În copilăria nepotului său Michael, prezenţa unchiului Alex se simţea în cutiile sale de trabuc în care îngrămădea creioane colorate lângă soldăţei de plumb sau în aroma subtilă de lemn de cedru ce persista în camera copiilor, pe care de-altfel acesta o vizita rar. Pentru Sir Alexander Korda afecţiunea faţă de familie se manifesta mai puţin prin prezenţa fizică şi gesturi tandre, cât prin asigurarea un trai lipsit de cea mai mică grijă, în care până şi avioanele, vapoarele şi trenurile îşi modificau ora de plecare în funcţie de sosirea la trepte a celebrului său Rolls Royce Silver Shadow. De vremurile copilăriei sale dificile din pusta maghiară îi mai aducea aminte doar gulaşul de casă trimis de mama Ernesztina pe când se afla în Viena sau sofisticatele mese londoneze, completate obligatoriu de salam unguresc şi de murături. Cât despre lunile petrecute în inima Transilvaniei de cândva tânărul Sándor László Kellner, acestea au alunecat în umbra statutului câştigat la maturitate, de egal al mogulului hollywoodian Samuel Goldwyn şi de apropiat al lui Winston Churchill.

Sub scutul regelui Corvin

Anul 1916 reprezintă un moment de cotitură în industria cinematografică transilvăneană, coordonată de Jenő Janovics în acord cu circuitele de distribuţie internaţională de film reconfigurate de taberele Primului Război Mondial. După sistarea colaborării cu compania Projectograph, în luna martie, Janovics îşi înfiinţează propria „Companie de producţie şi Societate Comercială”, pe care o denumeşte Corvin, lansând-o simbolic sub auspiciile lui Matei Corvin. Deşi existenţa ei se va dovedi ceva mai scurtă decât domnia de treizeci şi doi de ani a regelui invocat, pentru moment, istoria filmului maghiar continuă să fie scrisă în Transilvania.

Planurile lui Janovics legate de noua sa companie vizează amplificarea la maximum a producţiei. Într-o primă fază, se asigură ca are la dispoziţie, sub contract, mai mulţi operatori şi regizori decât înainte. În privinţa acestora din urmă, întâlnirea dintre el şi Korda a devenit celebră în analele cinematografiei maghiare. „Erau din ce în ce mai multe lucruri de făcut. (…) Voiam să-mi găsesc un asistent”, va mărturisi Janovics, douăzeci de ani mai târziu. Îl va găsi în somptuoasa cafenea New York din Budapesta. „Cea mai frumoasă cafenea din lume”, după cum o descriu proprietarii din prezent, un melanj impresionant de marmură, bronz, mătase şi catifea, era la începutul secolului XX epicentrul intelectualităţii boeme maghiare. Alături de scriitorii şi jurnaliştii care îşi şlefuiau textele, la mesele ei, lumea filmului îşi încheia contractele. Janovics însuşi se află acolo, pentru a negocia cu István Szomaházy drepturile de a ecraniza două dintre romanele sale. Scriitorul este cel care îl îndrumă spre Sándor Kellner, un băiat firav care îl va cuceri cu visurile sale „care depăşeau cu mult orizonturile cinematografiei maghiare”.

După ce lucrase deja la Cluj cu primul regizor maghiar, viitorul Michael Curtiz, Janovics îl avea acum în faţă pe primul critic de film maghiar şi editorul primelor reviste de specialitate din Ungaria. Pe lângă analizele pertinente la care supune producţiile maghiare, opiniile sale de teorie a filmului preced timpurile în care sunt exprimate. Sub numele Sándor Korda, acesta pledează, încă din 1912, pentru postura regizorului de artist şi realizator principal al filmului, pe care i-o impune natura vizuală a mediului în care evoluează şi care îl despart în mod fundamental de regizorul de teatru. Oportunitatea de a pune în aplicare viziunea sa creativă nu întârzie să apară. Astfel, conform lui Charles Drazin, unul dintre biografii săi, la momentul când Janovics îl convinge să vină la Cluj, el coregizase deja cinci filme.

Korda devine secundul lui Janovics la Corvin, în această perioadă a sa de mari ambiţii, dintre care una e înfiinţarea unui studio de producţie şi în Budapesta. Doar Janovics ar fi putut să facă posibilă extinderea provinciei în capitală, şi nu invers, unde, mai mult decât atât, închiriază parţial şi laboratorul unei alte companii. Pentru că, din punct de vedere financiar, câştigurile de pe urma filmelor realizate în ultimii doi ani îi permit, consideră că tot acum este momentul oportun pentru a remedia acele aspecte care îngreunaseră anterior producţia. Inconvenientele constau în uzura aparaturii, pe care o înlocuieşte acum cu echipamente de filmare noi, şi dificultatea deplasărilor pe platourile de filmare, Janovics achiziţionând trei autoturisme. Martoră la această defilare de forţe, „Săptămâna cinematografică” va titra: „Clujul va deveni peste vară un real oraş al filmului”. Un record local de şaptesprezece filme, realizate în 1916, o demonstrează.

 „Sarcina realizatorului de film este să distreze cât mai mulţi oameni posibil. Chestiunile cultivării gusturilor şi educaţia sunt şi ele prezente – dar sunt complementare. Divertismentul contează şi este cel mai dificil lucru dintre toate. (…) Provenim din standurile bâlciurilor şi din rândul proprietarilor lor, care îşi strigau în gura mare distracţiile. Se prea poate că, în timp ce ei au purtat haine din stofă ecosez şi culori vii, noi suntem mai eleganţi: dar să nu uităm niciodată, suntem la fel. Vorbim despre industria spectacolului –  şi este de aşteptat să facem un spectacol bun”.

Sándor Korda

 Tocmai când toate şansele par a favoriza buna desfăşurare a planurilor de filmare programate pentru a doua jumătate a anului 1916, popasul clujean al lui Korda debutează cu stângul. Concepţiile sale progresiste despre arta filmului, în special cele legate de stilul de joc pe care îl presupune, instalează tensiunea dintre acest „băiat blond, firav” şi actorii care rămân credincioşi stilului ce i-a consacrat pe scena teatrului clujean. Despre depăşirea acestei crize, Janovics notează: „La filmări, Sándor Korda era sensibil, prietenos, amabil, serviabil, şi totuşi actorii nu îl apreciau. (…) Începuse să se descurajeze, dar eu nu am încetat să îl sprijin şi, încetul cu încetul, a câştigat încrederea actorilor veterani  prin competenţa şi ingeniozitatea sa. Ajunseseră să îl asculte, aveau încredere îl el, mulţi îi cereau sfatul. Toată lumea îl iubea şi îl aprecia”.

Pe Janovics, validitatea concepţiilor tranşante ale tânărului Korda îl conving din prima clipă, astfel încât îi dă mână liberă la regizarea propriilor scenarii în cazul tuturor celor şase filme pe care le realizează în Cluj. Acesta păstrează direcţia deja consolidată a adaptărilor, alegând texte din literatura şi dramaturgia maghiară sau europeană, la care adaugă chiar şi ecranizarea unei operete, dar îşi încearcă talentul şi în scenaristica originală.

Primul text pe care Korda îl regizează este „Fedora”, la aproape două decenii după ce piesa lui Victorien Sardou fusese transpusă şi în mediul liric. În versiunea sa cinematografică devine „Nopţi albe”, cu starul feminin Lili Berky în rolul principal al prinţesei Romanova. Cu toate respingerea de care are parte tânărul regizor din partea actorilor, filmările se desfăşoară conform planului, în luna iunie, pe străzile Clujului, într-o casă situată pe actuală stradă Emil Isac şi în împrejurimile montane ale oraşului. Pariul lui Janovics cu privire la valoarea pe care tânărul regizor o adaugă companiei sale se dovedeşte a fi unul câştigat. După premiera din decembrie, cronicile se vor referi la acest film ca la o mostră de „perfecţiune artistică”.

În continuare, în lunile iunie-iulie, Korda filmează „Bancnota de un milion de lire”, adaptare după nuvela lui Mark Twain despre potenţialul unei bancnote buclucaşe, de valoare considerabilă, în a-i aduce deţinătorului ei nevoiaş bogăţie sau sărăcie suplimentară. La fel ca şi în cazul Fedorei, este vorba despre prima ecranizare a textului, urmând ca potenţialul succesului său la public să determine altele trei.

Tot în iulie, Korda transpune pe peliculă „Poveşti despre maşina de scris”, unul dintre romanele lui Szomaházy, al cărui accept Janovics îl obţinuse în cafeneaua „New York”. Despre succesul cinematografic, preconizat şi apoi confirmat, al acestui roman extrem de popular, o poveste de dragoste cu iz de basm dintre o ziaristă săracă şi redactorul ei şef, un jurnalist clujean se va pronunţa astfel: „Nu ştiu ce să zic. În orice caz, eu aştept premiera cu emoţia părtinitoare a unui tată şi mă simt ca şi cum mi-aş conduce fiica la primul ei bal.”

Acestui film îi urmează, în perioada iulie-august, concretizarea primului scenariu original semnat de Korda, cu titlul „Bărbatul cu două inimi”, povestea unui soţ care se confruntă cu descoperirea împrumutului uriaş, de o sută de mii de coroane, pe care soţia îl făcuse pentru a-i achita datoriile amantului cartofor.

În ultimele două luni ale anului 1916, Korda alege să mute parţial la Budapesta filmările versiunii cinematografice a operetei „Contele Mişka” de Albert Szirmai. Deşi prelucrează stereotipul poveştii de dragoste problematice dintre doi tineri din clase sociale diferite, presa de specialitate apreciază regia ca fiind „perfectă, cu stil”, adăugând: „Imaginea filmului, compoziţia cadrelor şi prelucrarea tehnică sunt dintre cele mai bune, astfel că la succesele de până acum ale companiei Corvin «Contele Mişka» se aliniază cu demnitate”.

În ultimele două luni ale anului 1916, Korda alege să mute parţial la Budapesta filmările versiunii cinematografice a operetei „Contele Mişka” de Albert Szirmai

„Alexandru cel Mare”

În spatele aparentei colaborări de succes între Janovics şi Korda se ascunde însă un conflict între cei doi. Korda vine la Cluj nu doar cu o viziune clară asupra rafinării esteticii filmelor, ci şi cu o atitudine flexibilă faţă de durata filmărilor şi costurile pe care, în viziunea sa, le-ar implica. Judecând după extravanganţa producţiilor care îl vor consacra mai târziu la nivel mondial, devine evident, la acest moment, nu doar faptul că criticul şi regizorul elogiat de public cochetează deja cu ideea de deveni el însuşi producător de film, ci mai ales că nu are stofă de subaltern.

De-altfel, nici nu va mai accepta această postură niciodată. La începutul anului 1917, Korda reia legătura cu producătorul de film Miklós M. Pásztory, alături de care coregizase primul său film, şi împreună cumpără compania Corvin de la Janovics, tranzacţie prin care acesta din urmă renunţă de fapt doar la utilizarea acestui nume şi la studioul deţinut în Budapesta.

Despărţirea drumurilor profesionale nu le alterează, însă, relaţia personală cordială. Chiar şi după ce devine poate cel mai important producător de film al Marii Britanii, Janovics îi va fi deseori invitat la Londra, iar acesta, la rândul său, îi va dedica în 1936 unul dintre puţinele sale articole despre industria de film din Transilvania, în care îl va numi „Alexandru cel Mare”. În fond, între cei doi nu se dezvoltă altceva decât un raport de ucenic, care îşi depăşeşte maestrul.

Exact acest lucru vrea să îl demonstreze în continuare când, în aprilie 1917, „colectivul editorial” al „Săptămânii cinematografice”, cu alte cuvinte Korda însuşi, anunţă: „Corvin începe noul sezon cu cele mai mari ambiţii. (…) Nu vom mai face filme obişnuite”. Ce anume înţelege prin catalogarea filmelor anterioare drept obişnuite se va clarifica prin prima producţie a companiei sub noua conducere. El continuă, ca şi predecesorii săi într-ale regiei clujene, drumul deschis de Janovics în ceea ce priveşte adaptările textelor literare şi, în decembrie, ridică ştacheta calităţii şi anvergurii lor alocând un buget fabulos, de trei sute de mii de coroane, pentru ecranizarea „Tragediei omului”, capodopera lui Imre Madách.

Dar înainte de a părăsi definitiv Clujul şi înainte de a realiza „Contele Mişka”, Korda începe să prefere mediul de filmare budapestan, departe de controlul direct al lui Janovics, odată cu regia filmului „Bunica”. Realizat pe parcursul lunilor septembrie-octombrie ale anului 1916, acesta merită o atenţie specială. După ce Lili Berky aproape că îi monopolizase distribuţia rolurilor feminine, sarcina de a întruchipa personajul principal, în etate, al acestui film îi revine în mod excepţional Lujzei Blaha, „privighetoarea” scenei maghiare, revenită în faţa publicului după o pauză de câţiva ani cauzată de boală.

Alexander Korda împreună cu Vivien Leigh pe platourile de filmat ale peliculei Anna Karenina (1948)

Pentru Alexander Korda, munca la acelaşi film este primul pas pe care îl face înspre debutul său în producţia cinematografică. După patru ani de la publicarea unuia dintre articolele sale cele mai importante privind arta regiei de film, perspectiva sa asupra misiunii acestei industrii în dezvoltare începe să anticipeze filosofia care îl va ghida în cariera sa de succes internaţional ca producător ce a construit cel mai mare studio cinematografic european, London Film Productions, şi care a lansat actori de talia lui Charles Laughton şi Vivien Leigh. Nu o va formula într-o teorie sofisticată, ci o va enunţa simplist într-o conversaţie privată, cu puţin timp înainte de a muri: „Sarcina realizatorului de film este să distreze cât mai mulţi oameni posibil. Chestiunile cultivării gusturilor şi educaţia sunt şi ele prezente – dar sunt complementare. Divertismentul contează şi este cel mai dificil lucru dintre toate. (…) Provenim din standurile bâlciurilor şi din rândul proprietarilor lor, care îşi strigau în gura mare distracţiile. Se prea poate că, în timp ce ei au purtat haine din stofă ecosez şi culori vii, noi suntem mai eleganţi: dar să nu uităm niciodată, suntem la fel. Vorbim despre industria spectacolului –  şi este de aşteptat să facem un spectacol bun”.