1
2
3
4

A primit o „bursă a geniilor”
 De-a lungul carierei, Daniela Rus a primit numeroase burse şi premii. Una dintre cele mai valoroase distincţii a fost bursa MacArthur, primită în 2002. Acest premiu, în valoare de 500.000 de dolari, la vremea respectivă, este supranumit „bursa geniilor” şi este acordat cetăţenilor americani care „dau dovadă de merite excepţionale şi promit o activitate creativă continuată şi îmbunătăţită”. 
 Daţi un Google cu „Daniela Rus” şi o să aflaţi cu surprindere că prima doamnă a roboticii mondiale este o româncă emigrată în Statele Unite ale Americii. Daniela Rus s-a născut în 1963 la Cluj, şi a terminat în 1981 liceul „Nicolae Bălcescu” din localitate. A emigrat în SUA în anii 1980, iar în 1993, la 30 de ani, devenea doctor în ştiinţa computerelor la celebra Cornell University.

În 1994, fonda laboratorul de robotică de la Dartmouth College, unde a lucrat ca profesor asociat până în 2003, când s-a mutat la Massaschusetts Institute of Technology (MIT). Aici a condus din 2005 Centrul de Robotică al Laboratorului pentru Ştiinţa Computerelor şi Inteligenţă Artificială (LSCID) şi a devenit, din 2008, director asociat al laboratorului. Din 2012 este director „plin” al LSCID. Acesta este cel mare laborator interdepartamental al MIT, cu 900 de persoane, organizate în 50 de grupuri de lucru, pe trei domenii mari: inteligenţă artificială, sisteme şi teorie. LSCID este considerat cel mai performant laborator din lume în domeniul roboticii.

Daniela Rus a acceptat să dea un interviu revistei „Sinteza”, cu condiţia ca acesta să nu atingă decât subiecte legate de profesia sa. Interviul a fost realizat prin e-mail, din cauza agendei încărcate a d-nei Rus.

Daniela Rus a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” | din Cluj-Napoca Foto: John D. & Catherine T. MacArthur Foundation

Daniela Rus a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca | Foto: John D. & Catherine T. MacArthur Foundation

A existat un moment definitoriu în care v-aţi spus „m-am hotărât, eu voi crea roboţi”? Dacă da, care a fost acel moment şi ce l-a determinat?

Serialul „Pierdut în Spaţiu” mi-a deschis drumul către fantezii tehnologice, dar nu mă gândeam să fac roboţi când mă uitam la el. Mi-a plăcut robotul şi Will Robinson, care era un adevărat „computer wizzard” (vrăjitor al computerului – n.r.) Momentul în care am hotărât să merg către robotică a fost la un discurs pe care John Hopcroft l-a ţinut despre marile aplicaţii ale informaticii. Robotica mi-a părut o aplicaţie foarte „cool” şi cu mare potenţial să schimbe lumea. După ce l-am cunoscut pe John Hopcroft am mers la Universitatea Cornell să lucrez cu el.

Domeniul dvs. de cercetare este ştiinţa roboticii colaborative. Altfel spus, studiaţi modul în care mai mulţi roboţi pot fi puşi să lucreze împreună. Cum este privit acest domeniu de cercetare în SUA?

Ştiinta roboţilor care lucrează împreună este foarte importantă, dar prezintă multe provocări care trebuie rezolvate: toate problemele pe care trebuie să le rezolvăm pentru roboţii care lucrează individual şi, în plus, problemele de coordonare. Roboţii deja ajută oamenii şi vor continua să devina tot mai apţi să ajute şi mai mult. Un robot singur poate rezolva un anumit număr de probleme. Mai mulţi roboţi împreună pot rezolva mult mai multe probleme. Este ca la fotbal. De unul singur poţi să loveşti mingea; dar cu echipă împreună poţi face o strategie, şi aşa se marchează golurile mult mai uşor decât de unul singur. Este important să studiem cum interacţionează roboţii unii cu alţii, dar şi cum interacţionează roboţii împreună cu oamenii.


Computerele personale, tehnologia wireless, telefoanele inteligente şi aplicaţiile uşor de descărcat au democratizat deja accesul la informaţie şi calcul şi au transformat modul în care oamenii trăiesc şi muncesc. În anii care vor veni, roboţii vor extinde această revoluţie digitală în viaţa de zi cu zi, cu consecinţe care vor fi la fel de profunde.

Daniela Rus pentru revista Foreign Affairs


Sunteţi cunoscută pentru crearea „nisipului inteligent”, care poate lua diverse forme, de exemplu cea a unei şurubelniţe sau a unei chei pentru şuruburi. În ce stadiu aţi ajuns cu acest proiect?

Proiectul continuă; am făcut recent un nou sistem, care se numeşte „M-Blocks”. M-Blocks extind capabilităţile nisipului inteligent cu mişcare controlată. Sunt cuburi robotizate. M vine de la mişcare, magnet şi magie. Mişcare fiindcă aceste cuburi se pot mişca prin salturi. Magnet deoarece cuburile se pot conecta cu alte cuburi folosind magneţi şi, odată conectaţi, pot să se mişte împreună. Magie pentru că suprafaţa cubului este foarte netedă, nu se văd niciun fel de subansamble şi, din această cauză, pare că aceste cuburi se mişcă în mod magic.

În 2013 LCSID a prezentat primii roboţi modulari, formaţi din cuburi magnetice, fără părţi exterioare mobile, care se autoasamblează pentru a lua diverse forme. Pe atunci se anunţa construirea unui număr de 100 de astfel de roboți. În ce stadiu se află acum acest experiment?

Am construit câteva zeci de cuburi care se pot mişca într-o singură direcţie. În ultimul an am construit cuburi care se mişcă în orice direcţie. În această vară ne concentrăm să construim câteva zeci de M-Blocks şi să implementăm algoritmi, care fac ca aceşti roboţi să lucreze împreuna pentru mişcări interesante coordonate, şi pentru construcție.

Care credeţi că va fi următorul „big thing” în domeniul roboticii? Acea descoperire pe care o aşteaptă şi o caută toată lumea… 

Fiecare robotician are astfel de aspiraţii dar nu ne place să vorbim despre ele, înainte de a le realiza. Pentru mine, aspiraţia mea este să văd roboţi peste tot; să sporească şi să susţină activităţile oamenilor acasă, la muncă, la şcoală, pe stradă, în pădure, în ştiinţă etc. Roboţii să fie la fel de prezenţi ca şi telefonul de la care îţi trimit acest mesaj sau ca şi maşina pe care o conduci. Cu alte cuvinte, să fie parte din stofa vieţii.

Există multe persoane care asociază ceea ce faceţi dumneavostră cu personajele SF din seria „Transformers”. Cât de aproape de realitate este această asociere?

Avem aspiraţia să facem roboţi cu corpuri flexibile. Dar aptitudinile din filme sunt mult mai avansate decât posibilităţile reale are roboţilor. Însă continuăm către aceste ţeluri.

Sunteţi prima femeie care conduce LCSID. Este acesta un avantaj sau un dezavantaj pentru dvs.?

Eu nu ma gândesc la acestă întrebare. În schimb mă întreb care este viitorul calculatoarelor şi ce pot să fac ca să contribuim împreună cu colegii de la LCSID. Vrem să facem lumea mai bună. Vrem să rezolvăm problemele cele mai importante pentru oameni şi pentru planeta noastră. Vrem să explorăm universul, să mergem la stele. Vrem să îmbunătăţim condiţia umană. Toate acestea cu ajutorul calculatoarelor şi al roboţilor.

Daniela Rus, arătând un set de pietricele robotice | Foto: M. Scott Brauer

Daniela Rus, arătând un set de pietricele robotice | Foto: M. Scott Brauer

Când credeţi că un robot va mătura curtea de la „Bălcescu”?

Este o idee grozavă! Această aplicaţie este foarte aproape. Avem deja roboţi care curăţă apartamentele, bazinele de înot şi care taie iarbă – putem să combinăm aceste aptitudini, ca să creăm robotul-curăţător-pentru-curtea-de-la-Bălcescu. Trebuie doar puţin timp.

…şi când vor conduce roboţii lumea?

Întotdeauna vom avea butonul roşu, care se poată apăsa, ca să oprim roboţii, dacă nu ne place ce fac!

Robotul care „învie”, trăieşte şi moare
Unele inovaţii de la LSCID sunt tulburătoare. Recent, laboratorul condus de Daniela Rus a prezentat un robot subţire ca o foaie de hârtie, care se auto-împachetează într-o formă care îi permite să se deplaseze şi să îndeplinească diverse sarcini, precum transportarea unei încărcături sau deplasarea într-un câmp cu obstacole. La final, robotul poate fi introdus într-un pahar de apă, în care se dizolvă! „Am creat un robot care se ridică şi umblă. Cu alte cuvinte, robotul se auto-formează, pe loc, îşi îndeplineşte sarcinile, şi apoi se aneantizează”, spune Daniela Rus în filmul de prezentare al robotului (mai jos).
DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR