„Aproape 50% dintre români cred că vorba care spune că, dacă te mănâncă palma, vei primi bani ar trebui luată în serios” (Daniel David, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, pag.217)
Nu trebuie să fii mare filozof ca să realizezi că băncile sunt iubite de populaţie doar în ziua în care acestea le acordă creditul și le varsă efectiv banii în cont. În rest, românii mulţumiţi de bănci sunt, fie foarte puţini, fie foarte discreţi. Situaţia nu e valabilă doar pentru România și nici nu e de azi, de ieri. Nici în UE băncile nu se bucură de dragostea publicului. La noi, filmul e vechi și a mai rulat cu alţi actori, încă de pe la 1932.
Un film vechi, în care actorii se mai schimbă, dar replicile rămân
Ca și acum, și atunci existau două tabere: cei pro bănci și cei contra bănci. Ambele erau, de asemenea, radicalizate. Ca și acum, și atunci a existat un om politic care a venit cu un proiect legislativ care aducea posibilitatea unei „scutiri” a datoriilor la bănci. Atunci era Argetoianu (aflat la cuţite cu guvernatorul BNR, Mitiţă Constantinescu). Azi e parlamentarul ALDE Daniel Zamfir, nici el în relaţii foarte calde cu actualul guvernator BNR. Presa apropiată sistemului bancar a sărit și acum, ca și atunci, în aer. Exact ca atunci, și acum se invocă pierderile pe care deponenţii le pot avea, probleme de neconstituţionalitate a legii șamd. „Statul să-i ajute pe cei care nu pot plăti, dar nu și pe cei care nu vor!”, scriau și atunci ziarele.
Ca și acum, și atunci toate necazurile au venit ca urmare a unei crize. Criza din 1929-1933 a dus la creșterea preţului la produsele agricole. Foarte mulţi mici proprietari au împrumutat bani de la bănci ori de la persoane particulare, bani cu care au cumpărat mașini agricole, animale de rasă, seminţe selecţionate sau au plătit forţa de muncă închiriată. Până și cei mai săraci dintre săteni au împrumutat bani, chiar dacă în cazul lor banii au asigurat alimentele în perioadele critice ale anului. Dobânda anuală efectivă plătită: circa 50%. Odată cu scăderea ulterioară a preţurilor produselor agricole, toţi acești ţărani au devenit insolvabili. Văzând că problema căpăta proporţii ridicate, Statul a promovat legile de conversiune a datoriilor agricole din 1932 și 1933, și respectiv legea asanării datoriilor agricole, din același an.
Imediat, presa probănci a sărit în aer: „Nicio sfială și mai ales nicio rușine în a arăta dezastrul provocat instituţiunilor de credit ale ţării de legiuitorii noștri de azi! Deponenţii băncilor românești ca și bieţii acţionari (de care văd că nu vorbește nimeni și nimeni nu-i compătimeşte!) știu prea bine că nu conducătorii acestor bănci de azi și de ieri sunt cei vinovaţi. Deci tăiere în carne vie până la os, ca să se sature de spectacolul macabru nu numai un cinic ca dl Argetoianu, ci și actualii diriguitori ai ţării”, titra presa vremii. Astăzi asistăm la exact același scenariu.
Băncile par a fi detestate în România anului 2019 de mai toate forţele democratice: guvern, parlament, populaţie
Parlamentul are pe ţeavă un pachet de legi dezastruos pentru bănci, pachet care mai are doar un pas până în a deveni aplicabil.
Plenul Camerei Deputaţilor a validat recent, prin vot final, pachetul legislativ iniţiat de senatorul ALDE Daniel Zamfir. Primul proiect, care prevede ca dobânda maximă la creditele ipotecare să nu poată depăși de 2,5 ori dobânda cheie a BNR (care acum e de 2,5%), iar cea pentru creditele de consum să fie de maxim 18%, a fost votat cu 187 de voturi pentru și 31 împotrivă. Tot atunci s-a mai votat în plenul Camerei darea în plată pentru leasing și răscumpărarea creanţelor cesionate cu cel mult dublul preţului cesiunii.
Pe lângă iniţiativele parlamentare, le mai avem și pe cele guvernamentale, Guvernul promovând OUG 114, prin care aplică o taxă pe activele bancare, acuzate public de lăcomie. Nu ar fi nicio noutate în instituirea acestei taxe, dacă ea nu ar fi „legată” de un indice al pieţei, indice care depinde mai degrabă de inflaţie și de starea economiei decât de bănci. Pe scurt, băncile par a fi detestate în România anului 2019 de mai toate forţele democratice: Guvern, Parlament, populaţie.
Partea proastă e că aceste iniţiative vin într-un moment în care instituţiile de credit ar fi trebuit să fie lăsate să se dezvolte, nu să le fie înhibate investiţiile.
E la fel de adevărat că nici industria bancară nu are lideri carismatici și nici comunicatori care să știe să „vândă” o imagine bună. Nici angajaţii din bănci care lucrează în front-office nu sunt dintre cei mai bine aleși. Dar acestea sunt discuţii care ar merita dezvoltate separat.
Pe medie, avem destule bancomate, peste media UE. Dar în zonele rurale
situaţia e dezastruoasă
Iar una din aceste investiţii necesare în România ţine de reţeaua de ATM-uri (Automatic Teller Machine – bancomatul de la care ne retragem banii) și care la noi e foarte puţin dezvoltată în zonele rurale sau periurbane. De pildă, în staţiunile de pe Litoral, numărul de bancomate este foarte redus, la fel ca în unele staţiuni montane. La Păltiniș, de pildă, există un singur bancomat în ditamai localitatea, bancomat care de multe ori e indisponibil din cauza retragerilor făcute de localnici. Mi s-a întâmplat de două ori în trei ani, de a trebuit să cobor în Sibiu ca să retrag niște bani cu care să-mi achit cazarea, întrucât hotelul nu avea nici POS.
În medie, avem destule bancomate, peste media UE. Dar în zonele rurale, situaţia e dezastruoasă. Dacă ne uităm la cifre, România are puţin sub 11.000 de ATM-uri. În 2015 aveam aproape 12.000. Așadar o contracţie de aproape 1.000 de terminale în mai puţin de trei ani.
Un ATM este considerat eficient dacă are o medie de cel puţin 2.000 de tranzacţii lunar | Foto: pixabay.com
Lumea civilizată măsoară densitatea ATM-urilor la suta de mii de locuitori. După acest criteriu, România are 55 de ATM-uri la 100.000 de locuitori. Olanda are 45, Muntenegru 80, Rusia circa 163. Malta are 60, Luxemburg 118 ATM-uri la suta de mii de locuitori. Din acest punct de vedere stăm ok.
E drept, de câţiva ani, reţeaua de ATM-uri este mai degrabă un centru de cost decât unul de profit, iar costurile trebuie minimizate. „Toate băncile își vor externaliza reţeaua proprie – este doar o problemă de timp”, spun unele voci din piaţă.
CEC Bank, de pildă, una dintre foarte puţinele bănci cu capital autohton, având una dintre cele mai extinse reţele explică faptul că amplasarea unui ATM depinde dacă e un ATM de interior sau unul de perete, depinde apoi de unde îl amplasezi și de costul kit-ului de securitate și „astfel, în cazul unui ATM de perete intervin costuri legate de autorizaţiile de construcţie și de amenajare a zonei de tranzit. În cazul unui ATM de interior, costurile diferă în funcţie de tipul ATM-ului-clasic sau de tip Self Serv. Un ATM clasic poate fi amplasat într-un spaţiu comercial și / sau în cadrul unităţii bancare. În schimb, un ATM de tip Self Serv necesită un spaţiu dedicat, care presupune costuri suplimentare de amenajare și administrare. Aceste costuri diferă în funcţie de suprafaţa, metodele de acces – cu cardul / fără card, permanent / în timpul unui program, pază și monitorizare”, spun oficialii CEC Bank.
Care sunt costurile medii de mentenanţă ale unui ATM (anuale, în euro)?
„Costurile de mentenanţa variază în funcţie de locaţia în care este instalat bancomatul – costurile cu chiria locaţiilor în care sunt instalate terminale, costuri cu energia electrică, monitorizarea tehnică și securitate, costuri marketing, telecomunicaţii, costul de achiziţie al numerarului și costul cu alimentarea terminalelor cu numerar etc.”, au declarat oficialii BCR. Astfel, costul lunar de întreţinere al unui ATM poate varia de la 500 euro până la 1.000 euro.
Care este numărul mediu de operaţii/zi de la care un bancomat devine rentabil? „Depinde de structura tranzacţiilor efectuate la acest ATM. În principiu, un ATM este considerat eficient dacă are o medie de cel puţin 2.000 de tranzacţii lunar”, spun reprezentanţii BCR.
La rândul lor, oficialii CEC Bank spun că un calcul de eficienţă se face în funcţie de rulajul mediu lunar. „La calculul de eficienţă al unui ATM se are în vedere și nivelul chiriei perceput pentru locaţia respectivă. Considerăm însă că un ATM este eficient dacă are un rulaj mediu lunar de minimum 200.000 de lei”, spun cei de la CEC Bank.
