1
2
3
4

În urmă cu nouă ani, poetul și prozatorul Marin Mălaicu-Hondrari publica romanul Apropierea, un roman de dragoste plin de suspans și experiențe-limită, pe care astăzi l-a transformat în scenariu de film alături de regizorul Tudor Giurgiu și care va avea parte de o nouă editare în urma apariției pe ecrane a filmului Parking. La baza scenariului semnat de Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari stă cartea Apropierea, publicată în 2010 la editura Cartea Românească,  tradusă în Spania în 2015, cu titlul Cercanías (Ediciones Traspies), dar și precedentele cărți ale autorului, „Cartea tuturor intențiilor” (2008) și „Zborul femeii pe deasupra bărbatului” (2004). Ca urmare, Tudor Giurgiu a intrat adânc în biografia autorului și filmul, cum arată el acum, este foarte mult inspirat nu doar din Apropierea, ci chiar din viața lui Marin Mălaicu-Hondrari.

Scriitorul a acceptat și i-a respectat regizorului Tudor Giurgiu viziunea asupra romanului, chiar dacă „produsul” rezultat este altceva decât cartea. De când a apărut cartea, mărturisește Marin Mălaicu-Hondrari, nu s-a gândit să rescrie destinele personajelor pentru că Apropierea a murit demult pentru el. Cumva, însă, filmările și întregul chestionar la care a fost supus de regizor l-au făcut să retrăiască amintitirile din Spania anilor 2000 când s-a aflat pentru o lungă perioadă acolo. „Córdoba e Spania. Pentru mine, orașul acela andaluz, cu urme maure, e fundamental și e un spațiu pe care-l visez adeseori. Acolo am scris Cartea tuturor intențiilor, acolo am fost fericit și nefericit. M-am bucurat mult în timpul filmărilor, n-am mai fost nefericit”, a declarat Marin Mălaicu-Hondrari în interviul acordat Revistei Sinteza.

Anul acesta filmul Parking va deschide cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (31 mai-9 iunie) și autorul romanului se va afla la Cluj alături de echipa de filmare și de distribuție.

Actorii Belén Cuesta și Mihai Smarandache

Ai lucrat alături de Tudor Giurgiu la scenariul filmului Parking. Cât de mult s-a pierdut din carte și ce s-a câștigat în schimb?

Parking e destul de diferit de carte, dar asta nu mă face să cred că s-au pierdut multe lucruri din carte. Aș zice că mai degrabă s-au transformat în altceva. Ceea ce, până la urmă, mi se pare firesc și deloc plictisitor. Vorbim despre filmul lui Tudor Giurgiu, despre viziunea lui asupra romanului Apropierea. O viziune pe care eu am acceptat-o, așa că nu a fost vorba de concesii sau compromisuri. M-am bucurat să scriu un scenariu, nu să rescriu, pas cu pas, Apropierea.

Îți amintești o anumită scenă sau mai multe scene din carte la care nu ai dorit să renunți în momentul conceperii scenariului?

Nu, dar au existat mici negocieri; ele au ținut mai mult de personajele noi, care apar în scenariu, dar nu există în roman.

Relația dintre carte și film, în general, a fost întotdeauna controversată, stârnind discuții comparative și, nu de puține ori, se întâmplă ca una să fie cartea și alta să fie filmul. Este acesta și cazul filmului Parking în relație cu Apropierea?

Da, chiar este altceva, e un alt produs și e normal să fie așa. Cred că e bine că există mari diferențe între carte și Parking, pentru că, de fapt, sunt discursuri total diferite.

Te-ai gândit vreodată, de la apariția cărții, să rescrii destinele personajelor? Sau măcar destinul unuia dintre ele?

Nu, nu, nu. Pentru mine, Apropierea a murit demult.

Un atribut al acestei cărți, care de altfel te face să o citești dintr-un singur foc, este modul în care creezi suspansul. Cum ai învățat să stăpânești această artă a suspansului?

Din toate cărțile bune citite. Încerc să învăț încontinuu, să-mi perfecționez arta suspansului.

Pentru cei care intră doar acum în contact cu romanul „Apropierea”, acesta are la bază experiența pe care ai trăit-o în Spania precum și întâlnirea benefică din viața ta, așa cum ai numit-o, cu Dan Coman şi cu John Florin Partene. Cum se desfășura cu adevărat o discuție despre poezie pe care o aveați împreună? Ce nu lipsea „din cadru”?

Nu lipseau niciodată cafeaua, țigările și obsesia pentru literatură. Eram, și sper că încă mai suntem, niște fanatici ai literaturii, cum zice Ana Dragu.

Ce s-a schimbat fundamental în tine în anii petrecuți în Spania și cu ce asociezi astăzi această țară? Ce sentimente ai retrăit când te-ai întors acolo cu prilejul filmului?

Córdoba e Spania. Pentru mine, orașul acela andaluz, cu urme maure, e fundamental și e un spațiu pe care-l visez adeseori. Acolo am scris Cartea tuturor intențiilor, acolo am fost fericit și nefericit. M-am bucurat mult în timpul filmărilor, n-am mai fost nefericit.

Rafael Ayuso Escobar, Marin Malaicu Hondrari și Tudor Giurgiu

Iubirea și poezia, ca valori universale, sunt reiterate inclusiv în Apropierea. Mai mult, par a fi de nedespărțit. Crezi că ar putea exista vreodată una fără cealaltă?

Da, cred că da, pot exista separat, dar numai dacă vedem poezia doar ca pe un text scris, deci fără să credem că poezia se trăiește mult mai mult decât se scrie. Însă e preferabil să fie de nedespărțit, pentru că iubirea și poezia sunt perfect laolaltă.

Când ai simțit prima dată că poezia e mai presus de toate și că „fără scris toate se duc de râpă”?

Exact în momentul în care am scris acele cuvinte. Și de atunci continui să cred că e așa.

Știai de la început că vocea Mariei va deschide romanul?

Nu, nu știam de la început că María va deschide romanul. Mereu am încercat să găsesc cea mai potrivită structură pentru poveste și cu Apropierea a fost la fel, l-am scris cap-coadă, apoi „l-am stricat”.

Într-un interviu pe care ni l-ai acordat în anul 2013 spuneai că „literatura e tot mai mult o corporaţie, sau, mai degrabă, scriitorii se comportă tot mai mult ca nişte corporatişti”. S-au mai schimbat lucrurile de atunci?Are un moment bun, sau mai puțin bun literatura în 2019?Dar scriitorii?

Cred că s-au mai schimbat. Iar literatura a avut mereu momente bune, chiar dacă scriitorii trec prin momente mai grele. Ce contează e literatura, nu scriitori. Iar literatura română contemporană chiar e într-un moment bun și merită citită.

Pentru tine, care a fost cea mai bună adaptare a unei cărți pe marele ecran?

The Shining după romanul Stephen King, pentru că e o adaptare pur și simplu fenomenală.

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR