de Aurora Liiceanu
Dar, de ce să ne mirăm? Astăzi, în Afganistan, femeile nu ies din casă decât însoțite de cineva de sex masculin, acesta putând fi un băiețel de trei ani, iar în Arabia Saudită femeile nu au dreptul să șofeze. Nu putem gândi ce este cu femeile pe planeta noastră fără a vedea că diferențele economice, sociale, culturale și politice fac dificil un discurs uniform despre femei, ele fiind o categorie foarte neomogenă. Chiar și feminismul are versiuni diferite, accepțiuni diferite și istorii diferite.
Biologii susţin că există mai multe sexe, nu doar două. Majoritatea lor susţin că există cinci sexe
Citeam zilele trecute diferite texte legate de feminismul românesc și m-a înduioșat expresia primelor feministe care se defineau ca „feministe cuminți”, despre Sofia Chrisoscoleu (1839-1861), o jurnalistă foarte tânără, rătăcită în presa masculină a acelor vremuri, care făcea un apel femeilor române să participe la schimbarea socială ca unică soluție a emancipării lor, intitulat „Către damele române”. Erau vremuri în care dihotomia femei-bărbați exista ca o regulă a vieții, erau dame și bărbați. Era o lume binară, simplă. Și nimeni nu gândea ca Gaston Bachelard, că a gândi simplificator înseamnă a sacrifica ceva. Ce anume? Astăzi se spune că am sacrificat diversitatea lumii, a speciei noastre.
Dar astăzi, lucrurile s-au complicat.
Maria Lugones încearcă să cerceteze intersecția între rasă, clasă, gender și sexualitate, propunând conceptul de identitate geoculturală și identitate rasială. Da, ea este o academică feministă, dar cum se înțelege ea cu o feministă din altă geografie a lumii? Pentru ea, trăită în Argentina, diferențele în cadrul categoriei femei și cea din cadrul categoriei bărbați sunt mai mari decât cele dintre categoriile femei-bărbați. Pentru ea, masculinitatea și feminitatea sunt noțiuni coloniale care au fost impuse de colonizatori indigenilor care trăiau în triburi. Chiar cuvântul femeie a fost impus de aceștia. Mai susține că supremația bărbaților s-a impus prin creștinism. Triburile erau ginocratice și egalitariene, dar unii indigeni au fost duși în Anglia pentru a deveni binari și a înțelege dimorfismul colonizatorilor. În triburi existau combinații diferite de dimorfism, toate sub o umbrela numită berdache. Ca atare, ce este o femeie și ce este un bărbat are conotații diferite în diferite culturi.
Cele 50.000 de persoane Hijra din India, Pakistan și Bangladesh, minorități transgender, sunt astăzi recunoscute oficial prin legislația acestor țări ca fiind „al treilea gender”. Deși aceste minorități au o lungă istorie, ele au fost desconsiderate de britanici când ei au venit în India. Britanicii au dat o lege în 1897 prin care eunucii au fost considerați criminali.
În ciuda legislației recente, Hijras se integrează dificil, rămânând atașați mai ales celor similari lor, adesea respinși de familie, devenind cerșetori sau prostituate, chiar dacă piața muncii le oferă slujbe. Ei se consideră preferând fie identități neambigue – femei sau bărbați – , fie identitate intersexuată, refuzând să intre in categoria femei-bărbați.
Unii cercetători, cum este Julie Greenberg (2002) consideră că între 1-4% din populația planetei este intersexuată. Intersexuații au anumiți indicatori biologici tradițional asociați cu bărbații și unii indicatori biologici asociați tradițional cu femeile. Și, atunci, în ce categorie intră ei dacă rămânem în binaritate? Să nu uităm că funcția reproductivă a femeii a fost caracteristica esențială a femeii, iar prezența sau absența ovarelor a fost criteriul definitoriu al apartenenței la sexul feminin. Odată cu pilula contraceptivă lucrurile au evoluat către disjuncția între reproducere și plăcere, cu consecințe mai profunde decât credem asupra relației între femei și bărbați.Se scrie și se discută despre diferite feluri de gender dincolo de sistemul binar, ținând cont de trei dimensiuni ale capitalului identitar: analiza culturală a semnificației (semnificația categoriilor gender relativ la alte categorii de semnificații), modelele sistemice de inegalitate (diviziunea muncii, puterea politică, specializările și oportunitățile sociale) și analiza istorică, ideile și practicile legate de gender. Ca atare, conceptul de gender devine o categorie multidimensională de personalitate, sexele fizice fiind insuficiente pentru a stabili diferitele tipuri de personalitate umană.
Când punem problema în termeni femeie sau bărbat, pare că totul este banal, simplu, dar de fapt totul este mult mai complicat.
Prin ce definim sexul?
Prin cromozoni, prin hormoni sau prin organele genitale cu care ne naștem? Dacă sexul este construit social prin binaritate, biologii vin și susțin că există o diversitate pe care noi am pus-o într-un pat Procust, creând o ordine binară pe care natura o respinge. Biologii susțin că există mai multe sexe, nu doar două. Majoritatea lor susțin că există cinci sexe.
Malta a devenit prima țară care a interzis chirurgia non-medicală necesară pentru copiii intersexuați. Chiar și binarismul poate fi gândit în termeni de majoritate/minoritate, atâta vreme cât categoria femei cuprinde minorități. Acest lucru îl susține Lisa M. Diamond care a lansat conceptul de sexualitate fluidă, considerând că orientarea sexuală nu este nici exclusivă și nici fixă, că există femei și bărbați care își schimbă orientarea sexuală în cursul vieții. Ea, însăși, face parte din minoritatea de femei non-heterosexuale, fiind o academică feministă lesbiană, o cercetătoare extrem de productivă. Iată, deci, că nu putem vorbi despre femei în general, ci de femei heterosexuale și femei non-heterosexuale. Lisa M. Diamond studiază de mai bine de zece ani atașamentul afectiv, motivația sexuală, dorința sexuală și iubirea, considerând că aceste aspecte ale identității au fost neglijate în cercetările privind identitatea.
În 1979, reputatul psiholog Serge Moscovici a scris o carte intitulată Psihologia minorităților active, susținând că minoritățile au un rol „inovator”, de care majoritatea trebuie să țină cont. Astăzi cartea lui ar trebui recitită.
În 1979, reputatul psiholog Serge Moscovici a scris o carte intitulată Psihologia minorităților active, susținând că minoritățile au un rol inovator”, de care majoritatea trebuie să țină cont. Nu mi s-a părut că această carte a influențat mult mentalul colectiv al cercetătorilor, mai degrabă interesați de reprezentările sociale. Și nici minoritățile nu erau la modă. Astăzi cartea lui ar trebui recitită, pentru că minoritățile chiar sunt la modă. Pare că astăzi paradigma diversității se impune, iar cei setați în binarism cu greu acceptă diversitatea, multidimensionalitatea gender. Dar, nevoia de ordine, de categorii rămâne, spun psihologii, cât ar fi ei de conservatori, și diversitatea este atât de mare încât se ajunge la individ. Cea mai mică minoritate de pe pământ este individul. Noi putem oare funcționa într-o diversitate pe care să n-o putem ordona, pentru a o percepe, fără să fărâmițăm realitatea? Dacă, așa cum s-a scris în revista Nature (2015), vrem cu adevărat să știm dacă cineva este femeie sau bărbat, cel mai bine ar fi să-l întrebăm. Și, mă întreb, ce facem cu statisticile, cu birocrația binară, cu lipsa de cuvinte care să identifice realitățile diverse?
Aurora Liiceanu este psiholog, autor de numeroase lucrări în domeniu și semnează o colecție de autor la Editura Polirom. A lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din România, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.
