Nicolae Ciucă este supranumit „generalul deșertului”. S-a născut pe 7 februarie 1967 la Plenița, județul Dolj. A absolvit liceul militar din Craiova și școala militară de ofițeri de la Sibiu în 1988. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, iar după absolvire a fost numit ofițer de stat major. Aproape că nu a ratat niciun teatru de operațiuni.
Din 2001 până în 2004 a fost comandantul Scorpionilor Roşii cu care a participat la misiunea Enduring Freedom I din Afganistan (2002-2003), şi Antica Babilonia din Irak (2004). De altfel, Ciucă este sprimul ofițer român care a condus personal o misiune de luptă, mai exact cea din 14-15 mai 2004, pentru podul peste Eufrat din Irak. Practic, bătălia de la Nassiryah a fost şi prima în care soldaţii români au fost combatanţi activi după Al Doilea Război Mondial. La 9 mai 2013 a fost înaintat la gradul de general-maior. De la 1 ianuarie 2015 este Șeful Statului Major General. Pentru rezultatele obținute a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în Grad de Ofițer, Ordinul Național „Pentru Merit” în Grad de Cavaler, Semnul Onorific în Serviciul Patriei, XV, XX, Medalia ONU pentru misiunea UNAVEM III, Emblema de Onoare a Armatei României și Emblema de Onoare a Statului Major al Forțelor Terestre. A urmat cursuri la Colegiul de Război din Statele Unite și are un Master în Studii Strategice. Ne-am întîlnit într-un orășel de munte, departe de lumea dezlănțuită, iar răspunsurile sale bine cântărite arată că „generalul deșertului” are o strategie și pe „câmpul de pace”.
Situaţia de securitate în Regiunea Mării Negre s-a deteriorat şi trebuie să răspundem tuturor provocărilor şi riscurilor care ameninţă ţara
noastră atât dinspre Est, cât şi dinspre Sud
Aţi fost primul comandant român care a ajuns în Irak cu drapelul de luptă NATO, aţi condus operaţiunile în Bătălia de la Nassiryiah. Cum vă amintiţi acum acea noapte de 14/15 mai 2004? Cum i-aţi văzut atunci pe militarii români pe frontul de lupta comparativ cu forţele armate ale altor state?
Am condus Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, „Scorpionii Roșii”, care a luat în primire zona de responsabilitate din în regiunea Nassiriyah, de la Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej. Însă, ceea ce a constituit premiera pentru misiunea din Irak a fost faptul că, pentru prima dată în istoria recentă a armatei noastre, un batalion a primit drapelul de luptă în teatrul de operații. Această onoare ne-a impulsionat, am planificat și condus toate activităţile și misiunile în zona de responsabilitate și împreună cu partenerii noștri italieni din Brigada Arriete, sub comanda cărora eram, a trebuit să facem faţă provocărilor, care n-au fost ușoare. Acea noapte, 14/15 mai 2004, a reprezentat maximum de intensitate, vârful de sarcină în istoria acţiunilor de luptă pe care armata română le-a desfășurat în teatrele de operaţii.
Cum îmi amintesc acea noapte? A fost o noapte foarte dificilă, în care fiecare dintre militarii români au știut cât se poate de bine ce îi poate aștepta, cunoșteau riscurile și repetasem de mai multe ori modul de acţiune. Ordinul de misiune a fost cunoscut în detaliu de la comandantul de batalion la soldat și a fost executat întocmai, cu ajustările de rigoare impuse de situaţia reală. A fost proba de profesionalism, de curaj și camaraderie pe care militarii le-au dovedit din plin într-o acţiune de luptă reală. Este important că noi, militarii români, nu am fost nici mai buni, nici mai puţin buni decât militarii celorlalte armate participante cu trupe la coaliţie, iar accederea noastră (ca membru cu drepturi depline, chiar în perioada când noi ne îndeplineam misiunea în Irak) în Alianţa Nord-Atlantică a avut ca argument și valoarea profesională a militarilor români.
Aţi ajuns în fruntea Armatei Române într-un moment dificil: o situaţie delicată la graniţa de est a ţării, cu un buget redus faţă de necesităţi. Cum vedeţi evoluţia Armatei Române în contextul internaţional actual? Dar cursul geopolitic și militar în zona Mării Negre?
Este foarte adevarăt că situaţia de securitate în Regiunea Mării Negre s-a deteriorat și trebuie să răspundem tuturor provocărilor și riscurilor care amenință țara noastră atât dinspre est, cât și dinspre sud, pentru că nu trebuie să omitem situaţia foarte vulnerabilă și incertă din Nordul Africii, Irak și Levant. Practic, regiunea noastră se află în zona de confluenţă a acestor noi dezvoltări în situaţia de securitate din flancurile estic și sudic ale Alianţei cât și a altor tipuri de ameninţări și riscuri care ies din sfera acţiunii militare tradiţionale și se amplifică pe un model fertil de acţiuni asimetrice, teroriste, convenţionale și de tip hibrid. Gradul de complexitate al acestor evoluţii în mediul de securitate a determinat noi abordări la nivelul teoreticienilor militari, precum și direcţii noi de acţiune, care au facut obiectul Summit-ului NATO din 2014, dar și reuniunilor ulterioare ale miniștrilor și șefilor apărării din ţările membre, pentru a găsi solulţii de adaptare și asigurare a ţărilor membre. Toate măsurile și acţiunile pe care noi le-am planificat și executat împreună cu partenerii noștri din Alianţă, precum și cu partenerii noștri strategici (SUA, Marea Britanie, Polonia, Turcia, Canada, Germania, Franţa), dar și cu celelalte ţări partenere, se încadrează, practic, în măsurile care au fost adoptate la Summitul din Ţara Galilor. Măsurile și acţiunile pornesc tocmai de la realitatea resurselor avute la dispoziţie, iar decizia a fost aceea că începând cu anul 2014 să alocăm toate resursele financiare și materiale pentru creșterea capacităţii operaţionale a armatei. Am beneficiat de o rectificare bugetară pozitivă anul trecut, la fel și anul acesta și toţi banii au fost direcționaţi către mentenanţa tehnicii și continuarea programelor de înzestrare. Pornind de la angajamentul politic de acordare a 2% din PIB pentru bugetarea Ministerului Apărării Naţionale, am gândit o angajare predictibilă pentru următorii 10 ani, începând cu 2017, ce ne va permite o planificare multianuală pentru înzestrare și dezvoltare.
Cum s-a schimbat Armata Română între trecerea de la Pactul de la Varșovia la NATO; prin ce se deosebesc fundamental cele două filosofii militare? Care a fost dificultatea cea mai importantă în procesul de compatibilizare a armatei române cu a celei aliate?
Armata română s-a schimbat fundamental, iar aici mă refer la trei paliere distincte: structural, acţional și procedural. În perioada cât armata română a făcut parte din Pactul de la Varșovia, structura de forţe era diferită atât ca dimensiune, cât și ca organizare, întâlnind mari unități și unităţi de tip armată, divizie și regiment. În momentul în care s-a demarat procesul de integrare și România a fost prima ţară care a semnat Parteneriatul pentru Pace în anul 1994, a început practic și procesul de restructuare și transformare a armatei române, prin reducerea efectivelor și a structurilor de forţe, dar și de modificare din punct de vedere al fizionomiei unităţilor, astfel încât am trecut prin mai multe etape de organizare structurală pe mari unităţi și unităţi de tip corp de armată, divizie, brigadă, batalion independent. O modificare importantă a fost cea legată de dimensiune și practic trecerea de la o armată de masă de aproximativ 350.000 de militari la una foarte mult redusă numeric, dar mult mai flexibilă și cu un nivel înalt de adaptabilitate, în cuantumul cifrei de 90.000, discutând de 75.000 de militari și 15.000 de civili.
A fost nevoie de o nouă abordare, de o nouă atitudine atât la nivelul leadership-ului militar, cât și la nivelul execuţiei. În această nouă postură de membru al Tratatului Nord-Atlantic, Armata României a devenit mult mai activă și mai eficientă. Dar toate acestea au avut o evoluţie graduală, pas cu pas, pornind de la misiuni de intensitate mică, cele specifice de menţinere a păcii, la cele de intensitate maximă, cum au fost cele din Balcani, Afganistan si Irak.
Din punct de vedere procedural s-au produs schimbări fundamentale. S-a desfășurat un proces continuu de adaptare și însușire a standardelor NATO, concomitent cu însușirea și exersarea procedurilor specifice procesului de planificare și conducere a acţiunilor militare. Ca atare, putem spune ca statutul de membru deplin al NATO a fost obţinut printr-o schimbare fundamentală de paradigmă ce a pornit de la sistemul de învăţământ militar și a continuat cu toate celelate domenii specifice instituţiei militare.
Ce achiziţii s-au făcut în acest sens, cum stăm cu adevărat, care este nivelul de performanţă al Armatei Române?
În acest moment, cu fondurile avute la dispoziţie, discutăm despre o creștere a stării de operativitate a tehnicii cu aproximativ 15% faţă de anii anteriori. În același registru, am direcţionat toate resursele și activităţile de sprijin logistic către mentenanţa tehnicii și echipamentelor din dotare. Pentru că întrebarea dumneavoastră vizează nivelul de performanţă, trebuie să menţionez că există o relaţie de complementaritate între starea tehnicii și nivelul de instruire al personalului. Anul acesta s-au desfășurat exerciţii care depășesc cu mult numărul celor executate în perioada similară anului trecut, iar în ceea ce privește achiziţiile, putem să le abordăm în conformitate cu prevederile programelor majore de înzestrare a armatei. Astfel, sosirea, la începutul acestui an, a celei de-a șaptea aeronave tip Spartan a închis programul major de dotare a Forţelor Aeriene Române cu aeronave de tip mediu și scurt-curier, completând astfel capabilitatea forţelor aeriene de a putea realiza proiecţia forţelor în diferite zone, acolo unde militarii români își desfășoară misiunile.
În derularea programului „Avion multirol F-16”, suntem în desfășurarea activităţilor de pregătire și modernizare a avionicii de pe aceste aeronave și se derulează programul de pregătire a piloţilor și personalului tehnic de zbor în Portugalia. La nivelul Forţelor Navale, a fost luată decizia ca, începând cu anul acesta, să înceapă faza a doua de modernizare a celor două fregate T22, iar la nivelul Forţelor Terestre sunt în derulare programele de înzestrare demarate anterior.
Continuăm dezvoltarea capabilităţilor programului major de comandă și control prin achiziţia de tehnică și echipamente de comunicaţii și informatică, la nivelul tuturor categoriilor de forţe, urmând ca, funcţie de bugetul alocat, în anul viitor și, în următorii 10 ani, pe baza alocării a 2% la din PIB, să putem să realizăm cu adevărat o predictibilitate a derulării programelor majore de înzestrare.
Cele mai frecvente întrebări privind funcţionarea și dotarea armatei noastre sună astfel: poate fi organizată apărarea României cu o tehnică învechită și cu nevoi imense de reparaţii? Poate MIG-ul, fie el chiar și 21 Lancer, să susţină lupta aeriană cu un Gripen sau F16? Sunt în stare bătrânele și perimatele TAB71, TAB 77 sau TAB C să ţină pasul pe un eventual câmp de lupta cu MRAP-ul? De ce nu se investește în proiectul Transportor Amfibiu Blindat pentru Trupe 8×8 și se preferă achiziţia transportoarelor Piranha care nu fac faţă unui teatru de operaţii ca Afganistanul? Cum le puteţi răspunde?
Am să vă răspund foarte simplu. Am menţionat anterior că am desfășurat și ne-am concentrat atenţia pe tot ceea înseamnă creșterea stării de operativitate. Creșterea se referă tocmai la această tehnică de generaţie veche, așa cum aţi menţionat, dar prin upgrade-urile care s-au realizat, prin menţinerea ei într-o stare de funcţionare foarte bună. Aceasta, coroborată cu nivelul ridicat de instruire a personalului, permit ca în acest moment să putem să afirmăm că, utilizând tehnica și echipamentele din dotare, precum și bazându-ne pe oamenii care au primit „botezul focului” în teatrele de operaţii și au asudat pe terenurile de instrucţie, deţinem acest binom „militar-echipament” cu care suntem în măsură să planificăm și realizăm apărarea naţională.
Faptul că s-au achiziţionat Piranha, un program care s-a început cu mult timp în urmă, nu vorbim de un produs preferat, ci de o decizie luată la vremea respectivă.
Ca mașină de luptă, Piranha are caracteristicile și îndeplinește cerinţele tehnice pentru destinaţia sa de transportor blindat de trupe; pentru Teatrul de operaţii din Afganistan tehnica a trebuit să fie adaptată, au fost proiectate și realizate echipamente care au fost special destinate pentru Afganistan, în concordanţă cu specificul factorilor de risc. Nu putem spune că tehnica folosită în Afganistan desfășoară și atinge acelea și niveluri de performanţă într-un teatru de operaţii precum teritoriul naţional. Ca atare, este greu de găsit o soluţie tehnică pentru realizarea unui mijloc de luptă care să răspundă cerinţelor specifice mai multor teatre de operaţii.
Recent am realizat un reportaj-documentar pentru revista Sinteza privind starea armatei române. Am observat că sunt probleme cu tehnica militară, la fel și cu salarizarea angajaţilor militari. Ce se poate face, există un plan de lucru în acest sens?
Armata română face parte din societate. În acest moment remuneraţia personalului militar se face în baza legilor în vigoare legi generale, care reglementează la nivel naţional sau reglementări specifice, aplicabile doar personalului militar. În funcţie de gradul de dificultate și de specificul misiunilor pe care le are de îndeplinit fiecare structură în parte, personalul militar poate să beneficieze de anumite bonificaţii, astfel încât să poată să-i fie compensate eforturile și sacrificiul pentru îndeplinirea misiunilor.
Pentru ceea ce se poate întâmpla în viitor, noi nu excedem sistemului bugetar și celorlalte instituţii care fac parte din sistemul naţional de apărare. Suntem cu toţii solidari în îndeplinirea misiunilor de apărare a ţării, ca atare, suntem cu toţii solidari și în partea de remuneraţie a activităţii pe care o desfășurăm. Toate aceste elemente se vor desfășura în funcţie de modalitatea în care Guvernul României va stabili că urmează să fie modificată sau nu legea de salarizare a întregului personal militar din sistemul de apărare, ordine publică și siguranţă naţională.
Şeful Statului Major General al Armatei, general locotenentul Nicolae Ciuca, şi şeful Gărzii Naţionale a Statului Alabama, general-maior
Perry Smith, i-au felicitat pe militarii români şi americani participanţi la exerciţiul „Red Dragon 15” din Poligonul de Infanterie Marina Babadag
Există opinia că SUA, NATO atrag statele aliate în conflicte care nu le privesc direct și expun armatele la riscuri care uneori se dovedesc inutile. Citesc zilnic articole despre ambiţiile Aliaţilor de a face ordine în lume, dar și despre eșecurile lor. Ce contraargumente aveţi, ce le spuneţi militarilor care luptă în Afganistan sau în alte teatre de război în care starea de conflict persistă?
Este o întrebare destul de frecvent întâlnită. Noi, militarii, suntem element de execuţie pe două paliere, unul – și cel mai important – de planificare și executare a apărării integrităţii și suveranităţii teritoriului naţional și cel de-al doilea – de îndeplinire a angajamentelor politico-militare pe care decidenţii politico-militari ai României și le asumă în cadrul organismelor și în cadrul parteneriatelor la care România este parte. Ca atare, fiind membrii ai Alianţei Nord-Atlantice, având parteneriate strategice, nu numai cu S.U.A. ci și cu alte ţări, în baza acestor asumări avem obligaţia și datoria nu numai profesională, ci și morală să ne achităm de sarcinile și misiunile care ne revin în calitate de membru al Alianţei sau de partener al unor state, motiv pentru care, în calitate de comandant, am considerat de fiecare dată că este important să vorbesc cu militarii și să le explic motivul pentru care trebuie să mergem să îndeplinim o anumită misiune.
Sigur, nu este o sarcină facilă, de fiecare dată este nevoie să prezinţi situaţia așa cum este, să le explici militarilor clar care sunt obiectivele și scopul misiunii respective pentru că, atunci când pleci la o acţiune care presupune sacrificiu și efort maxim nu trebuie să induci niciun fel de stare iluzorie. Situaţia trebuie prezentată, trebuie cunoscută foarte bine zona de desfă șurare a misiunii și stabilite modalităţi de acţiune pentru ca militarii să înţeleagă și să se pregătească pentru îndeplinirea sarcinilor primite. Desfășurăm toate aceaste activităţi încă din momentul în care începem pregătirea pentru misiune înainte de a fi dislocaţi într-un teatru de operaţii. Ca atare, argumentele sunt cât se poate de specifice și orientate pe partea profesională, dar și pe partea de motivaţie, din punct de vedere a îndeplinirii sarcinilor și misiunilor conforme cu interesul naţional al României. Să știti că nu este deloc ușor să convingi pe cineva să te urmeze si să fie dispus la sacrificiul suprem. Aceasta chestiune nu se poate explica prin cuvinte, este ceva care vine din interiorul fiecaruia, funcţie de situaţie.
Pragmatic vorbind, domnule general, sunt românii buni luptători? Ne putem baza că ar fi gata să î și apere ţara în orice moment, dacă s-ar impune? (Un sondaj IRES realizat pentru Sinteza arată că 77% dintre barbații între 35 și 55 de ani spun că ar răspunde mobilizării în cazul unui conflict armat care ar presupune ca România să fie atacată.)
Militarii români au probat de-a lungul timpului că sunt foarte buni luptători, avem o istorie în care militarul român, indiferent de grad și de funcţie, atunci când a fost nevoie să își apere ţara și, așa cum spune poetul, și nevoile și neamul, a făcut-o de fiecare dată, fără nici un pic de șovăire. Vă răspund foarte simplu, prin concluziile și prin declaraţiile colegilor mei din armate precum SUA, Marea Britanie, Polonia, Turcia, care au afirmat, de fiecare dată, că niciodată nu le-ar fi teamă să lupte umăr la umăr cu militarii români.
În ceea ce privește participarea românilor la o acţiune militară, faptul că 77% dintre bărbaţi ar răspunde provocării – un procent foarte mare, într-adevăr –, pe noi, militarii, nu poate decât să ne bucure și să ne însufleţească, știind că ne putem bizui pe resursa umană care, la nevoie, să poată să participe la scopul de bază, acela de apărare a teritoriului naţional. Dumneavoastră aţi specificat însă numai dorinţa părţii masculine de a răspunde mobilizării, eu pot să afirm că și partea feminină va răspunde la fel de bine unei nevoie de a participa la o astfel de acţiune. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că, în momentul de faţă, aproximativ 12% din personalul armatei îl contituie personalul de gen feminin. Avem doamne și domnișoare în uniformă militară care participă în operaţii alături de militarii bărbaţi și îndeplinesc același gen de misiuni cu aceea și pricepere și eficienţă. Avem militari femei pilot de avion, mecanic de tanc, comandant de tanc, militari în forţele navale, în artilerie. Am văzut, spre exemplu, și nu o dată, cum un militar femeie participa la pregătirea pentru luptă a tunului obuzier de 152 mm, fără nici un fel de ocrotire din partea celorlalți colegi din echipaj. Efortul depus pe timpul unor asemenea manevre să știţi că nu este deloc de neglijat și pune probleme chiar și unui bărbat. Asta spune multe și despre schimbarea de mentalitate survenită în armata noastră, odată cu accederea militarilor femei, în număr din ce în ce mai mare, în toate specialităţile și domeniile de acţiune.
În condiţiile în care la Summit-ul NATO din Ţara Galilor s-a solicitat alocarea a minim 20% din bugetul apărării pentru înzestrarea armatei, iar România alocă cel mult 8%, cum credeţi că ar trebui să explicăm românilor necesitatea alocărilor bugetare pentru armată?
Odată cu alocarea celor două procente din PIB, în următorii 10 ani, putem discuta despre necesitatea ca 20 de procente din aceste bugete să fie direcţionate, pe aceea și perioadă, doar pentru înzestrare. Este nevoie ca acea tehnică din generaţia anilor 70-80 să fie înlocuită, iar tehnica militară, în general, echipamentele militare sunt costisitoare, însă nu atât de costisitoare pe cât ne-ar costa lipsa de reacţie pentru apărarea naţională. Chiar dacă suntem membri ai alianţei Nord-Atlantice trebuie să menţionăm că apărarea începe acasă, noi suntem primii responsabili de tot ceea ce înseamnă apărarea țării.
Aţi declarat că unitatea de la Deveselu va fi funcţională până la sfîrșitul anului. Va menţineţi speranţa?
Da, în toamna acestui an, baza de la Deveselu va declara capabilităţile operaţionale iniţale ca fiind finalizate. Este foarte important de precizat că, atât partea americană, cât și partea română au urmat în totalitate planul de realizare a infrastructurii, nu a existat nici un fel de întârzâiere, tocmai de aceea speranţa noastră a fost ca până la sfâr șitul anului să se declare capabilităţile iniţiale operative.Totodată, au fost investiţii care s-au desfășurat pentru realizarea infrastructurii la baza de la Fetești, aici am beneficiat și de fonduri comune NATO, prin programele NSIP. Au mai fost și alte investiții în infrastructură, poligoane. Centrul de instruire pentru luptă al Forţelor Terestre de la Cincu, facilitate care, în momentul de faţă, permite desfășurarea instruirii la cele mai înalte standarde compatibile cu cele ale NATO. Militarii români au dovedit că au capacitatea să se adapteze oricărei situaţii, oricărei cerinţe și, în acest fel, să se manifeste la nivelul standardelor de pregătire impus de realitatea poziţiei geostrategice a ţării noastre, de partenerii de alianţă cu care ne instruim și desfă șurăm activităţi în comun. Pot spune, fără reţinere, că Armata Română este în măsură să-și facă datoria faţă de țară.
