Noțiunea de declin nu însemnă întotdeauna în viața economică și socială a unei societăți o evoluție negativă, de deteriorare a unor stări, a unor procese și fenomene de natură foarte diferită și care își poate pune amprenta pe gradul de civilizație materială și spirituală. Declinul mortalității prin boli infecțioase și parazitare, ca și prin alte cauze, al analfabetismul , al proporției populației trăind în sărăcie și alte evoluții descendente care au însemnat progres în viața economică și socială sunt doar câteva exemple care ilustrează afirmația. În cazul populației țării noastre însă declinul este o evoluție profund negativă, prin întindere a reculului, dimensiune și ireparabile dezechilibre produse în structura pe vârste a populației. Și mai există o particularitate însemnată: dacă în alte domenii stoparea declinului și reinstalarea creșterii prin politici și alocare adecvată de resurse pot repara în timp o stare deteriorată, în cazul populației ecourile negative se vor etala în mod automat pe mai multe decenii prin rigida dinamică internă a construcției demografice.

Anul 2017 este cel de-al 28-lea an de declin demografic în România. Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) în ultimii ani asupra populației țării fac distincție între două categorii de populație: populația care are reședința permanentă (domiciliul) în țară și populația care are reședința obișnuită, locuiește, în țară. Diferența dintre cele două populații reprezintă numărul românilor care au reședința permanentă în țară, dar locuiesc și trăiesc de cel puțin 12 luni în alte țări. Potrivit standardelor aplicate în țările Uniunii Europene începând cu recensămintele din anii 2010-2011, populația înregistrată la recensământ și actualizată apoi pentru anii de după recensământ este populația rezidentă a țării și ea constituie indicatorul de referință în statisticile demografice, economice și sociale ale statelor membre. Se poate deduce că în populația rezidentă din țările cu imigrație importantă sunt incluși și imigranții care și-au stabilit reședința obișnuită, de cel puțin 12 luni, în aceste țări, ei ne mai făcând deci parte din populația rezidentă a țării de origine. Potrivit datelor publicate de INS, la începutul anului 2017 populația cu reședința permanentă în țară era de 22,2 milioane, iar cea cu reședința obișnuită în țară de 19,6 milioane, ceea ce însemnă că 2,6 milioane de români au reședința obișnuită în alte țări. Lor li se adaugă sute de mii de români care se află în alte țări, dar fără schimbare de reședință de cel puțin 12 luni și neincluși, din varii motivații, în statisticile oficiale ale țărilor respective asupra schimbărilor de reședință. Din aceste statistici, transmise regulat la Eurostat, și din informații provenind din alte surse, INS determină migrația externă anuală inclusă apoi în modelul de calcul al populației rezidente. Gradul de cuprindere și calitatea acestor date de migrație determină și calitatea datelor asupra populației rezidente, îndeosebi în profil teritorial. Dificultățile nu sunt puține. Declinul populației țării este prezent în ambele populații, dar în măsura cea mai însemnată și cea mai importantă ca implicații și consecințe în populația rezidentă. Populația rezidentă este calculată de INS începând cu recensământul din luna octombrie 2011, dar estimațiile retroactive acoperă și anii 2002-2010 (INS, 2017).

Declinul din anii 1990-2016

Populația cu reședința obișnuită în țară – 3,6 milioane locuitori; Populația cu reședința permanentă (domiciliu) în țară – 1,1 milioane locuitori.

La începutul anului 1990 populația țării era de 23,2 milioane locuitori. Numărul românilor care aveau domiciliul în țară și reședința în alte țări era neînsemnat și cifra menționată se referă de fapt la populația care avea și reședința permanentă și reședința obișnuită în țară. Cei care au emigrat în ani anteriori în alte țări (preponderent în Germania și în Israel) nu mai aveau domiciliu în țară. Cu alte cuvinte, populația de la începutul anului 1990 este coerent comparabilă cu cele două populații actuale – cea cu reședința permanentă și cea cu reședința obișnuită.
În populația rezidentă în țară se află peste 88% din populația cu domiciliu în țară (19, 6 mil. /22,2 mil.). Mesajul major al acestei proporții este însă altul: 12% din populația României trăiește în alte țări. O proporție imensă. Iar dacă adăugam alte sute de mii de români aflați în străinătate fără a fi cuprinși în statisticile asupra celor rezidenți, proporția devine și mai ridicată, ducând la o întrebare delicată: de fapt, care este populația țării? Detalii asupra declinului populației rezidente în anii 1990-2016 și a contribuției scăderii naturale și migrației externe cu schimbare de reședință sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1

Nu surprinde proporția de aproape 75% a scăderii prin migrație, cunoscând dezvoltările spectaculoase ale fenomenului după anul 1989 și contextul economic, social și politic în care au avut loc. Ceea ce surprinde este însă dimensiunea scăderii naturale: aproape 1 milion locuitori. Este imensa diferență dintre numărul deceselor și al născuților vii în anii 1990-2016. Migrația externă are o determinare predominant economică și un transfer consistent din creștere economică ridicată și stabilă spre un standardul de viață mai ridicat ar crea premize de reducere a fenomenului. Scăderea naturală are o determinare mai complexă, în care factorilor economici li se asociază factori sociali, culturali, medicali care au dus la reculul natalității și recrudescența mortalității generale. Schimbarea acțiunii aceste factori în direcția redresării natalității și reducerii mortalității înseamnă o remodelare a unor complexe mecanisme nu în întregime cunoscute.Revenind la scăderea de 1,1 milioane a populației cu domiciliu în țară, ea provine – esențial – din masiva scădere naturală de 978 mii persoane. S-ar adăuga un modest declin natural propriu doar celor 2,6 milioane de români cu domiciliu în țară dar având reședința în alte țări (declin neînregistrat în mod firesc în țară), și o posibilă ușoară migrație netă negativă cu schimbare de domiciliu (ambele însemnând 99 mii persoane). Datele prezentate în tabelul 1 oferă o imagine generală, agregată a declinului populației țării. Pentru componenta cea mai importantă a declinului populației rezidente, prin migrație externă, datele permit determinarea particularităților regionale, pe medii sociale și pe sexe (tabelul 2) iar aceste particularități îmbogățesc cunoașterea unui fenomen care este clasat de unii autori ca fiind a treia mare schimbare din societatea românească după anul 1989, primele două fiind trecerea de la economie centralizată la economie de piață și de la totalitarism la democrație, cu precizarea că explozia migrației este de fapt expresia compensării a „… ceea ce românii nu au găsit în celelalte două schimbări” (Sandu, 2017). Intensitatea migrației externe la nivel regional, măsurată prin numărul de locuitori cu reședința în alte țări la 100 locuitori care au domiciliu în regiune, depinde de gradul de dezvoltare a regiunii, de experiențe istorice anterioare, de măsura în care s-au constituit rețele de migrație în țările dezvoltate de destinație. Acești factori pot explica intensitatea mai mare din regiunile Nord-Est și Sud-Est. La prima regiune s-ar putea adăuga o creștere demografică naturală în deceniile anterioare. Expansiunea economică importantă din regiunea București-Ilfov a redus propensiunea spre migrație externă și este de admis că și în regiunea Sud-Muntenia influențele au existat și există iar potențialele fluxuri de migrație externă au fost înlocuite de migrație internă spre regiunea Capitalei și a zonelor adiacente.

Tabelul 2

Migrația este consistent mai importantă în mediul urban unde locurile de muncă în întreprinderi industriale s-au redus dramatic iar șomajul a agravat o situație economică și socială în degradare considerabilă. Este de admis că nivelul de educație mai ridicat și profilul profesional al populației din mediul urban au facilitat migrația în măsură mai mare în raport cu situația populației din mediul rural. Mediul rural din județul Ilfov face excepție prin toate caracteristicile sale economice și demografice, plasate în cadrul mai larg al regiunii București-Ilfov. O ultimă observație: nu există diferențe între migrația femeilor și cea a bărbaților, ca intensitate.

Starea actuală

Declinul populației rezidente s-a intensificat masiv în ultimii ani prin ambele componente și contribuțiile sunt cele din tabelul 3 de mai jos. Reculul natural s-a majorat atât prin reducere moderată a numărului de născuți, cât și prin ușoara ascensiune a numărului de decese (figura 1) iar recrudescența migrației externe arată cât de complex a deveni fenomenul, realitățile economice, sociale și politice neconstituind factor de diminuare a propensiunii spre migrare.

Tabelul 3

O scădere naturală care ajunge la 70 de mii persoane anual și o migrație netă de 60-70 mii persoane amplifică dramatic declinul anual la 130-140 mii locuitori. În cei șapte ani din tabel declinul populației a depășit 700 mii de locuitori. Sunt valori disproporționat de mari pentru o populație de 19,6 milioane locuitori, amplificând și ritmul și gradul de depopulare a țării.

Figura 1

Plasând examinarea declinului la un nivel teritorial mai mic, cel al județelor și luând în considerare doar acțiunea creșterii naturale și a migrației interne cu schimbare de domiciliu, tabloul declinului populației rezidente este mult mai sumbru prin întindere și amploare. În anul 2015 numai în județul Ilfov s-a înregistrat o creștere naturală a populației, modestă ca mărime. Reculul natural cel mai important a avut loc în județe din sudul țării – Dolj, Teleorman, Prahova, Olt, Buzău, la care se adaugă Municipiul București. Prin migrație internă cu schimbare de domiciliu populația a scăzut în 32 de județe, valorile cele mai mari fiind în Galați, Botoșani, Hunedoara, Olt și Vaslui, dar și în Capitală, unde reculul a fost cel mai important – 1800 locuitori. De altfel, populația rezidentă a Capitalei scade prin toate componentele – naturală, migrație internă, migrație externă. Nu trebuie însă omise importantele particularități economice, sociale și demografice, ca și cele geografice și din aria imobiliară, ale întregii regiuni București-Ilfov. Migrația internă negativă din cele mai multe județe trebuie să aibă corespondent în migrație internă pozitivă în alte județe și acestea sunt, în afara județului Ilfov, cu particularitățile menționate, cele mai dezvoltate economic: Timiș, Cluj, Sibiu, Arad, Brașov, Iași. Dacă vom însuma componenta naturală și cea prin migrație internă putem observa că doar în patru județe populația rezidentă a fost în progres în anul 2015 – Ilfov, Timiș, Cluj și Iași iar dacă vom adăuga și migrația externă netă ajungem la o realitate dramatică: doar în județul Ilfov populația rezidentă nu a scăzut în anul 2015. Toate aceste constatări asupra depopulării în profil teritorial au dimensiuni considerabil mai mari și mai îngrijorătoare pentru viitorul populației din mediul rural. Datele INS pe anul 2015 arată declin al populației în 2474 de comune din cele 2859 (și în 257 de orașe/municipii din cele 320). Dezechilibrele demografice flagrante cu impact direct asupra potențialului de dezvoltare în profil teritorial motivează de mai multă vreme reformarea decupajului administrativ-teritorial prin crearea de regiuni, proiect care ar putea diminua, într-o anumită măsură și temporar, consecințele și implicațiile depopulării masive a unor zone. Proiectul este însă abandonat.

Perspectivele declinului

După 28 de ani de declin demografic și profundă deteriorare a structurii pe vârste perspectivele populației țării sunt mai sumbre ca niciodată. Intrările și ieșirile pe cale naturală sunt conturate de evoluțiile de până acum și de cele înscrise deja în raportul stare-mișcare într-o populație. Mecanismul nu este unul complicat și în figura 2 putem vedea evoluția unei dintre componentele declinului viitor al numărului de născuți – populația feminină de la care provin copii țării.

Figura 2

Sunt 4,5 milioane de femei în vârstă de 15-49 ani astăzi, vor fi 3,8 milioane în anul 2050 și doar 3 milioane la mijlocul secolului. Cu același număr mediu de copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții cum este cel pe care ni-l arată datele statistice de mai mulți ani – 1,4 – nu este dificil de întrevăzut cum va evolua natalitatea. Se poate observa în grafic reculul ferm și continuu al dimensiunii acestei populații pe măsură ce în ea au intrat și intră femei din generațiile mici născute după anul 1990 (în secțiunea A). Unui număr descendent al numărului de născuți i se va asocia în mod automat un număr în ascensiune moderată a numărului de decese, ascensiune care nu va proveni din deteriorarea stării de sănătate a populației, ci numai din creșterea ponderii populației vârstnice. Trei sferturi dintre decesele unui an calendaristic au loc la vârste mai mari de 65 de ani, ceea ce însemnă că pe măsura majorării ponderii populației vârstnice și numărul de decese crește. În scenariile prospective elaborate ipoteza asupra mortalității este una optimistă, de continuare a ascensiunii speranței de viață la naștere. Tabloul de ansamblu al populației rezidente în deceniile viitoare în scenariul care prevede menținerea numărului mediu de copii la 1,4 este cel din tabelul 4.

Degradarea generală a stării demografice a țării este evidentă la toți indicatorii din tabel, fie că ne referim la natalitate, la mortalitate, la îmbătrânirea populației ori la dimensiunea declinului populației. Iar una dintre implicațiile economice majore este sintetizată în raportul dintre populația vârstnică, preponderent inactivă economic și populația în vârstă de muncă, activă economic în cea mai mare parte, a cărui valoare ar urma să crească de la 28 la 51. Deformata structură pe vârste a unei populații de 16 milioane locuitori la mijlocul secolului, prezentată în figura 3, relevă și alte dezechilibre și implicații iar scenarii prospective asupra populației în profil teritorial agregat pot oferi detalii asupra dimensiunii depopulării la nivelul regiunilor de dezvoltare (Institutul Național de Statistică, 2014).

Scenariile prospective nu includ o ipoteză asupra migrației externe, întreprindere hazardantă pentru un fenomen având o complexă determinare în realitățile și evoluțiile economice, sociale și politice din țară dar și din țările dezvoltate de destinație a masivei migrații românești. Ascensiunea migrației nete negative din ultimii ani nu arată nici semne și nici premize ale unei semnificative migrații de retur. Menținerea unor decalaje considerabile între venitul și standardul general de viață din țară și din țările dezvoltate va continua să favorizeze și să stimuleze migrația pentru muncă, accentuând declinul iar tabloul demografic viitor din scenariul prezentat în tabelul 4 ar fi și mai dramatic.

Remarci finale

Numărul născuților vii se menține în ultimii ani între 180 și 190 de mii. Este considerabil mai mic decât numărul deceselor, 250-260 mii, rezultând scăderea naturală anuală apreciabilă pe care am menționat-o deja, în jur de 70 de mii persoane. Relativa stabilitate a numărului de născuți are în spate o continuare a reculului numărului de născuți de la mame casnice și o ascensiune a celor de la mame salariate (beneficiare de concediu și indemnizație). Aceste două mișcări continuă de fapt dezvoltări începute în anul 2004, după introducerea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului. Este măsura care a prevenit o veritabilă cădere a natalității și explozia scăderii naturale a populației (Ghețău, 2017a?). De altfel, această măsură poate fi considerată cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii. Din păcate, efectele sale nu au fost studiate aprofundat pentru a cunoaște întreaga determinare a deciziei de a avea copil la femei având profil socio-profesional și educațional diferit, ca și venit înainte de primirea indemnizației, stare civilă, rang al copilului, condiții de locuit. Astfel de informații s-ar cuveni să fie indispensabile conceperii și orientării măsurilor care vor trebui luate în viitor pentru redresarea situației demografice a țării. M-am aplecat de mai multă vreme în mod consecvent asupra stării populației țării, asupra perspectivelor sumbre și nevoii adoptării unor programe care să diminueze declinul populației și ritmul de depopulare a țării într-un context în care stoparea declinului și reluarea creșterii nu mai par posibile (contribuții recente: 2016a; 2016b; 2016c; 2017a; 2017b; 2017c).

Cifrele declinului

Voi relua aici, cu modificări, unele aprecieri și opinii publicate nu de mult (2016a). „Este de așteptat ca modificările aduse în acest an legislației asupra concediului și indemnizației de creștere a copilului să aibă drept efect o creștere a numărului de femei beneficiare, însemnând o redresare a numărului de născuți. Mamele care au avut și au indemnizație, ca și cele care o vor avea în viitor, fac parte din populația feminină tânără aflată predominant în mediul urban. La mijlocul anului 2015 populația feminină în vârstă de 15-49 ani era de 2,7 milioane în mediul urban și de aproape 2 milioane în mediu rural. Și structura pe vârste a celor două populații este semnificativ diferită, proporția femeilor la vârstele cu fertilitatea cea mai ridicată – între 20 și 35 de ani – fiind superioară în mediul urban prin efectele migrației din rural în urban. Cu excepția județului Ilfov, cu particularitățile sale demografice și socio-economice, declinul natural al populației este generalizat, deci inclusiv în județele în care măsura concediului și indemnizației a avut efecte pozitive asupra numărului de născuți. Natalitatea este mai mică de 8 născuți la 1000 de locuitori în opt județe, toate cu grad scăzut de urbanizare iar mortalitatea generală depășește 15 la mie în nu mai puțin de 10 județe (cu un nivel de aproape 19 la mie în județul Teleorman). Oricât ar crește numărul de născuți (mame cu indemnizații) în mediul urban, o redresare de substanță a natalității țării și diminuarea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare a țării nu poate fi realizată fără creșterea aportului femeilor fără venit supus impozitului. Concediul și indemnizația se acordă mamelor cu venit impozabil, persoane active economic în perioada de referință și reprezintă un sprijin consistent pentru a asigura compatibilitate între statutul de persoană activă economic și cel de mamă. Resursele financiare pentru indemnizații nu se află în bugetul de asigurări sociale, ele venind de la bugetul de stat. Ancheta forței de muncă în gospodării 2015 (INS) indică un număr al femeilor casnice de 1,3 milioane, 432 de mii fiind în mediul rural. Aproape 60% dintre aceste femei sunt în vârstă de 15-44 ani. Nu poate surprinde faptul că declinul natural în mediul rural a fost în anul 2015 de 56 de mii persoane, de aproape trei ori mai mare decât cel din mediul urban (20 de mii persoane). Creșterea nivelului de educație și a gradului de ocupare economică a femeilor din mediul rural (de unde provin 45% dintre născuți în anul 2016) le-ar asigura un nivel de trai mai ridicat și le-ar permite acces la concediu și indemnizație de creștere a copilului. Pe de altă parte, majorarea proporției născuților de rangul 2 – aflată la 30% – apare ca și condiție indispensabilă a redresării, ceea ce ar implica o diferențiere a măsurilor stimulative, cum ar fi, de pildă, acordarea unei indemnizații mai mari la cel de-al doilea copil al mamei. Guvernul a aprobat în luna aprilie plata unei contribuții financiare de 75 de mii de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești rezidente în statele membre ale OECD. Studiul se va referi la dimensiunea și geografia comunităților, direcții ale fluxurilor de migranți și destinații, caracteristici demografice și socio-economice și va fi finalizat în 18 luni. Este un proiect de importanță excepțională pentru cunoașterea celor 2,5-3 milioane de români cu reședința obișnuită în alte țări și, posibil, a unor fațete puțin investigate și cunoscute ale unor realități demografice, economice și sociale din țară care au fost și sunt un motor al migrației iar expertiza specialiștilor OECD în problemele migrației internaționale este bine cunoscută și apreciată de multă vreme. Elaborarea unui astfel de studiu nu este incompatibilă cu realizarea unui studiu demografic mai important, asupra populației rezidente a țării, cele 19,7 milioane de români care au reședința obișnuită în țară. Declinul natalității este rezultatul a sute de mii de decizii de a nu avea copii ori de a avea un singur copil. Este factorul economic singurul responsabil de aceste decizii?

Sunt și alții?

Apreciind din nou inițiativa de a se studia numeroasele probleme ale comunităților românești rezidente în alte țări, nu s-ar cuveni să concepem și să realizăm cercetări selective pe eșantioane reprezentative de populație tânără (și adultă), cu și fără copii, pentru a vedea ce factori și mecanisme determină deciziile și ce programe ar putea schimba decizia de a nu avea copii ori de a avea un singur copil? S-ar putea elabora apoi și programe și strategii orientate spre redresarea natalității și reducerea dimensiunii declinului populației și a ritmului de depopulare, pe termen lung și foarte lung, pornind de la aspirații, deziderate și preferințe ale celor care doresc să aibă copii dar numeroase bariere și practici le stau în față. Concediul și indemnizația ar fi componente ale unor astfel de programe alături de alte măsuri, unele adresate prioritar populației din mediul rural unde deteriorarea situației demografice și principalii parametrii ai mișcării naturale și migrației interne și externe indică epuizarea, în mare parte, a resurselor interne de redresare. Ar fi proiectul național cel mai important pe care îl poate avea România după 28 de ani de declin al populației și instalarea depopulării. Și cel mai costisitor”.

Referințe bibliografice

Institutul Național de Statistică. 2006. Anuarul demografic al României 2006.
Institutul Național de Statistică. 2014. Proiectarea populației pe regiuni de dezvoltare la orizontul anului 2060.
Institutul Național de Statistică. 2015. Anuarul demografic al României 2015.
Institutul Național de Statistică. 2016. Evenimente demografice în anul 2015.
Institutul Național de Statistică. 2017. Anuarul statistic al României 2016.
Institutul Național de Statistică. 2017. Evenimente demografice în anul 2016.
Institutul Național de Statistică. 2017. Populația rezidentă la 1 ianuarie 2017 în scădere cu 122 mii persoane. Comunicat de presă nr. 212/29 august 2017.
Institutul Național de Statistică. 2017 c. Baza de date TEMPO-Online, Populația și structura demografică, Mișcarea naturală a populației.
Ghețău, Vasile. 2016 a. De la indemnizație la perspectivele populației, Contributors, 7 iunie 2016 ● 2016b. România în Seria 2017 a Perspectivelor populației mondiale Divizia de Populație ONU, Contributors, 29 iunie 2016 ● 2016c. Criza demografică, programe, proiecte, platforme, strategii, Contributors, 28 noiembrie 2016 ● 2017a. De la indemnizație la perspectivele populației, Contributors, 7 iunie 2017 ● 2017b. România în Seria 2017 a Perspectivelor populației mondiale Divizia de Populație ONU, Contributors, 29 iunie 2017 ● 2017c. Depopularea României. În: Ilinca Păun Constantinescu – coordinator: Shrinking Cities. Orașe românești în declin, lucrare în curs de apariție la editurile IDEILA GRAM, MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană) și DOM Publishers.
Sandu, Dumitru. 2017. Migrația pentru reformarea țării: interviu, 2017.
United Nations Population Division. 2017. World Population Prospects. The 2017 Revision, United Nations, New York.

Notă: Opiniile exprimate în articol sunt cele ale autorului și
nu reprezintă un punct de vedere instituțional