Revista SINTEZA continuă călătoria pe harta vinurilor din România. Am ajuns în Dobrogea, ale cărei vinuri stau pe masa regilor României de zeci de ani, şi unde porumbeii au convins o franţuzoaică să lase Champagne pentru 23 August.
Episoadele precedente:
- VIN DIN ROMÂNIA (I)| Viţa veche şi lumea nouă
- VIN DIN ROMÂNIA (II) | Transilvinia
- VIN DIN ROMÂNIA (III) | Tezaurul din beciurile Vrancei
Grafică: Isabela Muntean
Pe harta vinurilor, Dobrogea a fost o pată albă până la unirea cu România. Ieşită de sub stăpânirea neiubitorilor de vin în 1878, provincia istorică dintre Dunăre şi Mare a început să fie testată de viticultorii români aproape imediat. Primele 4,8 hectare de viţă-de-vie au fost plantate experimental la Murfatlar, în 1887, cu scopul de a atenua efectele secetei.
Apoi, pe când mijeau zorile secolului XX, în 1907, plantaţia de la Murfatlar a fost extinsă cu 10 hectare de viţă nobilă, din soiuri internaţionale. În august 1939, când războiul plutea în aer, regele Carol al II-lea, încântat de vinurile de Murfatlar, a dispus trecerea viei de aici în rândul furnizorilor Casei Regale.
O tânără poartă o tavă cu vin. Detaliu din fresca aflată pe unul din pereţii sălii de protocol de la SCV Murfatlar | Fotografii: Vakarcs Lorand
Astăzi, fosta parcelă de vie regală se află pe dreapta, cum intri în Murfatlar dinspre Constanţa, şi este administrată de Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă (SCV) Murfatlar.
În perioada comunistă, la Murfatlar se procesau strugurii din toată Dobrogea, vinurile de aici devenind celebre în România, dar şi în ţările CAER. Clădirea SCV este în sine un muzeu în aer liber al perioadei de glorie comunistă a Murfaltarului. Ferestrele sunt decorate cu vitralii inspirate din cultivarea şi culegerea viţei-de-vie, mobilierul, holurile, uşile - toate par încremenite în 1967, anul inaugurării clădirii. În sala de protocol, o frescă din acelaşi an, realizată de studenţii la Arhitectură din Bucureşti, oferă un fundal realist-socialist pentru o lungă masă tovărăşească, unde se organizează şi degustări.
Clădirea a rămas, poate, la fel, dar vremurile s-au schimbat. De pe acoperiş, viile podgoriei Murfatlar se văd ca în palmă. Doar 120 de hectare mai sunt administrate de SCV, din cele circa 1.000 câte erau înainte de 1989.
Instituţie de stat aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole, dar care trebuie să se autosusţină financiar, SCV Muftalar a trecut prin clipe grele în urmă cu câţiva ani, când o linie de îmbuteliere achiziţionată prin credit bancar a fost vândută la licitaţie, împreună cu alte active, pentru recuperarea datoriilor.
Odată depăşit momentul critic, SCV se concentrează acum pe modernizarea capacităţilor de prelucrare a vinului şi creşterea calităţii. Aici au fost create şi trei soiuri de struguri unice: Columna, Mamaia şi Cristina. Columna a fost creat în 1985, din soiurile Pinot Gris şi Grasă de Cotnari. Acest soi a fost medaliat la târgul de invenţii de la Geneva, în 1994, spune directoarea SCV, Aurora Ranca.
De altfel, unul dintre cele mai bune vinuri pe care le produce SCV Murfatlar este un Columna ecologic. „Strugurii provin de pe o parcelă de trei hectare pe care nu se folosesc ierbicide sau pesticide, ci doar sisteme naturale de îngrijire a plantei şi sunt culeşi manual”, explică directoarea staţiunii. Pe lângă vinul ecologic Columna, SCV mai scoate la vânzare vinuri sub etichetele Via Regală şi Academic.
Un alt soi creat la SCV Murfaltar, Mamaia, a luat naştere în 1993, din Merlot, Băbească Neagră şi Muscat Ottonel. „Este un soi care dă un rose închis, cu o aromă tipică”, explică inginerul-şef al SCV, Petru Boloş. Potrivit acestuia, 2013 a fost la Murfatlar un an foarte bun, generând vinuri de mare calitate din soiurile Chardonnay şi Cabernet Sauvignon.
Staţiunea are o colecţie de 25.000 de butelii, stocate dintre cele mai bune vinuri, din 1948 încoace. Un Pinot Gris din 1950 costă 632 de lei.
O mică porţiune din parcela de vie regală din faţa SCV Murfatlar. Carol al II-lea a fost primul cap încoronat vrăjit de calităţile vinului dobrogean
Colosul în insolvenţă
Exact în celalalt capăt al Murfatlarului, spre Medgidia, se află sediul gigantului SC Murfatlar România SA, cel mai mare producător de vinuri din ţară, care exploatează o suprafaţă de 2.600 de hectare cu viţă-de-vie. Compania se numără printre furnizorii Casei Regale a României, şi atât de mare este faima vinului produs aici, încât a ajuns sinonim cu toată podgoria, deşi în zonă există şi crame ale altor companii. Marele producător, deţinut de antreprenori români, este în insolvenţă din 2012.
Potrivit celor mai recente date oferite publicităţii, compania marşează pe 27% vinuri premium, 40% vinuri din gama medie şi 33% economice. La sediul din oraşul Murfatlar mai funcţionează şi un muzeu al vinului şi o sală de degustări. În ciuda insistenţelor, nu am putut vizita crama SC Murfatlar.
Seceta, calcarul şi soarele
Soiurile care fac performanţă în podgoria Murfatlar sunt Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, dintre cele albe, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, dintre cele roşii, este de părere oenologul Petru Boloş de la SCV Murfatlar. Calitatea vinurilor de Murfatlar este dată de condiţiile climatice şi de sol ale zonei. Este vorba mai ales de clima secetoasă, roca nativă, care este carbonatul de calciu (calcarul), şi soarele puternic. Sunt condiţii apropiate de cele din zona Champagne, mai spune oenologul. Aceleaşi condiţii i-au făcut în 1913 pe doi pionieri ai viticulturii din România, George Nicoleanu şi Vasile Brezeanu, să încerce să obţină aici vinuri spumante de tip Champagne. Acestea nu s-au ridicat la calitatea scontată, aşa că producţia a fost reprofilată către vinurile demidulci şi dulci. „Datorită climei, a solului, şi a intensităţii luminoase, soiurile franţuzeşti au prins aici cel mai bine. Pentru că ele acumulează foarte mult zahăr, iar în anii buni obţii vinuri cu rest mare de zahăr natural. Solul este predominant din carbonat de calciu şi atunci vinurile au aciditate mai scăzută, dar sunt mai catifelate”, teoretizează oenologul.
Datorită climei, solului și intensității luminoase, soiurile franțuzețti au prins aici cel mai bine (...). Solul este predominant din carbonat de calciu, și atunci, vinurile au aciditate mai scăzută, dar sunt mai catifelate
Petru Boloș (foto), oenolog SCV Murfatlar
Crama-bijou din 23 August
Teoria a fost aplicată la 60 de kilometri mai încolo, în comuna 23 August, lângă plajele de la Olimp, chiar de o franţuzoaică din Champagne, Anne Marie Rosenberg. „Clos de Colombes”, crama-bijou a franţuzoaicei, se află pe un domeniu de patru hectare de viţă-de-vie, bătută de briza sărată a Mării Negre, care se ghiceşte după hotelurile-brontozaur ale staţiunii.
Vinurile Annei Marie Rosenberg stau la învechit în baricuri de stejar
„Clos” în franceză desemnează un domeniu viticol închis de un gard de piatră, iar „colombes” (porumbei – n.r.) vine de la un porumbel care i-a zburat în apropiere doamnei Anne Marie, când a vizitat prima dată domeniul. „Sunt un pic nebună”, spune, după aproape 15 ani de la acea întâmplare, Anne Marie Rosenberg, într-o limbă română cu accent de Patricia Kaas. Nebunia ei a fost să creadă, în 2001, când a văzut o ruină, că va scoate un vin bun, din pământ şi piatră seacă. Şi - cum se întâmplă cel mai adesea cu astfel de nebuni - a avut dreptate.
Din partea mamei, Anne Marie Rosenberg este a 14-a generaţie a unei familii de viticultori din Champagne. Aflată acum la a doua tinereţe, ea a avut o carieră de specialist în resurse umane şi comunicare, dar a fost şi jurnalist de vin. A urmat un curs internaţional în domeniul vinificării şi a lucrat ca director de cramă în SUA. S-a întors în Franţa unde a deschis un magazin de vin şi a aşteptat ca fiul său să îşi termine şcoala pentru a fi pe propriile-i picioare. Apoi s-a gândit ce ar vrea să facă în a doua parte a vieţii şi, cu prilejul unei vizite în România, a găsit răspunsul. „Bunicul meu din partea tatălui este român, dar până în 2001 nu m-am gândit să vin aici. Nu am avut legături foarte strânse cu familia din România”, povesteşte Anne Marie.
Apoi, în 2001, a vizitat in extenso ţara şi, inevitabil, litoralul. „Eram cazată la hotelul Amfiteatru, din Olimp şi, când microbuzul a făcut stânga de la drumul principal spre hotel, am văzut toată zona asta, cu vie moartă şi o ruină în mijloc. Am simţit atunci ceva aici”, spune antreprenoarea şi arată cu mâna spre ceafă.
Atunci s-a produs declicul. A doua zi a venit cu un taxi să viziteze clădirile părăginite din mijlocul viţei-de-vie şi un porumbel i-a dat târcoale. Un an mai târziu a cumpărat domeniul şi, în 2005, a început renovarea. În 2006 a produs primul vin, din struguri cumpăraţi şi din cei produşi de vechea viţă-de-vie. „A fost primul vin pe care l-am făcut. Fără consultant şi fără oenolog. M-am gândit că nu e rău. L-am pus în vânzare în 2008”, povesteşte Anne Marie Rosenberg. Aproape din întâmplare, o sticlă a ajuns la revista de specialitate vinul.ro, iar de atunci „Clos de Colombes” a devenit un nume în lumea vinului românesc. Viţa-de-vie veche a fost înlocuită cu una nouă, cu ajutorul fondurilor europene. Clădirile ruinate au devenit acum o cramă modernă, cu pivniţă săpată în stâncă, spaţiu de cazare, terasă şi un restaurant rafinat.
Producţia este mică, sub 20.000 de sticle an, pentru a permite păstrarea unei calităţi mari. Vinurile „Clos de Colombes” au intrat în portofoliul unor retaileri ca Auchan sau Mega Image, iar cele din gamele de vârf se distribuie în magazinele de specialitate şi în winebaruri.
Piramida vinurilor
Anne Marie Rosenberg ia o hârtie şi desenează o piramidă. „Vedeţi, primul nivel, de la baza piramidei, sunt vinurile din supermarketuri, apoi urmează nivelul al doilea, din care produc maxim 3.000 de sticle, care sunt cupajele Terra Alba şi Terra Rosa, apoi, nivelul al treilea, în jur de 1.000 de sticle, din soiurile Sauvignon Blanc, Syrah şi Viognier”, explică producătoarea de vinuri. La al patrulea nivel se situează cupajele „Prinţesa şi bobul de mazăre” (alb), respectiv „Omuleţ de lemn” (roşu), care combină, fiecare, câte un soi românesc cu unul internaţional. Din aceste cupaje nu se produc mai mult de 700 de sticle pe an.
În vârful piramidei, la nivelul al cincilea, se află Renaissance, cupaj alb şi roşu, din care se produce anual câte un singur butoi, în jur de 300 de sticle, ambalate manual. „Acest vin îl fac doar din strugurii de pe o parcelă de 6.000 de metri pătraţi, care, după o muncă de trei ani, în anul 2009, parcă a renăscut. De aceea i-am şi dat acest nume”, mai spune Anne Marie Rosenberg.
Pe cei care îi savurează vinurile şi restaurantul pe care l-a deschis, franţuzoaica îi descrie ca fiind „oameni care călătoresc, care sunt deschişi, care mănâncă şi altceva decât şniţel cu cartofi pai şi ciorbă de burtă”.
În total, cu tot cu fondurile europene care au finanţat replantarea viţei-de-vie, Anne Marie Rosenberg estimează că a investit mai mult de un milion de euro, pe care speră să îi amortizeze în zece ani de la ieşirea pe piaţă. Momentan, „Clos de Colombes” exportă pe piaţa foarte complicată din Suedia, iar, pe viitor, energica investitoare franceză vrea să atace piaţa americană şi pe cea belgiană. Cât despre domeniul din Champagne al familiei sale? „L-am lăsat în seama unui cuplu care are grijă de el. Aici e mult mai interesant”.
Pe la mine trec oameni care au o anume educație, care călătoresc, care sunt deschiși, care mănâncă și altceva decât șnițel cu cartofi pai și ciorbă de burtă.
Anne Marie Rosenberg (foto), proprietar crama „Clos de Colombes”
Vinul de la temelia Europei
Pe lângă Murfatlar, tradiţia vinului regal de Dobrogea este ţinută şi în colţul de nord-vest al provinciei istorice, la Măcin, unde, viţa-de-vie creşte pe pantele celor mai vechi munţi din Europa, măcinaţi de trecerea eonilor până au ajuns nu mai înalţi ca nişte coline. Aici, singura firmă cu capital mixt româno-belorus din ţară, Alcovin, figurează din 2011 pe lista oficială a furnizorilor Casei Regale. „Acest statut este o onoare şi garanţia faptului că facem un vin bun. În 10 mai, când e ziua porţilor deschise la Palatul Elisabeta, participăm cu prezentare de produse, alături de toţi furnizorii Casei Regale. În rest, onorăm comenzile acesteia, în funcţie de ce solicită, poate fi Merlot, poate fi Aligote, poate fi Fetească Neagră, poate şi una şi alta şi încă ceva, în funcţie de ce eveniment are loc şi ce consideră ei că au nevoie”, explică directorul economic al Alcovin, Dan Jalea.
Magazinul de desfacere de la Alcovin Măcin este conceput ca o vitrină pentru vinurile din toate gamele comercializate de companie
Alcovin a fost construită pe ruinele unei foste întreprinderi de stat de vinificare şi viticultură, scoasă la licitaţie în 2002. Pe vremea comunismului se făcea o vinificare primară, din care se obţinea un vin brut care era trimis mai departe la Murfatlar, pentru rafinare, îmbuteliere şi comercializare, spune directorul de producţie, Ionuţ Gâdiuţă. Celor 150 de hectare iniţiale li s-au mai adăugat 157 în 2009, printr-un program de replantare. Crama a fost şi ea modernizată, printr-un proiect european de 426.000 de euro.
Recent, Alcovin a lansat pe piaţă un vin produs special pentru Delta Dunării, denumit „Trei braţe”. „Este un cupaj de trei soiuri albe româneşti, Fetească Regală, Fetească Albă şi Tămâioasă Românească, gândit pentru turiştii care vizitează Delta şi doresc să guste un vin autentic, din părţile locului”, spune Ionuţ Gâdiuţă. Alcovin vinde şi vin la vrac, segment pe care este puternic „concurat” de podgorenii din jur, care comercializează la negru, dar are şi o gamă high-end, Renatus. La fel ca în cazul Renaissance-ului preparat de Anne Marie Rosenberg, şi acest cupaj de Măcin este botezat după o parcelă de viţă-de-vie care a renăscut din pârloagă. Alte game de vin îmbuteliate de Alcovin sunt Curtea Regală, de larg consum, şi Pelegrin.
La şpriţ cu Terente
Alcovin este în continuă expansiune, după o investiţie totală de şapte milioane de euro, din care circa trei milioane de euro reprezintă plantaţiile noi. Investiţia vizează şi dezvoltarea unei baze de turism oenologic. Există deja două spaţii de degustare, unul mai mic, pentru degustări de până la 12 persoane, denumit „Pivniţa lui Terente” şi unul de dimensiuni respectabile, unde pot fi organizate şi evenimente corporate – „Crama Dobrogeană”.
„Terente s-a născut chiar în Carcaliu, unde avem şi noi vii multe. Nu ştim dacă îi plăcea vinul, dar de ce să nu ne imaginăm că, pe lângă ceai sau pe lângă tărie, din când în când mai gusta şi un vin bun”, zâmbeşte directorul Dan Jalea. Acesta speră ca şi afilierea la un program turistic internaţional, „Danube Wine Experience”, să aducă un număr mai mare de turişti pasionaţi de vin la crama din Măcin. Şi, bineînţeles, să nu plece fără să fi cumpărat ceva de la magazinul de desfacere al cramei.
