În urmă cu 10 ani, încrederea în instituţiile europene depăşea 70%, fiind la nivelul cel mai ridicat din ţările membre. Euroscepticismul a fost la început aproape nesemnificativ (sub 10%), în comparaţie cu situaţia din alte state europene, unde era situat la 20-30% (Eurobarometru, aprilie 2007). În contrast, încrederea în guvern, în parlament sau în clasa politică din România era situată constant sub 30%. În 2007, Uniunea Europeană reprezenta pentru români o viaţă mai bună (45%), libertatea de a circula, de a munci şi de a studia în UE (40%), pace (36%) şi prosperitate (27%) (idem).
Românii şi-au investit speranţa în Europa şi şi-au proiectat aşteptările într-un orizont de salvare aproape mitic. Integrarea în UE era văzută ca o soluţie pentru toate problemele românilor. Sărăcia, corupţia, lipsa locurilor de muncă, problemele din educaţie şi sănătate – toate urmau să dispară odată cu aderarea la UE. Integrarea europeană era singura şi probabil ultima şansă istorică a României pentru a se distanţa de trecutul recent şi de a intra irevocabil pe o traiectorie a modernizării şi a unei vieţi mai bune pentru cetăţenii ei.
Neîncrederea în clasa politică din România urma să fie compensată de încrederea în instituţiile europene, în forţa lor de schimbare şi modernizare. Românii au văzut că, sub presiunea celor de la Bruxelles, România se schimbă. Politicienii noştri au fost forţaţi să devină mai transparenţi în gestionarea banului public şi poate chiar mai puţin corupţi. Măsurile de declarare a averilor, de prevenire şi combatere a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor au fost binevenite şi i-au pus pe mulţi dintre politicieni în gardă. În plus, instituţii precum Agenţia Naţională de Integritate şi Direcţia Naţională Anticorupţie au devenit din ce în ce mai curajoase în lupta lor cu politicienii corupţi. E drept că, după aderare, odată ce s-au văzut cu sacii în căruţă, unii politicienii români au abdicat de la rigorile de club ale UE şi au reîncercat să revină la vechile obiceiuri. Noroc că, prin mecanismul de cooperare şi verificare, ochiul rece al celor de Bruxelles a fost mereu vigilent la orice abatere. În acest fel, justiţia a căpătat mai multă încredere şi a devenit mai independentă. Cine şi-ar fi imaginat în 2004, de pildă, că un premier, zeci de miniştri, parlamentari sau oligarhi vor ajunge în spatele gratiilor? România rămâne şi acum în topul corupţiei în Europa, dar actorii corupţiei sunt mai vulnerabili faţă de cum erau în urmă cu 10 ani. Şi economia României s-a schimbat în bine după aderare. În 10 ani, salariul mediu net a crescut de la 312 euro la 459 de euro. PIB-ul României a crescut cu 75%, de la 98 de miliarde de euro la 172 de miliarde de euro. Investiţiile s-au dublat, iar România a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de aproape 40 de miliarde de euro. Alte 50 de miliarde de euro au fost injectaţi în economia românească de către cele 3 milioane de români care muncesc în străinătate. Suntem încă sub media europeană la venitul mediu pe cap de locuitor, dar dacă ne comparăm cu statele din afara UE, stăm mult mai bine.
Dincolo de cifre, avantajele integrării se resimt şi la nivel de percepţie (Studiul IRES privind 10 ani de la aderarea în UE, decembrie 2016). Pentru 75% dintre români libertatea de circulaţie, accesul la fonduri europene, libertatea de a munci şi de a învăţa în Uniunea Europeană reprezintă avantaje nete ale aderării. 56% dintre români au fost într-o altă ţară a UE, 62% au pe cineva care munceşte în Uniunea Europeană, 17% au pe cineva care studiază în UE, iar 8% au beneficiat de finanţare europeană. Şi totuşi, la 10 ani de la integrare, 47% dintre români declară că trăiesc mai prost. Perdanţii integrării sunt în general, cei vârstnici, fără studii superioare, din mediul rural şi preponderent din Moldova. Există însă şi câştigători ai integrării europene. Ei sunt, în general, cei cu studii superioare, din mediul urban, până în 35 ani, din Bucureşti şi Transilvania. Per ansamblu, 62% dintre români cred că România a avut de câştigat în urma integrării, dar 29% cred că a avut de pierdut.
Românii au început să demitizeze propria imagine despre Uniunea Europeană şi să vadă şi dezavantajele integrării: pierderea identităţii naţionale (65%), ameninţarea migraţiei (62%), transformarea în piaţă de desfacere pentru produsele UE (61%), pierderea independenţei şi guvernarea ţării de către birocraţii de la Bruxelles (54%). Multe sectoare din România suferă la capitolul competitivitate şi fac cu greu faţă concurenţei la nivel european. Piaţa românească a fost invadată de produse europene, iar mulţi dintre producătorii români, în special din agricultură, au început să vadă în libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor mai degrabă o ameninţare, în loc de a fi o oportunitate.
Nu putem însă să dăm vina pe Europa pentru ceea ce nu merge în România. 49% dintre români consideră că aderarea s-a negociat prost, iar 44% cred că s-a negociat bine. Responsabilitatea privind beneficiile ratate ale integrării este atribuită în cea mai mare parte politicienilor români (95%), numai 55% considerându-i responsabili pe decidenţii din instituţiile europene şi 39% pe politicienii din alte state ale UE. De asemenea, lipsa de încredere în politicienii români se vede şi în felul în care este reprezentată România la Bruxelles, 65% fiind nemulţumiţi din acest punct de vedere.
Nici identitatea europeană a românilor nu s-a dezvoltat foarte puternic. Dacă identitatea naţională este definitorie pentru 90% dintre români, numai jumătate dintre români se simt cu adevărat europeni. Românii, la fel ca alţi europeni, sunt mai puţin informaţi (57%) şi mai puţin interesaţi (54%) de ce se întâmplă cu politicile europene. Cu toate acestea, temele majore ale Uniu ii Europene (criza imigranţilor, ieşirea Marii Britanii din UE, criza economică din Grecia sau relaţia UE cu Turcia) sunt cunoscute de aproape 90% din respondenţi, pentru că au fost preluate de politicienii locali şi de media pe agenda internă.
Dar neîncrederea în funcţionalitatea instituţiilor europene a apărut şi la români. Majoritatea românilor apreciază că interesele le sunt reprezentate în mică măsură de către Comisia Europeană (62%) sau Parlamentul European (72%), aproape la acelaşi nivel cu dezamăgirea faţă de parlamentarii români (76%). Pe acest fond, încrederea în instituţiile europene (Comisie, Parlament și Consiliu) a coborât de la 70% din perioada de preaderare la 30%, semn că investiţia de speranţă este ajustată de realitate, uneori cu o doză destul de mare de dezamăgire. Dezamăgirea a venit poate şi dintr-un tratament diferenţiat aplicat de decidenţii europeni. Românii au văzut că exigenţele nu sunt aceleaşi pentru toţi europenii şi s-au întrebat dacă nu cumva există cetăţeni de rangul doi în Uniunea Europeană.
Cum altfel ar putea fi interpretat faptul că în condiţiile în care toate condiţionalităţile tehnice au fost îndeplinite, suntem ţinuţi în afara spaţiului Schengen de ani buni?
Oricum, Uniunea Europeană nu mai pare să fie ceea ce a fost odată. Spaţiul Schengen – ca simbol al liberei circulaţii – începe să devină o problemă atât timp cât migraţia nu poate fi stăvilită la porţile Europei. Ungaria a ridicat garduri de sârmă ghimpată, iar cele mai multe ţări au reintrodus controlul la frontieră. Transparentizarea graniţelor pare să fie acum o iluzie. Cu toate acestea, 48% dintre români mai cred că România va fi primită în spaţiul Schengen în 2017. Şi aderarea la euro stă sub zodia optimismului, 60% dintre români fiind convinşi că România este pregătită să adere la zona euro şi asta în condiţiile în care criza din Grecia şi problemele din Italia şi Spania au făcut ca încrederea în moneda europeană să se clatine serios.
Europa anului 2017 este fracturată cetăţenii din România, alături de cei din Lituania, Bulgaria, Spania, Italia şi Croaţia, consideră că lucrurile merg mai bine în UE decât în ţara lor şi văd în Uniunea Europeană o oportunitate de optimizare a politicului şi a economiei locale. Alţii, pe fondul gestionării deficitare a crizei imigranţilor sau a problemelor din zona Euro, consideră că lucrurile merg mai prost la nivel european decât în ţara lor (Luxemburg, Ţările de Jos, Suedia, Irlanda, Finlanda, Regatul Unit, Austria, Ungaria, Germania, Malta, Estonia, Portugalia, Cipru şi Danemarca) ( Eurobarometru special al Parlamentului European 2016). În acest caz, se dezvoltă fie tendinţe centrifuge, de ieşire din UE sau de fracturare, cum ar fi ideea unei Europe cu două viteze.
Europenii încep să vadă mai degrabă ce îi separă, nu cea ce îi uneşte în situaţii de criză. Diferenţele de poziţie între ţările din vestul şi cele din estul Europei în problema redistribuirii refugiaţilor sunt elocvente în acest sens. De fapt, disensiunile sau incoerenţele decizionale privind migraţia, poziţia faţă de Rusia, politica de apărare şi de securitate, politica energetică şi chiar cele privind viitorul Europei fac ca Uniunea Europeană să fie percepută mai degrabă ca o construcţie firavă în faţa valurilor istoriei.
Procesul de identificare cu Uniunea Europeană depinde în mod major de beneficiile percepute ale relaţiei cu Uniunea Europeană. Brexitul a avut succes în referendumul din Marea Britanie, pentru că politicienii naţionalişti au ştiut să arate mai bine cu degetul către Bruxelles atunci când oamenii erau în căutarea unui vinovat pentru toate neîmplinirile lor. Cert e că Uniunea Europeană s-a îndepărtat de oameni şi multe decizii par să fie luate de către birocraţi fără consultarea cetăţenilor. Acelaşi eurobarometru((ibidem)) punctează faptul că 60% dintre cetăţenii UE cred că vocea lor nu contează în politicile adoptate la nivel european, iar 54% cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia greşită. În plus, actualul leadership al Uniunii Europene nu are forţa de reprezentare simbolică pentru cetăţeni, în percepţia publică, liderii de facto ai Europei în chestiunile fundamentale din ultimii ani fiind cancelarul german şi preşedintele Franţei.
Când vine vorba de viitorul Europei, studiul IRES din decembrie 2016 ne arată că românii sunt împărţiţi, jumătate îl văd ca fiind unul optimist, în timp ce 45% îl văd mai degrabă pesimist. Principalele provocări pentru viitorul Uniunii Europene stau în terorism (27%), imigraţie (18%), ieşirea altor state din UE (14%), relaţia cu Rusia (12%), prăbuşirea zonei euro (8%) şi naţionalismul (4%). Românii înţeleg că Europa în care am intrat în 2007 nu mai e Europa de azi. Cu toate acestea, 80% dintre ei cred că e mai bine ca România să rămână în UE. Schimbul pare să fie perceput încă favorabil pentru România. Poate că se întâmplă lucrul acesta şi pentru că politicienii români nu au exerciţiul gândirii strategice. Nimeni nu este dispus să ia în calcul acum scenariul cel mai pesimist, în care Uniunea Europeană se dizolvă, devine irelevantă şi încetează să existe. Poate e mai uşor să laşi istoria să curgă pur şi simplu şi să trăieşti în zona imediatului ca prioritate. Dar vine o zi în care e posibil să te întrebi ce ai fi putut face pentru a evita dezastrul. Pe de altă parte, chiar dacă decidenţii români ar avea un plan B, orice opţiune ce se distanţează de libertate, toleranţă şi democraţie, pe termen lung, nu ar putea fi decât una perdantă pentru cetăţeni. Pentru că, în fond, provocarea acestui sfârşit de ciclu istoric postcomunist este de a alege între un liberalism în plină criză, demonetizat de corupţia politicului şi incapacitatea economicului de a genera prosperitate şi un liberalism demagogic, ce netezeşte calea revenirii la naţionalism, xenofobie şi autocratism. Un drum plin de riscuri, pentru că de aici până la o Europă în haos nu mai e decât un pas.
