1
2
3
4

Regiunea viticolă Cognac din Franţa care se întinde pe 75.000 ha (a doua ca mărime după Bordeaux) este formată din șase domenii: Grande Champagne, Petite Champagne (a nu se confunda cu regiunea Champagne, care este situată în partea de nord a Franței, unde se produce renumita şampanie) Borderies, Fins Bois, Bons Bois şi Bois Ordinaires.

Grande Champagne cu cele 14.000 ha este regiunea în care bate inima coniacului. Specialiştii susţin că aici se produce cel mai fin coniac, cu cel mai deosebit buchet floral. Aici preţul terenului este fabulos, ajungând la 45.000 euro/ha. Exagerat, ar spune chiar şi oamenii cu bani. Dacă ne uităm însă la cifrele economice, vedem că Franţa exportă anual vinuri şi băuturi spirtoase în valoare de 11 miliarde de euro. Imediat înţelegem de ce merită investiţia în viţa de vie din Franţa. Dar partea cea mai dificilă urmează prin arta producerii şi depozitarii licorii, dusă la perfecţiune. După cules, strugurii sunt băgaţi la stors imediat pentru a se limita oxidarea şi schimbarea gustului. În must, se interzice categoric adăugarea de zahăr, caramel sau dioxid de sulf. Din nouă litri de vin se obţine după o dublă distilare, picătură cu picătură, un litru de alcool. Tăria maximă la care se opreşte distilarea nu depăşeşte însă 72 grade. În acest moment se obţine un alcool incolor tânăr şi puternic care trebuie potolit în butoaie de stejar minim doi ani. Odată cu trecerea anilor coniacul capătă o culoare galben – brun auriu cu un uşor gust de tanin. Lemnul butoaielor este uşor poros lucru ce permite că alcoolul să “respire”. În fiecare an coniácul pierde prin evaporare 2-3% din tărie. Producătorii numesc această pierdere “cota îngerilor”. Prin urmare în butoaiele cu vechime mare, specialiştii adaugă la un moment dat coniac tânăr. De aceea nu există un coniac a cărui vechime să fie aceeaşi din acelaşi butoi. Coniacul cel mai rafinat se obţine după 50 de ani iar cel mai înmiresmat de trecerea timpului, după… un secol.

Orice coniac trebuie să stea în butoi minim doi ani

În general pe etichetele sticlelor de coniac (cu mici excepţii) nu este trecută vechimea exactă deorece în sticle sunt amestecate coniacuri cu vechimi diferite. Un renumit specialist francez spunea că “în modul de etichetare a coniacului este anarhie” Totuşi există nişte calificative aproximative care se referă la vechimea coniacului (conform Bureau Naţional Interprofessionnel du Cognac):
VS -Very Special (coniac de trei stele) un coniac tânăr care a petrecut cel puţin doi ani în butoi.
VSOP – Very Special Old Pale este un amestec în care cel mai tânăr coniac a petrecut cel puţin patru ani în butoi, iar cel mai bătrân până la zece. Rémy Martin, are în amestec, cognacuri de 14 ani vechime.
XO (extra old) este un amestec în care cel mai tânăr coniac a petrecut cel puţin şase ani în butoi, iar cel mai bătrân douăzeci şi chiar peste.
Napoleon, Vieille Réserve sau Horş d’âge se încadrează în clasa XO însă sunt diferenţiate de brandul producătorilor.

TOP 10 CONIAC

Coniacul este o băutură pentru rafinament şi stil. Oamenii de afaceri şi bogăţii lumii se pot bucura de cele mai exclusiviste coniacuri. Un astfel de top a fost întocmit de “The guide to the Good Life”

Camus Cognac Cuvee 3.128- 3.600 dolari (750 ml) Origine: Borderies, Franța. Amestec din trei soiuri de vin diferite, în vârstă de 41,43 și 44 de ani. Este prezentat într-un recipient de cristal proiectat de artistul francez Serge Mansau.

Camus Cognac Cuvee

Camus Cognac Cuvee

Cognac Frapin Cuvee 1888 – 5.800 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Un amestec din mai multe coniacuri, unul din anul 1888. Îl caracterizează o aromă florală surprinzătoare.

Courvoisier L’Esprit – 5.600 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Amestec din cele mai rare şi cele mai vechi coniacuri, unele datând din perioada lui Napoleon. Are un parfum dulce, dens, cum ar fi prăjiturile de fructe cu scorţişoară, caise uscate și miere.

Delamain Le Voyage – 6.600 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Cognacul este prezentat într-un recipient de cristal Baccarat. Au fost îmbuteliate doar 500 de sticle. Este vândut într-o husă de călătorie din piele. Are accente de cafea din Africa și arome de condimente din Extremul Orient.

Hardy Perfection Fire – 6.000 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Este compus dintr-un cognac, care datează din anul 1870. Se laudă ca fiind “cel mai vechi Cognac neamestecat cunoscut din lume” A fost îmbuteliat în doar 300 de sticle.

Hennessy Ellipse – 8.800 dolari (750 ml) Origine: Grande Champagne, Franța. Numărul unu pe piaţa din Statele Unite, și furnizorul a 40% din piaţa cognacului, Hennessy este un gigant de necontestat. Coniacul Ellipse este un amestec de lux, cu arome de fructe și trandafiri sălbatici.

Hine Talent – 7.200 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Talent este obţinut din cele mai bune cognacuri din beciurile Hine. Acesta oferă o aromă cu tonuri puternice de fructe. Este ambalat într-un recipient de cristal care stă într-o cutie de mahon lucrată manual în Honduras.

Hine Talent

Hine Talent

Cognac Jenssen Arcana – 7.000 dolari (700 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Obţinut din coniacuri, care au fost distilate în urmă cu 100 de ani. Este o ediţie limitată la 600 de sticle, numerotate individual. Este ambalat în cutii din mahon, făcute manual.

L’Art de Martell – 8.600 dolari (700 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Martell a creat această ediție limitată în anul 1997 cu ocazia retrocedării Hong Kong-ului de către Marea Britanie, Chinei. Istoria în afaceri cu coniac a familiei Martell datează din anul 1715.

Rémy Martin Louis XIII Black Pearl Limited Edition – 27.000 dolari (750 ml). Origine: Grande Champagne, Franța. Produs din coniacuri cu o vechime de 100 de ani se adresează “cunoscătorilor”. Lansat în 2008, într-o ediţie limitată, butoiul de stejar deschis, a oferit doar 358 de sticle. Remy Martin este cu siguranță unul dintre cele mai exclusiviste coniacuri din lume. Nu e de mirare că este foarte greu de găsit, mai ales în restaurante.

 

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR