Aurelian Crăiuțu

Aurelian Crăiuţu este profesor de științe politice în cadrul Universității Indiana, Bloomington, Statele Unite. A obținut doctoratul în teorie politică la universitatea Princeton în 1999. A publicat și editat mai multe cărți în limbile română, engleză, și franceză și este autorul al numeroase articole. L-am întrebat despre cum arată politica în timpul pandemiei și cum crede că va fi după. Cum va evolua lumea ideilor și practicilor politice și cum ar caracteriza răspunsul liderilor politici la această provocare unică în istoria societăților moderne. Dincolo de deciziile zilnice, politica definește și lumea care va veni. Cum se vor descurca țările noastre după o asemenea încercare? Cum se vor regla relațiile între state și ce va ieși din nou în privința ideologiilor? Despre toate acestea am discutat cu profesorul de științe politice Aurelian Crăiuțu, născut la Suceava, dar care predă și trăiește în Bloomington, Indiana.

SINTEZA: Cum ați caracteriza răspunsul politic la criză actuală? Se vorbea de dinainte de epidemie de o criză a lidershipului politic la nivel mondial. Comparativ, cum arată răspunsul politic în SUA, Europa, China?

Aurelian Crăiuțu: Încep cu țara în care trăiesc, pentru că aici cunosc mai bine situația și calitatea liderilor. Or, în această privință, se pot trage deja câteva concluzii. Nu e niciun secret că, din 2017 până în prezent, imaginea și influența Americii în lume au scăzut considerabil ca urmare a acțiunilor administrației actuale de la Washington. În cazul crizei actuale, președintele Trump și-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, incompetența managerială și înclinația sa cunoscută de a diviza oamenii în momente critice. În urmă cu doi ani, el desființase de altfel comisia ce urma să se ocupe de astfel de crize. Disprețul față de știință și fapte reale n-a întârziat să-și arate costurile. Trump a tratat cu ușurință de la început răspândirea virusului, anunțând nonșalant în luna februarie că încălzirea vremii îl va elimina până în aprilie. N-a înțeles niciodată mizele crizei și n-a reușit să prevină haosul ce a urmat și continuă în clipă de față. Într-o lună, criză a anulat toate câștigurile economice înregistrate în ultimii zece ani.

Sigur, administrația Trump nu e singura responsabilă de această involuție, dar el e la timonă și e responsabil pentru coordonarea eforturilor la nivelul întregii țări. La nivelul statelor individuale însă, s-au văzut câteva exemple de lideri curajoși și lucizi, din sânul ambelor partide. Aș da exemplu aici pe guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, care a arătat până acum ce înseamnă o conducere eficientă, și pe Mike DeWine, guvernatorul republican al statului Ohio, care a luat și el măsuri eficiente și la timp. Și mai interesante sunt eforturile societății civile în clipa de față. Un exemplu luminos îl reprezintă José Andrés, un bucătar (chef) celebru, originar din Asturia, care a înființat o organizație excepțională, World Central Kitchen, ce joacă un rol aparte în astfel de situații excepționale (http://www.joseandres.com/).

Cât despre liderii europeni, am impresia că ei au dovedit până în prezent, încă o dată, dacă mai era nevoie, o cronică lipsă de solidaritate, care e esențială însă supraviețuirii Uniunii pe termen lung.

China e un caz aparte. O putem considera, fără prea multe îndoieli, responsabilă pentru declanșarea crizei, oricare ar fi originea sa (piață sau laborator), și lipsa de transparență în circulația știrilor care a urmat după aceea. Pe de altă parte, e o putere de prim rang care deține o influență tot mai mare în lumea de azi.

SINTEZA: Cum credeți că se va reașeza din punct de vedere geopolitic lumea după pandemie?

Criză actuală va afecta cu siguranță modul în care trăim zi cu zi, tot așa cum 11 septembrie 2001 a schimbat radical modul în care călătorim. Asta nu înseamnă neapărat schimbări negative. Sunt sigur că vor apărea și lucruri pozitive. De exemplu, a devenit clar că medicina poate fi practicată și online, până la un anumit punct. Comerțul online e deja o realitate. Mă întreb, nu fără îngrijorare, care vor fi consecințele asupra învățământului universitar, de exemplu. Deja se vorbește despre reduceri de bugete de până 10% în universitățile americane. O parte importantă din fondurile de cercetare se vor îndrepta tot mai mult către acele discipline care pot aduce o contribuție directă la păstrarea sănătății publice. Științele umaniste vor avea de suferit în aceste condiții. Anumite colegii și universități vor întâmpina dificultăți majore și se vor închide.

Criza a survenit pe fondul redefinirii cooperării dintre Statele Unite și China. Sigur, America rămâne puterea financiară principală a lumii dezvoltate. Ce se întâmplă la bursa de pe Wall Street poate afecta în continuare ultimul colț al Chinei sau Rusiei. Dolarul rămâne, deocamdată, valuta dominantă pe piața mondială. E greu de crezut că va fi înlocuit vreodată de euro, dar nu e exclusă ipoteza ca, într-o bună zi, să fie înlocuit sau concurat de renminbi. Am urmărit cu toții încercările administrației de la Washington de a limita ascensiunea companiei Huawei. Eforturile nu s-au dovedit însă prea fructuoase până în clipă de față.

Să nu uităm apoi că China deține, în clipă de față, aproape un trilion de dolari în bonds emise de Trezoreria Statelor Unite. Va închipuiți ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o dată, conducerea de la Beijing ar decide să renunțe la ele? Ar fi efectul unei bombe atomice la nivelul întregii lumi, ceea ce nu e deocamdată în interesul Chinei. Dar o astfel de situație e potențial explozivă în orice moment și nu e chiar de neconceput pe termen mijlociu sau lung. Nu e deloc întâmplător că statele autoritare tind să ascundă informațiile care ar putea duce la prevenirea unor astfel de situații. Criza a pornit din China, nu e nicio conspirație aici. E un fapt real care nu poate fi ascuns. E greu de prevăzut că statele occidentale să urmeze exemplul Chinei în viitor. Nivelul de supraveghere a cetățenilor în China e de negândit în condițiile statelor occidentale. Libertățile de care se bucură cetățenii nu vor putea fi îngrădite peste noapte.

SINTEZA: Ne putem aștepta la apariția unor state mai puternice după această experiență? La o intervenție mai accentuată a statului în societate?

Criza a arătat că, fără o intervenție eficientă a statului în astfel de momente critice, nu ne-am putea descurca eficient. Întregi industrii și sectoare depind, în momentul de față, de ajutorul direct sau indirect al statului pentru a supraviețui. Dar statul e capabil să facă și erori mari, cum bine știm, deci nu se cade să cădem în extrema opusă. O atitudine prudentă rămâne calea de mijloc.

La nivelul ideologiilor politice, nu e exclus însă să survină schimbări interesante care să redefinească vechea dihotomie stânga/dreapta. De exemplu, în cazul american, e greu de văzut cum ar mai putea conservatorii să se pronunțe pentru bugete limitate și un stat minimal, în condițiile în care deficitul bugetar, până mai ieri marota republicanilor, a crescut exponențial sub administrația Trump (nici nu mai știu câte zerouri are!). În 2009, când Congresul american aprobase un pachet important de stimulare a economiei, toți republicanii, cu o singură excepție, votaseră împotriva pachetului de asistență economică de aproape 800 de milioane de dolari propus de fosta administrație Obama. Acum însă, aceiași conservatori au votat fără ezitare pentru un pachet financiar de trei ori mai mare propus de administrația Trump.

Dar un stat puternic e mai mult decât unul care intervine în mod activ în economie. Un stat puternic e cel capabil să prevină crize sau să le gestioneze cum se cuvine. Un stat puternic e capabil să ofere servicii sociale eficiente tuturor cetățenilor săi, indiferent de starea lor economică.

SINTEZA: De asemenea, ne putem aștepta la o accentuare a politicilor naționale? În privința Uniunii Europene, cum vedeți evoluția postcriză?

Nu am avut niciodată mari speranțe și așteptări de la Uniunea Europeană. Și asta nu pentru aș fi opus din principiu Uniunii (nu sunt deloc!), ci pentru că nu a reușit să rezolve eficient problema decalajului dintre diversele zone (Nord / Sud, Vest / Est). Nu va fi ușor pentru statele europene să navigheze prudent între China, o putere economică în plină afirmare, și Statele Unite, o putere care nu a gestionat eficient victoria repurtată în Războiul Rece, și Rusia, o fostă mare putere, care se împacă cu greu cu destinul la care au condamnat-o decenii lungi de comunism și pseudocapitalism autoritar. Suveranitatea statelor naționale nu e neapărat ceva rău, de care să ne descotorosim. Și aici însă există extreme. A se vedea cazul Ungariei, unde Orban a folosit, în mod iscusit, criza actuală pentru a-și extinde puterea politică în mod discreționar. În general, sunt circumspect față de orice opțiune centralizatoare și îmi plac structurile flexibile, fluide, locale, la firul ierbii, că să spun așa. Acum e momentul potrivit pentru un nou efort de solidaritate financiară, dar pentru asta e nevoie de mentalități noi la nivelul elitelor politice.

SINTEZA: Ce efecte politice neașteptate pot apărea?

Incertitudinea poate ajuta mișcările populiste, direct sau indirect. În ce măsură, actuala criză va ajuta sau nu mișcările populiste? Nu cunosc răspunsul definitiv la această întrebare. Întrucât populismul a fost, în ultima vreme, după 2000, cea mai mare provocare ideologică la adresa democrației, întrebarea rămâne deschisă și actuală. E posibil ca mișcările de stânga să câștige teren, cu atât mai mult cu cât noile generații nu au memoria Războiului Rece. În Statele Unite, de exemplu, propunerile lansate de campania lui Bernie Sanders de creare a unui sistem de asigurări medicale similar celui european (Medicare for all, single payer) nu mai par, în clipă de față, a fi atât de radicale cum ar fi putut fi interpretate în urmă cu patru ani.

„Un stat puternic e mai mult decât unul care intervine în economie. Un stat puternic e capabil să prevină crize sau să le gestioneze cum se cuvine. Un stat puternic e capabil să ofere servicii sociale eficiente tuturor cetățenilor săi, indiferent de starea lor economică”

SINTEZA: Cine îi pregătește, teoretic, pe politicieni pentru situații de criză cum e aceasta?

Crizele ne iau mereu prin surprindere, fie că vrem să admitem acest lucru, fie că nu. Acum e un fapt că, pe ansamblu, calitatea liderilor mondiali contemporani e modestă, că să mă rezum la un eufemism. Am crezut mereu că cea mai importantă și dificilă virtute a unui politician e moderația. Asta o spusese și Montesquieu în urmă cu aproape trei secole. Dar moderația e o virtute dificilă, care se potrivește doar spiritelor curajoase. Ea e legată de discernământ, de lipsa prejudecăților, de capacitatea de a citi cum se cuvine realitatea și de a o interpreta fără lentile ideologice. O astfel de flexibilitate e opusă în realitate oportunismului politic atât de des întâlnit pretutindeni. Aș spune deci, parafrazându-l pe Max Weber, că orice politician trebuie să găsească, pe cont propriu, o balanță adecvată între etica convingerilor absolute și etica responsabilității. Pentru asta nu există vreun algoritm infailibil, ci e nevoie de mai multe calități, între care moderația și responsabilitatea rămân virtuți supreme.

SINTEZA: Cum vi s-a părut răspunsul politic în România la situația actuală?

Atât cât l-am urmărit, mi s-a părut incoerent, că să folosesc un cuvânt elegant. Cum sunt de origine din Suceava, m-a durut mult să văd incompetența liderilor locali, care a făcut din capitala Bucovinei un focar de infecție. E lamentabil că s-a ajuns acolo. Suceava merită o soartă mai bună!

SINTEZA: Se vorbea, de asemenea, înainte de criză de o fundătură ideologică, ne putem aștepta la revoluții în acest sens?

Dacă această criză ne învață ceva, atunci cred că e vorba de redescoperirea fragilității civilizației în care trăim. Or fragilitatea nu are frontiere ideologice și e un bun îndemn la modestie și prudență. Criză de față ne reamintește, dacă mai era nevoie, cât de puțin știm, cât de greu e să acționăm la timp, împreună și eficient, cât de importanți sunt liderii care ne conduc, împreună cu instituțiile noastre. Acestea din urmă însă sunt, de la un punct încolo, reflecția electoratului însuși.

Mă întreb, nu fără o strângere de inimă, cum va ieși America din această criză. Nu vorbesc de posibilitatea ca Statele Unite să înceteze a fi prima putere mondială pe termen scurt. Acest lucru e greu de închipuit în condițiile în care bugetul militar al Statelor Unite e la fel de mare, precum al următoarelor nouă țări combinate între ele. Dar prestigiul și imaginea democrației americane au avut mult de suferit în anii din urmă și e greu de crezut că vor fi revigorate în urma crizei de față. Statele Unite s-au retras în Parteneriatul transatlantic, au creat diviziuni în sânul NATO, s-au dovedit incapabile a reseta raporturile cu Rusia, s-au dovedit ineficiente în Orientul Mijlociu. În aceste condiții, cine mai poate invoca sistemul american drept democrație exemplară și model de urmat? Nu e o întrebare retorică, dar e una care trebuie să ne dea de gândit.