Text de Mihnea Teodorescu

În septembrie 2017, Germania își va alege o nouă componență a Bundestagului și, implicit, o nouă conducere executivă. Este mult prea devreme pentru piaţa predicţiilor, pariurile fiind încă făcute pe „marea coaliţie” aflată la guvernare şi o creştere a numărului partidelor din Parlamentul federal german

Lupta va fi însă, probabil, cea mai acerbă din ultimii 10 ani, partidele politice părând că se se pregătesc deja să aloce o mare parte din discursul electoral unor probleme cu potenţial emoţional, precum imigraţia şi securitatea individuală, deşi, în mod tradiţional, votantul german este preocupat de problemele interne, ce ţin de politicile economice şi fiscale, piaţa muncii, bunăstarea individuală şi naţională.

Emergenţa rapidă a partidului de extremă dreapta Alternative für Deutschland/ AfD, care pledează pentru renunţarea la moneda euro şi respingerea azilanţilor, situat în unele sondaje de opinie chiar pe locul 3 la nivel naţional, a provocat emoţii la nivel mediatic intern şi european, în condiţiile în care partidele care promovează euroscepticismul şi ultranaţionalismul au căpătat nu doar o vizibilitate tot mai accentuată, dar şi poziţii-cheie în organismele decizionale naţionale ale statelor membre UE.

Contextul european dificil din 2016, marcat de Brexit, dezbaterile privind politicile economice, fiscale şi de securitate şi viitorul UE în general, relaţiile transatlantice şi cu Rusia, dar mai ales problema refugiaţilor par să pună presiune pe alegerile federale din septembrie 2017 şi sugerează faptul că şi dezbaterile privind politica externă a Germaniei ar putea să primescă o atenţie mai mare din partea strategilor electorali, mai ales că provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană par mai complexe ca oricând.

Scena politică internă

Sondajele de opinie din luna octombrie 2016 indică faptul că „marea coaliţie” actuală, care înglobează 80% din locurile din Parlamentul federal – Uniunea Creştin-Democrată/ Uniunea Creştin Socială (CDU/CSU) – şi Partidul Social Democrat (SPD) -, are şanse ridicate să se menţină şi după alegerile din 2017, chiar dacă noi challengeri ar putea apărea în structura Legislativului german.

Sprijinul popular pentru CDU/ CSU este de 33-32%, iar pentru partenerul său, SPD – 24-21%. AfD a urcat, în acest an, chiar şi la 15%, surclasând Verzii, care au înregistrat un maxim de 13%. Partidul de stânga – Die Linke, are până la 11,5% din opţiunile electorale, Partidul Liber Democrat/ FDP se situează între 5 şi 7%, iar Liberalii se apropie de 5%, ceea ce le dă speranţe pentru trecerea pragului electoral. În aceste condiţii, o nouă coaliţie CDU/ CSU – SPD nu ar necesita, neapărat, creşterea numărului de parteneri de guvernare.

Pe de altă parte, popularitatea cancelarului Angela Merkel a scăzut la cea mai slabă performanţă, din 2011 până în prezent – 45%, însă pare să rămână cea mai bună opţiune pentru această funcţie, atât pentru partidul său, care nu a avansat un alt nume, cât şi pentru alegători, care o creditează încă în sondaje pe prima poziţie.
Acest lucru nu este de mirare, având în vedere rezultatele economice ale Germaniei din mandatul său, însă presiunile asupra cancelarului sunt în creştere şi provin, în majoritate, din aspecte conexe ambiţiei sale de a rămâne fidelă principiilor care au dus la consolidarea „proiectului european”: integrare, coeziune, dezvoltare sustenabilă.

Sediul parlamentului german

Refugiaţii – factor polarizant al agendei publice germane

Relocarea şi integrarea refugiaţilor sosiţi în Europa din zonele de conflict este o provocare politică majoră la nivel european, dominând agenda politică internă din fiecare stat membru al UE, unde prevalează dezbaterile privind securitatea, costurile economice ale absorbirii imigranţilor, efectele asupra societăţii – cultură, identitate – a naţiunii gazdă.

În Germania, statisticile oficiale relevă, în 2015, o imigraţie netă de 1,4 milioane de persoane – în creştere cu 49% faţă de 2014 -. Combinat cu evoluţiile din 2016, Germania se confruntă cu cel mai mare aflux de imigranţi înregistrat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Efectele politice interne ale constrângerilor pe care acest fenomen le-a produs în Europa, amplificate de atentatele teroriste din Franţa şi Belgia, s-au resimţit imediat şi în statul german, o parte a populaţiei rezonând la efectul de contagiune ale discursului xenofob şi rasist promovat de formaţiunile pan-europene extremiste. În sondajele de opinie, problematica imigraţiei/ integrării imigranţilor a devenit subiect de preocupare central, 83% dintre respondenţii unui sondaj de opinie, din iulie 2016, al GfK Verein, exprimându-se în acest sens.

Numărul celor care au considerat influxul de refugiaţi drept „cea mai presantă provocare a Germaniei” este mai mult decât dublu faţă de 2015, când 35% dintre respondenţi au apreciat-o în acest fel, dar şi peste recordul negativ stabilit în 1992, când 68% dintre participanţi au calificat-o astfel.

Asumarea unor politici imigraţioniste deschise, promovată ferm de cancelarul Angela Merkel la nivel european, a dus la o polarizare rapidă a clasei politice germane. Probabil reprezintă şi unul dintre motivele „succesului” formaţiunilor extremiste în plan local, mai mult decât una dintre cauzele pentru „eşecurile electorale” la nivel regional suferite de CDU/ CSU şi aliaţii săi politici, în această toamnă, în Mecklenburg-Vorpommern şi Berlin.

În termeni fizici, scorul electoral din Mecklenburg-Vorpommern nu este semnificativ, CDU şi SPD pierzând doar câte două locuri în Parlamentul de land şi având acum 42 de locuri, în timp ce AfD a câştigat 18 locuri.

Rezultatul este important însă ca semnal dat formaţiunilor aflate la guvernare. Scorurile bune obţinute de AfD, un partid înfiinţat în 2013, exploatând temerile germanilor privind securitatea individuală, pot fi considerate un avertizor suficient de puternic privind rolul politicilor imigraţioniste în rândul tematicilor electorale viitoare, adăugându-se nemulţumirii publice manifeste, exprimate prin intense proteste de stradă la Berlin, în iulie a.c., împotriva politicilor imigraţioniste şi modului de gestionare a problematicii terorismului asociate acestora.

Modul în care fiecare tabără electorală va justifica politicile de deschidere, respectiv de respingere a integrării azilanţilor din zonele de conflict, în termeni cost-beneficiu economic şi social, ar putea genera unele reconfigurări politice. Este prematur însă să luăm în calcul o schimbare semnificativă în elita politică a Germaniei, la următoarele alegeri federale ori imediat subsecvent acestora, germanii nefiind caracterizaţi în general ca votanţi inconsecvenţi ori antisistem.

Popularitatea Angelei Merkel a scăzut dramatic din 2011 până în prezent | Foto: EPA

Creşterea sprijinului popular pentru curentele populiste şi naţionaliste în Germania urmează un trend îngrijorător la nivel european. Multe dintre formaţiunile care îl promovează au ajuns să conteze pe scena politică din statele membre ale UE – Polonia, Ungaria, statele baltice şi scandinavice, Olanda, Austria, Franţa, Italia. În particular, alegerile prezidenţiale de anul viitor din Franţa sunt importante pentru Germania, liderul Frontului Naţional, Marine Le Pen, fiind decis să devină candidat cu şanse reale de a câştiga şi a schimba cursul european al ţării.

În Germania, AfD este parte a acestui val şi, chiar dacă nu pare să aibă şanse imediate să atingă maximum de potenţial la următoarele alegeri, este într-un moment favorabil şi ar putea deveni, la rândul său, o voce puternică în acest „cor eurosceptic european”.

Schimbarea ar putea proveni din fragmentarea treptată a electoratului, pe fondul nemulţumirilor privind problema imigraţiei, chiar dacă, rolul decisiv pe care Angela Merkel l-a jucat, la nivel european, în încheierea acordului cu Turcia pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor a adus beneficii imediate şi Germaniei, respectiv formaţiunii politice pe care o reprezintă cancelarul. Însă acordul UE cu Turcia pare să intre într-un nou impas, pe fondul creşterii autoritarismului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2015, concomitent cu sporirea pretenţiilor acestuia faţă de UE, în plan financiar şi în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor.
O astfel de perspectivă generează, la rândul său, riscul aspririi negocierilor pentru formarea majorităţii parlamentare şi a noului Executiv de la Berlin, în toamna anului viitor.

Politicile economice şi financiare – un succes relativ

Din punct de vedere economic, Germania este statul cel mai bine poziţionat la nivel european, cu o creştere economică estimată de 1,7% în 2016, similar anului trecut, o rată a şomajului de aproximativ 5%, una dintre cele mai reduse în UE, cu deficit bugetar zero în 2015 ori chiar surplus în 2016 – pentru prima dată în ultimii 40 de ani -, o siguranţă a fondurilor de pensii. Statul german este, de asemenea, a patra economie a lumii, însă această poziţie nu scuteşte conducerea de la Berlin de critici interne privind modul în care îşi impune punctul de vedere în ceea ce priveşte numeroasele dezechilibre, vulnerabilităţi sau probleme financiare ale statelor membre UE.

Până în prezent, Germania a acumulat puncte în favoarea sa: în timpul negocierilor privind programul de redresare a Greciei din 2016, Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a făcut cunoscut creditorilor Greciei că Berlinul nu va accepta prescrierea datoriei statului elen.

Pe de altă parte, şi-a accentuat poziţia divergentă în gestionarea problemelor fiscale ale UE, fapt ce se reflectă vizibil în relaţia „tensionată” cu Banca Centrală Europeană/ BCE. Acuzele referitoare la faptul că politicile monetare ale BCE dăunează economiei germane, în special pe segmentul de pensii şi economii, prin scăderea ratei dobânzii – îngrijorare exprimată de ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, în mai 2016, care, în plus, a acuzat că pomparea de miliarde de euro în pieţele financiare europene a împins votanţii europeni către partidele populiste – au fost contracarate prin lansarea unui document în care ECB arată contrariul.

Politica uşilor deschise faţă de refugiaţi a Executivului german este o necesitate. Integrarea destul de rapidă a aproximativ un milion de refugiaţi pe piaţa internă a muncii este însă dificil de realizat

Dezbaterea, deşi pare de natură pur tehnică, în termeni financiari, este importantă pentru Germania, deoarece guvernul german a încercat să ţină sub control consumul intern, mai ales că, pe fondul unui puternic dezechilibru demografic, piaţa muncii este extrem de fragilă şi, concomitent cu asigurările sociale, va pune presiune pe bunăstarea colectivă a statului, pe termen mediu.

Din această perspectivă, politica uşilor deschise faţă de refugiaţi a Executivului german este de înţeles. Integrarea destul de rapidă a aproximativ un milion de refugiaţi pe piaţa internă a muncii este însă dificil de realizat – de aici şi riscurile politice ale coaliţiei aflate la guvernare şi provocările pe care i le ridică partidele populiste, precum AfD. Cel mai probabil, Germania va continua să fie critică faţă de acţiunile BCE, în special în ceea ce priveşte domeniul financiar.

Efectul Brexit

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat că procedurile oficiale de ieşire a Marii Britanii din UE vor începe în primăvara anului viitor. Negocierile anglo-europene nu se anunţă a fi un proces liniştit, statele membre ale UE exprimând, din mai 2015 până în prezent, opinii diferite cu privire la modul în care ar trebui abordate direcţiile de negociere în ceea ce priveşte piaţa muncii, accesul pe piaţa unică sau controlul asupra imigraţiei.
Marea Bitanie îşi doreşte un acord cât mai favorabil, în timp ce Bruxelles oferă termeni severi pentru a descuraja alte state europene în a întreprinde acţiuni similare. În aceste condiţii, un Brexit „soft” – dorinţa CDU/ CSU – este puţin probabil, iar eventualele asperităţi în negocieri ar putea aduce un avantaj simbolic SDP şi Verzilor, ai căror lideri au fost mai tranşanţi în această chestiune.
Probabil acesta este şi motivul pentru care fostul preşedinte al UE, Herman Van Rompuy, a afirmat că „nu vor avea loc negocieri serioase, fundamentale, pe acest subiect” până după alegerile federale din Germania şi instalarea noului Guvern la Berlin.

Politica externă – motiv de disensiune

Nu este o noutate, în ultimii ani, faptul că partenerii de coaliţie ai CDU/ CSU au opinii diferite în ceea ce priveşte poziţionarea UE şi, în acest context, a Germaniei, faţă de probleme importante de pe agenda politică europeană, privind relaţia cu Rusia, prezenţa în NATO sau dialogul cu SUA.

Dintre aceste subiecte, cel mai vizibil în spaţiul public este cel privind acordurile comerciale ale UE cu SUA – Transatlantic Trade and Investment Partnership/ TTIP – şi Canada – Comprehensive Economic and Trade Agreement/ CETA.

Atât Angela Mekel, cât şi liderul SPD, Sigmar Gabriel, au fost, de la început, în favoarea încheierii acestor acorduri, în opoziţie cu Verzii şi Linke. Recent, însă, Sigmar Gabriel, care este şi ministrul afacerilor economice şi vicecancelar, a caracterizat public TTIP drept „un eşec”, având în vedere numărul mare de aspecte în care se manifestă dezacorduri între cele două părţi şi trenarea identificării unor soluţii unanim acceptate.

Deşi presiunea internă a acestei „poveri politice europene” pare tranşată, prin prisma divergenţelor de opinie manifestate deschis, în ultimul timp, în cadrul negocierilor între Bruxelles şi Washington, chestiunea ar putea conta în cazul unor viitoare negocieri pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare şi a unei eventuale noi coaliţii guvernamentale, ulterior votului din septembrie 2017. Ar putea conta şi faptul că, în septembrie 2016, cu o zi înainte de alegerile locale din Berlin, în 7 oraşe germane importante au avut loc proteste masive împotriva celor două acorduri, susţinute de organizaţii de stânga, grupuri de ecologişti şi, cel mai important, de două uniuni sindicale puternice, IG Metall și Ver.di.

Der Linke este, de asemenea, sensibilă la aspectele ce vizează politicile militare ale Germaniei, nefiind de acord cu participarea trupelor germane la misiuni în afara graniţelor, sub egida NATO ori a coaliţiilor internaţionale.

Consecinţele Brexit, care afectează UE, par să pună presiune pe alegerile federale din septembrie 2017

Concluzii

Problemele Europei sunt, în mare parte, în perspectiva alegerilor legislative, şi problemele Germaniei, şi vor avea un loc important în dezbaterile electorale dinainte de septembrie 2017.

Privite individual, problemele europene pot fi gestionate în perspectiva alegerilor federale de către actuala conducere din Germania, sub mâna de fier a cancelarului Angela Merkel. Privite în ansamblu, ar putea însă genera mutaţii pe scena politică internă.

Calculele actuale arată că susţinerea unor măsuri europene problematice şi asumarea unor decizii dificile în plan intern, cu potenţial negativ la adresa imaginii publice a CDU/ CSU, pare să fi fost un risc asumat de Angela Merkel şi partidul său. Până acum, lucrurile par să fie în favoarea sa, mai ales că, în discursul public intern, este cvasiabsentă o dezbatere privind persoana care ar putea să înlocuiască actualul cancelar.