Un spațiu expozițional tânăr din București, Galeria Sector 1 reprezintă o mare surpriză pe scena artei contemporane din România, remarcându-se printr-un program serios și bine conturat, focusat aproape exclusiv pe artiști clujeni. Incheind ciclul de prezentări individuale ale artiștilor galeriei, „Garden of Unsettled Memories”, soloul artistului Pavel Grosu este ultima expoziție a anului 2018 de la Sector 1.
Îngrijită de Maria Rus Bojan, curator de talie internațională, cu un ochi vizionar asupra tinerelor talente cu potențial spectaculos, această expoziție reprezintă odată în plus un eveniment special: o somitate recunoscută pentru debutarea efectivă a unor artiști cu nume mari precum Victor Man, Adrian Ghenie sau Ciprian Mureșan, îl aduce acum în atenția tuturor pe tânărul artist basarabean Pavel Grosu, propulsându-l cu generozitate în sferele mai înalte ale unui public avizat și avid de excelență culturală.
„Garden of Unsettled Memories” este o meditație lirică despre timp sau mai bine zis despre segmentarea timpului; despre ciudata percepție și conștientizare a naturii sale, într-un fel ce amintește de viziunea cinematică tarkovskiană. Motivul grădinii, în cazul de față, trimite la dimensiunile spațio-temporale imemoriale, făcând referire la amintirile momentului ieșirii omului din paradis, adică din timpul eonic și al intrării sale in timpul istoric, linear, limitat. Fragile, amintirile omului pot fi împrumutate sau chiar imaginate și autoimplantate în subconștient pentru a putea carta un fragment de existență, sau o experiență anume. Amintirile se cheamă unele pe altele, amintirile își “ amintesc “ de alte amintiri, declanșând o reacție în lanț, de creare a unor micro-realități, posesoare la rândul lor, de zone de timp pe care le simțim aproape reale și pe care le integrăm cu ușurință în timpul mare, în care ne mișcăm zilnic. În această expoziție, Pavel Grosu ne invită să explorăm alături de el câmpul amintirilor sale, un câmp fertil, haotic și fragmentat, cu ecuații și legi de funcționare care intrigă și creează asociații surprinzătoare.
Un talent febril cu o capacitate de lucru de neoprit, Pavel Grosu expune o pictură care te lasă perplex prin tehnicitatea experimentală, ludică chiar în unele lucrări, demonstrând o profundă înțelegere atât a culorii cât și a formei, prin desenul ireproșabil din care rezultă un figurativ de mare rafinament. Nimic nu e pus la întâmplare pe pânză, inventarul de obiecte reprezentate, deloc sufocant, chiar redus, are un sens și un rol bine stabilit în arhitectura compozițiilor, astfel că ele respiră, atât individual cât și în relație unele cu altele.
Expoziţia este o meditaţie lirică despre segmentarea timpului
Între lucrările care mi-au atras in mod special atenția și m-au impresionat prin organicitatea formelor, prin conexiunile abile și picturalitatea pe care o exhibă se află pictura “Gazing at the marrow of things”. Intr-un interior calm, ce frapează prin atmosfera caldă și intimistă, artistul se regăsește într-un moment de contemplație, de pătrundere a structurilor sensibile care alcătuiesc fața lucrurilor, a creației. Frumusețea personificată, deopotrivă accesibilă și de nepătruns, tronează glacial asupra lumii în vegetația luxuriantă, hățiș al tuturor cognițiilor și interogațiilor esențiale; o artă poetică plină de înțelesuri rafinat insinuate care prin contraste neagresive șoptește despre măduva lucrurilor.
O altă lucrare atrăgătoare este „Bathing in the sun” care narează despre o atmosferă fermecătoare de ștrand, unde lumina se revarsă generoasă, fără frâu, desenând carnea unor tinere femei aflate la plajă. Ca într-o reverie, pe un fundal de un albastru intens, de cerneală, femeile sunt înconjurate de o societate familiară de nuduri antice din marmură. Căldură, lumină lichidă, feminitate, trimiteri la perioada tahitiană a lui Paul Gauguin ca și condiment referențial-exotic, cam acestea sunt cheile lecturii unei băi în soare. Poate cea mai spectaculoasă pictură din expoziție este „Losing Aphrodite”, unde frumusețea ideală cunoscută din istoria artei, se descompune, se sparge în fața privirii tale; se pierde văzând cu ochii. Iubirea însăși se descompune, relațiile se rup. Ca o boală necunoscută, prafurile negre ale unui boli presupuse, bătrânețea eonilor asumați se amprentează în fiecare linie a desenului, în fiecare legătură ratată, descompunerea aparentă etalându-se ca nou etalon vestimentar, intrigant metafizic.
Cum se îmbracă timpul când este lipsit de frumusețe? Cum se gătește Frumusețea când e în criză de timp? Timpul se îmbracă dizolvându-se în clor, iar Afrodita se dizolvă în eternitate.
Tot despre timp, amintiri, relații, fragilitate vorbesc și lucrările “Eros” si “ Mirror”. Dacă în prima senzualitatea, mesajul sunt de un rafinament subtil, în cea de a doua avem o imagine complexă unde câmpul oglinzilor e gri nocturn, de o materie grea, un fluid vâscos, creator de suprafețe refractare.
Un portret supradimensionat de femeie, pe a cărui cap curge apa și a cărei mâini ascund o feminitate crudă, pură, protectoare face parte dintr-un dublet istoric: cândva se îmbăia și Venus, iar Artemis, nudă, se ferea la propriu de vânători. De data asta, oglinda joacă rolul unui raport epocal descriind pudoarea feminină, paralelă, puternică, neschimbată.
Pavel Grosu expune o pictură care te lasă perplex prin tehnicitatea experimentală
Reprezentarea statuilor de piatră în relație cu personaje aduse din proximitatea afectivă a artistului, punerea lor în raporturi inedite, originale unele cu altele ne pune în fața unei fuziuni uluitoare dintre antic și contemporan. Sculpturile, deși masive prin natura lor, îți dau senzația că sunt ușoare, atât de fluidă este pictura. Afroditele și sfincșii, cu toate că apar în majoritatea picturilor nu dau senzația de redundanță. Fiecăruia îi este atribuită o misiune și o simbolistică clară în cadrul „grădinii temporale”.
Odată intrat în spațiul galeriei, nu poți să nu admiri ingeniozitatea prin care curatorul a propus și rezolvat problema spațiului: câmpuri rectangulare colorate se suprapun pentru a crea iluzia unui spațiu în spațiu și a potența picturile de mari dimensiuni, legând astfel trei dintre pereții expoziției într-o linie narativă inteligibilă și consistentă. Benzi uriașe de roz și albastru, sunt contrabalansate prin inserții de tapet gri și roz, fâșii abstracte, decorative care acționează asemenea unor passpartu-uri conferind monumentalitate lucrărilor și o schimbare de ritm spațiului. Încălcând intenționat cutumele tradiționale de panotare, curatorul a propus o soluție creativă pentru poziționarea uneia dintre cele mai sofisticate lucrări din expoziție, atât la nivel tehnic cât și simbolic: la intrarea in expoziţie, pe holul alb și îngust al galeriei, o bandă de gri se prelungește, parcă trasată de lucrarea din celălalt capăt și te atrage asemeni unei unde magnetice, te forțează să te apropii de ea și implicit de intrarea în spațiul generos al galeriei unde alte nouă piese din selecția de lucrări așteaptă să se reveleze ochiului deja ademenit.
Nefiind un artist precoce în sensul în care timpul efectiv de producere a picturilor este foarte scurt față de timpul necesar decantării ideilor și rafinării instrumentarului artistic, Pavel Grosu, prin „Garden of Unsettled Memories” oferă privitorului șansa unor întâlniri fructuoase cu picturi consistente, fascinante vizual și de o reală onestitate intelectuală.
