România începea anul 1918 în genunchi. Învinsă pe front, cu capitala sub ocupaţie şi regele, parlamentul şi guvernul în refugiu, la Iaşi. Era cea mai mică Românie.

Apoi, în martie, Basarabia a decis să se unească cu restul României. Mai apoi, la sfârşitul lui noiembrie, Bucovina s-a reaşezat în spaţiul românesc, pentru ca, la 1 decembrie, la Alba Iulia, să îşi declare unirea şi provinciile vestice, Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul.

Astfel, şi-a făcut loc pe hartă cea mai mare Românie, de la Nistru până la Tisa, şi de la Balcic la Hotin.

România Dodoloaţă, cum avea să fie botezată, s-a născut după trei uniri, proclamate în trei oraşe, dintre care două nu mai sunt acum pe teritoriul ei. Vă invităm la o plimbare prin aceste trei capitale ale Unirii din 1918.

Cernăuţi, ecouri sovieto-austriece

Capitala Bucovinei este o revelaţie pentru toţi cei care ajung – cel mai adesea din întâmplare – să o viziteze. Arhitectura „fin de siècle”, de inspiraţie austriacă, dă Cernăuţiului un iz occidental, cu nostalgii pentru România interbelică. Dar parfumul mitteleuropean este dublat de o solidă moştenire sovietică şi postsovietică, cu o infrastructură la pământ, blocuri comuniste în cartiere sau troleibuze Skoda din anii 1960, care se târăsc pe drumurile proaste.

Dincolo de acestea, oraşul este curat, iar clădirile istorice sunt bine întreţinute. Putem spune cu mâna pe inimă că ar fi fost un concurent serios pentru titlul de cel mai frumos oraş din România: are arhitectură asemănătoare cu cea din Timişoara, Oradea sau Arad, este amplasat pe coline, precum Clujul sau Braşovul, este curat ca Sibiul şi are în „palmares” un monument inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, ca Sighişoara.

Drumurile din Ucraina sunt o migrenă. Cele din Cernăuţi, idem. Oraşul se lasă descoperit cu uşurinţă, cu pieţe înlănţuite în susul şi josul dealului pe care este aşezat centrul istoric. În oraş se mai aude sporadic limba română, iar Eminescu are o statuie chiar într-o piaţă foarte aglomerată, de lângă Piaţa Centrală. Lângă primărie, se află Palatul Naţional Românesc, unde îşi au sediul majoritatea asociaţiilor românilor din oraş.

Deasupra Primăriei, chiar în vârful turnului, flutură steagul Ucrainei. Pe bulevardul Mihai Eminescu, un drapel ucrainean flutură chiar deasupra unei tăbliţe cu numele străzii.

Cernăuţiul a fost, până în 1918, capitala Ducatului Bucovinei, parte din jumătatea austriacă a Imperiului Austro-Ungar, spre deosebire de Transilvania sau Banat, care făceau parte din jumătatea guvernată de la Budapesta. Între 1918 şi 1940 Bucovina a fost parte a României Mari. În 1940, partea de Nord a Bucovinei a fost ocupată de URSS în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov. Între 1941 şi în 1944 a revenit sub administraţie românească, ca urmare a ofensivei Axei contra URSS. În 1944 a reintrat în componenţa URSS, ca parte a RSS Ucrainene. Din 1991 face parte din Republica Ucraina. Populaţia s-a schimbat dramatic în tot acest timp. De la o preponderenţă a românilor şi evreilor s-a ajuns la o majoritate zdrobitoare a ucrainenilor.

Toată această istorie complicată şi repercusiunile ei sunt puse în context, analizate cu ironie şi explicate admirabil de profesorul de română Nicolae Costaş, care lucrează şi ca ghid turistic, pentru Universitatea Naţională din Cernăuţi „Iurii Fedkovici”.

Actuala Universitate este fostul Palat Mitropolitan Ortodox. Monumentul a fost inclus în 2011 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici, în actuala sală care serveşte drept Aula Magna, a fost proclamată unirea Bucovinei cu România, în 1918.

Complexul de clădiri, o ctitorie a comunităţii româneşti din Bucovina, a fost proiectat de arhitectul ceh Josef Hlavka, care şi-a căutat inspiraţia în arhitectura maură.

Mitropolia de la Cernăuţi, explică Nicolae Costaş, avea sub ascultare toţi ortodocşii din partea austriacă a imperiului. Grosul acestora locuia în Bucovina, dar existau insule de ortodoxie şi în îndepărtata Dalmaţie. Astfel, mitropoliţii de la Cernăuţi au ajuns să-i păstorească şi pe ortodocşii din zona Zadar, astăzi în Croaţia, şi Kotor, astăzi în Muntenegru.

În Cernăuţi, străzile din centru sunt, majoritatea, pavate cu piatră cubică. Cele mai multe au rămas aşa de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Strada principală, Golovna, a fost refăcută în 1966, dar tot cu pavaj de piatră. Acum, în multe locuri, piatra a sărit din rosturi, iar drumurile pavate, fie ele austro-ungare sau sovietice, sunt la fel de proaste. Cele asfaltate arată ca după război, aşa că oamenii cu dare de mână din oraş conduc maşini 4×4. Cum salariul mediu în oraş este pe undeva la 200 de dolari, majoritatea circulă cu maşini din anii 1990 sau cu troleibuzele şi autobuzele demne de un muzeu, care se strică frecvent în mijlocul drumului.

Dacă restul centrului are străzi cariate şi autobuze fumegânde, pietonala cernăuţeană, reabilitată în 2008, cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani de la atestarea documentară a oraşului, eclipsează orice spaţiu pietonal de la noi din ţară. Pe vremea când austriecii administrau provincia, strada se numea Herrengasse, adică Strada Domnilor. Acum îi spune Olha Kobylanska. Dimineaţa, servitorii o curăţau cu apă caldă şi săpun şi, se zice, ţăranii îşi curăţau încălţările înainte să păşească pe ea pentru a-şi vinde mărfurile.

Chişinău şi Cricova

Capitala Moldovei este, fără îndoială, cel mai modern şi mai plin de viaţă din toate oraşele Basarabiei. Aproape ras de pe suprafaţa pământului în timpul celui de-al doilea război mondial, oraşul nu se poate mândri cu o arhitectură deosebită, dar recuperează la capitolul parcuri şi atmosferă. Un tur al oraşului trebuie să includă Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Sala cu Orgă, Parcul Catedralei şi Parcul Ştefan cel Mare, cu statuia voievodului şi Aleea Scriitorilor.

Pentru o aromă locală mai intensă, faceţi o vizită în Piaţa Centrală, un spectacol în sine, unde totul se vinde şi se cumpără, de la rodii proaspete la crapi uriaşi.

La ceas de seară, strada Puşkin oferă o pleiadă de restaurante unde se poate cina copios. Dacă preferaţi mallurile, Chişinăul nu stă rău nici la acest capitol, un exemplu fiind Malldova, care se află la acelaşi nivel cu orice mall occidental. Preţurile sunt însă cu 10%, în medie, mai mici decât în România.

Dacă doriţi mai mult decât o plimbare în oraş, merită vizitat Muzeul Puşkin, din păcate prea puţin cunoscut chiar şi de localnici. Am întrebat, la întâmplare, zece locuitori ai Chişinăului dacă ştiu unde se află muzeul, şi doar doi au ştiut. Majoritatea nici nu auziseră de el. De altfel, puţină lume ştie că poetul naţional rus Aleksandr Puşkin (1799-1837) a fost exilat la Chişinău între 1820-1823. Muzeul păstrează micuţa casă în care a locuit, cu mobilierul original şi obiecte personale ale poetului.

Alte muzee interesante sunt Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Primul dintre acestea a fost inaugurat în anul 1987 şi găzduieşte 263.000 de exponate. Principalele evenimente şi personalităţi care au determinat, mai întâi, proclamarea independenţei faţă de Rusia, la 24 ianuarie 1918, iar apoi şi a unirii, la 27 martie 1918, sunt prezentate în expoziţia muzeală: fotografiile lui Paul Gore, Alexei Mateevici, Nicolai Alexandri şi alţi lideri ai mişcării naţionale din Basarabia.

Clădirea unde s-a proclamat hotărârea de unire cu România este actualmente sediul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, situată pe strada Alex Mateevici, nr. 111, foarte aproape de Muzeul Naţional de Etnografie. Clădirea nu este introdusă în circuitul turistic. O plăcuţă comemorativă aminteşte de evenimentele desfăşurate aici în urmă cu 100 de ani. Clădirea pare într-o stare proastă, cel puţin la exterior, cu pereţi coşcoviţi şi vopsea jupuită.

Dacă ajungeţi la Chişinău, nu trebuie să rataţi o vizită măcar la una dintre cele două mari vinării subterane ale Moldovei, Cricova sau Mileştii Mici, ambele situate la mai puţin de 20 de kilometri distanţă.

Oraşul subteran al vinurilor de la Cricova este poate cel mai cunoscut obiectiv turistic al Moldovei, iar vizitele aici se desfăşoară cu precizie de ceas elveţian. Un microbuz deschis pe laturi preia la intervale regulate turiştii din faţa porţii complexului şi intră cu ei sub pământ, la o adâncime de 35 de metri. Tunelurile sunt înalte de trei, până la 3,5 metri şi largi, ca nişte străzi cu două benzi. Un prim popas se face pe o stradă flancată de budane (butoaie de mari dimensiuni) cu capacitatea între patru şi opt tone. Ghidul spune că jumătate dintre butoaie sunt de decor, iar restul încă sunt folosite pentru învechirea vinului.

Galeriile de la Cricova au 120 de kilometri în lungime, din care oraşul subteran se întinde pe 80 de kilometri. Ele au fost săpate pentru exploatarea de calcar. Cu piatra excavată de aici s-au ridicat nenumărate străzi din Chişinău.

Cricova găzduieşte şi celebra Colecţie Republicană de Vinuri, amenajată într-o pivniţă în formă de pahar de vin. Vinurile sunt ţinute aici în casete rectangulare, înzidite, denumite „caze”. Colecţia cuprinde în jur de un milion de sticle, din 460 de tipuri de vin. Printre personalităţile care îşi păstrează aici colecţiile private de vin – primite chiar din partea combinatului de la Cricova – se numără Vladimir Putin, Angela Merkel, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Dacă unul dintre aceştia doreşte să consume unul dintre vinurile de colecţie, sună la Cricova, şi sticla sau sticlele sunt ambalate şi expediate.

Colecţia a fost fondată încă în 1954, şi ea conţine şi 2.000 de sticle de vin din colecţia personală a liderului nazist Hermann Göring. Colecţia sa a fost „eliberată” de Armata Roşie, şi ce a mai rămas din ea după eliberare a fost împărţită între Cricova şi Massandra, în Crimeea. Majoritatea vinurilor din această colecţie s-au oxidat între timp, dar rămân un spectaculos trofeu de război, numai bun de arătat turiştilor.

La ieşirea din complex, o fotografie a lui Iuri Gagarin, primul om în spaţiu, aminteşte de vizita istorică a acestuia, din 8-9 octombrie 1961. „Le doresc cramelor Cricova să obţină cât mai multe medalii de aur cu vinurile lor, şi dacă vreodată n-o să mai fie destul aur pe Pamânt, eu promit că mă voi întoarce în spaţiu să caut aur pentru medaliile voastre”, le-a scris cosmonautul angajaţilor de la Cricova.

Alba Iulia, sclipitoare

Înapoi în România de azi, Alba Iulia nu se poate compara ca dimensiuni cu Cernăuţiul şi, mai ales, cu Chişinăul, dar este noua bijuterie turistică urbană a României.

Aflată în infarct înainte de 2008, inima istorică a oraşului, cuprinsă de zidurile cetăţii de tip Vauban, a fost resuscitată şi bate din nou, cu puls de sprinter. Investiţiile masive făcute de administraţia locală au jucat rolul defibrilatorului. Alba Iulia este campioana naţională la atragerea de fonduri europene în perioada 2007 – 2016, cu 815 euro pe cap de locuitor, în total 51,7 milioane de euro. Aproape toate s-au dus în reabilitarea centrului istoric. Este şi un pic de ironie a istoriei în această valorizare, în sensul că bunul cel mai de preţ al oraşului supranumit „Cetatea Unirii” este cetatea construită de austrieci în prima parte a anilor 1700.

Dar să dăm cezarului ce este al cezarului – Alba Iulia a devenit o destinaţie turistică de primă mână, reinventându-se dintr-un banal oraş de provincie, de care nu îşi aducea nimeni aminte decât de 1 decembrie.

La Alba Iulia vorbim de cea mai mare aglomeraţie pe metru pătrat de monumente emblematice pentru epoci, stiluri şi culturi diferite, din ţară. De la arhitectura militară romană (Muzeul Principia, porţile castrului Legiunii a XIII-a Gemina) până la stilul romanic al secolului al XIII-lea (Catedrala Romano-Catolică), sau eclecticul românesc de început de secol XX (învecinata Catedrală a Încoronării), trecând prin gotic, renaştere şi baroc, de-a lungul liniilor unor edificii ca Palatul Princiar, Palatul Episcopal, Clădirea Babilon (Muzeul Unirii), Sala Unirii, Palatul Apor, Biblioteca Batthyaneum etc, toate acestea clădite, pe rând, de romani, maghiari, austrieci şi români.

Majoritatea acestor clădiri se prezintă în condiţii bune, cu un plus pentru Palatul Apor şi un minus pentru Biblioteca Batthyaneum şi Palatul Princiar. Ultimul face însă obiectul unui proiect de reabilitare de circa patru milioane de euro, care îl va transforma într-un muzeu. Dintre toate, catedrala romano-catolică este considerată cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania. Stilul romanic iniţial este completat cu elemente gotice, renascentiste şi baroce. Capela Lazo este emblematică pentru Renaşterea transilvăneană. În interiorul bisericii se află sarcofagul lui Ioan (Iancu) de Hunedoara.

Lângă ea, Catedrala Încoronării a fost construită între 1921-1922, fiind o sinteză a mai multor stiluri arhitectonice româneşti. În 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi aici ca monarhi ai României Mari. Palatul Princiar a fost reşedinţa principilor ardeleni în perioada Transilvaniei cvasi-independente. Clădirea nu este spectaculoasă, fiind cunoscută în epoca de maximă înflorire a principatului mai ales pentru luxul din interior.

Palatul Episcopal a făcut parte din acelaşi complex de clădiri cu Palatul Princiar, în 1715 fiind atribuit Episcopiei Romano-Catolice. Interesantă este faţada, cu o fereastră dispusă total asimetric faţă de celelalte.

În partea cealaltă a centrului istoric, Palatul Apor este probabil cea mai frumoasă clădire a întregului ansamblu de monumente albaiuliene. A fost ridicat în a doua parte a secolului al XVI-lea în stilul Renaşterii târzii, fiind înfrumuseţat ulterior cu elemente baroce. Construită de magnatul ardelean Ştefan Apor, clădirea a fost mai târziu reşedinţa comandantului garnizoanei austriece. Acum adăposteşte rectoratul Universităţii „1 Decembrie 1918”. Chiar lângă acest palat se profilează, masivă şi austeră, clădirea Bibliotecii Batthyaneum, cu o extraordinară colecţie de manuscrise şi incunabule medievale, cel mai vestit fiind Codex Aureus.

Piaţeta din centrul nucleului istoric găzduieşte Muzeul Principia, construit din sticlă, peste clădiri din castrul Legiunii a XIII-a Gemina. Se păstrează foarte bine in situ, o instalaţie de încălzire subterană, numită „hipocaust”.

Imediat lângă, se găseşte Clădirea Mailath, care adăposteşte Universitatea „1 Decembrie 1918”. De partea cealaltă a piaţetei, se intră pe Traseul celor Trei Fortificaţii, operat privat, una din experienţele de neratat pe care le oferă oraşul. Această rută te poartă pe lângă castrul roman, cu o poartă de intrare reconstruită fidel, într-o încăpere din Bastionul Saşilor, pe la câteva puncte de belvedere şi la o platformă de artilerie cu replici ale unor tunuri de epocă.

Toată reţeaua de clădiri impresionante din centrul oraşului este înconjurată de şanţurile cetăţii, de dimensiuni ciclopice, care au fost transformate în ultimii 10 ani dintr-un teren viran năpădit de buruieni şi bălării, într-un parc urban, cu grădini, trasee pietonale şi pentru biciclete, şi chiar un bazin cu peşti exotici.

Soluţii smart şi experienţe pentru vizitatori

Alba Iulia face eforturi să devină un smart city, spune city-managerul Nicolaie Moldovan. Soluţiile inteligente sunt puse şi la dispoziţia vizitatorilor. Aplicaţia de mobil e-Alba Iulia exploatează peste 200 de dispozitive cu bluetooth, denumite beacon. Aceste „beacons” transmit către telefonul pe care rulează aplicaţia informaţii despre obiectivele turistice sau edilitare din jur. De exemplu, dacă ajungeţi în apropiere de Muzeul Unirii şi aveţi instalată aplicaţia, veţi primi o notificare pe mobil că aveţi la dispoziţie informaţii noi. Accesând aplicaţia, veţi putea deschide o pagină cu informaţii despre muzeu.

Altă tehnologie, mai puţin nouă, dar foarte folositoare, o reprezintă plăcuţele cu coduri QR, instalate în 64 de locuri. Odată scanate cu telefonul mobil, codurile QR deschid o pagină web cu informaţii despre obiectiv. Astfel de tehnologii permit vizitarea virtuală a unor clădiri precum Palatul Episcopal, Batthyaneumul, care altfel nu poate fi vizitat decât cu programare prealabilă, sau Palatul Princiar, deocamdată închis.

Potrivit city managerului Nicolaie Moldovan, Alba Iulia va continua să dezvolte tehnologii smart pentru localnici şi turişti şi în 2018. „După ce am terminat, în 2013, de reabilitat zona istorică, ne-am trezit în situaţia «avem o cetate, ce facem cu ea?». Aşa că am dezvoltat o strategie turistică şi am început să ieşim în lume, cum se spune. Soluţii noi, de tip coduri QR şi beacons cu bluetooth, fac parte din acest demers, ca şi blogul oficial al oraşului, premiat la mai multe competiţii naţionale. Vom continua să le dezvoltăm şi să le extindem, pentru o arie mai mare, până la 100 de kilometri în jurul oraşului, de la Salina Turda la pârtiile din Munţii Şureanu, vinurile de la Jidvei şi zona Apusenilor”, spune Nicolaie Moldovan.

Museikon, noua vedetă

Cea mai recentă intrare pe lista atracţiilor turistice ale Alba Iuliei este un muzeu unic în România, dedicat icoanelor şi tipăriturilor vechi, denumit Museikon. Obiectivul funcţionează ca parte a Muzeului Naţional al Unirii (MNU), în clădirea care a adăpostit primul spital militar de pe teritoriul actualei Românii. Amenajarea noului muzeu a fost posibilă printr-un grant din fonduri norvegiene. „Clădirea în sine este una foarte valoroasă, ea înglobând o porţiune din zidul castrului roman. Vorbim de o clădire cu trei straturi, antic, medieval şi baroc”, spune directorul MNU, Gabriel Rustoiu. Potrivit muzeografului Ana Dumitran, curatoarea colecţiei, printre cele mai interesante exponate se numără un fragment din cel mai vechi text tipărit în limba română, „Tetraevanghelul slavo-român”, realizat de Filip Moldoveanul, la Sibiu, în perioada 1551-1552. Cele două file din patrimoniul muzeului albaiulian sunt singurele aflate pe teritoriul României şi au fost descoperite în timpul restaurării unei alte cărţi vechi, în 1978. „Ele au rămas până azi cel mai vechi text românesc tipărit păstrat pe teritoriul României”, spune Ana Dumitran. Cartea se mai păstrează într-un singur exemplar integral, la Sankt Petersburg.

Alte exponate foarte valoroase sunt icoanele provenite din „Şcoala de la Răşinari” sau un iconostas de lemn, expus integral. „Perlele coroanei” sunt însă două icoane ferecate în aur, realizate în 1539 într-un atelier moldovenesc, care o înfăţişează Maica Domnului cu Pruncul, respectiv pe Sfântul Nicolae. Icoanele au fost păstrate până în 2011 într-o bisericuţă din Urisiu de Jos, judeţul Mureş, fără pază sau măcar supraveghere. Icoanele au fost furate în acel an şi recuperate în 2012, de la doi colecţionari de bună-credinţă, din Bucureşti, care le-au achiziţionat de la Budapesta. Pentru a fi puse în valoare la justa lor valoare, s-a decis integrarea lor în noul muzeu de la Alba Iulia. Fiecare dintre icoane este evaluată la 50.000 de euro.

Sala Unirii, în renovare

Dar, dincolo de orice alt obiectiv, 2018 este anul Muzeului Naţional al Unirii şi al Sălii Unirii, situată vizavi de muzeu. Din păcate, muzeul în sine, deşi adăposteşte o colecţie de o valoare inestimabilă, se prezintă vizitatorilor ca în anii 1970, perioadă de când datează actuala amenajare muzeală. În schimb, Sala Unirii a intrat în reabilitare. Deocamdată, ea se mai poate vizita, până când extinderea lucrărilor nu o va mai permite. Va fi redeschisă doar în 1 decembrie 2018.

Potrivit directorului muzeului, Gabriel Rustoiu, Sala Unirii va fi readusă la înfăţişarea din 1922, eliminându-se picturile murale şi alte adăugiri, şi restaurându-se decoraţiunile din aur coloidal ale arcelor. „Expoziţia de bază va cuprinde momentele premergătoare Marii Uniri şi va avea şi o componentă multimedia”, explică directorul muzeului. Printre altele, va fi expus şi documentul redactat de Vasile Goldiş şi citit în faţa Marii Adunări Naţionale, care cuprinde şi Rezoluţia de Unire.

„Din păcate, în anul centenarului, Sala Unirii va fi mai mult închisă. De aceea, muzeul propriu-zis va intra în reamenajare doar din 2019, tocmai ca să rămână deschis în acest an. Sperăm ca lucrările să fie gata la centenarul Încoronării, adică în 2022”, încheie directorul.

Top 5 la Muzeul Unirii

Muzeul Naţional al Unirii  are un patrimoniu inestimabil, care se întinde de la începuturile omenirii, până în ziua de azi. L-am rugat pe directorul muzeului, Gabriel Rustoiu, să facă o selecţie a celor mai importante cinci exponate, enumerate în ordine cronologică. Folosiți săgețile pentru a naviga între imagini: