Barbă Neagră vâslește domol spre locul în care în zorii zilei așezase năvoadele. De parcă un spectacol ar fi pe cale să înceapă, pescărușii și oamenii deopotrivă se adună în jurul său privind curioși. Barca de lemn se oprește, pescarul descurcă ițele încurcate ale plasei și ridică mândru spre audiență dovada succesului: în năvod se zbate energic o știucă de vreo două kilograme alături de alți câțiva pești-victime colaterale și ca la un semn turiștii declanșează o rafală de fotografii. Se aud aplauze. Pentru cei câțiva pescăruși aflați pe niște crengi ce străpung apele limpezi ale Dunării, tabloul este deja clasic: în câteva momente bărcile cu turiști vor pleca nervos, pescarii își vor vedea de treburile lor, iar ei, împreună cu tovarășii lor vor putea încerca să servească prânzul cu speranța vie că vreun motor supărat nu le va da buzna peste bucatele alese.
Acolo unde știm din strămoși că pământul este fertil, facem agricultură, iar în locurile frumoase, facem turism. Așa e normal, așa ne dictează logica, însă puțini sunt cei care probează valoarea unui teren prin studii amănunțite, la fel cum poate chiar mai puțini sunt cei ce înțeleg cum trebuie valorificat un loc recunoscut la nivel general ca fiind frumos. „Inima verde a Europei”- Delta Dunării, se încadrează în acest tipar. Alături de oameni și faună, Delta își caută identitatea. Între investitori ahtiați după bani și ecoturism, ori între liniștea plimbărilor cu lotci din lemn și motoarele de sute de cai putere ale bărcilor pline-ochi cu turiști, Delta încearcă să supraviețuiască în contextul „turismului românesc”, o noțiune atât de vagă și de nealiniată definiției „turismului”, încât trebuie aproape obligatoriu trecută între ghilimele.
Viaţa de pescar în Deltă are şi multe părţi bune: pe lângă capturile de cele mai multe ori impresionante, ai ocazia să lucrezi în peisajul care fură orice privire
Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2014 numărul turiștilor care au vizita județul Tulcea a fost de 66.242. Potrivit Corinei Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, sezonul 2015 a adus în Delta Dunării o creştere cu 30% a numărului de turiști, ceea ce ar însemna un total de aproximativ 85.000 de turiști.
Dorin Barbă Neagră a crescut în Delta Dunării. Pescuitul este pentru el la fel de natural precum mersul pe jos, căci viața pe micile insule ale zonei l-a învățat că altceva nu prea ai ce să faci aici. Vorbește cu zâmbetul pe buze despre cât de mult îi place viața liniștită din Deltă, dar și despre cum pescuitul te ajută doar să trăiești. „Învățăm acum să facem turism”, spune el cu expresia unui copil entuziasmat că va învăța să meargă pe bicicletă.
Dorin este unul dintre martorii schimbului de priorități în Deltă. Multe lucruri s-au schimbat și pe canalele strâmte ale Dunării a năvălit, cu mult zgomot de cele mai multe ori, turismul. Nu a dat „bună ziua” băștinașilor, dar a început să ceară. Să ceară spațiu, condiții „precum dincolo” și cât mai multe resurse. Turismul a lăsat în Deltă bani, atâți câți o fi lăsat și, în poze idilice, a dus faima zonei peste mări și țări. Pentru toate acestea, Delta a plătit cu o mare bucată din liniștea ce o caracteriza altădată, dar și cu buimăceala vizibilă acum pe chipurile pescarilor ce nu mai știu care le e rostul: or fi aceiași simpli pescari, la fel ca bunicii lor, ori sunt „operatori” turistici?
Cine este „turism” și ce-o dori de la noi?
De peste 20 de ani, Dragoș Olaru trăiește din turism. Nu a făcut cursuri pentru asta, dar lipsa unor cunoștințe teoretice a fost compensată de dragostea pentru Deltă. Acum, când își plimbă pe canele turiștii atent selectați, prezintă dragostea pentru natura ca fiind cel mai important principiu după care un operator turistic din Delta Dunării ar trebui să se ghideze.
La începutul anilor ’90, Dragoș Olaru a venit cu cortul în Deltă, iar prima sa reacție a fost de sinceră uimire. A doua reacție a fost să se mute cu totul în „lumea apelor” și să încerce să trăiască nu exploatând frumusețile Deltei, ci în deplină comuniune cu ea. La început, peștele pe care îl pescuia îi asigura traiul de zi cu zi. În timp însă a învățat să lucreze alături de turiști, iar acum este ghid turistic. Nu e deloc mulțumit de cum merg lucrurile în Deltă și deplânge soarta acestui paradis care, în loc să beneficieze de pe urma celor care vin aici, de cele mai multe ori are de suferit.
„Mulți pleacă nemuțumiți, dintre cei care sunt turiști importanți pentru Deltă. Când pleci din Deltă și spui că te-a mulțumit doar prelata, că te-a protejat de soare, și ghidul, atunci nu e bine”- Dragoș Olaru, ghid turistic.
„Dacă veneam acum, pentru prima dată, nu cred că aș fi rămas. Turismul de aici a pierdut mult. Și-a pierdut farmecul atunci când a pierdut liniștea. Lucrurile se schimbă tot mai mult. E tot mai mult trafic, tot mai puțină liniște, tot mai mult zgomot, mai puține păsări și pești. Turismul este necesar în Deltă, doar că trebuie făcut cu mai multă grijă pentru mediu și mai mult respect. Din păcate nu vin turiști dintre cei care vor să descopere natura, să facă birdwatching sau pescuit, dar așa cum se pescuiește în zonele sălbatice. Eu nu vreau să am surprize, așa că pe site-ul meu scrie cui mă adresez. Încă nici nu e atât de ostentativ. Eu nu vreau oameni care vin în Deltă la beții, pentru că locul ăsta nu e pentru așa ceva”, spune hotărât ghidul.
În Deltă nu se poate pune problema existenței turismului. Fauna și frumusețea locurilor și mai ales a oamenilor emană un magnetism căruia puțini i-ar putea rezista. Ce nu e încă foarte clar e ce fel de turism trebuie făcut în Deltă.
Ivan Patzaichin este unul dintre copiii Deltei. Cvadruplu campion olimpic, Patzaichin a adus în Deltă nu doar aur ci și o altă viziune asupra turismului: ecoturismul. Cu multă migală și determinare, Patzaichin merge din sat în sat și le explică oamenilor cum turismul făcut în liniște și în deplină comuniune cu natura este șansa lor la o viață mai bună. Apoi le explică cum să facă asta fără a trimite în colaps Delta.
„Delta trebuie să devină regina ecoturismului pentru că este o zonă superbă. Trebuie protejată pentru că deja nu mai e cum o știam. E greu să schimbi oamenii de pe o zi pe alta, pentru că fiecare are o anumită percepție, mai bună sau mai rea, pentru că nu au fost sprijiniți și nu au fost învățați să fie mai buni sau mai prietenoși cu natura. Vrem să aducem un alt gen de turist: un turist educat, care iubește natura, care vrea să vadă ceva interesant pentru că în Deltă chiar are de văzut tradiții și faună”, explică fostul canotor.
Muncind zilnic alături de tuiști, Dragoș Olaru observă tipologii dintre cele mai diverse. Sunt mulți cei care văd Delta ca pe o alternativă a plajelelor de la Marea Neagră. Această mentaliate vine de cele mai multe ori la pachet cu lipsa respectului față de natură și, în final, cu un soi de turism care nu aduce beneficii decât financiare și, mai ales, doar pe termen foarte scurt.
Când nu sunt deranjaţi de turişti, pescăruşii şi egretele fac planuri pentru numeroasele gustări pe care le iau zilnic din apele Dunării
„Oamenii sunt motivați de bani. Ăsta e unul dintre motivele pentru care refuz anumiți turiști. Dar e un lux să faci asta. Însă turiștii ar trebuie să se autoselecteze. Turismul în Deltă este scump și acum, dar poate ar trebuie să fie și mai scump pentru a se face o selecție. Delta nu trebuie să devină ca o cârciumă cu băutură ieftină în care intră toată lumea. Sigur, prețul ridicat nu îți garantează calitatea turiștilor, dar e un pas”, explică ghidul.
Turismul la relanti
Liniștea Deltei este poate cel mai de preț bun turistic al zonei. Se vorbește despre încântătoarea liniște în aproape fiecare reportaj video filmat aici. Realitatea însă e puțin diferită. Chiar dacă există limite de viteză pe canalele Dunării, bărcile cu motoare de sute de cai putere nu sunte deranjate de vreo autoritate care să le mai domolească. Barcagii fie se grăbesc din reflex, fie pentru că asta le cer turiști. Bărcile cu vâsle sunt adevărate piese de muzeu, care mai ies la apă doar la ocazii speciale.
„Multe probleme vin din faptul că nu avem turiști străini. Dacă ar fi, ar fi beneficii. Ei te educă și cer multe lucruri de la tine. Te ajută să îți dai seama ce trebuie să faci. Vin străini care știu mai mult decât mulți experți în păsări pentru că ei învață asta la școală. De asemenea, iubesc foarte mult natura. Niciodată un străin nu îți va cere ție, ghidul, să rupi o plantă. Dar nu îi avem. Dacă i-am avea ei ne-ar arăta ce înseamnă turismul civilizat. Ei vin în Deltă pentru a învăța lucruri noi, pentru a descoperi natura sau pentru a face schimburi culturale, nu doar pentru a se relaxa și a sta la soare cum fac foarte mulți dintre turiștii români”, explică Dragoș Olaru.
Dar dacă barcagiul merge agale cu barca prin Deltă, asta înseamnă că plimbarea poate dura chiar și câteva ore. Și asta înseamnă mai ales că barcagiul trebuie să devină un ghid turistic, și nu un simplu transportator de turiști către o anumită destinație.
„Rolul important este al ghizilor turistici și nimeni nu ar trebui să intre fără ghid. Turiștii mei nu lasă în urma lor deșeuri și nu pleacă fără să înțeleagă ce înseamnă natura. E nevoie de ghizi instruiți, nu de barcagii, pentru că atunci când mergi cu un barcagiu nu înțelegi nimic din ceea ce vezi. Când merg cu barca, merg la relanti aproape 90% pentru a putea explica fiecare fir de iarbă și fiecare animal pe care turistul îl vede”, spune Dragoș Olaru.
Fiind crescuți în bărcile de pescuit ale părinților lor, localnicii din Deltă ar părea că știu cel mai bine să vorbească despre frumusețile ei și să le protejeze. Nu e întotdeauna cazul. A fost nevoie de măsuri coercitive pentru ca, de exemplu, vănătoarea în Deltă să nu ducă la dispariția păsărilor. La fel și în cazul pescuitului, care acum încearcă să fie transformat într-o formă aparte de turism: pescaturism.
„Sunt proiecte-pilot, precum pescaturismul. Asta le-ar putea aduce un alt gen de venit pescarilor, pentru că ei suferă cel mai mult. Am mers prin toate localitățile și să îi învățăm ce presupune. E însă nevoie de o idee clară despre turism pentru ca toată lumea să aibă aceeași direcție. Localnicii nu mai prea au încredere în proiecte, pentru că de 25 de ani li se tot prezintă idei, dar viața lor e la fel. Cine a construit acolo și a dezvoltat pe turism e din afara Deltei și a venit cu proprii oameni, așa că localnicii nu au beneficiat. Noi vrem să îi responsabilizăm pe localnici și să îi învățăm să lucreze cu turiștii, să îi învățăm că nu pot gestiona și cazare și transport și vizitate fiecare de unul singur. Oamenii sunt foarte dezamăgiți acum. Eu mă simt responsabil pentru ei și încerc să fac lucruri care să îi ajute în primul rând pe ei”, explică Ivan Patzaichin.
„Oamenii cred că pentru a avea un turism mai bun e nevoie doar de o capacitate de cazare mai mare. E greșit, pentru că ajungi să nu mai recuperezi investiția. Noi îi învățăm să facă investiții minore în turism, să facă locuri de cazare tradiționale dar totuși la standarde și în felul acesta să aibă venituri mai mari”, Ivan Patzaichin, fost canotor.
Efectele deja se văd. Pescărușii au parte de mese copioase la orice oră, iar zburătoarele Deltei sunt prezente în toate chipurile, la tot pasul.
„La noi, pescuitul aduce mari prejudicii ideii de turism. Pescarii sportivi lasă cantități enorme de deșeuri și e inuman să vezi așa ceva de la oameni care se presupune că se află acolo pentru a fi în mijlocul naturii, unde să se bucure de peisaje și de sport. Dar la noi e altfel. Noi nu respectăm nimic. Deja încep să se vadă beneficiile interzicerii vânătorii. Acum dai cu barca peste rațe. Când ești pe canal ți se întâmplă să trebuiască să oprești pentru a lăsa cârdul de rațe să traverseze canalul. Până să se interzică, vânătoarea erau un fel de goană teribilă după păsări. Vânătorii civilizați fac selecție, trag doar după anumite păsări, nu cum era aici, că trăgeau în orice mișca”, își amintește Dragoș Olaru.
Astfel de scene sunt destul de rare pe lacurile Deltei. Nu de puţine ori bărcile turiştilor trec direct prin mijlocul cârdurilor de raţe
Turismul în Deltă, o chestiune de mentalitate
Așa cum turiștii vin în Deltă să îi descopere frumusețile, localnicii care se vor a fi operatori turistici se află și ei într-o continuă căutare a formulei corecte. Prinși între dorința de modernizare cu orice preț a zonei și ideea că ar trebui să facă „turism la relanti”, nu cantitativ ci calitativ, localnicii se străduiesc să reziste tentației de a investi în clădiri înalte cu termopane și locuri multe de cazare și să reînvețe să pună stuf pe acoperișurile caselor tradițioanale.
„Cei care ne sunt alături și fac ecoturism o duc deja mai bine. E important să avem turism de mai lungă durată, iar pentru asta e nevoie de servicii și de un sezon mai lung. Oamenii cred că, pentru a avea un turism mai bun, e nevoie doar de o capacitate de cazare mai mare. E greșit, pentru că ajungi să nu mai recuperezi investiția. Noi îi învățăm să facă investiții minore în turism, să facă locuri de cazare tradiționale, dar totuși la standarde și în felul acesta să aibă venituri mai mari. Dacă turistul vine o noapte sau două, mai mult durează transportul. Dacă turistul stă o singură noapte, localnicul nu câștigă nimic”, atrage atenția Patzaichin.
Și dacă am decis că nu cantiatea ci calitatea ar trebui să primeze, putem în mare măsură să ne dăm seama și ce fel de turism vrea și poate suporta Delta Dunării.
„Turismul de masă nu este pentru Deltă, dar pe de altă parte, cei care fac turism vor doar bani, indiferent cine ajunge aici. Ar putea să vină miliarde de oameni în deltă, cu condiția să existe infrastructură. Să ai ce face cu oamenii ăștia. S-au făcut pontoane de acorstare late de 30 de centimetri de pe care poți să cazi în orice moment. Așa nu poți face nimic, nu cu mulți turiști. Ar trebui exclus turismul de weekend. Aici nu e Valea Prahovei. Aici ar trebui oamenii să spună «Mă duc, dar mă duc o dată în viață că atât îmi permit, dar dacă merg o fac să merite». Aici ar trebui să se facă vacanțe, nu petreceri la pensiuni. Strategiile, din păcate, nu ajută cu nimic. Am participat la foarte multe strategii, dar turismul tot după ureche se face. Nu se respectă regulile sau oricum nu sunt respectate de cei mari, ci doar de către fraieri. Dacă nu te conformezi riști să dispari de pe piață”, spune Dragoș Olaru.
„Turismul în Deltă este scump și acum, dar poate ar trebuie să fie și mai scump pentru a se face o selecție. Delta nu trebuie să devină ca o cârciumă cu băutură ieftină în care intră toată lumea”, Dragoș Olaru, ghid turistic.
Cum nimeni nu a reglementat clar ce şi cum se poate construi, puţine case mai au acoperiş tradiţional din stuf, în timp ce termopanele sunt vizibile la tot pasul
Și dacă vă era dor de o discuție despre infrastructură, aflați, probabil cum v-ați fi și așteptat, că și în Deltă există probleme de acest gen. Infrastructura turistică, dar și „infrastructura umană” sunt două lucruri pe care zona încă le așteaptă.
„Noi nu avem infrastructură pentru străini. Nu îi poți aduce aici. Nu e aeroport. Dacă totuși vine, ajunge la Mila 23 și vrea omul la baie… ce îi spui? Îmi spuneau unii că e mai urât decât în Cuba. Degeaba le spun că zona se dezvoltă, că e în creștere, pentru că ei văd aceleași zone fără infrastructură și aceleași case în toate culorile și cu termopane. Dar până la detalii de genul ăsta, e nevoie de infrastructura de bază. Turismul este un tot unitar în care dacă o componentă e în altă direcție, lucrurile nu mai merg. Lucrurile cresc puțin pentru că nu există o linie. Mulți pleacă nemuțumiți, dintre cei care sunt turiști importanți pentru Deltă. Când pleci din Deltă și spui că te-a mulțumit doar prelata, că te-a protejat de soare, și ghidul, atunci nu e bine”, spune Dragoș Olaru.
Mulțumiți ar trebui să fie toți chiriașii Deltei: băștinații, știucile și celelalte viețuitoare ale apelor, turiștii, pescărușii, operatorii turistici. Iar turismul ar trebui să fie doar un alt personaj al zonei, la fel de liniștit precum rațele ce traversează fără griji canalul în timp ce pescarul Barbă Neagră vâslește liniștit pe canal, în drumul său spre îndeplinirea ritualului zilnic de colectare a prăzii.
Bărci cu turişti ajung zilnic în Delta Dunării. Cât şi ce anume înţeleg vizitatorii depinde în foarte mare măsură de ghidul turistic şi cât de
profesionist este acesta
Sturionii din Dunăre au multe în comun cu turismul din această zonă. Sunt iubiți, apreciați, considerați valoroși, dar lipsește aproape orice noțiune de protejare a lor și de dezvoltare într-un cadru bine reglementat. Din fericire pentru populația de sturioni din Dunăre, organizații precum World Wildlife Fund derulează în perioada 2012-2015 proiectul Life+ “Acțiuni comune pentru creșterea gradului de conștientizare privind supraexploatarea sturionilor din Dunăre, în România și Bulgaria’’.
În România există de mai bine de 10 ani interdicție pentru pescuitul de sturion. În anii ’90, pescuitul de sturioni era în vogă iar icrele de morun se vindeau chiar și cu 200-300 de euro. Monopolul pe afacerile cu sturioni era deținut în cea mai mare parte de pescarii din Sfântu Gheorghe, cei care vindeau atât turiștilor străini cât și statului. Construirea barajelor de la Porțile de Fier, coroborată cu pescuitul excesiv au făcut ca populațiile de sturioni din Dunăre să scadă drastic. În 2006, România a intrat în rândul țărilor care au interzis, în primă fază pentru 10 ani, pescuitul de sturioni, însă măsurile luate vor expira la începutul anului 2016, astfel că această specie de pești are un viitor incert. Interdicția se aplică, de asemenea, și pentru vânzarea de produse, cum ar fi carne și caviar, provenite de la sturionii sălbatici din Dunăre.
Potrivit unor sondaje realizate în cadrul proiectului, pescarii din Deltă au avut ocazia să își spună părerea cu privire la pescuitul de sturioni, în contextul în care în prezent există interdicții și în ceea ce privește vânătoarea în Deltă. Astfel, potrivit studiului WWF, 83% dintre pescari consideră că pescuitul de sturioni nu este o amenințare, deși 67% cred că stocurile au o tendință de scădere. În ceea ce privește braconajul, 65% sunt de părere că atât pescarii care prind din greşeală sturioni şi nu-i eliberează, cât şi braconierii sunt o ameninţare la adresa acestor specii. În plus, prohibiția, ca unică soluție, este considerată o măsură ineficientă de pescari și companiile producătoare de caviar.
Pescuitul sturionilor este interzis și în celelalte țări de pe coasta Mării Negre. Turcia a interzis pescuitul sturionilor sub 10 kg încă din 1958, iar din 1996 a fost interzis total pescuitul sturionilor. Interdicția este în vigoare și în Ucraina din 1996, în Georgia din 1967, în România din 2006 și în Bulgaria din 2011. În Rusia există interdicția de a pescui moruni în Marea Azov încă din 1985, iar din 2005 este interzis pescuitul tuturor speciilor de sturioni, inclusiv din Marea Neagră. În plus, Rusia dorește să extindă această interdicție și pentru Marea Caspică.
În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Proiectele WWF se derulează în peste 100 de țări de pe întreg mapamondul și se derulează pe șase axe principale: păduri, ape dulci, oceane și zone de coastă, specii amenințate, schimbări climatice și poluare.
Cu peste 150 de operatori forestieri în întreaga lume şi peste 300 de proiecte în teren bazate pe studii ştiinţifice şi cu acţiuni de lobby în fiecare dintre ţările în acre activează, WWF alocă anual peste 40 de milioane de dolari proiectelor de soluţionare a problemelor şi de înlăturare a ameninţărilor cărora sunt expuse pădurile din întreaga lume.
