1
2
3
4
La mijlocul lunii octombrie a anului 2017, la doar șapte kilometri distanță de municipiul Alba Iulia, pe malul râului Mureș, se inaugura cel mai modern resort de golf din România. Realizat într-un timp record, în doar un an și jumătate, pe o suprafață de 64 de hectare, Theodora Golf Club reprezintă investiția de 15 milioane de euro a inginerului Ioan Popa, fondatorul companiei Transavia, lider la momentul actual în industria cărnii de pasăre în România.

Din suprafaţa totală a complexului Theodora Golf Club, 56 ha revin terenului de golf cu 18 găuri, cu o lungime totală de 6518 metri/Credit foto: Vakarcs Loránd

Pasionat de golf de mai bine de un deceniu și simțind o anume datorie față de zona în care în ultimii 27 de ani și-a dezvoltat afacerea, Ioan Popa a reușit ceea ce puțini oameni de afaceri sunt dispuși să încerce chiar și atunci când stabilitatea financiară pe termen lung le-o permite. Ce a făcut Ioan Popa a fost să intre în mod conștient într-o zonă de activitate care, după propriile analize, nu îi va aduce profit foarte curând. „Nu am făcut acest resort de golf pentru business și nu m-am gândit că mă voi pricopsi de pe urma lui. În primul rând sunt foarte puține locuri în lume în care dintr-un resort de golf faci bani. În general, resorturile de golf sunt fie făcute pe banii statului, pe fonduri, sau sunt conexe cu afacerile imobiliare în așa fel încât să devină rentabile. De obicei sunt rentabile în zonele în care se poate juca 365 de zile pe an. În zonele cu o climă care permite asta. La noi, se poate juca golf cel mult opt luni într-un an. Eu am făcut acest teren de golf din pasiune și pentru a lăsa ceva în urmă în această zonă. Nu în ultimul rând am vrut să imprim mai puternic business-ul Transavia printr-o locație care să aibă numele fiicei mele, Theodora”, explică Ioan Popa.

Alături de tatăl ei, Theodora Popa se ocupă atât de afacerea familiei, business-ul Transavia, care este de altfel prioritară pentru că nu-i așa, „aduce bani”, cât și de această nouă afacere căreia îi dedică o parte din orele ei de muncă. Cu sinceritate, tânăra mărturisește că ultimele câteva luni au fost foarte solicitante și este conștientă că acesta este doar începutul. Odată cu inaugurarea oficială a terenului de golf şi ediţia aniversară a Cupei Transavia- ediţia a X-a, în data de 28 aprilie, resortul va găzdui aproape săptămânal competiții pe durata următoarelor luni.

Lucrând alături de tatăl ei la realizarea resortului, Theodora a avut ocazia să vadă ce înseamnă să creezi de la zero un resort de golf. Un prim pas a fost acela de a găsi terenul adecvat care să corespundă tuturor exigențelor pe care le presupune acest sport, lucru deloc ușor într-o țară în care majoritatea primarilor sunt total lipsiți de viziune și refuză să riște proiecte îndrăznețe. Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, cunoscută în toată țara pentru absorbția record de fonduri europene, a arătat imediat deschidere și lucrările au putut fi rapid demarate pe un teren cu o suprafață de 64 de hectare în satul Teleac. „Sunt mulți factori de care trebuie să ții cont în construcția unui teren de golf. În primul rând de poziția geografică, de resursele de apă, de bătaia vântului, de microclimat și de fertilitatea terenului. Un teren de golf este foarte pretențios. Cu terenul din Teleac, am avut noroc pentru că stratul vegetal de pământ era foarte subțire. Astfel, l-am decopertat tot și pe aproape 90% din suprafață a rămas o zonă nisipoasă, ideală pentru creșterea ierbii. Am fost foarte avantajați din punctul acesta de vedere”, a precizat Ioan Popa.

Amenajarea terenului nu a fost lipsită de provocări. „Terenul era unul plin de gunoaie. Nu puteai să îl numești pășune. Era o zonă plină de cratere, de fapt o fostă exploatare balastieră. A trebuit să facem o igienizare a zonei și doar după aceea am modelat terenul în așa fel încât, fiind pe două laturi ale răului Mureș, să ridicăm nivelul malului, pentru a nu fi inundați, nici noi, nici localitatea. Prin modelarea terenului am scutit și administrația locală de a mai cheltui bani pentru construcția unui dig, pe care știu că o aveau în plan. Pe lângă că am igienizat zona și i-am dat o utilitatea publică, am rezolvat și o problemă de administrație foarte serioasă”, a spus Ioan Popa.

Lacul unic de 5ha cu insulă și 2 green-uri unde pasionații golfului au posibilitatea să își exerseze talentul completează tabloul resortului.

Lacul unic de 5ha cu insulă și 2 green-uri unde pasionații golfului au posibilitatea să își exerseze talentul completează tabloul resortului/Credit foto: Theodora Golf Club Catalin Hladi

Pentru realizarea designului terenului, dar și pentru execuția lui, fondatorul resortului a colaborat cu specialiști români și străini. Desigur, în mare parte resortul a fost realizat după viziunea fondatorului companiei Transavia și în baza experienței sale ca jucător de golf pe mai multe continente. „Niciun teren nu seamănă unul cu celălalt. Al nostru are o particularitatea specială și anume faptul că din mai multe poziții din resort, se vede absolut tot terenul. Eu nu am întâlnit încă nici un teren în lume în care din orice poziție să vezi tot terenul. Acesta este un avantaj pentru noi. În plus, și persoanele care nu joacă golf pot sta pe terasa resortului pentru a observa cum se desfășoară partida”, explică Ioan Popa.

Resortul Theodora Golf Club a fost realizat într-un timp record de un an și jumătate, în condițiile în care, în mod normal, un resort de golf care dispune de locuri de cazare, club house și restaurant este finalizat în cel puțin trei ani. Resortul din Teleac a fost construit pe baze de vile, pentru ca jucătorii sau oaspeții care aleg să se cazeze acolo, să aibă acel sentiment de intimitate și liniște. În prezent, planul pentru Theodora Golf Club este de a-l face cunoscut, atât oamenilor din România, cât și din străinătate, de a-l face cât mai frecventabil și, de ce nu, chiar rentabil. Sau, cel puțin, să ajungă la un echilibru care să să-i permită să se auto-întrețină.

Pentru ca un resort de golf să acceadă în competiții profesioniste există o anumită procedură, spune Ioan Popa și bineînțeles că, la un moment dat, Theodora Golf Club ar putea găzdui și astfel de competiții. „Din acest punct de vedere, este bătaie mare între resorturi pentru că, din câte știu, competițiile profesioniste sunt puține și exclusiviste. De regulă se organizează în țările puternice din punct de vedere economic unde sunt sponsori care își permit să aducă jucători de renume”, spune Ioan Popa. Potrivit Theodorei terenul din Teleac este construit după toate exigențele necesare realizării unui teren de golf și are niște atuuri în plus față de multe alte terenuri din Europa și din lume. „De exemplu, faptul că avem cel mai lung parcurs din Europa, un par 6 de 735 metri ar putea fi provocator pentru jucătorii valoroși”, completează Theodora.

Terenurile de golf în România sunt puțin mai „rustice”, spune Ioan Popa, în sensul că nu au fost create după exigențele unui resort de golf care necesită foarte mulți bani pentru construcție și, mai târziu, pentru întreținere. Doar costurile de întreținere la un astfel de teren  ajung la sute de mii de euro pe an. Dar nu din cauza terenurilor rustice golful este în stadiu incipient la noi. Motivul principal este lipsa promovării lui în media, în școli sau în rândul tinerilor. „Părinții nu își dau seama cât de important este să își trimită copilul să joace golf. Acel copil intră într-o lume total diferită de lumea pe care o oferă alte sporturi. Părinții din România încă nu realizează aceste avantaje. Trebuie promovat golful mult mai mult în școli în așa fel încât să îi facem pe copii curioși să își dorească să afle ce înseamnă acest sport. Poate cel mai important ar fi ca părinții, la rândul lor, să se familiarizeze cu jocul de golf venind la resort, stând la o bere sau la un pahar de vin pe terasa restaurantului și să vadă astfel ce fel de oameni joacă golf. Ei singuri vor realiza importanța acestui sport și diferența între a trimite copilul pe maidan să bată mingea, unde aude în majoritatea timpului înjurături, sau să vadă copilul umblând pe lângă oameni civilizați, cu anumite posibilități, care au acces în anumite zone ale lumii, de la care pot învăța ceva și pe lângă care pot și ei să evolueze”, precizează Ioan Popa.

Pentru a promova și a încerca să facă cunoscut golful în Alba Iulia, prin instructorii de care dispune resortul se încearcă în acest moment promovarea acestui sport în mai multe grădinițe din oraș. Sunt familii care își duc copiii încă de la vârsta de 3-4 ani la cursuri de golf și săptămânal au început să vină la resortul din Teleac cursanți foarte tineri atât din municipiu, cât și din alte orașe.

Credit foto: Theodora Golf Club Catalin Hladi

Theodora Popa a descoperit golful doar în urmă cu doi ani, într-o vacanță în Spania alături de părinții ei și de atunci a început să meargă la cursuri. I-a plăcut în primul rând sentimentul pe care îl ai pe teren, ca jucător, și i s-a părut de neconceput să nu știe să joace golf cu atât mai mult cu cât la acea vreme resortul din Teleac era în construcție și urma să poarte numele ei. În cazul lui Ioan Popa, pasiunea pentru golf s-a născut în urmă cu 12 ani, când a fost solicitat de mai mulți iubitori de golf ca în calitate de director al companiei Transavia, să organizeze o competiție. Cu acea ocazie, competiția desfășurându-se în apropiere zilei sale de naștere, a primit de la colaboratorii săi o trusă de golf. „Eu nu jucam golf și nici nu îmi trecea prin cap asta. Sigur, la vremea aceea aveam și mai multă treabă, eram foarte implicat în companie și în dezvoltarea ei și nu îmi permiteam să plec câteva ore să joc o partidă de golf. După ce am primit acel cadou, în acel an m-am și apucat de golf, pentru că organizând competiția, m-au invitat și alții la competițiile lor și foarte rapid m-a prins microbul. Golful te captivează foarte repede. Dacă depășești perioada când ești supărat că nu lovești bine mingea, atunci te vei îndrăgosti de acest sport. Dacă cineva își imaginează că este chiar așa simplu să lovești o minge de golf, se înșală amarnic. Este foarte delicat și complicat și îți trebuie foarte mult exercițiu”, afirmă Ioan Popa.

Un lucru esențial în lumea golfului este să înveți primii pași cu un instructor, pentru că dacă înveți să lovești greșit, te dezveți foarte greu. Golful necesită multă ambiție, concentrare și seriozitate. Este un sport relaxant, care aduce enorm de multe beneficii mai puțin observabile din exterior.

Românii percep golful ca fiind un sport exclusivist pentru că, pentru majoritatea dintre noi, este încă un sport nou. Golful nu poți să îl pui în balanță cu jocul de handbal sau cu cel de tenis, spune Ioan Popa. De fapt, golful nu este un sport popular niciunde în lume. Este considerat un sport exclusivist atât pentru că nu este dezvoltat ca sport de masă, cât și pentru că este un sport puțin mai scump. A avea o trusă de golf implică anumite costuri, iar participarea la competiții nu este nici ea gratuită. Mai mult, dacă devii membru într-un club trebuie să plătești o taxă de înscriere sau o cotizație de membru. „De aceea este considerat un sport costisitor și exclusivist. Dar dacă oamenii ar realiza beneficiile reale ale golfului, cred că mult mai mult ar face eforturi pentru a se lăsa de fumat sau de băut nu știu câte cafele pe zi și ar juca măcar o dată pe săptămână o partidă de golf”, spune Ioan Popa.

Oaspeţii se pot bucura de un restaurant elegant, cu terasă şi vedere la terenul de golf, precum şi de o zonă privată pentru luat masa/ Credit foto: Vakarcs Loránd

Beneficii pentru comunitate

Resortul de golf din satul Teleac a adus în scurt timp numeroase beneficii locuitorilor. Prețul terenurilor și al imobilelor a crescut de trei-patru ori, în zonă au fost create utilități, trotuare, drumuri și locuri de muncă. În prezent, la Theodora Golf Club sunt angajate aproape 70 de persoane, dintre care strict de teren se ocupă 10-12 persoane.

Una este să lucrezi într-o fermă și una este să lucrezi la un teren de golf unde vine o anumite categorie de oameni. Angajații de acolo, vor nu vor, iau contact cu anumite persoane. Pe terenul de golf vezi oameni pe care nicăieri nu ai posibilitatea să îi întâlnești pentru că nu ai cum să ajungi la ei. Pe terenul de golf se întâlnesc oameni simpli cu șefi de stat, sau cu oameni de afaceri care învârt miliarde. Cei mai mulți angajați la resort sunt tineri. La pretențiile pe care le avem acolo, vrem să creștem personal cu un nivel de vârstă mai mic pentru a putea beneficia de serviciul lor o perioadă mai lungă de timp, dar și să se poată adapta mai repede la nou, să vorbească limbi străine și să facă față cerințelor societății de astăzi”, precizează Ioan Popa.

Toleranță zero la indisciplină

Omul de afaceri mărturisește că a fost obligat să ruleze deja foarte mulți angajați în decurs de câteva luni din lipsa lor de seriozitate la locul de muncă. „Unii au venit și au plecat singuri, pe alții i-am trimis noi la plimbare. Sperăm ca într-o perioadă scurtă să se formeze un colectiv bun. Sincer vă spun că zona aceasta de activitate, alimentație publică și turism, eu nu mi-am imaginat-o chiar așa. Este o circulație de personal incredibilă. Oamenii nu au nicio regulă, nici un Dumnezeu. De fapt, problema forței de muncă este una generală în România, dar cea mai mare dintre problemele pe care le are societatea este că oamenii nu vor să muncească. Impun ei propriile condiții, deși o regulă a vieții spune că cine plătește, acela comandă. Dar așa cum ne-am construit colectivul la nivelul companiei, unde avem peste 2000 de angajați, vom reuși să îi structurăm și pe aceștia aproape 70”, spune Ioan Popa.

Fondatorul Theodora Golf Club a schimbat până în prezent trei manageri și de curând l-a nominalizat în funcție pe unul dintre nepoții lui care speră să depună mai mult interes provenind, totuși, din familie. Și-a impus chiar să fie mai îngăduitor și mai tolerant cu el și să aibă disponibilitate mai multă să îl învețe să conducă un business în mod corect pentru a-l face rentabil. „Vreau să reduc numărul riscurilor vizavi de intențiile unor oameni de a obține beneficii suplimentare în moduri mai puțin legale. Eu am toleranță zero la indisciplină și la încălcarea legii și a regulilor”, afirmă Ioan Popa.

Pentru partea de practice, Theodora Golf Club oferă simulatorul indoor și zonele de putting green, chipping area, bunkere de nisip cât și driving range-ul acoperit, cu sistem audio integrat și 20 de locuri disponibile pe tot parcursul anului/Credit foto: Vakarcs Loránd

În ceea ce privește organizarea unei competiții de golf într-un resort relativ recent inaugurat, lucrurile nu sunt deloc ușoare mai ales când 90% din personal nu a văzut vreodată cum se desfășoară un astfel de concurs. „Primul sezon competițional va fi ceva cu totul nou pentru angajații noștri. Golful este unul dintre sporturile cu cele mai multe reguli din lume și pentru a înțelege elementele de bază este nevoie de multă atenție. Terenul de golf are multe componente și denumiri și unele nu au echivalent în limba română. Trebuie să îi învățăm pe angajați anumite expresii pentru a ști, la rândul lor, să direcționeze anumiți jucători sau să răspundă întrebărilor acestora. O altă provocare pe care am întâmpinat-o de când am deschis resortul a fost aceea de a obișnui vizitatorii, mă refer la aceia mai puțin familiarizați cu jocul de golf, cu regulile pe care trebuie să le respecte pe un teren de golf. A te plimba pe un teren de golf în timpul unei partide îți poate pune în pericol viața. Dar am avut cazuri în care vizitatorii au asociat terenul cu un parc, fără a ține seama de indicatoarele care spun clar că accesul este permis doar jucătorilor. Totul se rezumă până la urmă la lipsa educației cu privire la acest sport în România. Dar sperăm ca lumea să înțeleagă în număr cât mai mare în viitorul apropiat ce înseamnă importanța respectării regulilor în lumea golfului. Avem chiar lecții de etichetă și inițiere în golf, disponibile pe site-ul resortului”, declară Theodora Popa.

Pentru acest sezon, aproape 20 de competiții de golf sunt anunțate la Theodora Golf Club. Înainte cu două săptămâni de competiția inaugurală, din 28 aprilie, erau înscriși peste 90 de jucători, ceea ce este foarte mult având în vedere că pe teren pot juca 72 de jucători concomitent. Potrivit fondatorului resortului, cei mai mulți jucători de golf vin din județul Alba, un județ cu tradiție în lumea golfului autohton datorită Golf Club-ului „Paul Tomiță” din Pianu de Jos, dar și din județele învecinate și din București unde numărul jucătorilor a crescut în ultimul timp datorită resorturilor din Bulgaria unde aceștia obișnuiesc să se antreneze. „Aș vrea să rămână în picioare și terenul de la Pianu de Jos și poate chiar să mai investească cineva în el și să se creeze astfel o zonă favorabilă partidelor de golf în Transilvania. Un teren bun mai este în Cluj și am înțeles că se vrea construirea unui teren la Sibiu”, a spus Ioan Popa, fondator Theodora Golf Club.

Locurile de cazare pe care le oferă Theodora Golf Club sunt concepute pe diferite standarde. Există, astfel, 13 vile premium, fiecare cu un număr de șase dormitoare cu facilitățile sale proprii. Vilele pot fi închiriate în totalitate sau doar parțial. Odată cazat poți să beneficiezi de zona de living în care poți să socializezi. Resortul dispune și de o vilă de tip family care poate fi închiriată doar integral, foarte primitoare, dotată cu bucătărie și diferit configurată, precum și de o vilă luxury cu alte facilități și dotări. Acest resort nu se adresează doar jucătorilor de golf. Dacă vii ca simplu turist în zonă, poți să te cazezi, să iei masa și să beneficiezi de serviciile resortului. Resortul este prevăzut cu o sală de conferință de aproximativ 100 de locuri, piscină exterioară, o încăpere panoramică pentru cine de afaceri sau întâlniri private, o zonă de driving range indoor unde jucătorii se pot antrena iarna cu instructorul resortului sau singuri, zonele de antrenament și partea de restaurant care oferă o experiență culinară de înalt nivel sub îndrumarea bucătarului Florin Matei. Suprafața totală a resortului este de 64 de hectare, din care terenul de golf ocupă 56 de hectare.
Terenul de golf construit în satul Teleac din județul Alba se întinde pe 56 ha cu 18 parcursuri în lungime totală de 6518 m numără patru parcursuri par 3, zece parcursuri par 4, trei parcursuri par 5 și un parcurs par 6. Pentru partea de practice există simulatorul indoor și zonele de putting green, chipping area, bunkere de nisip cât și driving range-ul acoperit, cu sistem audio integrat si 20 de locuri disponibile pe tot parcursul anului. Lacul unic de 5ha cu insulă și 2 green-uri unde pasionații golfului au posibilitatea să își exerseze măiestria completează tabloul acestui practice customizat.

Fotografii de: Vakarcs Loránd și Theodora Golf Club

DISTRIBUIE ARTICOLUL

AUTOR