Interviu cu un celebru profesor de fizică de la Massachusetts Institute of Technology
Max Tegmark sugerează că oamenii trebuie să fie deschiși ideii că în Univers ar putea exista o civilizație mai avansată decât a noastră | Fotografii: Dan Bodea
Cunoscut de comunitatea științifică internațională pentru ideile sale „neortodoxe” și pentru spiritul său aventurier, interesele științifice ale lui Max Tegmark variază de la cosmologie, la natura ultimă a realității. Dimensiunea universului, materia întunecată sau universul matematic sunt doar câteva dintre problematicile pe care le cercetează „Mad” Max, fascinat în egală măsură și de secretele creierului uman. Profesor de fizică la renumitul Institut de Tehnologie din Massachusetts (MIT), cu peste 200 de publicații la activ și zeci de documentare științifice, împreună cu soția lui, românca Meia Chita-Tegmark, Max Tegmark este cofondator al Institutului pentru Viitorul Vieții – The Future of Life Institute (FLI). De curând, inventatorul Elon Musk a donat acestui institut suma de 10 milioane de dolari pentru continuarea programelor de cercetare destinate prevenirii riscurilor și pericolelor care pot apărea în domeniul Inteligenței Artificiale. De ce ar trebui să ne pese de Universul nostru este întrebarea care nu ușor și-a găsit răspunsul în cercetările lui Max Tegmark, dar care a primit noi semnificații odată cu aducerea ei în discuție la conferința pe care fizicianul a susținut-o la Cluj-Napoca în luna ianuarie a acestui an.
Ca om de știință și fizician, aveți temeri cu privire la viitorul planetei noastre? Sunt problemele cu adevărat mari, cele cu care se confruntă umanitatea, în fruntea listei de priorități ale liderilor noștri politici?
Sigur, și noi, ca oameni de știință, avem temeri. Oamenii, în general, sunt foarte nepăsători față de planeta lor. Distrug mediul, cauzează încălzirea globală, taie păduri și poluează oceanele. De cele mai multe ori, când avem alegeri în America nici nu se vorbește despre aceste probleme, pentru că nu sunt prioritare pentru oamenii politici. Majoritatea sunt concentrați asupra a ceea ce se va întâmpla în următorii trei ani, să zicem. Prin ceea ce fac eu, când studiez Universul, trebuie să gândesc pe termen lung. Trăim într-un Univers care are 13,8 miliarde de ani vechime și știm că planeta noastră are un viitor promițător de-acum înainte dacă vom avea grijă de ea. Unul dintre motivele pentru care am scris cartea „Universul nostru matematic”, a fost și pentru ca oamenii să reflecte mai mult asupra viitorului planetei.
Ați vrut să trageți un semnal de alarmă?
Văd această carte ca un lucru pozitiv. Este un fel de semnal de alarmă, dar nu neapărat unul negativ. Înainte, cu mii de ani în urmă, oamenii nu aveau multe oportunități de cunoaștere. Pentru multe generații în istoria omenirii, când oamenii mureau, tehnologia era aproximativ la fel cu cea existentă atunci când se nășteau și nu exista motiv să fie optimiști, să creadă că lucrurile ar putea să se îmbunătățească sau că planeta va avea un viitor lung. Acum oamenii știu că pot să influențeze viitorul planetei. Pentru mine este o idee optimistă că suntem stăpânii propriului nostru destin.
Care considerați că sunt principalele amenințări la adresa supraviețuirii vieții pe Pământ și ce se poate face pentru a fi îndepărtate?
Dacă Universul nostru va dura cel puțin câteva zeci de miliarde de ani, Soarele va pârjoli Pământul în circa un miliard de ani din cauza strălucirii sale tot mai puternice datorată dinamicii complexe a reacțiilor de fuziune din miezul său. Există soluții pentru aceasta, una fiind folosirea inteligentă a asteroizilor, astfel încât Pământul să fie menținut la o temperatură constantă, prin mutarea lui treptată pe o orbită mai mare în jurul Soarelui. Ideea de bază este de a imprima un impuls unui asteroid mare, care să treacă foarte aproape de Pământ la fiecare circa 6.000 de ani și să ne atragă prin forța gravitației în direcția potrivită. Deși nu știm cu exactitate când, putem prezice cu certitudine că, mult înainte de aceasta, vom fi bombardați de asteroizi, iar supervulcanii vor crea ierni lipsite de Soare, care vor dura ani la rândul. Pericolul este ca, în viitorul mai apropiat, să ne confruntăm cu probleme provocate de noi înșine, precum schimbările climatice, războiul nuclear, pandemiile globale și inteligența artificială supraomenească ostilă.
În ce măsură un matematician, cum sunteți dumneavoastră, este și filozof?
Oficial sunt fizician, dar ceea ce mă definește cel mai mult este curiozitatea de a înțelege cum funcționează această lume. Aceasta este pentru mine principala idee în știință: ideea de a fi curios, de a te întreba mereu de ce sunt lucrurile cum sunt și de a nu le lua ca atare.
Întotdeauna ați manifestat o anume curiozitate față de ce se întâmplă în jur, față de fenomenele fizice și ecuațiile matematice din spatele lor?
Toți copiii sunt curioși, dar școala le distruge această curiozitate. Când ajung adolescenți, nu mai au aceeași curiozitate. De aceea, atunci când le predau studenților mei, cred că cea mai importantă parte a muncii mele este de a le reactiva curiozitatea. În ceea ce mă privește, părinții mei m-au ajutat foarte mult. Tatăl meu, de fiecare dată când îi adresam o întrebare, mă întreba la rândul lui ce cred eu despre acea problemă. În copilărie citeam foarte multe cărți polițiste și, când eram adolescent, am realizat că cea mai bună poveste polițistă este știința și în acest caz tu joci rolul detectivului și cauți indicii. De aceea mi-am dorit să devin fizician, pentru că fizica este o aventură intelectuală extraordinară și din același motiv un subtitlu al cărții mele, „Universul nostru matematic” este: „În căutarea naturii ultime a realității”. Am scris cartea în stilul celor polițiste cu scopul de a căuta împreună cu cititorul răspunsuri la misterele Universului. Am vrut să fie căutarea noastră, nu doar a mea.
Cât de dificil este pentru dumneavoastră să explicați în idei simple teoriile matematice atât de complexe?
Lucrurile nu sunt atât de complicate pe cât par. Einstein spunea că lucrurile trebuie explicate pe cât de simplu posibil, dar nu mai simplu de atât. Acesta este sloganul meu. Dacă spun lucruri simple, nu înseamnă că sunt greșite. O mare parte din viață mi-am petrecut-o la catedră și întotdeauna am căutat metafore care să explice mai bine lucrurile. Am vrut să împărtășesc cu cititorii mei nu doar răspunsuri la întrebări esențiale, ci și cât de palpitant este să fii fizician.
Aveți întrebări legate de domeniul în care sunteți specializat care încă își așteaptă răspunsul. Cât de optimist sunteți în privința aflării răspunsurilor într-un interval de timp care să se conformeze cu existența dumneavoastră aici, pe Pământ?
Fizicianul Max Tegmark i-a condus pe cei aflați la evenimentul din Cluj într-o călătorie în trecut, prezente și viitor
Am multe întrebări cărora încă le caut răspunsul. Sunt foarte interesat de originea Universului nostru și de ceea ce se va întâmpla în viitor. În prezent nu știm din ce este format 95% din Univers. Știm că 5% din el reprezintă atomi și că este dominat de materie și energie întunecată dar am vrea să știm ce reprezintă ele, pentru că prin cunoașterea acestor aspecte determinăm viitorul. Un alt mister pentru mine, și care constituie o parte interesantă a cercetării mele, este mintea umană și conștiința.
Aceste întrebări își vor găsi răspunsul. Pentru mult timp exista o singură modalitate de a ști ce gândim și asta se realiza în mod subiectiv prin cunoașterea propriilor tale gânduri. Acum sunt două căi. Poți astăzi să stai într-un scanner la MIT și să te gândești la diferite obiecte și un computer va citi semnalele transmise de creier cu mare acuratețe. Astfel, poți să compari cele două căi. De o parte din informația procesată pe care computerul o vede nu ești conștient, la fel cum nu ești conștient de modul în care creierul o controlează. De altfel, majoritatea informației procesată în creier nu este conștientă. Care parte din această informație este conștientă poți afla comparând ceea ce vede computerul și ceea ce ești tu conștient. Apoi poți căuta principiul care face ca o anumită informație să fie procesată conștient. Încă nu știm, dar din punct de vedere științific am început să studiem asta și sunt foarte interesat de rezultate.
Este important să avansăm în acest domeniu pentru că, dacă ești medic, să zicem, și ai un pacient cu care nu poți comunica, ar fi minunat să măsori cu ajutorul unui scanner dacă pacientul este sau nu conștient. Unii pacienți au sindromul celor închiși în sine (locked-in syndrome) când nu se pot mișca, nu pot vorbi, dar sunt conștienți. Ca medic vrei să știi asta. De asemenea, în viitor, dacă vom construi roboți cu inteligență artificială, care vorbesc asemenea nouă, vom vrea să știm dacă sunt și conștienți. Într-o zi, aceasta va fi o întrebare foarte importantă și chiar sunt interesat să îi aflu răspunsurile.
În cartea „Superintelligence: Paths, Dangers, Strategies” filozoful Nick Bostrom vorbește despre crearea inteligenței artificiale în laboratoare ca viitor scop al cercetării. Considerați că ideea apariției unei noi specii inteligente pe Pământ ar trebui luată în serios? Care ar fi riscurile în acest caz?
Nick Bostrom este un bun prieten de-al meu și îi cunosc lucrările. S-a născut în Suedia ca mine. Ultrainteligența artificială este un lucru care trebuie să ne dea de gândit. Împreună cu Meia, soția mea, am organizat la începutul lunii ianuarie o conferință mare pe această temă în Puerto Rico și am adunat cercetători de top din domeniul inteligenței artificiale, din întreaga lume. Am discutat exact această întrebare. O concluzie a acestei conferințe a fost o scrisoare deschisă semnată de aproape toți invitații la conferință care erau de acord cu faptul că acum este momentul ca omenirea să își pună astfel de întrebări. De câte ori noi, oamenii, inventăm tehnologii noi, puternice, este important să ne asigurăm că tehnologia este folosită în scopuri pozitive. Spre exemplu, tehnologia nucleară poate fi folosită să genereze electricitate, dar și să provoace un război nuclear. Biotehnologia îți oferă posibilitatea să creezi viață artificială sau să vindeci anumite boli, să prelungești durata vieții, dar poate fi folosită și ca metodă teroristă prin crearea unei bacterii ucigașe care nu a existat înainte. Este important ce facem acum pentru a obține beneficii din partea tehnologiei, fără riscuri. Cu cât este mai puternică tehnologia, cu atât cresc și riscurile. Inteligența artificială va fi cea mai puternică tehnologie creată vreodată dacă vom reuși să o construim. Acum e momentul să ne întrebăm cum putem fi siguri că inteligența artificială va face ceea ce vrem noi să facă?
Concluzia cărții lui Nick Bostrom este că, deși roboții superinteligenți ar aduce beneficii omenirii, construirea lor ar fi extrem de riscantă. Odată ce inteligența este înțeleasă corespunzător, în așa fel încât să ducă la construirea unui robot inteligent, acel robot ar putea fi capabil să construiască o versiune îmbunătățită a lui. Pe măsură ce devine mai inteligent, va avea potențialul de a construi viitoare upgrade-uri care vor duce la o „explozie a inteligenței” și în acel caz un robot va depăși cu mult inteligența umană.
Așa este. Înainte de a construi așa ceva, ar fi bine să găsim răspunsul la acea întrebare pe care am amintit-o anterior. Înainte de a se întâmpla asta, vor exista probleme mai mici, la fel de presante. Mulți oameni prezenți la conferința noastră au fost de părere că inteligența artificială va înlocui majoritatea locurilor de muncă în următorii 20-30 de ani. Ce efect va avea asta pe piața muncii și în societate? Oamenii se raportează la faptul că, dacă un loc de muncă va fi automatizat, nu va fi problemă pentru că vor apărea noi locuri de muncă. În timpul Revoluției Industriale am construit mașinării care au înlocuit forța umană și oamenii au devenit mai educați și au folosit mai mult munca intelectuală. Dacă vom construi roboți care vor înlocui munca intelectuală, ce ne mai rămâne nouă, oamenilor? Au fost mulți economiști la conferința noastră care au spus că poate, în viitor, majoritatea oamenilor nu vor avea locuri de muncă și atunci ce se va întâmpla? Poate vom trăi într-o societate în care rezultatele productive ale roboților vor fi împărțite celor care nu au locuri de muncă. Dar asta nu se va întâmpla în mod automat. Dacă eu, ca proprietar al roboților, nu vreau să împart cu nimeni ceea ce produc, ce se va întâmpla cu acei oameni care se bazează pe ceea ce produc roboții?
Ce face comunitatea științifică pentru prevenirea acestor pericole?
Sesiune de autografe
Spre exemplu, împreună cu soția mea și cu alți colegi am înființat o organizație care se numește The Future of Life Institute (FLI). Am organizat și conferința cu titlul The Future of AI: Opportunities and Challenges(Viitorul Inteligenței Artificiale-Oportunități și Provocări) și, la scurt timp, inventatorul Elon Musk a făcut o donație generoasă de 10 milioane de dolari. Vom folosi acești bani pentru a susține cercetarea în domeniul despre care m-ați întrebat. Când vorbim despre orice tehnologie, există întotdeauna o cursă între rapiditatea cu care acea tehnologie ajunge să fie puternică și cât de repede își dezvoltă oamenii înțelepciunea de a folosi chibzuit acea tehnologie. Dacă mergi într-o grădiniță și le dai copiilor o grenadă să se joace, nu e bine pentru că ei nu au înțelepciunea să facă față acestei tehnologii și cu toții știm că nu va sfârși bine jocul lor. Uneori, întreaga omenire nu e pregătită să facă față unei tehnologii puternice.
Cât de benefică este rivalitatea între oamenii de știință?
Este foarte „sănătos” să existe rivalitate între echipele de cercetători. Este asemănător cu ce se întâmplă în sport. Competiția te motivează, echipele devin mai bune, schimbă între ele jucători. Avem o competiție amicală, noi, cercetătorii, care duce la un progres mai rapid. Este important și modul în care banii sunt alocați științei, prin concurență. Dacă o universitate sau un profesor va primi în fiecare an fonduri, atunci munca acestuia va stagna. Dacă an de an, cele mai bune idei câștigă, atunci avem rezultate mai bune. Am fost implicat în 1995 în scrierea proiectului de finanțare pentru satelitul Planck, operat de Agenția Spațială Europeană (ESA) și m-am bucurat că a fost un proiect de foarte mare succes. Acesta este doar un exemplu al unei bune colaborări.
Cum vă simțiți în România? Sunteți căsătorit cu psihologul Meia Chita-Tegmark, în prezent cercetătoare a Centrului pentru Cercetarea Autismului din cadrul Universității Boston. Veniți des în România?
Prima dată când am venit în România în 1990, în timpul mineriadei, lucrurile arătau cu totul altfel în această țară. După ce am întâlnit-o pe Meia, în Boston, în urmă cu cinci ani, m-am întors în România și am văzut schimbările enorme. În 1990, România era o țară tipică Blocului de Est. Erau multe magazine goale și o atmosferă gri. Când am revenit acum în Cluj-Napoca am găsit un oraș frumos, afluent, asemănător cu orașele austriece, cu excepția că aici oamenii sunt mult mai prietenoși. În plus, România are oameni de știință excepționali și doi dintre cei mai buni studenți ai mei la MIT sunt din România, Ioana Zelko și Victor Buza. Nu știu ce faceți în România pentru pregătirea lor, dar este important că își găsesc inspirația din această țară.
