1
2
3
4

Dacă există o energie suficientă, electronul iese de pe orbită; sunt oameni competenţi care trăiesc în bula lor de confort şi e suficient ca socialul să devină insuportabil pentru ca ei să iasă.

Nicuşor Dan

Rara avis! Este cercetător în matematică. A câştigat medalia de aur la două olimpiade internaţionale. A studiat matematica în Franţa (licenţă, masterat şi doctorat), unde putea să şi rămână cadru universitar cu 2.000 de euro lunar. Dar a ales cei 60 de euro –acum 500- pe care îi primeşte ca cercetător la Institutul Naţional de Matematică. După modelul École Normale Supérieure Paris a înfiinţat Şcoala Normală Superioară din Bucureşti. Cu tot cv-ul de invidiat a ales să se implice în activismul civic şi politică. A renunţat foarte mult la cariera sa şi la pasiunea pentru matematică, pentru a intra într-un domeniu care nici măcar nu-i place. Nicuşor Dan are 44 de ani (n. 20 decembrie 1969) şi este un ardelean din Făgăraş care şi-a propus să stea pavăză la ce a mai rămas bun în Bucureşti. Iniţial prin înfiinţarea Asociaţiei ”Salvaţi Bucureştiul” (2008), iar apoi prin candidatura la Primăria Capitalei (2012) şi, mai nou, prin demersurile de înfiinţare a unui partid.

În plan mai personal… E născut într-un cartier –fost sat- al Făgăraşului, unde a şi avut domiciliul din buletin până în ianuarie 2012, când a devenit bucureştean şi după acte, fiindcă numai aşa putea să candideze la primărie. I se pare o prostie: ”Am pierdut 30.000 de voturi de la oameni care nu aveau buletin de Bucureşti deşi locuiesc aici de 15-20 de ani. Ar trebui să fie mai flexibil modul în care un cetăţean îşi declară adresa din buletin, ca să poţi face politici publice pe bune, ştiind statistic câţi oameni ai”. E bucureştean, dar stă tot în chirie. Mai are o soră în Bucureşti, iar părinţii sunt pensionari în Făgăraş, mama, fostă contabilă la Remat, iar tata, fost muncitor la combinatul chimic.
În plan şi mai personal… ”Nu sunt căsătorit şi nu am fost, sunt într-o relaţie, nu am ieşit cu scandal din nici o alta”.

Rep: Sunteţi matematician. Sunteţi activist civic. Sunteţi politician… Ce sunteţi, de fapt?

Nicuşor Dan: Sunt un matematician îndrăgostit de meseria mea şi care provizoriu m-am suspendat din drumul pe care am mers 20 de ani, pentru a intra un pic în problemele societăţii.

Rep: Ca să folosim un termen matematic, se poate face o paralelă între matematică şi politică? Cum aţi ajuns în politică?

N.D: Nu din plăcere, în orice caz, ci dintr-o necesitate pe care am resimţit-o. În 2000 am resimţit ca necesitate faptul că tinerii foarte buni plecau din România şi am înfiinţat această Şcoală Superioară Normală, tocmai pentru a-i ţine până la nivelul masteratului. A fost un răspuns de necesitate, am considerat că e o paranteză în viaţa mea, am făcut o muncă administrativă 6 ani. În 2006 am zis că instituţia funcţionează şi fără mine, că pot să mă întorc la cercetarea matematică. Ghinionul a fost că tocmai în 2006, primarul Videanu a vrut să facă nişte blocuri în faţa Ateneului, am ieşit şi eu, ca un cetăţean oarecare, să protestez, acolo am văzut că au venit neaşteptat de mulţi oameni, vreo 200, s-a format un grup, am început să particip la el, am văzut că ce era în cartierul meu -se demolaseră trei case de patrimoniu- de fapt e un fenomen general în Bucureşti şi am început să activez în domeniul acesta. Grupul acela nu se structura şi am deschis noi o asociaţie, ”Salvaţi Bucureştiul”, cu statut şi cu intenţia de a merge până la instanţă în situaţia în care autorităţile nu respectă legea. Am început lupta aceasta juridică în care am avut succese, dar mi-am dat seama că nu putem din poziţia aceasta decât să facem eventual nişte schimbări punctuale, în nici un caz să influenţăm direcţia în care merge oraşul. Atunci, am mers direct la sursă, care înseamnă politica. Toată motivaţia vine din încercarea de a-mi apăra o identitate, iniţial pe partea de patrimoniu şi după aceea la un nivel mai larg. Era o agresiune asupra acestei identităţi. Atunci, opţiunea este de a-mi apăra identitatea sau –şi nu vă ascund faptul că am asta în cap destul de des- să renunţ cu tot la ea, plec din ţara asta şi fac matematică în Germania, Franţa sau SUA.

Rep: Aveţi performanţă în matematică şi riscaţi pentru un domeniu, politica, în care s-ar putea să nu aveţi succes. Şi acum faceţi matematică, dar mă gândesc că nu vă puteţi dedica ei, pentru a o face la un nivel înalt…

ND: Da, da, o fac la un nivel mult redus… Din perspectiva pe care v-am spus-o, pentru mine este o luptă obligatorie, indiferent la nivelul la care sunt, civic, politic. Sau duc lupta asta sau plec din România. În politică nu am nici un fel de orgoliu. Aş fi extrem de fericit să vină cineva mai bun decât mine şi să spună că vrea să conducă Bucureştiul. I-aş lipi afişe, aş face tot ce ar fi nevoie.

Rep: Vine cumva un alt val în politica românească? Sau şi dacă vine un alt val de vârstă, unii sunt deja pervertiţi de sistem? Se simte un flux de altceva în politică? Dvs aţi putea fi ”altceva”?

N.D: Cred că distincţia relevantă este cine vine din sistem, cine nu vine din sistem. Eu nu vin din sistem. Sunt foarte mulţi oameni tineri în partide, dar care nu spun nimic mai mult decât cei dinaintea lor. Ba, mai mult, nu au nici rigoarea pe care PCR o impunea activiştilor săi. Eu cred că a fost o perioadă, în anii 90, când am trăit cu toţii în utopia că e suficient să luptăm împotriva neocomuniştilor, că e suficient să facem mitinguri, să batem din uşă în uşă ca să vină alţii, necomunişti, care să rezolve problemele societăţii. Acum suntem în situaţia în care avem la nivel de societate o experienţă a ce înseamnă România, Occidentul şi –pentru grupul cel mai dinamic al societăţii- convingerea că e nevoie de o implicare pentru a crea altceva. Cred că aceasta este ruptura în societate, între un sistem bazat pe relaţii, şi o categorie nouă de oameni, care până acum s-a mulţumit să voteze inteligent şi care acum înţelege că trebuie să se implice pentru a schimba într-un fel societatea.

Rep: Suntem pe punctul de a ajunge la o masă critică, astfel încât să poată fi înclinată balanţa în favoarea acelui tip de om nou?

N.D: Ca disponibilitate cred că am ajuns la o masă critică. Ca posibilitate de a se structura din aceşti oameni o structură funcţională politică… cred că o să dureze. În orice caz, trebuie să începem.

Rep: Şi începeţi dvs?

ND: Eu am anunţat că facem un partid doar ca vehicul electoral. Acest lucru vine din răspunsul la o problemă foarte pragmatică. În alegerile din2012, dacă legea ne-ar fi permis să propunem o listă de candidaţi la Consiliul General, în momentul de faţă am fi avut 5 consilieri. Neavând voie să avem o listă, nu avem nici un consilier. Suntem obligaţi să facem un partid. În situaţia în care în diferite localităţi o să apară grupuri de oameni care merg în aceeaşi direcţie cu principiile pe care noi le stabilim, acest partid va fi o umbrelă pentru ei, ca să poată să candideze la nivel local. În situaţia în care la această structură apar specialişti care pot să spună: aceasta este politica României pe agricultură, educaţie, sănătate… noi o susţinem. Am început să lucrăm pe proiectul Bucureşti 2016, sunt probabil 80 de oameni care lucrează în momentul de faţă pe diferite sectoare, ca să putem să propunem ceva foarte coerent.

Rep: Care va fi numele partidului?

N.D: Nu l-am stabilit încă. E posibil să-l testăm chiar pe internet.

Rep: Dvs la ce vă gândiţi?

ND: Ceva ce îmi stă acum în cap ca simbolistică e Uniunea Forţelor Locale…. Dar UFL e prea aproape de USL, deci probabil că n-o să fie acesta (râde).

Rep: Ce program aveţi? Adică, spuneţi că aveţi ca obiectiv Bucureştiul, dar programul unui partid trebuie să aibă un orizont naţional. Din punct de vedere doctrinar unde v-aţi situa pe eşichierul politic?

N.D: Sunt nişte principii pe care le enunţăm –buna administrare, transparenţa în tot ce face autoritatea publică şi mai ales participarea cetăţenilor la luarea deciziilor- şi, mai departe, avem la nivelul Bucureştiului un program pe care l-am prezentat în 2012. Cel din 2016 nu va avea decât cifre în plus. Din punct de vedere ideologic nu o să facem nici o alegere, pentru că principalul nostru duşman este clasa politică, iar al doilea duşman este 5%.

Rep. Înfiinţaţi anul acesta partidul? Participaţi în vreun fel şi la alegerile prezidenţiale?

N.D: O să începem prin martie-aprilie să strângem semnături, prin septembrie o să depunem actele la tribunal. Foarte puţin probabil să facem ceva la prezidenţiale. Efortul de a strânge pentru prezidenţiale 200.000 de semnături este uriaş. Noi am strâns la nivelul Bucureştiului 53.000 de semnături şi a fost un efort uriaş.

Rep: V-aţi gândit să candidaţi şi la preşedinţie?

ND: Dacă acesta nu ar implica resurse, dacă cineva mi-ar pune pe masă 200.000 de semnături şi un milion de euro ca să fac campanie pentru preşedinţie, aş face-o cu plăcere, doar ca să transmit un mesaj. Dar aşa, să risipesc eforturile unui întreg grup de oameni pentru ceva care să fie simbolic, sunt foarte tentat să n-o fac.

Foto: Nicuşor Dan

Foto: Nicuşor Dan

Rep: Aţi fost curtat de partide?

N.D: Am fost curtat de PDL şi de aproape toate partidele mici. Nu de PSD, PNL şi UDMR.

Rep: Personal, ca structură, unde vă simţiţi doctrinar?

ND: N-aş vrea să… Vă spun sincer că nici nu am făcut o introspecţie foarte… Ştiu ce sunt fiecare din ele, când eram student la Paris chiar eu am organizat cu studenţii români de la Paris un seminar săptămânal pe teme politice. În inocenţa mea de atunci credeam că prin seminarul acesta îi voi îndemna pe alţii să se ducă în politică, eu rămânând să fac matematică, fericit…

Rep: Nu vă simţiţi stingher în mediul acesta politic? Se zice că dacă intri în cocină te mănâncă porcii… Sunteţi un om cu şcoală, cum se zice, cercetător, cu pregătire solidă în străinătate.

N.D: Nu mă simt, pentru că cel puţin până acum nu am fost în poziţia să negociez. Asta e o problemă. În momentul în care eşti primar şi nu ai majoritatea în consiliu…

Rep: Credeţi că viitorii conducători ar putea să vină din această zonă civilă, să-i spunem, neimplicată politic?

N.D: Cred că analogia cea mai fericită este cu electronul. Dacă există o energie suficient de puternică, electronul iese de pe orbita lui. Sunt foarte mulţi oameni competenţi care trăiesc în bula lor de confort şi e suficient ca socialul să devină insuportabil pentru ca ei să iasă. Dacă vrei să faci politică pentru societate, necesită un sacrificiu personal. Şi ca să ai determinarea să o faci, trebuie ca ce se întâmplă în jurul tău să fie suficient de puternic ca să nu mai compenseze satisfacţiile pe care le ai legat de ce ai creat tu în lumea ta. Eu cred că ne îndreptăm către asta, pentru că în mod evident societatea merge într-o direcţie negativă, este tot mai rău ce se întâmplă în societate şi atunci, de voie, de nevoie, oamenii vor fi constrânşi să se implice. Mă aştept să se implice nu numai oameni din zona civică, mă aştept să se implice oameni din business, din corporaţii, universitari. Este o necesitate a societăţii.

Rep: Cum vedeţi această implicare? Să fie un alt partid al acestui tip de oameni? Sau fiecare să se implice în partidele deja existente?

N.D: În politică nu se poate decât cu partide. Eu aş fi foarte fericit să apară multe nuclee de oameni, care să spună deschis: noi vrem să facem politică şi interesele noastre pentru societate sunt astea. Aceste grupuri de oameni să se certe, să se alieze între ele, ceea ce înseamnă o viaţă politică normală, un joc prin care toată această lume împreună să împingă într-o altă zonă clasa politică actuală.

Rep: Ce-i lipseşte acum elementar României? Dacă aţi avea pârghiile necesare să schimbaţi lucrurile, cu ce aţi începe?

N.D: După mine, ar trebui respectată legea în toate aspectele. Am cunoscut oameni din judeţe care mi-au spus că au făcut un miting şi că li s-a spus că o să-l dea afară din serviciu.

Rep: Unde vedeţi România peste 20 de ani?

N.D: Nu ştiu… Cred că următorii ani vor fi foarte importanţi… Cauza Roşia Montană are o încărcătură simbolică atât de puternică încât va stabili raporturi de forţă pentru următorii ani. Dacă această cauză câştigă, societatea pune o presiune pe politic, astfel încât politicul să ţină cont de ce vrea societatea. Dacă această cauză pierde, atunci cred că va urma un recul de implicare al oamenilor, aşa cum a fost şi în 90 după Piaţa Universităţii. Mi-e foarte frică de o perioadă gen 92 extinsă câţiva ani. Faptul că în 2012 au fost 5.000 de oameni şi în 2013 au fost 20.000 de oameni în Bucureşti mă face să cred că din partea presiunii societăţii civile lucrurile se îmbunătăţesc.

Rep: Aţi stat 6 ani în Franţa, suntem mult diferiţi faţă de ei? V-a influenţat gândirea?

N.D: Diferenţa este foarte mare şi m-a influenţa mai mult decât credeam atunci. Eu îi dispreţuiam. Făceam atunci 10-12 ore pe zi numai matematică şi profesorul meu, care era un universitar foarte respectabil, era într-un comitet împotriva armelor chimice din lume. Mie mi se părea o imbecilitate, ca tu, care ai meseria ta, să te preocupi de armele chimice din lume. Acolo era o implicare a societăţii în orice fel de problemă. La masă discutam politica educaţiei, a sănătăţii în Franţa şi mi se părea că e o risipă de energie, când noi aveam meseriile noastre. Acum, în ultimii ani înţeleg că dacă vrei să ai grijă de viaţa ta, trebuie să te preocupi şi de societatea în care trăieşti, pentru că altfel vor veni alţii şi se vor ocupa.

Rep: De unde pasiunea pentru matematică?

N.D: Am avut un talent pe care l-am simţit de când eram mic. Am avut şi nişte profesori buni. Când eşti copil, egoul e foarte dezvoltat şi îţi place să fii lăudat, să câştigi concursuri. Am făcut asta ani de zile, făceam matematică pentru a câştiga concursuri. Când m-am dus la facultate nu prea ştiam ce să fac cu viaţa mea. Eram în comunism încă, îmi închipuiam că o să merg într-un institut de cercetare şi că acolo o să stau să citesc filosofie. Când am intrat în facultate am început să înţeleg cam despre ce e vorba şi atunci chiar a început să-mi placă matematica, chiar am simţit pasiune, am început să mă uit mai puţin la mine şi să am respect pentru mari matematicieni.

Rep: Cu politica nu e la fel ca la concursurile de matematică din liceu, când spuneţi că aveaţi un ego foarte dezvoltat?

N.D: Nu, nu, şi o spun cu foarte mare sinceritate. Nu am nici un fel de ego. Toţi oamenii au ego-ul lor. Al meu este în matematică, la care mă voi întoarce la un moment dat. Dacă cineva îmi spune că sunt o nulitate în politică, nu mă interesează. Dar dacă cineva îmi spune că sunt un matematician ratat, mă doare.

Rep: Au fost mai grele cele două concursuri de la olimpiade sau concursul de la Primăria Capitalei?

N.D: A fost mult mai greu cel din 2012 şi a fost foarte fizic. La un moment dat aveam o filmare pentru clipul electoral şi în dimineaţa aceea pur şi simplu am leşinat în drum către baie, la mine în casă. Aici diferenţa mare e că nu depinzi de tine. Una e să fii într-un concurs de matematică, în care e o relaţie între tine şi ceva ce trebuie să-ţi organizezi în cap şi alta e să încerci să convingi câteva sute de mii de oameni, să stabileşti o relaţie cu ei.

Rep: Ca matematician, n-aţi pus politica românească într-o ecuaţie? Nu i-aţi găsit o formulă? Aţi legat cumva matematica de politică?

N.D: În esenţă, matematica este o ştiinţă care pune ordine în lucruri, în anumite lucruri, dar care sunt cumva aproximări ale lumii reale. Să ai un background matematic e foarte important ca să structurezi lucrurile. Dacă ne uităm la politica românească, ce se vede prima oară e că avem o clasă politică total ruptă de societate. Aceasta e o problemă foarte serioasă, pentru că dacă continuă în direcţia asta, aşa cum învăţăm din istoria recentă din alte ţări, nu poate să ducă decât la violenţă. Politica şi democraţia reprezintă un sistem în etape de a lua într-un fel deciziile împreună şi în momentul în care e total ruptă această legătură nu pot să apară decât violenţe. Să ai un întreg sat păzit de jandarmi, la Pungeşti, în condiţiile în care nu ai o dezbatere publică, oamenii aceia nu ştiu ce sunt gazele de şist… Sunt lucruri care multiplicate nu vor face decât să ducă la violenţă.

Rep: De ce v-ar votat lumea? Ce calităţi aveţi pentru a fi primar al Capitalei?

N.D: Sunt un om structurat, care a făcut ce a promis. Şi am o experienţă în administraţia publică, pe care din păcate mi-am făcut-o prin procese. Pe partea negativă, poate mai important decât toate calităţile mele, că nu sunt o persoană care nu vine din sistem şi atunci o mare parte din voturile pe care le-am avut au venit de la oameni care s-au săturat de tot ce înseamnă politic. A, şi am avut de departe cel mai coerent program în 2012, numai că asta chiar n-a contat.

La început eram 30 de oameni, un experiment, haideţi să vedem cum putem transmite nişte mesaje. În momentul în care vezi oameni care vin şi lucrează pentru tine, stau nopţile, numără semnături, nu-ţi mi permiţi… Cumva nici nu-ţi mai aparţii.

 Nicuşor Dan

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR