A-ţi dezvolta o capacitate de a înţelege arta nu este un lucru atât de complicat. Este nevoie de o atenţie la detalii, puţină răbdare, curiozitate şi dorinţa de a reflecta asupra propriilor trăiri şi sentimente. A învăţa copiii să iubească arta este cu atât mai simplu atunci când în calitate de părinte sau de formator le oferi copiilor ghidajul corespunzător. „Nu oricine poate fi artist, dar oricine poate să îşi dezvolte o cultură a artei. Sigur că talentele, odată descoperite, trebuie cultivate, dar esenţa principală a educaţiei artistice este clădirea unei culturi pentru artă, aşa cum vorbim de o cultură în cinematografie, muzică etc.”, precizează Ioana Ciocan, curator independent şi director general al Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari.
Încă de la prima ediţie, Art Safari şi-a dorit să joace un rol activ în educaţie: în 2015, în clădirea Ciclop din Bucureşti începe programul pilot Art Safari Kids, unde copiii, după o înscriere prealabilă şi după un tur ghidat specializat în expoziţiile Art Safari urmau cursuri practice de artă în Pavilionul Muzeal. În 2016, programul s-a dezvoltat şi la atelierele ţinute de specialişti în artă au participat 700 de copii, în timp ce ediţia trecută a stârnit interesul a 2000 de tineri participanţi.
Am încercat să aflăm de la Ioana Ciocan care este vârsta optimă când copiii ar trebui să intre în contact cu arta, cui ar trebui să-i revină sarcina de educare şi prin ce mijloace arta vine în întâmpinarea trendului actual de digitalizare şi conectivitate.
Ioana Ciocan/Photo Credit: Adi Bulboacă
Cum a evoluat componenta Art Safari Kids începând cu anul 2015 când a fost organizat programul pilot al evenimentului? Ce nevoi aţi acoperit pe parcurs şi care a fost constatarea principală la prima ediţie Art Safari Kids?
Programul educaţional Art Safari Kids din cadrul Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari a înregistrat o evoluţie evidentă – 2.000 de copii participanţi la Art Safari Kids, în 2017 – de la doar doi copii, la ediţia Art Safari Kids din 2015, la Ciclop. De atunci, am făcut eforturi susţinute de a traduce arta pe înţelesul copiilor şi în primul rând de a-i convinge pe părinţi că pasiunea pentru artă, precum şi cultura artei, se deprind de la vârste foarte fragede. La Art Safari Kids descoperim şi talente ascunse, dar, mai mult decât atât, construim o cultură a artei, îi împrietenim pe copii cu arta şi îi învăţăm lucruri de bază despre forme, culori, despre marii pictori români, îi învăţăm cum să privească o operă şi să se bucure de ea etc. Şi în 2018, am continuat programul educaţional Art Safari Kids, care cuprinde ateliere de creaţie, tururi ghidate pentru şcoli, în cadrul programului Şcoala Altfel, pe un traseu expoziţional redesenat pe înţelesul copiilor. Tot în cadrul acestei ediţii a programului educaţional, British Council a lansat şi o bursă pentru tineri.
Care este vârsta optimă când copiii ar trebui să intre în contact cu arta? Care ar trebui să fie contextele, cui ar trebui să-i revină sarcina de educare ?
Nu există un prag de vârstă de la care copiii ar trebui să intre în contact cu arta. Noi, prin programul Art Safari Kids, ne adresăm copiilor între 3 şi 12 ani, în ideea de a avea o bună comunicare între educatori şi copii, dar nu înseamnă că incursiunea în lumea artei nu se poate începe mai devreme. În fapt, copiii intră în contact cu arta încă de la naştere, nu în sensul în care ne gândim cu toţii, pentru că arta nu înseamnă numai un tablou sau o sculptură – intră în contact cu forme, cu anumite culori etc. Este foarte important ca pe acest drum, în care sunt înconjuraţi de artă, să îi ghidăm. În primul rând, educaţia în direcţia artei revine şcolilor. Este nevoie de mai multă artă în şcoală şi un învăţământ în artă mai racordat perioadei actuale, pentru că în prezent, în mod clar, nu este.
Din ceea ce aţi observat la ediţiile anterioare Art Safari Kids, în ce mod îşi manifestă copiii entuziasmul pentru artă?
Faptul că cei mici pot crea într-un spaţiu dedicat îi ajută să îşi descopere creativitatea şi să îşi îmbogăţească cultura generală. Un lucru mi-a atras atenţia la ultimele ediţii. Copiii sunt foarte entuziasmaţi de marii pictori români – Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, dar şi de atelierele de modelaj şi sculptură cu tematică Brâncuşi. Am continuat şi anul acesta atelierele prin care îi ajutăm pe cei mici să îi descopere pe marii maeştri români. În plus, copiii au putut să şi admire lucrări reale ale marilor pictori români, dar şi lucrări ale lui Constantin Brâncuşi.
Cum s-a manifestat în cazul dumneavoastră entuziasmul pentru artă? Vă amintiţi momente din copilărie care să fi contribuit mai târziu la formarea gustului artistic? Care a fost cea mai importantă lecţie pe care aţi primit-o legată de acest mediu?
Primii paşi pe drumul artei i-am făcut la grădiniţă. După ce încercaseră să mă atragă spre balet, tenis, matematică şi alte lucruri serioase, părinţii mei au observat pasiunea mea faţă de pictură şi m-au sprijinit total în această direcţie. O frumoasă amintire din copilărie legată de artă datează, cred, de prin 1985-1986, când pictam printre lucrările lui Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, la cursul de pictură care se ţinea în Muzeul Colecţiilor de Artă. Era atât de frumos să pictezi printre tablouri! Din această amintire s-a născut, de fapt, programul educaţional Art Safari Kids. Ulterior, la şcoală, la ora de matematică, desenam în caiet în loc de răspunsul problemelor cu elefanţi, zebre şi girafe! Îmi place să cred că mă pregăteam de atunci pentru Art Safari.
Operele de artă pot fi reduse şi la descriere verbală sau pot fi cel puţin accesate mai bine prin limbajul folosit pentru a le indexa prin etichete, clasificări, categorii. Credeţi că este nevoie de contactul vizual direct cu opera de artă pentru receptarea ei?
Cred că primul pas în înţelegerea artei este să învăţăm oamenii să privească arta nu doar în sensul propriu, ci să le stârnim cu adevărat pasiunea. Iar a-ţi dezvolta o capacitate de a înţelege arta nu este un lucru atât de complicat. Este nevoie de o atenţie la detalii, puţină răbdare, curiozitate şi dorinţa de a reflecta asupra propriilor trăiri şi sentimente. În primul rând, arta ar trebui să atragă prin intermediul simţurilor. Acest lucru nu înseamnă că o pictură trebuie să fie frumoasă, la modul în care ne gândim cu toţii, ca să fie bună. Important este să îţi atragă atenţia într-un fel. Dar pentru asta este important să acorzi timp lucrării, pentru că unele intrigă prin elemente subtile. Umorul, emoţia, întrebările, o asociere inedită de obiecte sau culori sunt doar câteva dintre lucrurile de care trebuie să ţinem cont atunci când privim o lucrare de artă. Desigur, avem nevoie şi de un background în domeniu, pentru că trebuie să ne cunoaştem trecutul pentru a înţelege prezentul şi tot aşa, iar acest lucru implică într-o anumită măsură etichetări, clasificări, care să ne faciliteze înţelegerea artei.
Arta, ca formă universală de expresie, ar trebui să fie la fel de importantă precum vorbirea sau muzica. Ce vrem de fapt, ca societate, atunci când spunem că ne dorim de la copiii noştri „să descopere lumea artei”? Îi vrem artişti profesionişti, îi vrem colecţionari, îi vrem critici? Societatea românească/şcoala românească are astfel de perspective pentru ei?
Ne dorim ca generaţia tânără să descopere arta în primul rând pentru că este o sursă de inspiraţie, este o formă de a învăţa să ne cunoaştem mai bine emoţiile, este o formă prin care ne putem contura un sistem de gândire şi un spirit critic. Arta ne îmbogăţeşte cultura generală şi stârneşte subiecte de conversaţie, ne poate ajuta inclusiv să învăţăm să ne exprimăm mai bine. De aceea ne dorim ca generaţia tânără să intre în contact cu arta. Nu oricine poate fi artist, dar oricine poate să îşi dezvolte o cultură a artei. Sigur că talentele, odată descoperite, trebuie cultivate, dar esenţa principală a educaţiei artistice este clădirea unei culturi pentru artă, aşa cum vorbim de o cultură în cinematografie, muzică etc. De aceea, ne bucură faptul că tinerii reprezintă peste 50% din publicul Art Safari. Ne dorim să mulţumim şi să atragem categorii cât mai diverse de public, de la copii, studenţi, părinţi, bunici, până la oameni care lucrează în corporaţii, până la colecţionari, lumea creativă a Bucureştiului. Acesta a fost încă de la început obiectivul Art Safari Bucureşti, iar modul de organizare şi tematica diversă a expoziţiilor şi a acţiunilor din cadrul evenimentului sunt concepute pentru a mulţumi categorii cât mai diverse de public.
Un articol recent în The New York Times ridica întrebarea dacă era digitală în care ne aflăm este favorabilă sau nu modului în care experimentăm arta. Credeţi că era digitală şi ce implică ea, respectiv o mai mare accesibilitate, selfie-turismul, social media şi lipsa tot mai acută a concentrării asupra a ceea ce ne înconjoară, este dăunătoare procesului de experimentare a artei? Există şi beneficii, sau doar dezavantaje?
Din contră, cred că tehnologia va facilita accesul a cât mai mulţi oameni la artă. Iar artiştii contemporani se folosesc de noile medii pentru a crea opere interactive, participative. Preferatele mele sunt instalaţiile care folosesc realitatea virtuală.
A face parte din Generaţia Z, respectiv din generaţia nativilor digitali înseamnă a avea la îndemână o paletă întreagă de instrumente şi tehnologii de exprimare. Credeţi că muzeele, galeriile de artă, târgurile de artă ar trebui să găsească şi ele noi metode de a veni în întâmpinarea acestei generaţii, poate cu mai multă interactivitate?
Arta este din ce în ce mai interactivă, venind în întâmpinarea trendului de digitalizare şi conectivitate. Deja marile muzee, galerii şi evenimente de artă au încorporat în programul lor expoziţional tehnologii adaptate stilului de viaţă şi nevoilor tinerilor. Tehnologia nu substituie artistul, tehnologia vine în ajutorul lui, ajutându-l să fie mai eficient şi să ajungă la categorii cât mai diverse de public. De altfel, în mod evident, tehnologia oferă de foarte mult timp instrumente de exprimare artiştilor. Unde ar fi fost impresioniştii fără invenţia tuburilor portabile de vopsea care i-au ajutat să picteze outdoor? Sigur, acum ni se par lucruri simple, însă la acea vreme au fost tehnologii revoluţionare. Aşa cum poate o să gândim peste câţiva ani despre realitatea virtuală, inteligenţa artificială şi alte concepte care fac parte din prezentul nostru acum.
Ioana Ciocan trăieşte în Bucureşti şi este curator independent, director general al Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru al consiliului ştiinţific al Muzeului Naţional Cotroceni. Între anii 2015-2016 a făcut parte din echipa Curatorium, care a dezvoltat proiectul Bucharest 2021-European Capital of Culture. Ioana este iniţiatoarea şi coordonatoarea mai multor programe de artă în spaţiul public: Keep the Change, Lea Rasovszky, artă în spaţiul public (Londra, UK, august 2016 şi Leicester, UK, septembrie 2015); Proiect 1990 (Piaţa Presei Libere, Bucureşti, ianuarie 2010-aprilie 2014), SPAM (Parcul Carol I, Bucureşti, octombrie 2012-octombrie 2014); Sculpture en plein air la Aiurart, 2012-2013. A curatoriat: Din dragoste. Fapte morale (Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti; Victoria Art Center, Bucureşti şi Ciclop, Bucureşti); Programul După 25 de ani la NAG Pop Up Gallery, Bucureşti. În noiembrie 2014, a curatoriat alături de Cees Hendrikse (NL) Transformarea. Sculptura românească la 25 de ani după Revoluţie la Beelden Ann Zee Museum, Haga (NL). Ioana Ciocan a fost lector la numeroase conferinţe despre arta în spaţiul public şi practica curatorială. Membru în juriul Diploma (2018), V for Vintage (2018), concursului de desen Toyota Dream Car Art Contest (2018); Concursul de proiecte curatoriale – Logo Bucureşti, concurs lansat de Primăria Municipiului Bucureşti (2017); Festivalul Diploma (2016); Statuia ecvestră- subiect contemporan, concursul lansat de Fundaţia Art Encounters cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, ca parte a Bienalei timişorene de arhitectură BETA (2016); Asociaţia pentru identitate contemporană, concurs de design (2015), Uniunea Artiştilor Plastici din România – Concurs de proiecte curatoriale (2015), Art on Display (2014), Spaţiu Expandat (2014), SPAM ediţia I Copy-Paste (2013). Din 2011 este editor asociat pentru Revista Arta şi a publicat la editura Vellant a+b (2016), Transformarea. Sculptura românească la 25 de ani după Revoluţie (2015) şi Proiect 1990-program de artă în spaţiul public, Bucureşti 2010-2014 (2014).
