Alegerile recente din Ungaria, unde un regim iliberal a fost reconfirmat, alegerea și realegerea lui Putin în Rusia ultimilor 20 de ani, China și alte state autoritare ne fac să ne întrebăm: susținerea acestor regimuri are și explicații economice? Este bunăstarea mai permisivă, un nivel de trai care a crescut devine mai tolerant cu puterea autocrată? Cât poate dura „prietenia” dintre economie și autocrație?
Sunt întrebări pentru care am căutat răspunsuri în interviul cu Narcis Tulbure, lector la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
Narcis Tulbure are un doctorat în antropologie culturală la Universitatea din Pittsburgh și diplome anterioare în istorie și finanțe. Publicațiile sale acoperă subiecte precum memoria, identitatea, studii postsocialiste; schimbarea banilor și a valorilor în România postsocialistă; finanțe și cultura.
Bunăstarea economică poate face societățile mai puțin critice față de un regim autoritar sau iliberal oferind acestor tipuri de regim o perioadă de slabă contestare democratică, deexemplu Ungaria, dar până când?
Relația nu este nici unicauzală, nici simplu de dovedit în mod științific. Depinde, ca orice ipoteză din științele sociale, de modul în care definim conceptele, de felul în care măsurăm variabilele incluse în modele, de tipul de cauzalitate pe care ne propunem să o stabilim (uni-, bi- sau multi-direcțională) ori de cazurile pe care le includem în analiza comparativă. Pentru a juca rolul de avocat al diavolului, v-aș întoarce întrebarea: oare existența unui regim ne-democratic, autoritar este de natură să crească bunăstarea? Cei impresionați de dezvoltarea economică a Chinei din ultimele decenii ar afirma, cu convingere, că da. China a crescut remarcabil în ultimele trei decenii devenind a doua putere economică a lumii și încercând să exporte propriul model economic în Africa, America Latină și Europa. Întrebarea care se pune, însă, este cât de sustenabil este modelul de creștere chinezesc? În timp ce marii istorici ai economiei mondiale arată cum creșterea Chinei a fost posibilă datorită unei relații economice simbiotice cu Statele Unite ale Americii, mulți se întreabă dacă procesele anti-globalizare din ultimii ani nu vor duce la scăderea performanței economice a Chinei. Va fi China capabilă să reproducă ritmurile de creștere din istoria recentă? Vor fi oamenii de știință chinezi capabili să inoveze și să genereze noi tehnologii care să susțină ritmurile de creștere recente? Sunt autoritățile comuniste din China capabile să creeze un model al bunăstării generalizate, unul care să treacă dincolo de bunăstarea economică creând modele de viață sustenabile, un mediu natural și social sănătos, o speranță de viață în creștere și o mai bună calitatea a vieții, toate diminuând, în același timp, inegalitățile de clasă, rasă, gen, sau vârstă?
Aceleași întrebări ni le punem și noi: în ce măsură o creștere economică satisface nevoile populației încât să existe o acceptare socială chiar și în regimuri autoritare?
Să revenim la exemplele dumneavoastră, bunăstarea este un concept cuprinzător care nu trebuie redus la economic ci extins către dimensiuni precum fericirea, calitatea mediului înconjurător, egalitatea socială, accesul la educație și servicii medicale, ori speranța de viață. În timp ce bunăstarea relativă a unei societăți poate să atenueze dispoziția critică a societății, aceasta nu consideră că poate, prin ea însăși, să genereze regimuri autoritare. Ceea ce facilitează emergența unor regimuri autoritare sau iliberale este schimbarea în bunăstarea relativă, în percepția socială asupra bunăstării prezente. Tocmai de aceea, crizele economice care afectează întreaga societate ori inegalitățile persistente și slaba integrare socială a unor minorități etnice sau religioase pot fractura societățile, pot genera discursuri politice antagoniste și duce la apariția unor lideri autoritari.
Funcționează o economie prosperă împreună cu autocrația?
La fel ca bunăstarea, prosperitatea este un concept complex, cu varii dimensiuni ce trebuiesc analizate împreună. Prosperitatea se referă atât la averea prezentă a unei societăți ori la valoarea adăugată generată într-o anumită perioadă, cât și la capacitatea ce propune un model de creștere sustenabilă, de a genera noi tipuri de acumulare care să permită conservarea mediului înconjurător, și de a găsi modalități prin care segmente cât mai largi ale societății să ia parte la prosperitatea prezentă. Foarte important, modelul „sănătos” de prosperitate este unul sustenabil și pe termen lung, unul pentru care afluența prezentă nu se realizează cu prețul îndatorării generațiilor viitoare ori cu cel al epuizării resurselor naturale.
Vă rog să ne detaliați, ce înseamnă prosperitate „sănătoasă” și „nesănătoasă”?
Prosperitatea pe termen lung se realizează în societăți deschise, capabile să propună modele de creștere în care resursele prezente sunt ingredientul transformării dinamice a economiei, nu costul afluenței tranzitorii. Astfel, critica socială și zonele autonome de discurs pot părea costisitoare din perspectiva unui regim autoritar însă constituie germenii schimbării sociale și ai inovării tehnologice și economice permanente.
Dacă analizăm istoria ultimului secol, realizăm că societățile închise au avut ritmuri de creștere spectaculoase pe termen scurt (un efect al ajungerii din urmă pe care l-au trăit mai toate societățile socialiste din Europa de Est, spre exemplu), însă, pe termen lung, societățile liberale bazate pe o economie concurențială au depășit mai ușor crizele economice propunând modele ale bunăstării reziliente, „sănătoase”.
Exemplul Rusiei: dacă prosperitatea relativă de după criza din 1998, bazată pe exportul de resurse naturale, a generat un sprijin politic consistent pentru Putin și regimul instituit de acesta, sunt sancțiunile economice pe care le impun țările vestice de natură să slăbească puterea politică din Rusia?
Narcis Tulbure, lector la Academia de Studii Economice din București
Nu neapărat. Filosofia sancțiunilor economice trădează economismul viziunii politice liberale. Mai exact, pacea de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost obținută și menținută în vestul Europei de piața comună și prosperitatea adusă de aceasta. Integrarea economică și politică ce a culminat cu formarea Uniunii Europene a fost mecanismul de asigurare a unei păci durabile. Aceasta dezvăluie, în fond, viziunea despre lume a elitei politice vestice. Reticența cu care liderii unor importante state din vestul Europei privesc blocarea importurilor energetice din Federația Rusă arată îngrijorarea față de efectele politice pe care le-ar putea avea înrăutățirea situației economice din țările democratice.
În același timp, elita politică și societatea rusă nu împărtășesc aceeași viziunea despre lume schițată mai sus. Există un dispreț manifest față de „materialismul” și apetitul vestic pentru confortul economic pe care îl împărtășește o bună parte a societății din Federația Rusă, dispreț ce ia forma unei viziuni politice resentimentare. Negreșit, sancțiunile economice vor duce la scăderea economiei ruse, la privarea de tehnologie a industriei sale, și la diminuarea accentuată a nivelului de trai al populației. Sunt aceste procese de natură să ducă la prăbușirea regimului politic din Federația Rusă? Greu de imaginat că aceasta se va petrece în curând. Pe de o parte, aparatul represiv de la Moscova controlează brutal insulele de liberalism politic din marile orașe. Pe de altă parte, avem de-a face cu o societate puternic ideologizată, gata să își sprijine liderul politic autoritar și puternic în pofida scăderii nivelului de trai. Frustrarea economică poate constitui resortul energiilor politice negative. Coreea de Nord de astăzi și, cu voia dumneavoastră, România anilor 1980 sunt exemple care arată că regimurile autoritare represive pot rezista în pofida situației economice precare.
