1
2
3
4

„Construieşte-ţi propriul vis. Altfel, altcineva te va angaja să-l ajuţi să şi-l construiască pe al lui”. Cuvintele lui Farrah Gray sintetizează dileme, angoase, deziluzii şi speranţe în ceea ce priveşte locul, rolul şi funcţia individului în lumea globalizată. Alte sintagme care îl au în centru pe individ, precum „societate informaţională”, „progrese tehnologice”, „educaţie”, „dezamăgire faţă de modele politice şi economice”, „neîncredere în cultura organizaţională”, „diluarea individualităţii”, sunt tot atâtea laitmotive ale discuţiilor despre prezentul şi viitorul învăţării, muncii şi relaţionării interumane.

 

Accesul la tehnologie și dobândirea de abilități digitale sunt componente esențiale ale procesului de inovare, cu oportunități atât pentru indivizi, cât și pentru instituțiile guvernamentale în dobândirea de cunoaștere

Accesul la tehnologie și dobândirea de abilități digitale sunt componente esențiale ale procesului de inovare, cu oportunități atât pentru indivizi, cât și pentru instituțiile guvernamentale în dobândirea de cunoaștere

„Lucrătorul în cunoaştere”, concept lansat de Peter Drucker, preluat, extins şi rafinat de către alţi experţi dedicaţi definirii şi proiectării societăţii cunoaşterii, este unul dintre termenii cei mai uzitaţi când se face referire la modul în care învăţăm, cunoaştem, profesăm şi experimentăm ca indivizi ai secolului al XXI-lea.

În volumul colectiv „Knowmad Society” (2013) pe care l-a editat, John W. Moravec adaptează acest concept, propunând termenul de knowmad. Autorul se referă la indivizi creatori, inventivi, inovatori, care pot lucra cu oricine, oriunde şi oricând. Potrivit lui Moravec, knowmad-ul este apreciat pentru cunoaşterea personală, care îi oferă avantaj competitiv, fiind responsabil de conturarea propriului său viitor: nu mai aplică pentru un job, ci asigură designul propriei munci.

Într-un secol în care talentul individual este tot mai important, cunoaşterea pe care o deţine individul determină gradul în care poate fi „angajat”, accentul de pe cunoaştere ca produs fizic fiind transferat pe aspectele mai puţin materiale (intuiţia, de exemplu, fie ea personală sau colectivă).

Un knowmad este „angajat” atâta timp cât poate aduce valoare unei organizaţii. Cu alte cuvinte, trebuie să inventeze şi să se reinventeze permanent. Profesia sa presupune mobilitate – spaţială, temporală şi ideatică -, ceea ce îi asigură individului o creştere considerabilă a opţiunilor. Cât despre oamenii care nu pot inova sau aduce plusvaloare, John W. Moravec este tranşant: „Vor fi înlocuiţi de maşini, externalizaţi sau depăşiţi”.

Knowmad-ul este parte integrantă a societăţii 3.0, pe care Moravec o vede drept „un produs al schimbărilor într-o lume pusă în mişcare de modificări tehnologice şi sociale care avansează în mod exponenţial, de globalizare şi un impuls către inovaţii influenţate de context”. Tranziţia către această societate poate fi asigurată doar prin proiectarea orientată a viitorului şi redefinirea educaţiei şi, implicit, a proceselor de învăţare şi muncă.

O platformă dedicată acestui concept este www.knowmads.nl, care propune „conectarea” studenţilor, partenerilor, personalului şi a reţelelor de experţi/ contributori voluntari, în vederea „schimbului de talent, idei creative şi inspiraţie”.

Platforma reflectă, de fapt, ideea de „învăţare invizibilă” (lansată în 2010 tot de John W. Moravec, alături de Cristobal Cobo), definită printr-un apel la construirea, în manieră colaborativă, a unei paradigme educaţionale. Menită să identifice zone de cunoaştere neglijate până în prezent, învăţarea invizibilă nu are pretenţia de a propune o teorie în sine, ci o metateorie, capabilă să integreze idei şi perspective diverse. Obiectivul fundamental devine, astfel, educaţia în vederea creării de inventatori, nu de simpli angajaţi sau birocraţi.

Acesta nu este însă singurul model de redefinire a educaţiei lansat în ultimul deceniu şi care are ca element central inovaţia tehnologică.

Modelul gaură-în-perete

Promovat de profesorul indian Sugata Mitra, modelul include o serie de experimente care demonstrează că, în absenţa oricărei intervenţii din partea adulţilor sau a oricărui tip de educaţie primit, copiii pot învăţa singuri şi se pot învăţa reciproc dacă sunt motivaţi de curiozitate şi de interesul celor cu care vin în contact.

Proiectul a debutat într-un cartier din New Delhi, în 1999, şi a constat în instalarea unui calculator astfel încât doar monitorul şi mouse-ul (mai târziu şi tastatura) să fie accesibile. Copiii au avut apoi acces liber la acest calculator. Dacă cei cu vârste cuprinse între 6-13 ani au fost încă de la început foarte interesaţi, populaţia adultă nu a arătat niciun interes. Curând, deşi nu ştiau limba engleză, copiii au început să se descurce singuri, au descoperit cum să folosească mouse-ul, cum să navigheze pe Internet pentru a căuta ştiri, fotografii, informaţii, cum să asculte muzică, să deseneze sau să vizioneze filme. Mai surprinzător a fost faptul că aceşti copii au reuşit să se organizeze singuri, s-au autoeducat şi i-au învăţat şi pe ceilalţi.

Concluziile experimentelor au arătat că „elevii” sunt mai motivaţi, se descurcă mult mai bine la şcoală, au o dorinţă crescută de a învăţa şi a afla lucruri noi dacă sunt lăsaţi să exploreze şi să descopere.

Proiectul s-a transformat, în 6 ani, într-o adevărată campanie de introducere a calculatoarelor în cât mai multe zone sărace de pe teritoriul Indiei. Cu finanţare din partea guvernului şi cu ajutorul Băncii Mondiale, s-a ajuns la peste 100 de astfel de locaţii.

State precum Cambodgia, Etiopia sau Filipine au început să fie interesate de program.

Modelul Khan

O serie de meditaţii virtuale la matematică prin Yahoo Messenger, destinate îmbunătăţirii performanţelor şcolare ale unei rude, s-a transformat într-o academie virtuală. Artizanul – un pionier al educaţiei online – este Salman Khan, absolvent al MIT şi Harvard. Platforma acestuia, Khan Academy, oferă mii de videoclipuri educaţionale, pe teme ce variază de la matematică şi fizică la istorie şi medicină.

„Un om poate educa lumea cu ajutorul unui computer! Nu-mi pot imagina o modalitate mai inspirată de utilizare a timpului pe care îl am la dispoziţie”, a explicat Khan.

Pe lângă lecţii în format video, site-ul conţine un software ce le permite profesorilor şi părinţilor să evalueze materia însuşită de studenţi, evoluţia acestora fiind înregistrată progresiv pe o „hartă a cunoaşterii”. Avantajul clipurilor este că fiecare persoană poate învăţa în ritmul său, acumulând cunoştinţe în funcţie de propriile nevoi şi posibilităţi.

Khan Academy este unul dintre cele mai populare site-uri educaţionale din lume. Milioane de studenţi virtuali accesează site-ul în fiecare lună. Pentru a asigura un acces cât mai larg, Salman Khan investeşte în traducerea cursurilor în tot mai multe limbi, pentru a se apropia de ţelul propus: oferirea unei educaţii de calitate, în mod gratuit, tuturor celor ce o doresc.

Shantanu Sinha, preşedintele academiei, susţine că proiectul este doar un aspect al „transformărilor majore” ce vor avea loc în domeniul educaţiei. Potrivit acestuia, accesul la o educaţie de cea mai bună calitate va fi considerat o necesitate umană de bază.

Modele europene

În articolul „Digital Divide, Knowledge and Innovations”, publicat în septembrie 2013, în Journal of Information, Information Technology, and Organizations, Marek Giebel, masterand în economie la Universitatea din Marburg, Germania, susţine că accesul la tehnologie şi dobândirea de abilităţi digitale sunt componente esenţiale ale procesului de inovare, cu oportunităţi atât pentru indivizi, cât şi pentru instituţiile guvernamentale în dobândirea de cunoaştere. În caz contrar, apare falia digitală ce poate avea repercusiuni serioase asupra dezvoltării societale.

Racordarea procesului de dezvoltare şi pregătire a „viitorilor lucrători în cunoaştere” la domeniul IT&C a cunoscut deja iniţiative concrete, dintre care una la nivel european: planul de acţiune „Deschiderea educaţiei”, lansat de Comisia Europeană la 25 septembrie 2013.

Iniţiativa este menită să impulsioneze inovaţia şi dezvoltarea, în şcoli şi universităţi, a abilităţilor digitale care vor fi solicitate de 90% din tipurile de ocupaţii, până în 2020. Proiectul, condus de comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, şi vicepreşedintele CE, Neelie Kroes, comisar responsabil de agenda digitală, este coordonat pe trei direcţii: crearea de oportunităţi de inovare pentru organizaţii, profesori şi studenţi; utilizarea sporită a resurselor educaţionale deschise (Open Educational Resources), în vederea asigurării diseminării materialelor produse cu finanţare publică; îmbunătăţirea infrastructurii IT&C şi a conectivităţii în şcoli.

Site-ul aferent – www.openeducationeuropa.eu – permite instituţiilor, practicienilor şi elevilor să împărtăşească resurse educaţionale deschise.

În august 2013, în şase oraşe din Olanda (Amsterdam, Sneek, Emmen, Heenvliet, Breda şi Almere) au fost inaugurate şcoli digitale, iniţiativa aparţinând fundaţiei „Education for a New Era”/ O4NT. Dat fiind rolul tot mai important al digitalizării, manualele au fost înlocuite cu tablete, iar profesorii nu mai asigură transferul de cunoaştere, ci doar suport pentru elevi în realizarea proiectelor individuale sau de grup, procesul de învăţământ fiind adaptat în funcţie de viteza şi ritmul fiecăruia. Potrivit iniţiatorilor, proiectul are ca obiective promovarea talentului individual şi dezvoltarea de abilităţi specifice secolului al XXI-lea (procesare de informaţii, colaborare, dezvoltare creativă, gândire critică).

Dacă tehnologia este răspunsul, care este întrebarea?

Se impune însă o observaţie: aşa cum învăţarea nu se poate realiza fără înţelegere, noile modele nu vor funcţiona doar de dragul mobilităţii şi nu vor salva indivizii de condiţia de prizonieri ai culturii organizaţionale.

Cele trei modele prezentate sunt, în esenţă, trei faţete ale aceloraşi probleme: adaptarea sistemului de educaţie – valoare esenţială a unei societăţi, alături de reperele morale – la presiunile pe care progresele tehnologice le exercită asupra indivizilor şi care impun perfecţionarea aşa-numitelor KSAO (Knowlegde, Skills, Abillities, Other), cu accent pe creativitate, intuiţie, colaborare şi gândire critică.

În acest demers dificil, trebuie reţinute cel puţin două idei fundamentale: aşa cum afirma Rabindranath Tagore, nu trebuie „să îţi limitezi copilul la propria ta educaţie, fiindcă el s-a născut în alte timpuri”; învăţarea nu se termină la 20 şi ceva de ani, este o preocupare pentru toată viaţa.

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR