„Prezentul este în favoarea Clujului, dar ce se va întâmpla în următorii 20 de ani pe scena artei contemporane românești?”. Această întrebare era lansată la începutul anului 2017 de omul care are în responsabilitate unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă şi contemporană din lume, directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă al Centrului Cultural „Georges-Pompidou” din Paris. În interviul acordat Revistei Sinteza, Bernard Blistène spunea că poate acum este momentul construirii unei instituții în România care să susțină acest avânt. „Depinde de oameni, de artiști, de energia dintre ei și oraș. Depinde cine preia controlul”, declara specialistul în istoria artei și conservarea patrimoniului.

Bernard Blistène își manifesta tot în 2017 admirația față de mai mulți artiști români reprezentativi ai artei contemporane, printre care Ana Lupaș, Cornel Brudașcu, Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Mureșan, Dan Perjovschi sau Geta Brătescu, aducându-i un omagiu și lui Constantin Brâncuși pe care l-a numit cel mai important sculptor al secolului trecut.

Sezonul România-Franța a fost inaugurat în data de 27 noiembrie | Foto: Cristina Beligăr

La distanță de aproape doi ani de la aceste declarații, Centrul Georges Pompidou a găzduit la sfârșit de noiembrie 2018 inaugurarea oficială a Sezonului România-Franța un demers comun de a actualiza printr-o serie de evenimente culturale imaginea și percepția celor două țări una față de cealaltă. Pe scurt, a inaugurat mai multe expoziții ale unor artiști români, o marte parte dintre ei absolvenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și reprezentanți ai Școlii de pictură de la Cluj, pe care curatorii și specialiștii muzeului din Paris i-au ales să formeze un așa numit „laborator de creativitate artistică intim și profund”. Deloc întâmplător, au fost expuse în spațiile generoase ale Centrului Pompidou lucrări de patrimoniu și creații contemporane în așa fel încât să creeze o viziune care nu se limitează la retrospectivă, ci care regândește locul și rolul artiștilor în context contemporan. A omis, în schimb, să gândească locul componentei feminine în grupul artiștilor prezenți în „laborator”, în sensul în care nicio artistă din România nu a fost selectată pentru Sezonul României la Centrul Pompidou. Bineînțeles, această „scăpare”, chiar și intenționată, nu ar trebui să ne îngrijoreze având în vedere că artista Alexandra Pirici alături de Manuel Pelmuș au fost invitații acestui centru în 2014 cu proiectul „Just Pompidou It. Rétrospective du Centre Pompidou, 2014” în cadrul Un Nouveau Festival, la invitaţia lui Bernard Blistène , directorul Muzeului de Artă Modernă din Paris. De asemenea, anul acesta, artista a prezentat în cadrul Kunstenfestivaldesarts, un alt proiect în spațiul Kanal al Centrului Pompidou din Bruxelles. În ceea ce o privește pe Ana Lupaș, reprezentantă a artei conceptuale, acesteia i s-ar pregăti o expoziție personală în cadrul Centrului Pompidou în cursul anului viitor.

Președintele Klaus Iohannis și Emmanuel Macron, la inaugurarea Sezonului România-Franța | Foto: sezonulromaniafranta.ro

Ziua inaugurării a fost importantă și a marcat toate elementele esențiale ale unui Sezon. A avut componenta sa politică la nivel de șefi de stat și de reprezentanți ai celor două guverne, i-a avut pe artiștii reprezentativi, a avut atenția presei internaționale. TV Monde difuza la câteva zile după inaugurarea sezonului un reportaj video în care versurile Baladei românului însoțeau imaginile de la inaugurare. „Trecutul şi prezentul mă definesc ca român, chiar dacă sunt atipic în felu’ în care o spun” le amintea Bean de la Subcarpați telespectatorilor vorbitori de limbă română.

Vocația sezonului este clar politică, dincolo de conținutul său de 410 proiecte desfășurate în 80 de orașe și localități din Franța și în 35 de localități din România pe durata a aproape opt luni. Instrumentele politice își au rolul lor și marchează circuitul inclusiv în perioada viitoare în care România va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (România va prezida pentru prima oară Consiliul Uniunii Europene, în prima jumătate a lui 2019). Dar conținutul nu este politic per se. Ar fi politic, în măsura în care artiștii îmbrățișează un conținut politic, sau în măsura în care publicul citește într-o anumită cheie. Acesta nu este însă cazul. Atât partea franceză, cât și română au declarat foarte clar că sezonul nu este de propagandă românească în Franța sau de propagandă franceză în România.

„Astfel de evenimente de mare amploare sunt importante mai ales într-o Europă în care tot mai multe glasuri populiste și naționaliste se nasc într-un ritm amețitor. Genul acesta de colaborare, chiar dacă este o chestiune politică în care artiștii nu prea își au locul, se transformă într-un contrafort, de altfel necesar pentru relațiile bilaterale”, a spus artistul Șerban Savu la evenimentul de inaugurare a Sezonului.

Ciprian Mureșan (stânga) și Șerban Savu (dreapta) | Foto: Cristina Beligăr

Exemplu de didacticism neforțat. Rembrandt pentru Ghenie

Mulți vizitatori, îndeosebi românii și publicul internațional mai puțin familiarizat cu mediul artistic contemporan, vor fi poate surprinși să vadă că atenția este îndreptată înspre artă, nu spre profit sau spre piață. Vor vedea expozițiile special deschise cu ocazia sezonului, dar și lucrări ale artiștilor de origine română sau români, aflate deja în colecția Centrului Pompidou, dar care au fost făcute din nou vizibile și puse într-un parcurs logic și foarte bine structurat: de la modul în care sunt panotate lucrările, la grija acordată textelor explicative care le însoțesc, de la felul în care parcurgi traseul în muzeu. O astfel de selecție îți este oferită doar de un muzeu mare, la fel cum doar un muzeu mare, într-un exemplu de „didacticism neforțat”, îți poate oferi experiența complexă de a parcurge și înțelege în cele mai bune condiții arta momentului.

„Ceea ce vedem la Centrul Pompidou este alegerea lor, nu este ceva impus, adus sau propus de români. Curatorii acestui centru au avut o viziune, cunoșteau lucrările acestor artiști și au spus că aceștia sunt artiștii care îi interesează”, a declarat Mihai Pop, cofondator al Galeriei Plan B din Cluj-Napoca și Berlin, reprezentant al mai multor artiști contemporani și curator al Pavilionului României la Bienala de Artă de la Veneția, în 2015, când artistul român Adrian Ghenie, reprezentant major la școlii de la Cluj, a prezentat proiectul „Darwin’s Room-Camera lui Darwin”.

De data aceasta, avându-l în calitate de curator pe Bernard Blistène, director al Muzeului Naţional de Artă Modernă-Centrul Pompidou, Camera lui Darwin imaginată de Adrian Ghenie s-a materializat la Pompidou într-o instalație ce pornește de la tabloul lui Rembrandt expus la Muzeul Luvru din Paris. Special pentru Sezonul Franța-România, tabloul  „Filozof meditând”, din 1632, a fost adus la Centrul Pompidou ca parte a expoziției lui Adrian Ghenie. „Este un efort fantastic să aduci o lucrare de Rembrandt de la Luvru pentru a clarifica sursa unei instalații propuse de Adrian Ghenie. Nu cred că Adrian Ghenie ar fi putut să viseze la asta. Totuși, uite cum un muzeu își asumă o lucrare și onorează o poziție prin această asumare, aducând sursa. Dar nu numai pe Adrian Ghenie îl onorează gestul aceasta, ci și publicul este onorat. Îi dă o referință clară, îl educă, îi clarifică ceea ce vede”, a explicat Mihai Pop pentru Revista Sinteza în legătură cu prezența lui Adrian Ghenie în cadrul Sezonului Franța-România. De asemenea, Muzeului Național de Artă Modernă i-a fost donat în 2014 un important tablou semnat de Adrian Ghenie (Pie Fight Interior 11, 2014), extrem de reprezentativ pentru stilul său expresionist și pentru tehnica sa sofisticată, caracterizată de colaje, suprapuneri și glisarea culorii, tablou care poate fi văzut de asemenea în galeriile muzeului în această perioadă.

Potrivit raportului publicat de Art Basel și UBS la începutul anului 2018, artistul român Adrian Ghenie, originar din Baia Mare și absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj, se clasează pe poziția 20 în topul celor mai de succes artiști în viață, alături de Gerhard Richter (Germania) sau Cui Ruzhuo (China). Un alt artist român menționat de acest raport este sculptorul Constantin Brâncuși (pe locul 10 din 20) într-un top al celor mai de succes artiști în sectorul artei moderne. Mai mult, lucrarea lui Constantin Brâncuși, La muse endormie, se află pe locul doi în topul vânzărilor lucrărilor de artă modernă din 2017 (57,4 milioane de dolari adjudecată prin Casa de Licitații Christie’s).

Un alt spațiu important al Sezonului este Atelierul Brâncuși (muzeu special amenajat pentru operele sculptorului român în cadrul Centrului Pompidou) cu o instalație a lui Mihai Olos (1940-2015). Tot în cadrul Sezonului, o altă expoziție prezintă dialogul creat între Henri Matisse și Theodor Pallady în jurul „Bluzei românești”, în timp ce peste 50 de opere ale lui Andrei Cădere (1934-1978) vor fi expuse în colecțiile permanente. În paralel, parcursul Ponctuations este marcat de opere ale lui Mircea Cantor, Victor Man, Brătescu, Brudașcu sau Grigorescu. Spațiul Focus găzduiește „Héros-Limite”, o prezentare a operelor lui Gherasim Luca (1919-1994), iar Galerie Zéro prezintă un alt dialog, de data aceasta între Ciprian Mureșan și Șerban Savu. În primăvara anului 2019, vor fi inaugurate alte două expoziții Ciprian Mureșan și Şerban Savu la Atelierul Brâncuși, dar și monografia operei lui Isidore Isou (1925-2007).

„Avem cu ce, avem cu cine”

Ce se întâmplă în acest sezon, este un moment cheie pentru istoria culturală a României, au spus mulți dintre artiștii reprezentativi prezenți la inaugurarea sezonului. Faptul că sezonul Franța-România s-a deschis în Centrul Pompidou transmite un mesaj foarte puternic. Nu s-a deschis la Muzeul Luvru, nu s-a deschis într-o ambasadă, ci în centrul care dă tendințele, unde este actualitatea, care îți arată deschiderea spre artă. Este un loc cheie pe scena Franței și a lumii.

„Asta ne arată că există o voință puternică din partea Franței înspre România și ar trebui ca românii să învețe multe din această deschidere de Sezon. E ca fotografia aceea de la Alba Iulia surprinsă de Samoilă Mârza căruia i-a fost refuzat să intre în sala unde se semna actul de unire și care s-a consolat făcând atunci poze la mulțime. Evenimentul acesta de la Pompidou l-aș identifica, din punctul de vedere al importanței, cu acel eveniment. Mulți dintre noi nu ne dăm seama, dar impactul unor asemenea prezențe în Franța este de susținere culturală, politică și economică. Să îți dea cineva o asemenea vitrină este incredibil”, a declarat artistul Mircea Cantor.

Mircea Cantor a avut o primă expoziție personală la Centrul Pompidou în 2012 când a prezentat mai multe lucrări video: Sic Transit Gloria Mundi ; Epic Fountain; Dont’ judge, Filter, Shoot ; Wind orchestra. Mircea Cantor trăieşte şi lucrează la Paris și a obţinut premiul Marcel Duchamp pentru anul 2011, la Târgul Internaţional de Artă Contemporană (FIAC). Artistul face parte deja din colecția Centrului Pompidou și în această perioadă vizitatorii îi pot vedea lucrarea video Sic Transit Gloria Mundi (2012), după ce în 2017 la Galeria Atelierului Brâncuși a Centrului Pompidou, Mircea Cantor a prezentat lucrarea La partie invisible de l’infini.

Pe toată durata sezonului Franța-România, Colecțiile Muzeului sunt marcate de prezența românească: Brâncuși, Tzara, Brauner, Lotar, Herold, sau Janco, dar și artiștii contemporani precum Adrian Ghenie, Victor Man, Ciprian Mureșan, dintre cei din generația tânără, ca și Brătescu, Brudașcu, Grigorescu, din generațiile mai vechi. Continuitatea a existat înainte de aceste șase luni care delimitează Sezonul pentru că, nu-i așa, Franța nu îi dedică un sezon României dacă nu are cu ce.

„În primul rând, noi artiștii contribuim la această continuitate. Este un moment important însă și pentru parcursul de politici culturale al României. Cei de la conducerea țării trebuie să se întrebe ce face pentru publicul din România la nivel de educație a copiilor. Noi nu avem o masă critică pentru a construi un muzeu ca Pompidou în România și nici nu avem programe care să îi educe pe copii. Copiii mei, născuți în Franța, merg frecvent la muzeu, sunt educați în acest spirit și atunci normal că infrastructura se construiește în jurul lor. Sper să vină momentul când autoritățile din România își vor da seama de necesitatea unui astfel de sistem educațional-cultural”, a mai spus Mircea Cantor.

Expoziția L’ENTRETIEN INFINI | Foto: Philippe Migeat

Complicitatea Mureșan-Savu

Prietenia care îi leagă, faptul că împart același atelier de creație în Cluj-Napoca și confirmarea internațională a valorii operei lor, au fost suficiente atribute care să-l convingă pe curatorul  Frédéric Paul, muzeograf la Muzeul Național de Artă Modernă-Centrul Pompidou, să le propună artiștilor români Ciprian Mureșan și Șerban Savu, amândoi absolvenți ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, alăturarea într-un generos spațiu al muzeului.

„Frédéric ne-a vizitat în atelier anul trecut și a fost foarte surprins să vadă doi artiști în același atelier, fapt întâlnit destul de rar într-o perioadă în care atelierul ca spațiu de lucru al artistului nu mai este atât de important. La a doua citire a văzut cât de multe lucruri aveam în comun ca artiști și a propus această expoziție. Mai târziu, la rândul nostru, am descoperit aspecte pe care le aveam în comun și pe care nu le conștientizasem până atunci. În primul rând, raportarea la istoria artei și folosirea istoriei artei ca metodă, lucru de altfel vizibil la mulți artiști. Apoi interesul pe care îl avem amândoi pentru societate. El are foarte mult umor și eu am multă ironie, e adevărat nu atât de evidentă. În timp ce el găsește în picturile mele foarte mult umor, eu cumva încerc să folosesc acest umor în plan secund, în background. Are importanța lui în citirea lucrării, dar nu lucrez cu umorul ca element fundamental cum lucrează Ciprian”, a explicat artistul Șerban Savu, prezent în expoziția L’Entretien Infini cu patru lucrări.

În același timp, Constantin Brâncuși este liantul dintre cei doi și este parte importantă din codul de citire a expoziției. „Frédéric s-a gândit inițial să situeze expoziția în atelierul lui Brâncuși dar a optat în final pentru un spațiu mai mare pentru ca dialogul nostru să fie mai bine înțeles. Așa că s-a găsit soluția de a împărți show-ul în două și folosirea spațiului actual pentru începutul sezonului”, a declarat Șerban Savu.

Foto: Philippe Migeat

Două dintre lucrările sale (The Waiting Room și Reenactment) au făcut parte dintr-o expoziție pe care Șerban a avut-o în 2016 la Nicodim Gallery și sunt legate de cercetările sale despre realismul socialist. O altă lucrare (Îngerul muncii) a fost realizată în 2018 și a fost expusă în această toamnă și la galeria White Cuib din Cluj-Napoca, în cadrul expoziției „Ziua tuturor sfinților”. Lucrarea era destinată să facă parte inițial din expoziția „Despre sexul îngerilor”,  curatoriată de colegul său de atelier Ciprian Mureșan împreună cu Sebestyén Székely, la Galeria Nicodim din București, însă data execuției depășise momentul propriu-zis al vernisajului.  „Pentru mine este aceeași lucrare chiar dacă este expusă în Cluj sau în Paris. Nu se schimbă lucrurile cu nimic. Nu pot să îmi dau seama ce efect are o lucrare într-un loc sau în altul”, a precizat Șerban Savu. Recent, Șerban a avut inaugurarea expoziției personale  „Heroes, Saints and Other Figures” la Galeria Plan B din Berlin, marcând o schimbare de perspectivă în opera artistului.  La rândul său, Ciprian Mureșan a prezentat în luna noiembrie la Muzeul de Artă din Cluj expoziţia „Tradiții active I/ Active Traditions I”, la cinci ani distanță de la prima sa expoziție în spațiul muzeului.

În primăvara anului 2019, vor fi inaugurate alte două expoziții semnate de Ciprian Mureșan și Şerban Savu la Atelierul Brâncuși din Paris.

„Curatorul expoziției lor de la Pompidou a fost surprins să vadă și să înțeleagă o situație aparent banală. Cum un pictor și un artist conceptualist împart un spațiu de lucru și își potențează unul altuia lucrul și opera. A fost suficient pentru a propune o expoziție celor doi artiști, dincolo de calitatea intrinsecă a lucrărilor lor. Pe Ciprian ei îl știau bine, pe Șerban mai puțin, dar l-au descoperit. Lumea lui este foarte interesantă pentru că este un fel de reconfirmare prin prezent, a unei întregi culturi, a unei culturi vechi pe care o vezi ilustrată în istoria artelor. Tipologiile, oamenii, situațiile, istoriile se repetă într-un fel și atâta timp cât ești un bun cunoscător, și el este un bun cunoscător al istoriei și al istoriei artelor, este ușor să identifici în viața de zi cu zi situații prototip ale unei vechi istorii. E plăcut să construiești o expoziție legată de ideea de atelier și de sursele muncii fiecăruia. Curatorul a propus ca liant lucrările, desenele și fotografiile lui Brâncuși, lucruri care aparțin sferei muncii de atelier, sau a ceea ce putem numi atelier prin extensie. Vorbim aici de un soi de cultură vie. Brâncuși este un artist istoric care are un loc bine asigurat în istoria artelor și recontextualizându-i lucrările ajuți astfel la poziționarea unor artiști de astăzi fără a comite nici un fel de blasfemie. Este un lucru care ține de o anumită viziune a modului în care funcționează cultura, cum e ea eficientă. Suntem încă totuși atât de departe în România de tipul acesta de finețe”, a explicat Mihai Pop, omul de legătură dintre mulți artiști care au ieșit în lume în ultimii ai.

Foto: Philippe Migeat

Cariere în timp real

Cofondatorul Galeriei Plan B din Cluj și din Berlin a remarcat faptul că atunci când ajungi într-o situație de felul în care a ajuns România prin Sezonul inaugurat în 27 noiembrie, acest lucru nu este întâmplător.

„La asta s-a lucrat, chiar poate fără să știm că se lucrează, în ultimii 15 ani. Legat de acești 15 ani este fantastic că putem în sfârșit să vorbim despre cariere în timp real. Nu mai există întârzieri, sau frustrările pe care întârzierile acestea le aduceau pentru generațiile condiționate pe vremea lui Ceaușescu de deținerea unui pașaport sau de obținerea unei vize. Una dintre lucrările importante din expoziția lui Ciprian Mureșan și a lui Șerban Savu, este o lucrare realizată de Ciprian în 2005 când, chiar dacă sună dramatic, eram cumva captivi. Nu puteam să călătorim ușor și eram condiționați de costurile mari ale unei călătorii cu avionul. Și mai era o condiționare. Faptul că la Academia de Arte nu învățai artă contemporană deși noi ne doream să trăim în acel tip de prezent. Lucrarea lui Ciprian Mureșan, Leap into the void after three seconds este despre acest lucru. Este vorba despre diferența aceasta dintre statement-ul puternic al lui Yves Klein, artist francez în anii ’60 cunoscut cu al lui Leap into the void (Salt în hol), un gest puternic, curajos și esențial făcut în Vest și consecințele acestui gest pentru noi, cei din Est. Aici este frumos cum Ciprian analizează prin acea lucrare a lui ceea ce trăiam noi atunci în România anilor 2000. Un fel de condiție de a fi”, a declarat Mihai Pop.

Ca urmare, spune Mihai Pop, nu mai vorbim de cariere frustrate, ci de prezențe în timp real într-o scenă globalizată, dar fluidizată.

„La acești artiști se vede un grad de mimetism mult mai mic decât în cazul altor artiști din România acestor vremuri și mult mai mic față de timpurile trecute. E o generație care nu a mai dorit să se auto-colonizeze prin forme importate. Un muzeu de talia Centrului Pompidou nu va aduce artiști marcați de mimetism, ci va aduce artiști consistenți care chiar au o voce a lor. Altfel, ce se întâmplă la Cluj, este marcat de un mimetism infernal. Ce se întâmplă acum mi se pare că în pofida unui așa-zis progres, este de fapt un regres, dinspre mine așa se vede. Am trecut de faza de snobism de a compara lucrurile cu vestul, ci compar exact cu ce văd eu uitându-mă la Muzeul de Artă din Cluj. Pe vremuri aveai în muzeu un Aurel Ciupe, aveai un Nagy Albert, aveai un Fülöp Antal, aveai un Ladea, aveai un Brudașcu, o Ana Lupaș, un Mircea Spătaru, un Gusztáv Cseh și lista poate continua. Îmi dau seama că erau cel puțin 20 de artiști care aveau opere clare, care aveau un angajament zilnic față de arta lor. Lucrau în atelier și își construiau opera în mod consistent. Față de oamenii aceia, toată protipendada asta artistică clujeană de astăzi, ca mari artiști ai școlii de la Cluj, nu înseamnă nimic. Era pe vremuri un artist, Miklósi Gábor pe care l-am cunoscut la bătrânețe care avea un atelier fantastic pe strada Racoviță din Cluj. El cânta și la vioară și spunea că dacă ar fi să compari cât muncește un tânăr ca să ajungă violonist și cât muncește un tânăr de aceeași vârstă să ajungă pictor și dacă violonistul ar trebui să țină un mic recital la vernisajul pictorului, la primele acorduri ale violonistului, tablourile ar trebui să pice de pe perete. Dacă ar fi să îi comparăm pe toți tinerii aceștia așa-ziși fantastici din orașul provincial Cluj cu niște oameni la aceeași vârstă cu ei care au trăit înainte, lucrările lor ar trebui să pice de pe perete”, consideră Mihai Pop.

Adrian Ghenie, Șerban Savu și Ciprian Mureșan | Foto: Sezonulromaniafranta.ro

Cu ce rămânem la sfârșit de Sezon? Legătura cu prezentul

Va putea un proiect reușit, sau o serie de proiecte culturale reușite să aibă ca efect o schimbare la nivel de indivizi și societate și să reînnoiască imaginea României? Să nu uităm, până la urmă, că arta este o nișă. Fără îndoială că după cele șapte luni, arta românilor expuși la Centrul Pompidou va fi mult mai clară și mult mai „accesibilă” publicului larg în sensul nevulgarizat al cuvântului. Vom vedea oameni care își vor lua în serios rolul de vizitatori, vor sta, vor citi, se vor expune ei la lucrările de pe pereți. Este un lucru pe care lumea civilizată a reușit să îl facă. Până la urmă, ce își poate dori mai mult un artist decât să fie în locul în care poate fi cel mai bine înțeles, unde are toate premisele să fie înțeles?.

La rândul lor, comisarii Sezonului Franța-România, sunt de părere că acest sezon ridică o altă întrebare cheie și aceasta se referă la modul în care va fi continuat acest Sezon. Cum mergem mai departe în această relație româno-franceză în materie de creație, de la antreprenoriat și economie, la tehnologie și artă și în ce mod acest lucru poate să devină o nouă epocă în care să avem un nou dinamism româno-francez, așa cum am avut în perioada dintre cele două războaie și care a fost enorm de valoros pentru ambele culturi.

„Între Franța și România există deja un parteneriat stabil din punct de vedere politic și economic. Dar omul de rând din Franța nu cunoaște cu adevărat România. Când vorbesc despre România francezii asociază această țară cu corupția, sau în cel mai fericit caz cu Dracula. Ceea ce dorim de la acest sezon este să dăm la o parte toate clișeele despre România. Vrem să punem România sub reflectoare, să le arătăm francezilor că România este o țară francofonă, că suntem parteneri, că ne leagă multe lucruri care trebuie descoperite. Cât despre noi, francezii, cred că generația tânără din România are impresia că Franța este o țară prăfuită, o țară-muzeu, o țară în care visau să ajungă părinții și bunicii lor. Mulți români trăiesc cu imaginea Franței din anii ’70-’80. De aceea, vrem să prezentăm în ambele țări artiștii de astăzi pentru generațiile de astăzi. Sunt persoane care nu știu nimic despre România și este dificil să preconizăm care va fi rezultatul peste șapte-opt luni. ADN-ul acestui sezon este Europa. Trăim astăzi într-o Europă care are nevoie de unitate. Este foarte important să consolidăm legăturile și relațiile dintre două țări cu viziuni similare despre Europa. Mesajul nu este unul politic, ci social la sfârșitul celor șapte luni. În tot acest timp vom vorbi despre comunitățile de rromi, despre comunitatea LGBT, despre criza economică și despre multe altele. Cred că arta poate schimba percepția pe care o avem asupra lumii. Arta, și cultura sunt pentru mine cele mai bune metode să facem lucrurile mai bune și vreau să cred că sunt o punte de legătură în Europa”, a declarat pentru Revista Sinteza comisarul general al Franței pentru sezonul cultural, Jean Jacques Garnier.

La rândul său, comisarul general al Sezonului România-Franța 2018-2019, Andrei Țărnea,  este conștient că reflexul, din perspectiva funcționarului guvernamental, este de a folosi acest sezon ca propagandă. O astfel de abordare însă nu ar fi funcționat în condițiile în care s-a dorit prezența unor artiști reprezentativi ai scenei internaționale care nu ar fi fost deschiși compromisurilor.

„În schimb, dacă îți propui să dai o oportunitate de redescoperire și să provoci întrebări atunci s-ar putea ca la sfârșitul unui ciclu care nu se termină odată cu sezonul, ci doar începe cu sezonul, să ai o nouă generație de public. Atunci efectul poate fi o schimbare de imagine, dar nu pentru că asta ne propunem noi, ci pentru că este efectul natural al unei programări sincere care vorbește pe limba acestui public”, a spus Andrei Țărnea. Poate fi schimbată lumea cu ajutorul artei? „Răspunsul comisarului va tinde să fie da, dar fiindcă acest comisar are o viață secretă de fotograf aș spune că arta în sine nu schimbă lucrurile, oamenii schimbă lucrurile. Dar da, arta poate schimba oamenii”, a concluzionat Andrei Țărnea.

În perioada 27 noiembrie- 14 aprilie 2019, evenimentele se desfășoară în Franţa, iar între 18 aprilie şi 14 iulie 2019 evenimentele se mută în România, lansarea oficială a Sezonului Franța-România 2019 la Bucureşti fiind programată pentru 18-21 aprilie 2019.

Sezonul Franța-România este structurat pe patru tematici: două ţări cu culturi multiple şi latinitate comună; un secol de schimburi; perioade regulate de transformări în oglindă timp de un secol (1918-2018); orașele de mâine și noile teritorii rurale – ce rol vor avea cultura, știința și societatea civilă?