UNFINISHED, primul festival multidisiciplinar din România, revine în Bucureşti în perioada 24-27 septembrie și o are în calitate de director artistic pe Capucine Gros, la rândul ei o artistă care se aseamănă foarte mult cu festivalul: nu se blochează într-un singur mediu sau într-un singur mesaj.

Prima dată a fost invitată în calitate de artistă în acest festival. În 2017, curatorul și directorul de creație de atunci, Ramona Todoca, a invitat-o să prezinte două dintre proiectele sale și să susțină o conferință despre lucrările ei. Ca artistă invitată i-a plăcut foarte mult festivalul. La acea vreme locuia în New York și devenea tot mai frustrată în legătură cu îngustimea și egoismul din lumea artei de acolo. Inițial avea în plan să se mute doar temporar în București, însă a rămas definitiv. Astăzi, face parte din echipa festivalului UNFINISHED, „un festival al ideilor, un eveniment în continuă schimbare, construit în jurul unei comunități de oameni diferiți care împărtășesc opinii, aspirații, povești”.

Proiectul ambițios care se află în acest an la a cincea ediție a avut în edițiile anterioare zeci de invitați din domenii diverse printre care s-au numărat co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, strategul digital din timpul administraţiei Obama, Duncan Wolfe, directorul de creaţie global Gap, Joel Evey, artiştii Tehching Hsieh & Alfredo Jaar, muzicianul Nicolas Jaar, creatorul rubricii Modern Love, de la New York Times, Daniel Jones, arhitectul Oana Stănescu, directorul de inovaţie Danone global Anne Thevenet Abitbol, poetă Aja Monet și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu şi autorul unui bestseller din topul New York Times. Anul trecut, pe lista invitaților s-a aflat și jurnalista de origine română, Rukmini Callimachi, în prezent corespondent internațional pentru New York Times.

În acest an, formatul este unul hibrid, iar tema evenimentului este cuvântul Trust/Încredere. În ceea ce privește lista invitaților, aceasta va fi în curând făcută publică. Am încercat să aflăm de la Capucine Gros, directoarea artistică a festivalului, cum a ajuns să facă parte din echipă, de ce este relevant acest festival și cât de oportună este perioada să fii artist în vreme de pandemie.

Mai multe detalii despre înscriere și festival puteți afla de pe site-ul oficial UNFINISHED.

Capucine Gros

Spune-ne mai multe despre conceptul de multidisciplinaritate. Având în vedere că UNFINISHED este primul festival de acest tip din România, care sunt elementele care îi definesc relevanța acestui festival? Ce îl face relevant?

Mă bucur că ai început cu acest aspect pentru că, după părerea mea, „multidisciplinaritatea” este cel mai bun cuvânt care poate descrie acest festival și care se aplică în cazul a trei elemente centrale ale festivalului. În primul rând, forma lui este multidisciplinară pentru că aduce împreună conferințe, mese rotunde, expoziții, muzică, workshop-uri și multe altele. În al doilea rând, ideile sale sunt multidisciplinare: faptul că vorbim despre viața personală, dar și despre cea profesională, că luăm în discuție toate disciplinele (totul de la artă și muzică, la drept și mediul de afaceri), și că încercăm să hrănim atât mintea cât și sufletul. Și în al treilea rând, oamenii din festival sunt multidisciplinari: nu doar pentru că provin din industrii diferite, dar și pentru că vin din țări diferite, aparțin unor generații diferite precum și unor medii diferite în ansamblu.

Nu pot să mă opresc asupra unui singur element: exact această combinație este cea mai importantă! Deoarece dezvoltarea noastră are o mai mare semnificație când ne confruntăm cu diferențe și pentru că învățăm și ne conectăm diferit atunci când ascultăm pasiv un discurs față de practicatul de yoga, mâncatul sau dansatul împreună.

Relevanța festivalului UNFINISHED vine probabil cel mai mult din faptul că nu ne ascundem cu capul în cutie. Creștem în mod constant, ne reinventăm și așa reacționăm constant la lumea din jurul nostru. Este mult mai greu, dar e singura cale de a fi cu adevărat relevant!

PS: Cu toată modestia aferentă, cred că UNFINISHED este singurul de acest fel nu doar din România, cel puțin din câte știu eu.

Cum ai ajuns să faci parte din echipa acestui festival? Ce direcție artistică consideri că ar trebui să aibă acest festival? Ce ai luat în considerare atunci când i-ai stabilit direcția artistică?

Prima dată am fost invitată în calitate de artistă în acest festival. În 2017, curatorul și directorul de creație de atunci Ramona Todoca m-a invitat să prezint două dintre proiectele mele și să susțin o conferință despre lucrările mele. Ca artistă invitată mi-a plăcut foarte mult festivalul. La acea vreme locuiam în New York și deveneam tot mai frustrată în legătură cu îngustimea și egoismul din lumea artei de acolo, cu predictibilitatea privind calea pe care ar trebui să o ia un artist, cu repetitivitatea ciclului artistic, competiția distructivă și cu structurile ermetice care ucid creativitatea…La UNFINISHED am descoperit o comunitate sinceră și entuziastă, am cunoscut alți speakeri pe care i-am admirat la modul deschis și m-am simțit pur și simplu inspirată și vie. Se simțea că faci parte dintr-o familie mare unde totul era posibil, chiar și cu mijloace puține. Așa că în următorul an când au avut nevoie de ajutor, am sărit să-i ajut. Îmi planificasem deja să plec din SUA și să am mai multe rezidențe de creație în jurul lumii timp de un an, așa că m-am oprit pe o perioadă de două luni la București și până la sfârșitul anului m-am hotărât să mă mut permanent. Restul este istorie!.

„Director artistic” e un termen interpretabil…Cred că m-aș numi mai degrabă artist în rezidență permanentă, dar probabil director sună mai serios. Suntem o echipă atât de mică pentru un proiect atât de ambițios, fiecare face o părticică (sau mai degrabă o mare parte) din ceva. Viziunea mea are la bază cuvintele artistului conceptual Joseph Beuys care spune că „Fiecare dintre noi e un artist” ceea ce am interpretat mereu ca având sens și fiind creativ cu referire la tot ce facem, indiferent de persoană, indiferent de ocupație, de context, indiferent de mijloace. Arta este o mentalitate și un mod de viață, nu un obiect. Așa că „director artistic” nu înseamnă doar că am grijă de artiști, nici vorbă!. Este de fapt chiar opusul. Sunt interesată să scot la iveală arta din orice și artistul din fiecare.

Ce conversații din societatea românească de astăzi consideri că ar trebui să fie cele mai importante și cele mai necesare? Ce subiecte de discuție ar trebui să aducem mai des în discuție?

Nu îndrăznesc să presupun că știu ce ar trebui să discute cetățenii români mai mult decât știu chiar ei!. De aceea în festivalul nostru încercăm să avem un mix al vocilor internaționale și locale și să implicăm participanții mai mult decât o fac alte evenimente. Singurul lucru de care răspund este să facilitez baze creative pentru discuții și să mă asigur că avem o varietate de subiecte și puncte de vedere.

Desigur că am păreri personale cu privire la ceea ce cred eu că ar fi important de discutat în societatea în care trăiesc, dar încerc să le exprim în proiectele mele artistice, nu în festival, care presupune un efort de echipă, un fel de hibrid al valorilor echipei noastre.

Înainte de pandemia de coronavirus, ai fost în numeroase locuri din lume și ai realizat diverse proiecte creative. Care sunt cele mai acute repercusiuni ale acestei pandemii pentru artiști?

Cu siguranță pentru oricine se bazează pe rezidențe de creație, așa cum am făcut eu pentru o perioadă, timpurile acestea sunt o mare pierdere. Mă aflam într-o rezidență în Shanghai la începutul acestui an și m-am reîntors în februarie, chiar în mijlocul pandemiei și, din păcate, va mai trece mult timp până când rezidența va putea fi reluată. Cunosc mulți artiști care se bazează extrem de mult pe astfel de programe care le dau posibilitatea să creeze; uneori nici nu au o locuință permanentă și pur și simplu merg dintr-o rezidență în alta. Pentru ei aceasta este într-adevăr o perioadă dificilă.

Pe de altă parte, atâta timp cât au un spațiu de creație, cred că mulți artiști sunt destul de obișnuiți să lucreze în izolare. Pandemia cel mai probabil le-a dat multor artiști timp să lucreze în propriile studiouri, ceea ce este ideal pe termen scurt. Personal am făcut o grămadă de lucruri pe care le amânasem luni la rând. Dar nu este ideal deloc pe termen lung pentru că dacă ne izolăm prea mult timp munca noastră devine mult prea centrată pe noi înșine și mult prea repetitivă. În ceea ce mă privește, simt nevoia acută să ies din atelier, să merg în lume și să mă întorc în studio pentru a procesa ceea ce am văzut afară. Nu aș vrea să se transforme într-un spațiu ermetic.

Cred că cele mai lovite din lumea artei sunt galeriile și muzeele. La fel ca în alte industrii, pandemia a exacerbat o problemă deja existentă: extinderea discrepanței dintre acele galerii de artă cu greutate care domină piața și galeriile emergente care din păcate se prăbușesc în număr tot mai mare. Și când se întâmplă asta, artiștii suferă la rândul lor. Sper foarte tare ca acest vacuum să ducă la apariția unor noi modele, a unor structuri mai colective și mai hibride. Și mai sper la fel de mult ca măcar un impact pozitiv al acestei pandemii să fie „detronarea” târgurilor de artă; care după părerea mea au exploatat și corupt la maxim lumea artei în ultimul deceniu…

Ce fel de artistă ești? Care sunt interesele tale? Ești într-o continuă căutare a ceva anume? Acel „ceva” îl găsești ușor, sau duci o bătălie continuă?

În mod sigur duc o luptă continuă! Sunt o artistă care se aseamănă foarte mult cu festivalul UNFINISHED: nu mă blochez într-un singur mediu sau într-un singur mesaj. Am devenit artistă tocmai pentru această libertate promițătoare: Eram interesată de atât de multe lucruri și nu puteam alege, așa că arta simțeam că este singura profesie destul de deschisă pentru a-mi oferi șansa de a explora cât de mult vreau. Desigur sunt într-o permanentă căutare, în primul rând: a unor moduri creative pentru a da sens lumii; în al doilea rând de a-i implica și pe ceilalți în această călătorie; și în ultimul rând de a întinde limitele modelului economic, evitând în același timp să fiu zdrobită de el.

Mai exact sunt fascinată de hărți, de limbi străine, de teoria informației, de timp, geografie, antropologie…și veți găsi aceste teme recurente în proiectele mele. Dar esențială în aceste teme este explorarea continuă a modului în care oamenii relaționează și se conectează. (Din nou, o misiune similară are și festivalul UNFINISHED). În practica mea personală, caut foarte mult modalități de a explora în mod artistic totul în fiecare zi, chiar și sau în mod deosebit chiar în afara galeriei și a muzeului. De aceea multe dintre proiectele mele au drept condiție timpul, precum performance-urile care se întâmplă pe durata unui an, dau picturi la care lucrez în fiecare zi timp de zece ani, sau cărți pe care le citesc, sau rețete pe care le colecționez.

Proiect „Approximately 199”, Martie 20, 2017 – Octombrier 5, 2017Foto: Arhiva personală

Cum te-ai acomodat cu societatea românească și cu obiceiurile ei? Ce îți place și nu îți place în viața din București? Este viața culturală destul de satisfăcătoare? Ce îți lipsește cel mai mult din viața dinainte de pandemie?

Într-un fel eram deja obișnuită cu unele aspecte legate de obiceiurile din România înainte de a mă muta aici, pentru că cei mai apropiați prieteni ai mei din SUA sunt români. Așa că știam, de exemplu, că românii își „pun sufletul pe tavă” și au tendința de a lua lucrurile foarte personal și emoțional. Aceasta era o mare provocare pentru mine la început deoarece în Franța și în China, unde am crescut, ești învățat să îți ascunzi emoțiile. Chiar și în America îți câștigi respectul nelăsând viața personală să interfereze cu cea profesională. Așa că simt că am venit în România și mi-am aruncat toate principiile pe fereastră!. Partea mai puțin plăcută a acestor obiceiuri sunt bârfele (sper să nu prind acest obicei), însă partea pozitivă este că atunci când românii își pun în minte ceva, se dedică cu toată ființa și găsesc o cale chiar și atunci când nu crezi că există una!.

Cred că ceea ce îmi place cel mai mult în București sunt contrastele și sentimentul că mă aflu într-o intersecție. România are valori europene, ceea ce îmi place enorm și îmi lipsea în America (cultura cafenelelor, împrejurimile, timpul dedicat mâncatului, timpul liber în general, sistemul de sănătate, faptul că se vorbește multe limbi străine…), dar și puțin din zumzetul din Asia (inventivitatea oamenilor, globalizarea acută care coabitează cu tradiționalismul, spațiile vacante pline de potențial, dezordinea creativă, chiar și condusul dezastros și obiceiurile de parcare…). București îți dă sentimentul de oraș mare, dar este suficient de mic încât să nu îți petreci o jumătate din zi să ajungi unde trebuie și este în continuare incredibil de verde (știu că românii nu cred, în general, asta, dar eu am cu totul altă părere!). Suntem aproape de munți, aproape de lacuri, aproape de mare. Și exceptând perioada COVID-19, putem ajunge ușor și ieftin oriunde în Europa (ușurința aceasta de a călători probabil îmi lipsește cel mai mult din viața pre-pandemie).

Ce nu îmi place în București este lipsa pistelor de bicicletă, lipsa reciclării, lipsa diversității.

În ceea ce privește viața culturală, nu știu exact cum să răspund pentru că mă învinuiesc că nu am luat parte la atât de multe evenimente pe cât aș fi putut. Cred că pentru că lucrez în marea majoritate a timpului („fabricând” cultură) în timpul pe care îl am liber prefer să merg în natură sau să călătoresc. Dar știam încă de când mă aflam în străinătate că cinema-ul românesc era lăudabil și am descoperit cu bucurie și cultura festivalurilor și a muzicii live. Pentru mine, în acest moment, asta este suficient. Și partea care mă mai atrage aici este legată de sentimentul că este loc și sete pentru crearea de mai multă cultură.

Crezi că proiectele tale viitoare vor fi influențate de aceste timpuri pe care le trăim? Găsești aceste timpuri interesante din punct de vedere artistic? Este o perioadă bună să fii artist în vremuri de pandemie?

Nu cred că există o perioadă bună sau rea pentru a fi artist. Eu cred că un artist ar trebui să răspundă în conformitate cu lumea în care trăiește, indiferent de această lume. Vrem, nu vrem, suntem afectați de aceste vremuri. Așa că nu avem decât să le facem față cu capul sus! Prea mult timp se pierde teoretizând dacă lucrurile sunt bune sau rele, dacă așa ne-au fost date, sau nu. Oricum nu avem de unde să știm asta!. Dacă ești artist, ceea ce trebuie să faci este să simți pulsul lumii și să faci ceea ce crezi că are lumea nevoie în puținul timp care ți-e dat, cât de bine ești în stare. Gândește mult, muncește mult, contribuie cu mici diferențe pe ici pe colo, fii sincer atunci când dai greș și speră că vei crea valuri din ceea ce reușești să realizezi.

Care proiect personal a fost cel mai grăitor pentru tine ca artistă? Care loc și care cultură din lume ți-a făcut plăcere cel mai mult să le descoperi?

Cel mai grăitor proiect a fost performance-ul pe durata unui an pe care l-am realizat în 2008, prin care am încercat să țin o evidență live a numărului de persoane pe care le-am ignorat și conștientizat în fiecare zi. Aveam cu mine tot timpul un creion și îmi trasam o linie pe mâna stângă pentru fiecare persoană pe care o ignoram, și o cruce pe mâna dreaptă pentru fiecare persoană pe care o conștientizam. În fiecare seară îmi număram totalurile, îmi fotografiam mâinile, mi le spălam și o luam de la capăt a doua zi. După 365 de zile am făcut totalul general și am realizat că am conștientizat 17% din persoanele pe care le întâlnisem în acel an. Eram studentă la acea vreme și acest proiect nu avea nimic de-a face cu ceea ce învățam la facultate.

Foto credit: Capucine Gros | Proiectul „17%”

Mulți profesori, mulți prieteni și chiar artiști nu înțelegeau nimic din proiectul meu. Dar am descoperit ceva mult mai important: că de cele mai multe ori, oamenii care au reacționat cel mai frumos și la modul cel mai intelectual nu proveneau din mediul artistic. Stăteau lângă mine în autobuz, erau casieri la supermarket, sau erau oameni care se plimbau prin parc. Cred că atunci a fost momentul când mi-am promis că nu voi lăsa ca arta mea să existe doar în galerii și muzee. Și că nu trebuie să ascult tot ce vine dinspre lumea artei…

Cea mai grăitoare cultură a fost de departe cultura asiatică, mai exact momentul când m-am mutat în China, în adolescență. Dincolo de lecțiile obișnuite pe care le primești atunci când înveți o limbă străină nouă și când ieși din zona de confort, am realizat că este un exercițiu foarte smerit să locuiești într-un oraș unde populația numără aproape jumătate din populația țării tale de origine (Shanghai are 24 de milioane de locuitori, în timp ce Franța are 67 de milioane și România, 19 milioane); o țară unde comunitatea are întâietate în fața individului. Ca cetățean european, am avut ocazia să cunosc o cu totul altă istorie a ultimilor 3000 de ani, ceea ce mi-a oferit o altă perspectivă a propriilor mele idei legate de lumea asta. Această călătorie intelectuală a plantat semințele pentru multe din practicile artistice pe care le am astăzi. Și dacă îmi permiteți, l-aș cita pe Joseph Beuys, din nou: „Formarea gândirii este deja sculptură”.

Care sunt așteptările tale cu privire la festivalul UNFINISHED? Ce impact îți dorești să aibă?

La un nivel destul de egoist mi-aș dori ca de la an, la an să avem o echipă cât mai solidă și să construim un model care să se auto-susțină, astfel încât să îmi permită să dorm mai liniștită noaptea! În acest moment, cantitatea de muncă este pur și simplu nebunească, mai ales când o amestecăm cu celelalte joburi pe care le avem, alte proiecte colaborative și proiecte personale.

La un nivel mai puțin egoist, sper că UNFINISHED va pune Bucureștiul pe hartă pentru toți cetățenii lumii; și poate îi va reasigura pe toți românii din lume că se întâmplă ceva cu totul special aici pentru care merită să rămână, sau să se întoarcă. Și evident, sper că UNFINISHED va putea să umple câteva dintre golurile care divizează societatea și că va conecta semnificativ oamenii la o scară pe care eu, cel puțin momentan, nu pot să o ating cu proiectele personale. Avem proiecte pentru o platformă permanentă UNFINISHED, chiar planuri pentru un institut UNFINISHED…și multe altele. Dar deocamdată ne concentrăm să facem anul acesta un an cu adevărat excepțional.

# UNFINISHED20, găzduit de Fundația Eidos, este o experiență în evoluție constantă, definită de întâlnirea minților creative și globale. # UNFINISHED20 va include, printre altele, discursuri cheie, ateliere, conferințe, sesiuni de leadership, instalații de artă, clase de wellness și concerte. Anul acesta UNFINISHED va avea loc între 24-27 septembrie, printr-o nouă platformă online, creată de la zero, dar și prin câteva momente offline, care vor fi anunțate în curând.