În dimineața de 26 mai, la trei luni de la confirmarea primului caz de coronavirus în România, medicii Secției adulți II a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) din Cluj-Napoca vorbesc în camera comună despre cele două externări ale zilei. Un bărbat din Cuzdrioara și altul din Dej aveau să afle în acea dimineață că, după două, respectiv patru săptămâni de stat în spital, urmau să se întoarcă la familiile lor.

Tot la prima oră a dimineții se aduce în discuție și ultima internare, un bărbat din salonul 201, trecut de 80 de ani, suspect de infecție cu coronavirus. În boxele legate la unul dintre calculatoare se aude Eddy Grant și celebrul Gimme Hope Jo’anna, cântecul perfect pentru menținerea stării de spirit optimiste din încăpere. Urma să fie o zi destul de liniștită pe secție, la finalul căreia am înțeles ce înseamnă „familia Adulți II”. O zi cu atmosferă bună, cu episoade de maximă seriozitate și schimburi de zâmbete sub măști, dar și cu o grijă în plus, acum că echipei i se alăturase „un observator extern”, reporterul Revistei Sinteza, care urma „să opereze” pe frontul inamic ca umbră a medicului specialist în boli infecțioase Teodora Iacob.

S-a vorbit mult în ultimele luni despre cât de neconvențional, imprevizibil și greu de învins este inamicul COVID-19. Mulți medici spuneau chiar și faptul că nimic din ceea ce au învățat în facultate nu i-a pregătit pentru modul în care a evoluat această boală. SCBI Cluj a fost primul spital din Transilvania care a tratat pacienți cu COVID-19, o boală „perfidă” cum o numesc medicii astăzi, la trei luni de când s-au văzut obligați să învețe să o controleze. „Văzut și făcut” cam la asta se poate rezuma activitatea acestor medici în primele luni de pandemie, când de la o zi la alta apăreau noi informații cu privire la evoluția noului coronavirus.

Conform raportului zilei, transmis pe Skype în fiecare dimineața de la ora 8.15, în timpul gărzii din ziua anterioară avuseseră loc zece consultații cu nouă internări. Au fost internate șase cazuri suspecte de COVID și trei cazuri confirmate, inclusiv un caz de COVID la un copil de patru ani, de asemenea confirmat și cu rujeolă. 55 de pacienți sunt acum (în dimineața zilei de 26 mai, n.r.) confirmați pe secții și doi în terapie intensivă, față de 166 de pacienți care umpleau saloanele în urmă cu câteva săptămâni, în vârful pandemiei. În urma reorganizării din pandemie, SCBI Cluj a dispus de patru secții de adulți, două secții de copii, o secție de imunodepresie, mai exact locul unde se internează suspecții de COVID-19, secția de terapie intensivă și secția de spitalizare de zi ca plan de rezervă, în cazul în care numărul de cazuri ar fi depășit capacitatea secțiilor.

Medicii de pe Secția adulți II și-au început deja vizitele la pacienți. Se echipează prima dată medicul primar în boli infecțioase, Ionel Ciutică, și rezidenta sa, Virginia, urmați la vizită de medicul specialist în gastroenterologie Răzvan Zaro și rezidentul lui, Adrian. În camera medicilor au rămas medicul specialist Teodora Iacob și rezidentele Andrada și Ágnes care în acea zi aveau să se ocupe în principal de cazul pacientului suspect de coronavirus din salonul 201.

În scurt timp, Andrada se angajează într-un apel telefonic cu bărbatul suspect de coronavirus, înainte de consultul medicului Teodora Iacob.

„Ce faceți? Cum sunteți? Ce vă supără? Intră bine aerul în piept? Febră ați făcut acasă? Frisoane? Transpirații? La Medicală II pentru ce v-ați internat? Ați fost răcit în ultima vreme? Ați intrat în contact cu cineva care a fost răcit? Copiii sunt sănătoși? Nu au fost răciți? În spital, câți pacienți erau în salon cu dumneavoastră? A fost cineva răcit? Sunteți alergic la ceva medicamente? Vaccinat pentru gripă ați fost? Știți că vi s-a recoltat din nas testul pentru infecția cu COVID-19. Sunteți de acord să vă facem un CT? Ce e aia un CT? Un fel de radiografie pulmonară mai performantă”, întreabă și informează rezidenta.

În camera vecină, Marinela, o doamnă asistentă, îmbracă un combinezon de protecție pentru a intra la pacientul din 201. Urmează cu sfințenie secvențele de echipare, fiind asistată îndeaproape de colega ei, doamna Dorothea, „campioana dezinfectatului” așa cum era cunoscută printre colegii ei încă înainte de pandemie. Ajutoarele medicilor sau ale asistentelor, fie că sunt rezidenți sau alte asistente, așteaptă de fiecare dată la ușa saloanelor, pregătite să intervină, în funcție de cât de solicitant este consultul.

Vizita medicului Teodora Iacob la pacientul suspect de coronavirus se desfășoară conform acelorași reguli stricte. Echipamentul de protecție este îmbrăcat cu maximă atenție și precauție, cu evitarea atingerii altor suprafețe în momentul echipării. Înainte de a intra în salon, pacientului i se face semn să își așeze masca corespunzător, pe gură și pe nas. Acesta se conformează și în următorul moment medicul își începe vizita. Bărbatul are picioarele umflate și mâinile reci. Îi este luată tensiunea arterială și îi sunt adresate mai multe întrebări pe baza cărora medicul își formează o imagine asupra stării sale. „Le rezolvăm pe toate, încetul cu încetul” îl liniștește Teodora pe vârstnicul suspect de coronavirus.

În alt salon, un pacient vindecat este vizitat de același medic. Este informat că, după finalizarea documentelor din spital, va fi dus cu salvarea acasă. Timp de 14 zile va trebui să limiteze contactul cu alte persoane, chiar și cu soția lui, sugestie mai puțin agreată de bărbatul din Cuzdioara. Lângă scrisoarea medicală va primi din spital o hârtie unde sunt scrise punct cu punct indicațiile pe care trebuie să le urmeze. „Într-o oră, vă eliberăm”, îl informează medicul specialist. Teodora Iacob a lucrat în această perioadă pe două „fronturi”. Atât pe frontul medical, cât și pe cel social unde, în calitate de intermediar, a ținut permanent legătura cu persoanele care la începutul pandemiei au încercat să asigure spitalului echipamente medicale din donații și sponsorizări. Nu a simțit-o ca pe o obligație de serviciu. A fost un gest uman pentru ea să se asigure că spitalul va dispune de echipamente suficiente de protecție pe durata săptămânilor de foc.

„Odată intrat în acest spital, rămâi cu ștampila”

După reorganizarea structurii secțiilor din spital și transformarea inclusiv în clinică de triere a infectaților cu coronavirus, o apăsare constantă asupra activității de bază a SCBI au fost pacienții suspecți de coronavirus. La începutul pandemiei, afluxul pacienților fiind mare, fiecare secție prelua și suspecți. În momentul în care erau testați și se dovedea că nu erau infectați cu COVID-19, transferul spre alte spitale devenea o mare problemă. Toată lumea rămânea cu un grad foarte mare de suspiciune și nimeni nu își dorea să aibă de-a face cu acești pacienți, deși infecția COVID era la nivel de suspiciune și chiar infirmată. „Odată intrat în acest spital, rămâi cu ștampila”, ne-au spus medicii.

Ca unitate independentă, ceea ce înseamnă că din punct de vedere administrativ nu aparține de spitalul județean cum se întâmplă în alte orașe, SCBI Cluj a fost integrat sistemului de urgență și a primit în tot acest timp și cazuri direcționate de UPU Cluj, o sarcină suplimentară pe care personalul medical a fost nevoit să o gestioneze pentru că așa spune „sistemul”.

După vizite, camera medicilor se transformă din nou în „centru de comandă”. Cel mai accesat sertar este cel în care sunt păstrate măștile de protecție. Acestea sunt schimbate des, dar nu în exces. Se mai face și economie. Frustrarea, oboseala și stresul sunt la cote ponderate în aceste zile, față de săptămânile trecute când rulajul pacienților era extrem de mare și consuma la maxim energia tuturor. Acum însă, cuvântul cel mai potrivit care descrie situația pe secție este „acalmia”, acel răstimp de liniște după o perioadă frământată.

Ca spital de referință, SCBI Cluj va menține cel mai probabil o secție dedicată COVID-19 după încheierea stării de alertă, iar celelalte secții vor redeveni secții tradiționale. Vine vara cu bolile de sezonalitate de vară, vine iarna cu bolile ei. „Pacienții au și alte boli”, nimeni nu trebuie să uite acest aspect. În sfârșit s-a ajuns să se vorbească și despre perioada de concedii și pentru prima dată managerul spitalului menționase, marți, că dacă se va rămâne la același nivel de pacienți, poate se va reuși închiderea unei secții de COVID-19.

„Inițial ne arăta un leu, apoi a ridicat miza la cinci lei”

În camera medicilor intră și medicul primar în boli infecțioase, Monica Muntean, totodată, șefă de secție. Ochii medicilor și ai rezidenților se luminează și zâmbesc în timp ce rapoartele cu situația pacienților încep să curgă. Se discută mult despre pacientul recent internat în salonul 201, dar și despre progresul unei vârstnice demente. „În sfârșit am reușit să comunicăm și să stabilesc o relație de apropiere”, spune cu încântare medicul Răzvan Zaro. Liniștirea pacienților demenți altfel decât medicamentos este un real succes pentru echipa Secției adulți II. Deunăzi, doamna în cauză stătea la geamul ușii din salon cu bani în mână pentru a-i convinge pe medici să o „elibereze”. „Inițial ne arăta un leu, apoi a ridicat miza la cinci lei”, își amintesc amuzați medicii. Un telefon prin care să îi audă vocea fiicei ei precum și vorbele bune adresate de medicul de caz au stabilizat, cel puțin pentru moment, lucrurile.

Un alt succes răsunător al secției a fost cazul unei lăuze infectate cu coronavirus, despărțită de nou-născutul ei, pentru care medicul Răzvan Zaro a venit cu ideea de a face telemedicină extinsă, în așa fel încât proaspăta mămică să își poată vedea copilașul. Atitudinea pacientei, până atunci recalcitrantă, s-a schimbat complet în momentul în care și-a văzut bebelușul.

„Răzvan nu este doar doctorul Zaro Răzvan, este colegul nostru gastroenterolog, care s-a oferit în mod voluntar să vină să ne ajute la începutul epidemiei, când toată lumea fugea. E un element foarte important în echipă pentru că găsește niște resurse psihologice în relația cu pacienții la care poate noi nu ne gândim”, precizează Monica Muntean. Și dacă tot se află la capitolul amintiri, echipa își amintește și de cei doi soți de etnie romă, care „nici morți” nu ar fi vrut să se despartă unul de celălalt. „Cu el aici mort de mână stau”, spunea în urmă cu câteva săptămâni femeia infectată cu coronavirus. La popul opus, pe alt etaj, tot din familia lor numeroasă, alți părinți nu erau de acord sub nicio formă să stea în același salon cu copiii lor.

Dacă există momente preferate ale unei zile pe secție, acesta este telefonul adresat pacienților vindecați, prin care sunt anunțați că testul de coronavirus le-a ieșit în sfârșit negativ. Marți, după patru săptămâni, un pacient avea să afle că în scurt timp va fi externat. Externarea pacienților vindecați este un moment destul de rar, pe care de multe ori medicii de la SCBI Cluj îl pierd. Marți, însă, nu este deloc o zi obișnuită și în câteva ore medicii aveau ocazia să îl salute de după geamul camerei în care se aflau, pe pacientul recent externat. Cu lucrurile personale puse în deja celebrul sac galben, emoționat și zâmbitor, bărbatul s-a despărțit de echipa care îl tratase timp de patru săptămâni.

Nu de puține ori s-a întâmplat ca pacienți asimptomatici să fie transferați de la SCBI și după trei zile să fie declarați negativi. Ca urmare, personalul medical nu mai avea bucuria de a-i vedea vindecați.

„De cele mai multe ori, momentul de a-i face cu mâna pacientului nu îl prindem. Am avut și pacienți care ne-au sunat sau au trimis mesaje de mulțumire. Unii ne spuneau ce bine a fost la noi și într-un fel recunoșteau că, dacă ar fi știut ce îi așteaptă, nu ar fi făcut atâtea mofturi la noi.

Inițial am avut două linii de gardă, acum avem o singură linie de gardă împărțită în două linii de medici, cu un program de 12 ore. Activitatea medicală și organizatorică este foarte bine gândită în clinică. Avem un nivel de frustrare din faptul că ne transferăm pacienții. După ce muncim și îi facem bine, după ce creăm tot felul de mici subtilități psihologice și afinități între noi și pacienți, vine momentul în care trebuie să îi transferăm, pentru că acesta este protocolul. Pe asimptomatici, cei care nu mai au tratamente, îi trimitem în spitalele de suport și pierdem legătura cu ei”, explică Monica Muntean.

Au rezistat primei pandemii

Virginia și Adi, rezidenți de anul I, și-au ales specialitatea de boli infecțioase fără a se gândi că, la o lună după începerea turelor în spital, aveau să dea piept cu pandemia de coronavirus. Așa botez mai rar, spun ei astăzi, mărturisind că nicio clipă nu au fost speriați de ceea ce aveau să experimenteze în aceste luni.

„Personalul medical ne-a asigurat un confort psihic imens, care ne-a ajutat să gestionăm situația și chiar să transmitem starea noastră optimistă și colegilor din alte spitale care ne cereau sfaturi. Să fii informat, să știi despre ce este vorba, asta a făcut diferența. La egalitate cu faptul de a te simți aproape unul de celălalt. În plină pandemie ne aveam doar unii pe alții. Am înțeles că trebuie să stăm acasă fără să ne vedem familiile, unii și-au schimbat chiriile, alții au mers la hotel, am stat și am citit și am învățat, pentru că asta este meseria noastră. În niciun caz nu ne vom schimba specialitatea, mai ales acum după ce am rezistat primei pandemii a acestor timpuri”, a precizat rezidenta.

După ce a început epidemia, s-a încercat o mișcare de mase, mai exact de rulare a rezidenților, dar pe Secția adulți II s-a reacționat foarte „violent”, tocmai pentru ca tinerii medici să nu-și piardă sentimentul de confort psihic și emoțional pe care îl aveau. Minirevoluția a dat rezultate și formula a rămas neschimbată. De asemenea, o idee foarte bună a șefei de secție, Monica Muntean, a fost crearea unui grup al secției, unde de la prima infirmieră, până la șeful de secție, fiecare a putut posta orice în această perioadă. Toată lumea s-a bucurat că ceilalți îl pot asculta, ceea ce înseamnă mai mult decât orice instructaj tehnic.

„Noi avem curajul să exprimăm ce simțim. Zâmbim, ne certăm, înjurăm, ne susținem. Comunicarea între secții este foarte mult redusă, pentru că toți avem același tip de patologie. Prima secție de COVID a fost secția vecină noua, Adulți I, dar în momentul în care ei făceau triajul și li s-a confirmat primul pacient, noi am devenit secție de triaj. Aceasta a fost o perioadă aglomerată și grea, pentru că rulajul de pacienți era foarte mare. Apoi, când am avut noi primul caz pozitiv, celelalte secții au început să trieze. În rest, activitatea de administrare se desfășoară cu evitarea contactului fizic. Raportul de gardă se întâmplă pe Skype, avem apoi ședința administrativă a secțiilor și departamentelor cu conducerea noastră, unde reglăm anumite probleme. Apoi vin pe secție și le împărtășesc lor totul. Și binele și răul și sentimentele mele, mă descarc și mă încarc de la ei”, mărturisește medicul Monica Muntean.

Tot de la Monica Muntean aflăm că, începând cu ora 12.00, în spital se derulează episodul „pachetele”. Este vorba de pachetele trimise de aparținători bolnavilor. În condițiile speciale de preparare a hranei și pentru că trebuie limitat intrările la pacienți, pacienții primesc dimineața micul dejun și cina, mai precis hrană rece. Prânzul ar trebui să fie cald, însă de la momentul în care mâncarea este luată de pe foc, până la porționare, la echiparea personalului, la preluarea pe secții, în momentul în care hrana ajunge la pacienți, aceasta e rece. „Oamenii ar mânca o ciorbă caldă și atunci și-o comandă sau le este trimisă de aparținători. La nivel de conducere s-a acceptat această idee, chiar dacă o persoană, de la ora 12.00 începând, nu face altceva decât curierat de pachete și chiar dacă numărul de deșeuri în saloane a început să crească simțitor”, explică Monica Muntean.

„Știm cum arată pacienții, dar ei nu știu cum arătăm”

Un lucru interesant în această perioadă pentru rezidenți, în principal, a fost să descopere cât de fragil poate fi psihicul unui om. Au văzut cum oameni sănătoși, care au trecut prin multe experiențe în viață, după ce au fost ținuți o lună întreagă într-o cameră, au ajuns să cedeze până în punctul în care nu s-au mai putut înțelege cu ei. „Li s-a pus la dispoziție consiliere psihologică, dar nu toți au acceptat ideea. În facultate ni se spune că este dificil să lucrezi cu pacienții, dar nu am crezut niciodată că va fi așa de greu. Asta ne-a obligat într-un fel să începem să facem și noi psihoterapie și să îi ascultăm mai mult pe pacienți. Din păcate e o psihoterapie prin telefon. Știm cum arată pacienții, dar ei nu știu cum arătăm. Ne recunosc uneori după voce. Este o relație medic-pacient atipică”, povestește medicul rezident Virginia Mureșan.

În completare, medicul Monica Muntean ne aduce aminte că boala aceasta vine la pachet cu multe restricții, pe toate planurile.

„Am mai avut o experiență traumatizantă pe secție, pe când rulam suspecții, respectiv un pacient psihiatric, cu suspiciune de pneumonie, care s-a decompensat. A dezvoltat un episod cu agitație pshiomotorie extremă și a agresat personalul. A fost chiar un moment dramatic până am reușit să îl transferăm la psihiatrie. Inclusiv la astfel de momente suntem expuși. Am mai avut vârstnici care au scăpat din saloane sau rromi care au încercat să plece. Fiecare cu povestea lui. Totul s-ar schimba dacă am putea să facem psihoterapia față în față. Contactul vizual este extrem de important atât pentru pacienți, cât și pentru noi. Dacă îi ții pe vârstnici de mână, imediat se liniștesc.

În primele zile ale pandemiei, când nici noi nu știam multe despre infecție, contactul cu pacientul era minimal și de foarte scurtă durată. Ei simțeau nevoia de dialogare și veneau spre noi să ne întrebe. Noi, speriați, la rândul nostru, ne comportam strict protocolar și asta creștea nivelul lor de frustrare. Mai târziu ne-am mai relaxat și am înțeles că putem să le mai spunem lucruri care să îi liniștească, să îi ținem de mână. Cu toții a trebuit să învățăm, de la personal, la pacient, cum se ține furculița în mână”, explică medicul Monica Muntean.

Mulți pacienți tineri care au trecut prin secția Adulți II a SCBI veneau să îi vadă pe medici la geam, în momentul în care își dădeau jos echipamentul. Le zâmbeau și le făceau cu mâna. Cu mulți dintre ei, medicii au legat o relație de afectivitate destul de atipică. „Cred că îmi voi aminti de primul pacient pozitiv de pe secție pe care l-am internat până mi se va instala și mie demența, pe alt pacient îl voi ține minte cu toate înjurăturile lui, la fel și pe cel care a plâns când a aflat rezultatul negativ și care a zis că va dona câtă plasmă avem nevoie”, a spus Monica Muntean.

Medicul Teodora Iacob nu va putea uita ușor situația dramatică a unei familii internate cu COVID-19, care după decesul unuia, s-a văzut în imposibilitatea ca vreun membru al familiei să îi facă înmormântarea.

Cele mai grele momente pentru personalul Secției adulți II sunt cu siguranță cele în care trebuie să îi anunțe pe pacienți că după 3-4 săptămâni de stat în spital au în continuare testele pozitive. „Joia trecută a fost o zi cumplită, toți pacienții au ieșit din nou pozitivi și nu am avut cele mai bune reacții din partea lor. A fost o zi pe care am resimțit-o din plin și când am ajuns acasă”, mărturisește Andrada, completată de colegul ei, Răzvan Zaro: „În astfel de momente este importantă distanțarea fizică, dar nu și cea socială”.

Atmosfera din camera medicilor se destinde imediat după ce pe holul secției își face apariția medicul primar Ovidiu Ionescu. Intră să își salute colegii, dar telefoanele îi sună nonstop. „Era frumoasă viața noastră înainte”, ține să precizeze medicul, pe care după ani mulți dedicați medicinii, pandemia de coronavirus l-a pus în situația să trateze o boală cu enorm de multe necunoscute. „Partea bună este că nepoțica mea a învățat să citească în toată perioada de izolare acasă”, afirmă cu încântare medicul Ovidiu Ionescu. O altă particularitate, alta decât voluntarii de pe secție, sunt cei doi colegi pensionari din echipa Adulți II, care au rămas în continuare în perioada activă. În ceea ce-i privește pe „tineri”, Răzvan se va întoarce la vechiul său loc de muncă, după 15 iunie, după ce încetează perioada de alertă. „A vrut să rămână în continuare pe secția noastră, pentru că în așa fel ne putem noi roti și fiecare reușește să își ia o perioadă de concediu. Noi tot încercăm să îl convingem să facă a doua specialitate. A treia particularitate a secției, este Andra, specialistă de Interne și rezidentă de Infecțioase. Pe când va avea și Clujul un Spitalul Regional, infecționiștii s-ar putea ocupa de toate secțiile cu toate competențele, dublele și triplele specializări pe care le facem”, consideră Monica Muntean.

Urmează câteva telefoane și discuții despre pacienți și evoluția lor și vine din nou momentul de melancolie, în care echipa se gândește la câte trăiri a acumulat în perioada asta.

„Auzim foarte des rostit faptul că învățăm despre această infecție pe măsură ce o tratăm. Așa a fost. Nu știai la ce să te aștepți, nu știai exact cum reacționează pacienții la toate terapiile care de fapt nu erau specifice acestui virus, dar pe care le-am preluat în speranța că vor face mai mult bine, decât neutru sau rău. Am experimentat în fiecare zi. Tot impactul psihologic a venit de la dezastrul care s-a întâmplat în Asia. Organizatoric, la început, ne-am gândit să introducem și turele de după-amiază pentru a putea face externări în timp real și pentru a lăsa cât mai multe locuri libere pentru noii infectați. Sincer, ne așteptam la un scenariu gen Italia și asta ne-a făcut să ne organizăm foarte bine. Am pregătit și mașină de transport pentru pacienții din raza județului Cluj, pentru a avea un flux permanent de pacienți. Ne așteptam ca românii veniți din străinătate să umple spitalele și am învățat enorm de multă geografie în acele zile doar urmărind zonele roșii și galbene care raportau multe cazuri”, spune medicul Monica Muntean.

Discuția deviază pentru câteva minute spre aeroportul din Bergamo, Italia, acolo de unde șefa de secție își amintește de înghețata Venchi și unde gastroenterologul Răzvan Zaro băuse o cafea bună înainte de a lua la începutul anului avionul spre casă după un scurt concediu.

Nivelul de responsabilitate al personalului SCBI Cluj a fost unul extrem de ridicat în lunile de pandemie și nu a existat niciun moment de relaxare care să ducă la posibilitatea infectării. „Avem exercițiul gripei, al infecțiilor și atunci ne spălăm pe mâini până ajungem la stratul bazal” spune echipa secției Adulți II care până acum a făcut față în cel mai onorabil mod acestei pandemii în ciuda stresului și frustrării de a avea de a face cu o infecție despre care nu s-a știut foarte multe.

Rezultatele bune pe care le-a obținut SCBI Cluj pot fi puse și pe seama faptului că acest spital, dacă ne raportăm la celelalte spitale de specialitate din țară, a avut destul de târziu metoda de diagnosticare.

„Fetele din laborator au muncit destul de mult până au pus-o la punct, dar avem acum metoda care are probabil cel mai mică limită inferioară de detecție, la 15 copii binare, față de restul spitalelor. De aceea pacienții, dincolo de dinamica virusului și de dinamica imună a fiecăruia, stau internați destul de mult la noi. Una este să ai un prag de detecție la 500 și alta este să îl ai la 15. Protocoalele de tratament sunt naționale și aplicăm același tip de medicație. Boala nu are dovedit deocamdată un determinism genetic să putem zice, de exemplu, că populația din Ardeal este mai rezistentă la tratament. Studiile privind COVID-19 sunt foarte dinamice și toată lumea are acces la literatura de specialitate pe această temă, ceea ce ne încurajează foarte mult. Din toate punctele de vedere, putem însă spune că infecția este nouă și că datorită globalizării am ajuns să știm relativ mult despre ea în așa scurt timp”, afirmă medicul Monica Muntean.

Problemele momentului actual

România nu este pregătită încă pentru a izola la domiciliu pacienți asimptomatici pozitivi care, dat fiind că se simt bine, au tendința de a nega ce li s-a întâmplat și de a refuza să creadă că pot să îi supună riscului îmbolnăvirii și pe cei din jur. În acest caz, riscul epidemiologic este cu mult mai mare. După ce două luni de zile s-a lucrat intens pentru a nu decompensa sistemul medical, nu poți să faci o lege selectivă pentru cei care înțeleg implicațiile și cei care nu le înțeleg, sunt de părere medicii.

Asimptomaticii de COVID-19 care trebuie să rămână în continuare internați pe secție sunt de fapt o categorie de pacienți tineri, de obicei, care, spun ei, nu au niciun simptom. Majoritatea, însă, au trecut prin pneumonie. „Având de a face cu o boală perfidă, pacienții nu acuză nimic, însă radiografia pulmonară indică cu totul altceva. Dacă am primi imagistica aceasta de la pacienții cu coronavirus la examen, prima noastră întrebare ar fi dacă mai trăiește pacientul, în condițiile în care ei stau relaxați în salon. Foarte mulți dintre ei au senzația că îi ținem acolo fără motiv, împotriva voinței lor, neavând o legislație de care să ne putem folosi”, precizează Monica Muntean.

Un alt subcapitol sunt vârstnicii, cu problemele asociate, fiecare cu lista lui de comorbidități, de boli cronice pe care le aduc la pachet cu noua infecție, demența fiind una dintre cele mai mari probleme la vârsta asta. „Când reușim să îi vindecăm de COVID, apar în peisaj problemele lor cronice și cu ele noi și noi investigații”, mărturisesc medicii.

Cealaltă problemă este legată de pacienții care au nevoie de îngrijiri după externare, mai ales cei care rămân cu probleme respiratorii.

„Până acum ne-am concentrat asupra faptului de a-i vindeca virusologic, pentru a nu răspândi infecția, dar nu ne puneam problema sechelarităților și cum trebuie să recupereze ei complicațiile acestea. Ca urmare, SCBI Cluj a făcut un demers către Casa de Asigurări și i-a propus să contracteze un protocol de monitorizare a pacienților după externare. Propriu-zis să suporte un control organizat după două săptămâni în care le repetăm atât CT-ul, metoda de excelență a diagnosticării afectării pulmonare, cât și serologia pacienților care nu dezvoltă anticorpi la momentul externării și astfel să prindem un număr cât mai mare de pacienți care pot dona plasmă. Este o abordare tot la nivel de pionierat”, aflăm de la medicul Monica Muntean.

De altfel, multe lucruri care se reflectă și în protocolul actual de tratament au fost propuse din Cluj, inclusiv donarea de plasmă a plecat ca idee din SCBI Cluj. În prezent, atât spitalul din Cluj cât și celelalte spitale din țară urmează a treia variantă de protocol de tratament aprobată. Se recoltează plasmă de la pacienții vindecați, dar din fericire severitatea cazurilor din terapie intensivă a scăzut după perioada martie – aprilie și încă nu a fost nevoie de aplicarea tratamentului cu plasmă.

Cele câteva ore pe care le-am petrecut pe secția Adulți II a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, mi-au indicat că situația, aici, a fost întotdeauna sub control. Diagnostic precoce, tratament precoce, fatalitatea aproape zero. Odată cu scăderea infecțiilor cu coronavirus, zilele au devenit mai suportabile pentru personalul din spital, care mai bine decât oricare dintre noi a învățat în toată această perioadă că pierderile și câștigurile în urma unui dezastru întotdeauna vor coexista.

Pe Secția adulți II este ora 14.30 și se anunță telefonic un nou caz confirmat cu coronavirus, de data aceasta la un pacient al Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”. Bărbatul este trimis pentru internare la SCBI. „Nu uitați să îi puneți hârtiile în folie”, îi avertizează medicul Ovidiu Ionescu, la telefon, pe colegii săi oncologi, preluând garda până a doua zi dimineața. La plecare, de pe holul secției, arunc o ultimă privire spre camera medicilor. Cuvintele „Eu stau la spital, tu #staiacasă” stau scrise pe geamul încăperii alături de două poze de familie. Familia „Adulți II”.