O fâşie de pământ cu geografie torturată, în mijlocul mării, departe şi aproape de trei continente, Creta e locul unde s-a născut Europa, în mituri şi în istorie. Destinaţie de lenevie binemeritată pentru milioane de refugiaţi estivali de pe continent, cea mai mare insulă a Greciei (un pic mai mică la suprafaţă decât judeţul Suceava) e mai înviorătoare primăvara, când încă nu a fost ocupată total de hoardele de turişti. Sus, sunt munţii încă pudraţi cu zăpadă, jos, sunt plajele paradisiace, cu apa care amestecă şi topeşte culori de jad şi lapislazuli. La mijloc, sunt oraşele, ca un foietaj de straturi istorice, construite, dărâmate şi construite din nou, de-a lungul a cinci mii de ani, din epoca eroilor în cea a influencerilor. Sau dacă vreţi, din epoca Ariadnei, în cea a Arianei Grande.

Chania

Chania, unde am ajuns la început de mai, e al doilea cel mai mare oraş al Cretei şi metropola părţii de vest a insulei, o regiune cu câteva dintre cele mai frumoase plaje ale Europei, dar şi cu o irezistibilă frumuseţe interioară, la propriu şi la figurat. O primă surpriză, chiar pe pista aeroportului, a fost peisajul dominat de crestele înzăpezite ale Munţilor Albi, un masiv care domină din fundal oraşul. Cel mai înalt pisc al acestor munţi se ridică până la nivelul crestelor din planul secund ale Făgăraşului – 2.454 de metri, vârful Pachnos. Zăpezile se păstrează până primăvara târziu, în timp ce la malul mării, vremea este suficient de caldă pentru o baie bună. Briza mării prin aerul cald al Chaniei contrastează plăcut cu fundalul hibernal, de Europă alpină, care nu s-a dezmorţit complet din iarnă.

Din punct de vedere turistic, aproape totul se întâmplă în oraşul vechi din Chania (se pronunţă „Hania”, cu un „h” gutural). Nimic mai mediteranean decât stradelele acestei părţi din oraş, inundate de flori şi pisici, flancate de terase multicolore şi pavate cu piatră, scânteietoare sub soare şi sclipitoare sub ploaie. Rigoarea urbanistică nu a fost niciodată o virtute în această parte de lume, aşa că diversitatea clădirilor completează spectacolul străzii. Numai un ochi antrenat sau un ghid destoinic te poate călăuzi prin labirintul de clădiri veneţiene, otomane şi moderne. Din fericire, niciun Minotaur nu pândeşte după vreun colţ, doar vreun maidanez blazat.

Într-o piaţetă, o biserică neobişnuită, Sfântul Nicolae, depune mărturie pentru trecutul zbuciumat al Cretei. De o parte, are un turn-clopotniţă, de cealaltă, un minaret. Acum e loc de închinăciune ortodox, dar a fost, înainte, cea mai mare moschee din oraş, şi, încă mai înainte, o biserică catolică, ridicată de veneţieni.

Istoria oraşului e densă şi se simte la tot pasul. A fost mai întâi o aşezare neolitică, acum 3.500 de ani, şi de atunci e locuită neîntrerupt, spune ghida locală Vasso Katsantoni. Minoici, micenieni, greci antici, romani, bizantini, arabi, iarăşi bizantini, veneţieni – care au cumpărat insula, ca pe o sclavă, de la un cruciat latin – şi otomani au stăpânit, pe rând, Creta, până în urmă cu 200 de ani. Atunci a început lupta pentru independenţă a Greciei moderne şi a Cretei, şi, după un scurt interludiu de autonomie ca protectorat al Marilor Puteri, insula s-a unit cu Grecia modernă, la începutul secolului XX.

În toate aceste milenii, un port natural, vegheat de un deal care asigura loc de refugiu, au fost avantajele competitive ale Chaniei, graţie cărora a fost tot timpul una dintre aşezările importante ale insulei.

Cretanii s-au luptat tenace şi cu veneţienii, şi cu otomanii. Cu primii au învăţat să convieţuiască, într-un final, dând naştere unei perioade de înflorire culturală şi artistică, cunoscută sub numele de Renaşterea Cretană şi născută din sinteza tradiţiilor vestice şi estice care se uneau în creuzetul cretan. El Greco este purtătorul de flamură al acestei epoci de glorie culturală din secolul al XVI-lea, când au fost ridicate şi zidurile care încapsulează oraşul vechi al Chaniei.

Numele de azi al Chaniei vine din perioada arabă, înainte el fiind Kydonia. Inima oraşului vechi e cartierul Kastelli, cu zidurile sale bizantine, care acum sunt într-un proces de „deparazitare”, pentru a putea fi valorificate turistic. De-a lungul vremii, Chania a fost în mai multe rânduri capitala insulei, dar acum acest statut îl are Heraklionul (Candia, pe vechiul nume).

O plimbare pe cheiurile vechiului port este obligatorie pentru a înţelege Chania. Aici se află şi Moscheea Ienicerilor, primul templu musulman construit în oraş, dar şi şantierul naval veneţian, şi, dominând perspectiva, un romantic far maritim (re)construit de egipteni, într-un scurt episod de dominaţie asupra insulei, la începutul secolului al XIX-lea.

Dar, mai presus de monumente, e, din nou, spectacolul străzii, cu terase, vânzători ambulanţi şi artişti stradali. De pe treptele Moscheii Ienicerilor, se aud o liră şi o lăută (ascultă aici), care acompaniază vocile grave, guturale şi tărăgănate, ale interpreţilor de muzică tradiţională cretană. E un alt fel de muzică grecească, melancolică şi plină de forţă, totodată, care descinde direct din muzica bizantină.

Nu departe de port, lângă zidurile bizantine din Kastelli, se află un şir de ateliere ale meşterilor cuţitari, care continuă o tradiţie seculară – cretanii au fost întotdeauna luptători temuţi, iar cuţitul era arma lor preferată. Puteţi cumpăra de aici de la cuţitaşe-suvenir, la hangere de dimensiuni apreciabile.

Cretanii sunt un neam de luptători şi nici în zi de azi nu e bine să îi întărâţi. Vicky Arvelaki, o producătoare independentă de documentare din Chania, povesteşte că în satele de munte ale insulei, unde influenţele exterioare sunt încă reduse, încă funcţionează legile Vendettei. Un văr primar al ei a fost ucis în urmă cu cinci ani, într-un astfel de război între familii, după ce el, la rândul său, atacase o rudă apropiată a celui care l-a ucis. „Dar asta se mai întâmplă doar în satele izolate, mai ales în zona de munte. În oraşe, lucrurile s-au schimbat complet”, mai spune Vicky Arvelaki.

Un episod celebru în istorie stă mărturie pentru puterea de luptă şi determinarea a cretanilor. Astfel, singurele trei turnuri din Constantinopole care nu au fost cucerite de turci la căderea oraşului, în 1453, au fost cele apărate de o mică armată cretană. După ce tot restul oraşului a fost cucerit, otomanii le-au permis cretanilor să se retragă la corabia cu care veniseră, şi să plece acasă nevătămaţi. De la aceşti cretani a aflat pentru prima dată Europa că marele oraş al Bizanţului căzuse în mâna mahomedanilor.

Toate aceste poveşti şi multe altele sunt spuse, direct sau indirect, la Muzeul de Arheologie şi la Muzeul Maritim din Chania. Pentru mai mult realism, într-o veche hală a şantierului naval veneţian se găseşte un exponat excepţional, o ambarcaţiune construită cu materiale şi tehnici disponibile în perioada minoică. Velierul a navigat în 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice, până pe continent, la Pireu, şi înapoi.

Croazieră în paradis

Una dintre cele mai căutate croaziere care se pot face pe coasta de vest a Cretei este cea care pleacă din orăşelul Kissamos şi îi duce pe călători la insula Gramvoussa şi apoi la laguna Balos. Cele două obiective sunt destinaţii ideale pentru cei îndrăgostiţi de mare şi plajă. Vaporul porneşte spre nord, de-a lungul celei mai vestice peninsule din Creta – pe nume tot Gramvoussa – ocoleşte capul acesteia şi ajunge la insula Imeri Gramvoussa. Aceasta este dominată de o cetate veneţiană, la care se poate ajunge la capătul unei drumeţii plăcute de 15-20 de minute. În vârf, flutură un drapel grecesc de dimensiuni impresionante şi se deschise o perspectivă de mare efect asupra insulelor din jur şi a peninsulei. Locul este atât de pitoresc încât toţi turiştii asiatici pe care îi veţi întâlni pe croazieră vor insista să aibă 1-2-3-4 sau14 selfie-uri aici. Cetatea se află pe un promontoriu care se ridică la 137 de metri deasupra apei. Fortul veneţian a fost construit iniţial în 1579-1582, dar a fost distrus după ce un fulger a lovit pulberăria. Cetatea a fost reconstruită apoi şi a fost de necucerit. Veneţienii au păstrat-o chiar şi după ce otomanii au ocupat Creta. Dar, ca o poveste tristă, fortăreaţa a fost predată în 1692 turcilor de către comandantul veneţian, care s-a lăsat mituit.

Cei care nu se omoară după ruine pot „parca” direct pe plaja generoasă a insulei, cu o apă unde nuanţele de verde şi albastru ale mării se întrepătrund în tonuri de turcoaz, despre care nu ai crede că pot exista în mod natural. Şi dacă asta nu era de ajuns, în spatele plajei se află o zonă de vegetaţie neobişnuită în Europa, cu cactuşi înalţi şi alte-plante-pline-de-spini, formând un peisaj deşertic în buza mării, peisaj care merită cu prisosinţă o plimbare de două-trei zgârieturi. Datorită acestei vegetaţii, păstrată neatinsă, insula a fost declarată sit Natura 2000. Şi dacă nici asta nu era de ajuns, chiar lângă plajă se află o epavă, care adaugă un plus de dramatism peisajului.

După oprirea pe insula Gramvoussa, vaporul pleacă mai departe, spre Balos, unde se găseşte una dintre cele mai frumoase lagune europene. Plaja de aici este în mod constant cotată ca fiind una dintre cele mai frumoase din Grecia, ceea ce nu e puţin lucru, când intri în competiţie cu locuri ca Porto Katsiki, Navagio, Elafonisi, Myrtos sau Koukounaries. La Balos, o limbă subţire de nisip alb uneşte continentul de o insulă pietroasă. Apa este de mică adâncime, în multe locuri numai până la glezne, în altele, până la genunchi. Locurile cu apă mai adâncă, unde se poate înota, se văd de la distanţă, ca nişte pete de un albastru intens. Cei mai activi dintre turişti înoată sau se caţără pe un drumeag, ca să obţine imagini memorabile cu feeria de apă şi nisip. Cei mai puţin activi îşi pierd paşii în plimbări prin apa caldă. Cei care sunt prea comozi şi pentru asta, eşuează întinşi pe burtă, pe jumătate în apă, pe jumătate la soare, cu zâmbete de morse mulţumite.

Grădina Botanică, născută din jar

Un alt obiectiv turistic de neratat în Creta de vest este Grădina Botanică. Este singura amenajare de acest tip de insulă, fiind amplasată la jumătate de oră de mers cu maşina de Chania, în interiorul muntos al Cretei. Drumul sinuos trece printre livezi cu portocali şi măslini. Puteţi opri să luaţi o portocală dintr-un pom – dar nu mai mult – că nu se va supăra nimeni, ne-a şoptit ghida.

Grădina Botanică se întinde pe o suprafaţă de aproape 20 de hectare, pe versanţii abrupţi ai unui deal înalt. Peisajul creat de arborii, tufişurile şi ierburile exotice, aromele de flori de portocal şi lămâi, verbină, oregano, busuioc şi alte o duzină de plante aromatice, se combină de-a lungul unui traseu în serpentine, care poate fi străbătut pe jos, într-o oră şi jumătate – două ore, sau cu bicicleta. Grădina este dominată de un restaurant cu o terasă amplasată superb, pe un piemont cu belvedere. Un prânz sau o cină aici, cu meniul preparat din produse şi ingrediente locale poate fi o amintire pentru tot restul vieţii. Auziţi cum sună: miel cu anghinare, năut cu portocale şi carne afumată, plăcintă de fenicul cu grăsime de lapte, salată de dovlecei, cartofi şi brânză proaspătă etc.

Dacă vreţi să vă întoarceţi acasă cu suveniruri mai originale şi folositoare decât un magnet de frigider, puteţi să cumpăraţi de aici ulei de măsline, vinuri, miere, dulceţuri, ceaiuri şi plante aromatice, toate provenind din grădina botanică sau din satele înconjurătoare. Ceva original este ceaiul de Malotira, o plantă endemică, denumită aşa de veneţieni, fiindcă scoate răul din oameni (în italiană, male=rău, tirare=a trage). La propriu şi la figurat.

Privind frumuseţea edenică a grădinii, de la înălţimea terasei, cu un pahar de vin alb (încercaţi soiul Vilana) sau roşu (Romeiko) în mână, nu îţi vine să crezi că, în 2003, totul aici era scrum. Atunci, un incendiu de vegetaţie alimentat de un vând cald din Africa a pârjolit o suprafaţă uriaşă de plantaţii cu măslini. „Erau aici 200.000 de măslini, printre care şi unii dintre cei mai vechi din Creta şi din lume. A ars tot. Când focul a trecut, m-am gândit, împreună cu fraţii mei, ce să facem pe terenul familiei, pe care îl aveam aici. Aşa s-a născut ideea”, spune proprietarul grădinii, Petros Marinakis (49 de ani). „M-am gândit că nu mai suntem conectaţi cu planeta aşa cum eram. Trăim în cutii şi suntem conectaţi la alte cutii. Mi-am dat seama că lumea nu ştie cum arată un portocal sau un măslin. Apoi, am dezvoltat ideea. Am adus guave, lichi, mango, avocado, dar şi cireşe şi măr. Avem un sol şi o climă care permit să crească floră tropicală, mediteraneană, dar şi temperată şi alpină”, mai spune Marinakis.

În timp, grădina botanică a crescut şi s-a diversificat. Acum are pe „inventar” 155 de tipuri de pomi fructiferi şi 200 de plante aromatice. Tot ce creşte în grădină este natural, nu se intervine cu niciun îngrăşământ sau insecticid. Obiectivul este vizitat de 45.000 de turişti pe an şi reprezintă o investiţie de peste două milioane de euro, de-a lungul celor 15 ani de la înfiinţare.

„Grădina este într-un echilibru, fiecare vietate şi fiecare plantă îşi îndeplineşte rolul pe care i l-a dat natura”, încheie proprietarul.

Micul continent

Creta este un refugiu pentru mii de europeni care pleacă din ţările nordice, pentru a se stabili aici, sub soarele Mediteranei, unde clima e blândă, oamenii sunt relaxaţi şi pământul e roditor. Chiar şi grecii de pe continent vin şi rămân aici, fiindcă insula este mai prosperă şi mai puţin măcinată de stresuri politice şi economice. Ghidul de turism Vasso Katsantoni este din Atena, dar de zece ani s-a stabilit în Creta. „E un mic continent. Nu ai de ce să pleci de aici. În 15  minute eşti de la plajă la munte, şi avem opt luni de vară. Lumea e relaxată, iar criza nu a fost aşa puternică, pentru că e o insulă bogată”, spune aceasta.

Bogăţia insulei, o completează Emmanuil Fountoulakis, responsabil al departamentului de turism din prefectura Chania, înseamnă turismul, dar şi agricultura. „Nu poţi spune cu una e mai importantă ca alta. Fără agricultură, turismul nu ar merge aşa de bine, fiindcă produsele locale sunt cele care fac tot mai mult diferenţa. De zece ani, turiştii, care până atunci rămâneau doar pe coastă, au început să descopere interiorul insulei şi vor tot mai mult să trăiască experienţe autentice, culturale, culinare etc”, spune acesta. Anual, Creta primeşte cinci milioane de turişti, la o populaţie totală de 630.000 de persoane.

Nota redacţiei: Acest articol a fost realizat în urma unui presstrip organizat de Ryanair şi Biroul de Promovare Turistică al Cretei – Zona Chania; selecția informațiilor, opiniile şi comentariile aparțin autorului.