducem studenți voluntari și am avut mulți, nu prea facem față la câte cereri pentru voluntariat avem. Și acum avem, împreună cu studenții, două programe: unul în care ne întâlnim cu ei și le explicăm despre cercetare, dar, dacă sunt foarte mulți nu putem să îi aducem pe toți, și celălalt, în care pe baza unei selecții pe care o fac ei, studenții, avem câte opt studenți pe semestru care vin și lucrează alături de noi. Sigur, nu în fiecare zi, dar în weekend-uri ca să învețe lucruri de bază despre cercetare.

Eu cred că această generație de medici-cercetători care lucrează în domeniul medical trebuie neapărat să se dezvolte în România, oricât este de greu ar fi. Pentru că altfel te uiți la pacient, altfel înțelegi cercetarea dacă ai văzut, ai pus mâna, ai văzut că nu totdeauna ai succes că poți să ai multe eșecuri, ai văzut că poți să greșești. Mai ales la nivelul la care lucrăm noi, utilizând informația genomică, analiza datelor e foarte important să fie făcută cu mare acuratețe. Aceste concepte și metode îți deschid un univers pe care dacă nu îl ai și rămâi doar pe zona aceasta de relații directe cu pacientul în care aplici ceea ce ai învățat, poate nu e destul. Spre medicina personalizată trebuie să mergem, poate nu cât ne-am dori, dar măcar atât cât putem.

Avem două proiecte europene care se desfășoară în Genomics Centre prin care am avut posibilitatea să-i trimitem câte șase luni, un an inclusiv, în cele mai mari centre de cercetare din lume sau în mediu privat, în companii private. Pentru că e foarte important să vadă diferența între ce se face în lume în comparație cu noi, dar și să cunoască mediul privat care produce bani pe o piață competitivă, dar și pentru standardizare, fiind foarte important în ceea ce facem noi.

Și avem, desigur, proiectele noastre, proiectele studenților, proiectele colegilor, undeva în jur de 50 de proiecte în derulare.

– Ați observat în ultimii ani o creșterea a interesului studenților față de cercetare? Este cercetarea mai atractivă?

– Din experiența de anul acesta pot să spun că sunt foarte mulți care și-ar dori cel puțin să vadă ce înseamnă cercetarea. Ceea ce am văzut eu în străinătate de exemplu, unde sunt foarte multe cursuri opționale, care li se oferă studenților în curriculă, în care pot să ia contact direct cu cercetare, îmi place să cred că și noi am putea face. Cu cât am aduce mai mulți tineri în cercetare, cu atât ar fi mai bine și pentru ei și pentru noi.

– Este un subiect vechi și dureros în România: finanțarea pentru cercetare. În aceste condiții, cum se pot găsi soluții pentru finanțare?

– Depinde foarte mult de ce vrei să faci. Sunt ani întregi în care România nu deschide nici o competiție națională. E greu să faci cercetare consistentă dacă ai competiții care se deschid o dată la câțiva ani. Dacă vrei să faci cercetare de top. Dacă nu, sigur, poți să aștepți să fie o altă competiție peste câțiva ani.

Dar de ce este o supărare așa de mare legată de partea asta de finanțare pentru care lipsesc bani, nu pentru că ne lipsesc nouă, ca persoane, ci pentru că pierdem timpul în care am putea face cercetări din zona asta așa de importantă, de descoperire.

Descoperiri, asta trebuie să aduci nou. Ori asta nu poți să o faci cu bănuți pe care îi primești pe un proiect de cercetare. Suntem mereu cu mulți pași în urma celorlalți. Și trebuie făcut ceva în acest sens. Haideți să luăm un model extrem. De exemplu, National Institute of Health din Statele Unite are peste 100 de competiții de granturi anual pe zona asta. Eu am învățat alături de colegii și mentorii mei din America că trebuie să aplici de fiecare dată, indiferent câte eșecuri ai, la moment dat tot pe câștigi un grant. Dar trebuie să ai încăpățânarea asta de om de știință: uite eu știu că poate nu am șanse, dar scriu proiectul ăsta!

În primul rând, eu am de câștigat dacă îl câștig. Ca să-l scriu am citit ceva. Nu îl fac singură, îl fac împreună cu colegii mei, fiecare scrie o bucățică. Deci, fiecare citește o bucățică și atunci, și dacă nu ai luat grantul, când avem o analiză de activitate sau ne întâlnim și ne gândim la un nou grant deja avem alte orizonturi, știm mai mult.

Spiritul acesta de competiție și colaborare, în același timp, eu nu îl văd deocamdată în România. Încercăm să facem așa de mult timp, prin colaborare externă pentru că până la urmă e important dacă ești într-un astfel de grup și încet-încet câștigi credibilitate ceea ce foarte important pentru România.

– Cum stăm în România cu finanțarea privată? Cine ar trebui să mobilizeze acest sector?

– Da, există în alte țări, sunt competițiile finanțate de companiile private, finanțarea privată pentru proiecte de cercetare este foarte folosită. Aici trebuie să ajungem și noi.

România nu are o cultură a finanțării private pe zona de cercetare. În străinătate sunt diferite finanțări de la companii, sunt tot felul de fundații care dau bani pe bază de competiție. Câștigurile ar fi de ambele părți, pentru că domeniul ăsta pe Life Science este incredibil de mare, de la patrimoniul național care de multe ori suferă din cauza efectelor de mediu, la surse regenerabile de energie, de noi compuși terapeutici. Eu sunt convinsă că dacă ar exista la nivel național un astfel de concept – să aduci companiile private mari care doresc să investească în zona de cercetare să își spună nevoile și să pună câți bani au, nu vorbim aici de sume imense de care sigur am avea nevoie, dar poți să vii cu un grant mic de 10000 de euro în care tu să oferi companiei respective o soluție, lucrurile ar sta mult mai bine. Iar Ministerul Cercetării ar putea încerca să organizeze o astfel de relație.

---

Ioana Berindan-Neagoe (foto) este directorul Genomics Center. Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională – Genomic Center promovează excelența în cercetare, atât prin dezvoltarea unor departamente și facilități de ultimă generație, cât și prin formarea de cercetători, care asigură realizarea de proiecte și studii de înaltă performanță științifică.

În cadrul GenomicCenter, înființat în 2010, s-au dezvoltat noi metode de studiu la nivel genomic, s-au identificat compuși terapeutici noi și s-au dezvoltat concepte moderne de investigare la nivel microscopic.

Centrul dispune de zece laboratoare și spații de depozitare pentru biobănci.

Rolul Centrului de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este de a aduce noi perspective și de a extinde frontierele științei, reinventând continuu metodele de investigare a bolilor, explorând orice potențială sursă de inovare.

Genomic Center se implică în crearea unui mediu de colaborare pentru o mai bună îngrijire a populației și a pacienților prin dezvoltarea de produse și servicii pentru instrumente de sprijinire a deciziilor medicale:

Portofoliu de profiluri genomice complete (utilizând teste comerciale și personalizate) pentru diferite boli
Sprijin decizional pentru terapia personalizată: analiza datelor genomice personale
Instrumente de analiză a datelor – bioinformatică
Descoperire de noi ținte terapeutice
Partajarea datelor genomice