Personalitate aparte în spaţiul religios ortodox român, în generaţie cu Ilie Cleopa şi Arsenie Papacioc, dar cu carismă aparte, Arsenie Boca a generat, cu suportul tradiţiei orale, dar mai ales al presei româneşti în evoluţie, un fenomen social amplu. Îl numim fenomen, pentru că, prin amploarea pelerinajelor, faptelor şi mărturiilor dedicate, dar şi prin interesul mediatic sporit, Părintele Arsenie Boca este deja o expresie socială specială în societatea românească.
Mit şi simbol, Arsenie Boca a fost creat, ca imagine exemplară a religiosului ortodox românesc, în mai puţin de un deceniu, şi a depăşit chiar graniţele între generaţii, interesul faţă de personalitatea sa fiind extins şi la cei mai tineri dintre cei ataşaţi fenomenului religios ortodox românesc. Notorietatea extinsă a Părintelui Arsenie Boca are ca sursă, în opinia noastră, personalitatea sa uşor excentrică în raport cu un sistem comun de valori acceptat în Biserica Ortodoxă Română, o personalitate care l-a pus chiar în unele raporturi conflictuale cu alţi exponenţi ai ortodoxismului românesc de secol XX. În plus, discursul Părintelui Arsenie Boca s-a dovedit mai puţin formal teologic şi, în consecinţă, mai uşor de acceptat la nivel popular.
S-a născut în 29 septembrie 1910, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. A absolvit Liceul ”Avram Iancu” din Brad (judeţul Hunedoara), apoi a urmat Academia Teologică de la Sibiu şi Institutul de Belle Arte din din Bucureşti, frecventând în paralel şi cursuri de medicină. După patru luni petrecute la Muntele Athos, în Grecia, a intrat în monahism la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov). Acolo a fost preot şi stareţ până în noiembrie 1948, când a fost transferat de Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului (judeţul Hunedoara), până în mai 1959. A fost scos din lumea mănăstirească de puterea comunistă şi a lucrat la Atelierele Patriarhiei Române din Bucureşti, sub ocrotirea Patriarhului Iustinian al României. După pensionare, în 1967, a pictat vreme de 15 ani la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu (judeţul Giurgiu). A fost urmărit şi închis de comunişti de mai multe ori. A murit la Sinaia în 28 noiembrie 1989, fiind înmormântat la Mănăstirea Prislop.
Arsenie Boca
Dacă punem în balanţa notorietăţii Părintelui Arsenie Boca minunile cu care a fost înzestrat prin mitologia ce-l însoţeşte la tot pasul – vindecări miraculoase de dincolo de mormânt, focul strunit, rugăciunile azvârlind zăvoare, telepatia, teleportarea, cunoaşterea detaliată a viitorului – nu poate fi de mirare efectul global, în masă, pe care l-a produs promovarea sa.
Cine a creat mitul Arsenie Boca? Cine a stilizat simbolul Arsenie Boca? Cine a declanşat fenomenul social Arsenie Boca? Nu există un răspuns limpede şi cuprinzător, pentru că Arsenie Boca, aşa cum îl vedem astăzi, îşi regăseşte rădăcinile hrănitoare şi în deschiderea uriaşă către penitenţă a românului creştin-ortodox, şi în nevoia acestuia de a regăsi un suport moral care să stingă imoralitatea unui cotidian greu de gestionat, dar şi în atmosfera confuză ce a marcat evoluţia comunicării prin mass-media şi reţelele de socializare în ultimii ani. În acest registru complex de determinări, vom încerca doar o perspectivă pe care o dorim lămuritoare măcar în parte în ceea ce priveşte fenomenul Arsenie Boca. Iar această perspectivă porneşte de la observaţia simplă că tradiţia orală ce a împărţit date şi fapte privitoare la Părintele Arsenie Boca nu ar fi generat niciodată un fenomen de amploarea celui la care asistăm în ultimii ani, chiar dacă a contribuit la consolidarea acestuia.
Urmând perspectiva pe care ne-am propus-o, să notăm faptul că, după părerea noastră, există o legătură directă, cu influenţă de necontestat, între evoluţia presei româneşti din ultimul deceniu şi ceea ce numim fenomenul Arsenie Boca. Trecerea presei româneşti în registrul agresiv comercial, tabloidizarea în măsură mare a conţinutului media, extinderea rapidă a consumului de informaţie digitală şi a comunicării prin reţele de socializare a oferit fenomenului Arsenie Boca o extindere fără precedent, în ciuda derapajelor inevitabile în astfel de context. Într-un vârtej imens de informaţii – destul de puţine verificate – şi mărturii de tot felul, spectacolul focalizat pe Părintele Arsenie Boca a explodat: s-a revărsat sacul cu minuni ale „sfântului Ardealului”, zeci de necunoscuţi s-au descoperit părtaşi la existenţa de după moarte a părintelui, vocaţia de vindecător al trupurilor şi sufletelor a fost certificată în fel şi chip, s-au „descoperit” chiar mai multe gânduri şi fapte ale duhovnicului decât ar fi încăput într-o viaţă.
Ceea ce a devenit fenomenul Arsenie Boca, cu pelerinaje uriaşe la mormântul acestuia, redimensionarea valorică a Mănăstirii Prislop în ierarhia lăcaşelor de cult ortodoxe româneşti a primit, astfel, un suport decisiv din partea presei şi a reţelelor de socializare. O analiză a modului în care personalitatea Părintelui Arsenie Boca a fost reflectată în presa românească ne-a dus la concluzia că ar exista trei perioade distincte, perioade ce se suprapun, cumva, pe evoluţia fenomenului social al pelerinajelor la Mănăstirea Prislop.
O primă perioadă ar fi din 1990 (să amintim că Arsenie Boca a murit în noiembrie 1989), până prin 2004-2005. O perioadă în care nici Arsenie Boca, nici mănăstirea Prislop nu reprezintă un subiect special pentru presa românească.
Ce-a de-a doua felie de timp ar fi între anii 2005 şi 2011-2012, o perioadă care este ceva mai densă, în special pe partea de reportaj şi mărturii apărute în diverse forme.
După 2012, deja vorbim despre o atenţie dedicată a presei faţă de subiectul Arsenie Boca. Este perioada în care se insistă mult şi pe documente ale securităţii, legate de duhovnicul de la Prislop, dar şi pe fabulosul înrâuririi pe care Părintele Arsenie Boca ar avea-o asupra vieţii credincioşilor ce îl venerează. Este o perioadă în care s-au auzit voci de patroni de presă indicând subiectul Arsenie Boca drept prioritar pe o perioadă mai lungă, „pentru că vinde”. Iar rezultatele, ca influenţă socială, sunt pe măsură. Ca exemplu, în noiembrie 2014, presa nota 40.000 de pelerini la mormântul lui Arsenie Boca, în martie 2015 – 35.000 de pelerini, iar în vacanţa de 1 mai din 2015 aproape 95.000 de pelerini au fost înregistraţi la Prislop. Ca o mică notă privind notorietatea din perioadă, în iulie 2015, barometrul INSCOP arăta că 90,6% dintre români auziseră de Părintele Arsenie Boca, iar 34,8% dintre ei îl considerau un sfânt.
În noiembrie 2014, presa nota 40.000 de pelerini la mormântul lui Arsenie Boca, în martie 2015 – 35.000 de pelerini, iar în vacanţa de 1 mai din 2015 aproape 95.000 de pelerini au fost înregistraţi la Prislop | Foto: Episcopia Devei şi Hunedoarei
Este interesant de pus aici şi opinia unui profesionist, unul dintre cei mai prolifici autori de presă pe subiectul Arsenie Boca, Daniel Guţă, corespondent de Hunedoara al cotidianului Adevărul. El ne-a spus că, până în 2013, când tot mai mulţi jurnalişti au început să ia în serios „fenomenul Arsenie Boca”, puţinele articole dedicate fostului stareţ de la Mănăstirea Prislop apăreau în presă doar în preajma zilei de 28 noiembrie, când pelerinii se îndreptau spre mănăstire pentru a participa la slujbele religioase de comemorare a duhovnicului. „Ziarele prezentau cel mai adesea numărul pelerinilor, câteva date biografice despre Arsenie Boca şi, sporadic, relatări în care erau amintite profeţiile atribuite lui. De atunci, lucrurile s-au schimbat, aparent, într-un mod uimitor. A fost tare ciudat să vezi cum câte un reportaj despre viaţa sau învăţăturile atribuite părintelui, publicat înaintea Paştelui, ajungea la mii de share-uri şi zeci de mii de vizualizări. Facebook-ul şi presa online au contribuit din plin la mitul Arsenie Boca. Mai ales Facebook, descoperit nu doar de tineri, ci şi de tot mai mulţi oameni mai în vârstă, interesaţi de materiale mai uşor digerabile despre credinţă, de citate duhovniceşti, de lucruri care aveau legătură cu Biserica. Arsenie Boca a fost, potrivit mărturiilor păstrate, extrem de popular în timpul vieţii, iar la peste două decenii de la moartea sa, a fost reinventat ca un personaj carismatic, pe placul românilor. Au ajutat portretele sale fotografice, întâmplările fabuloase care îl aveau în prim-plan, profeţiile şi minunile atribuite lui, controversele vieţii sale, toate subiecte bune pentru dezbateri, indiferent de calitatea publicului”, ne-a spus Daniel.
Atât el, cât şi alţi jurnalişti cu care am discutat, ne-au spus că interesul românilor pentru duhovnicul de la Mănăstirea Prislop va rămâne ridicat şi că sunt încă multe lucruri interesante de aflat despre Arsenie Boca, indiferent de controversele din jurul personalităţii sale.
Interesant este faptul că perioada 2016-2017 pare să fi fost una a scăderii interesului pentru Arsenie Boca şi mănăstirea Prislop. Fluxul de pelerini s-a domolit sub 10.000 în perioadele de vârf, iar perioadele mai liniştite din viaţa publică a mănăstirii din Ţara Haţegului parcă sunt mai dese. Nu ştim încă dacă este vorba despre un declin major al interesului faţă de subiect sau despre un fenomen ireversibil de aşezare la o cotă normală / comună de participare socială. Timpul ne va lămuri.
Teme şi controverse
Este evident că, la baza dezvoltării mitologiei, suport pentru fenomenul Arsenie Boca, a stat o structură extinsă de teme dedicate, nefiind de lepădat rolul de catalizator al controverselor ce însoţesc imaginea duhovnicului de la Prislop.
În ordinea popularităţii, în frunte stau temele ce ţin de miraculosul religios: tema morţii incapabile să stingă adevărata viaţă a unui sfânt, cu participarea Părintelui la viaţa comunităţii încă mai puternic de dincolo de moarte; tema stăpânirii elementelor naturii, temă ce depăşeşte creştinismul ca vârstă, cu mânuirea focului şi stăpânirea viului din natură; tema depăşirii timpului şi spaţiului, cu deplasări instantanee pe distanţe uriaşe şi, mai ales, cu ştiinţa tuturor faptelor din viitor.
Pe un alt palier, tradiţia orală şi scrisă legată de Părintele Arsenie Boca fructifică tema înrâuririi spirituale cu efect inclusiv asupra fizicului: puterea duhovnicului de a-i influenţa în bine şi către sănătate pe ceilalţi, puterea de a le limpezi oamenilor gândurile şi voinţa de viaţă.
O temă puternică, promovată în special de presă, este cea a martiriului în închisori, cu puterea permanentă a lui Arsenie Boca de a-şi depăşi călăii, şi fizic, şi spiritual.
În zona controverselor care au funcţionat drept catalizator al imaginii pozitive a Părintelui Arsenie Boca să amintim doar criticile aduse chiar din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, critici legate de ecumenismul duhovnicului de la Prislop, de viziunile sale teoretice considerate prea lejere şi interpretabile pentru spiritul dogmatic ortodox. Şi, poate, un rol interesant, umanizant, ar fi fost jucat de povestea relaţiei sale speciale cu o anume măicuţă, o poveste tratată fără elemente de certitudine.
Miraculosul religios aduce bani buni
Trecând mai spre cele lumeşti cu totul, construcţia formată din personalitatea Părintelui Arsenie Boca şi spaţiul mirific al Mănăstirii Prislop din Ţara Haţegului este, fără urmă de îndoială, un suport extraordinar pentru afaceri. Pelerinajul la mormântul lui Arsenie Boca a transformat deja un sat şi locurile din preajmă în zonă turistică cu puls în creştere. O zonă turistică în formare, implicând localnici, dar şi oameni de afaceri mai cu dare de mână care au intuit beneficiile unui trafic atât de mare de oameni către o singură destinaţie.
Este o afacere şi pentru Biserica Ortodoxă Română, având în vedere faptul că sunt sume imense care intră slab contabilizat în vistieria mănăstirii. Pentru a realiza dimensiunea spaţiului de afaceri din preajma Mănăstirii Prislop, am putea lua în calcul datele vehiculate de autorităţile judeţene din Hunedoara. Aceste date arată că obiectivul Prislop, cu mormântul lui Arsenie Boca, este vizitat, în fiecare an, de aproximativ 300.000 de persoane. Dacă fiecare persoană ar lăsa în visteria mănăstirii doar 10 lei, deja cuantificăm 3 milioane de lei venituri. Dar, ştim cu toţii, banii cheltuiţi de pelerini în mănăstire (plată acatiste, slujbe, donaţii, cumpărare de lumânări, cărţi şi obiecte de cult) sunt, în medie, mult mai mult de 10 lei de persoană. Ceea ce înseamnă venituri cu atât mai consistente. Nu putem afla nivelul real al banilor câştigaţi de Biserică din pelerinajele la mormântul Părintelui Arsenie Boca dintr-un motiv simplu şi bine ştiut: sunt bani încasaţi fără acte.
Poate cea mai bună afacere privată din zona Mănăstirii Prislop este cea cu locuri de cazare, deseori însoţite şi de oferte de mâncare ieftină. În ultimii 5-6 ani, pe traseul de câţiva kilometri care reprezintă accesul unic către mănăstire, au apărut o mulţime de spaţii de cazare – de la camere de închiriat la preţ mai mic, la pensiuni în toată regula. Oricum, localnici şi afacerişti, ţin bine de preţ, tocmai pentru că numărul pelerinilor rămâne destul de mare, chiar dacă a mai scăzut în ultima perioadă. Din informaţiile noastre, preţurile de cazare în zonă pornesc de la 80 de lei pe cameră şi urcă până la 150-200 de lei, în funcţie de confortul oferit şi zonă. Evident, sfârşitul lunii noiembrie, comemorarea Părintelui Arsenie Boca, în fiecare an, umple întreaga ofertă de cazare din zonă.
În ceea ce priveşte hrana, oferta locală merge mai degrabă pe meniuri populare, ieftine, pe structura majoritară a grupurilor de pelerini, dar şi pe oferte de produse tradiţionale (pâine de casă, plăcinte, brânzeturi, virşli etc.) unele vândute chiar la poarta casei.
O afacere bănoasă a devenit, evident, şi organizarea de pelerinaje la mormântul stareţului de la Prislop. O mulţime de agenţii de turism, dar şi de structuri ale BOR organizează permanent deplasări în grup la mănăstirea Prislop, mulţimea de clienţi fiind atrasă de preţurile relativ mici din oferte.
O afacere deloc de neglijat în zonă este cea cu flori. Majoritatea pelerinilor care merg la mormântul Părintelui Arsenie Boca duc buchete generoase de flori, care pot fi achiziţionate de pe tot traseul de acces în zonă, inclusiv din vreo două chioşcuri amplasate în pădure şi pe dealurile pustii care leagă Hunedoara de Silvaşu de Sus. În târgul de suveniruri amplasat cu un kilometru înainte de mănăstire, marfa cea mai expusă, în afară de obiectele religioase, este reprezentată de colecţiile de ii populare, baticuri, năframe şi obiecte din lemn. Luând în considerare numărul destul de mare de mici magazine de acest fel prezente în târg şi intenţiile de a se deschide unele noi, afacerea merge bine şi cu aceste produse.
„Marca” Arsenie Boca, în ghimpe capitalist
Unde-i vad bun, e şi aglomeraţie pe măsură! La sfârşitul anului 2017, un scandal comercial devenit public a încins spiritele: mai întâi în târgul de suveniruri din preajma mănăstirii Prislop, apoi până la conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) via Episcopia Devei şi Hunedoarei. Declanşatorul evenimentelor a fost un cetăţean maghiar, Andor Sandor, care a anunţat că este în posesia unei mărci europene „Părintele Arsenie Boca” şi, în consecinţă, cei care vând suveniruri ce poartă numele sau imaginea duhovnicului trebuie să plătească pentru a primi licenţa de folosire a acestei mărci.
În primăvara lui 2018, un arădean a anunţat că a devenit unic deţinător al licenţei de marcă „Părintele Arsenie Boca” în România. Reprezentanţii clerului ortodox susţin însă că Arsenie Boca nu poate fi subiectul unei înregistrări comerciale de marcă | Foto: Volodia Macovei
În fapt, comercianţii de la Prislop au primit notificări ce cuprindeau următorul avertisment: „Vă aducem la cunoştinţă că Beneficiarul amintit mai sus (Andor Sandor, n.n.) este deţinătorul legal al drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor înregistrate la nivel european Boca Părintele şi Arsenie (…) şi asupra imaginii industriale a părintelui Arsenie Boca (…). Motiv pentru care vă solicităm, cu respect, să sistaţi de îndată comercializarea tuturor bunurilor ce poartă denumirea sau imaginea Părintelui Arsenie Boca, având în vedere că aceste bunuri intră sub incidenţa şi protecţia oferită atât de legislaţia internă privind combaterea concurenţei neloiale şi a Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cât şi a Legislaţiei europene”.
Colac peste pupăză, în primăvara lui 2018, un arădean, Daniel Gheorghe, a anunţat că a devenit unic deţinător al licenţei de marcă „Părintele Arsenie Boca” în România, după ce a ajuns la o înţelegere cu compania engleză Additional Woldwide Care Service LTD, aparţinând deţinătorului oficial al mărcii europene, Andor Sandor. Dar nu numai a anunţat că are această licenţă exclusivă, ci chiar a trecut la fapte, inspectând în teren locurile de comercializare a suvenirurilor ce folosesc imaginea şi numele lui Arsenie Boca şi solicitând poliţiei să interzică vânzările ce ar încălca drepturile comerciale reclamate.
Nu intrăm în detaliile acestui scandal. Să notăm, însă, că nu a fost supărarea comercianţilor atât de mare, pe cât cea a reprezentanţilor BOR. Reprezentanţii clerului ortodox au reacţionat rapid, susţinând că Părintele Arsenie Boca nu poate fi subiectul unei înregistrări comerciale de marcă.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat (pentru News.ro): „…numele părintelui Arsenie Boca este intrinsec legat de istoria şi cultura duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române şi parte a patrimoniului său memorial (…) Din aceste limpezi şi înalte raţiuni, nicio persoană privată, care nu are nici măcar o legătura de rudenie cu părintele Arsenie Boca nu are dreptul să se folosească în vreun fel de numele său. Acesta, ca şi opera sa scrisă sau picturală, aparţin Bisericii pe care a slujit-o cu vocaţie jertfelnică”. Una peste alta, BOR a solicitat oficial deţinătorilor de marcă să renunţe la ea, iar Episcopia Devei şi Hunedoarei a eşuat, deocamdată, în încercarea de a promova un proces în justiţie pe această temă.
Fenomenul Arsenie Boca… un firesc românesc
Încă de la începutul acestui demers încercând să explice, pe scurt, aspecte ale fenomenului Arsenie Boca, am înţeles că nu putem cuprinde şi lămuri această structură complexă şi sensibilă. Mitul Arsenie Boca era necesar – dacă nu ar fi fost el, cu siguranţă ar fi apărut altul de măsură comparabilă. Este vorba, până la urmă, de o necesitate. Dictată de atracţia către o formă de penitenţă mai uşor de înţeles, cu un model în faţă, dictată de lipsa unor structuri de valori stabile în viaţa de zi cu zi a românului, dictată de încercarea de unire într-o comunitate cu repere valorice şi morale cu fundament miraculos, salvator – necesitatea care a generat fenomenul Arsenie Boca nu poate fi decât un firesc românesc.
Or, acest firesc românesc ce a generat fenomenul Arsenie Boca ar merita un studiu serios, un studiu care, credem, ar putea face lumină, în bună măsură, asupra dinamicii societăţii româneşti contemporane, asupra aşteptărilor unei comunităţi descurcându-se greu sub presiunea lumii în criză de perspectivă.
